Rolul serviciilor de securitate în apărarea democrației nu este o glumă!

Cultura de securitate în România nu este "câmpul tactic" pentru bataliile dintre cei care vin și cei care pleacă de la putere.

Importanța echilibrului dintre serviciile de informații și instituțiile de securitate ale statului este indiscutabilă pentru păstrarea normalității, stabilității și viitorului României.

Rolul serviciilor de securitate în prevenirea vulnerabilităților, protejarea instituțiilor fundamentale ale statului și apărarea intereselor naționale trebuie să depășească nemulțumirile unor colaboratori apropiați, chiar și atunci când aceștia au avut sau au acces la cercurile de putere.

SPP are, potrivit legii, misiuni esențiale privind protecția demnitarilor și a obiectivelor importante. Faptul că instituția beneficiază de un buget public important nu reprezintă, în sine, dovada existenței unor vulnerabilități, ci trebuie analizat prin prisma responsabilităților pe care statul român le-a încredințat acestui serviciu.

Ce facem însă când „folclorul fantomelor” deschide ușa unor atacuri directe asupra unor deținători de informații sensibile pentru cei aflați în structurile de forță ale României?

Dupa cum posta recent o distinsa domnisoara jurnalist E.S., "ancheta Recorder de astăzi arată că niciodată nu e prea târziu să dezvălui o informație de interes, fără întrebări de tipul "de ce acum?" sau "de ce eu?".  

"Chiar și după 36 de ani e de interes public să afli că cel mai longeviv șef de serviciu secret din România, Lucian Pahonțu, a lucrat în trupele de Securitate în perioada comunistă și că a participat la două momente în care cetățeni români au fost reprimați: evenimentele din decembrie 1989 și mineriada din 13-15 iunie 1990". 

Cu respectul cuvenit fata de opinia domnisoarei jurnalist E.S si fata de efortul depus de "Recorder" indemn totusi la rabdare! 

Un demers jurnalistic, fie acesta realizat si de "Recorder" recunoscut pentru puterea de analiza, nu poate  sa arunce  prezumtia de nevinovatie peste gardul democratiei!

Schimbarea unui director de serviciu secret nu poate fi facuta peste noapte, chiar daca distinsa domnisoara jurnalist atrage atentia ca "Lucian Pahontu NU mai poate sa ramana nicio zi la conducerea  SPP"!

Justitia are nevoie de timp si de probe! 

Cui îi este frică de generalul Lucian Pahonțu, directorul SPP?

Lucian-Silvan Pahonțu s-a născut în anul 1964, la Lerești, județul Argeș.

Potrivit datelor oficiale disponibile, prezentate pe larg de "Open Sources", Lucian Pahontu a absolvit în 1987 Școala Militară de Ofițeri Activi de Transmisiuni, iar ulterior a ocupat mai multe funcții în structurile Ministerului de Interne.

În perioada 1999-2002 a fost șef de stat major al Brigăzii 11 Mobile de Jandarmi București, iar între 2002 și 2005 a comandat Brigada Specială de Intervenție „Vlad Țepeș”.

La 7 decembrie 2005, președintele Traian Băsescu l-a numit director al Serviciului de Protecție și Pază, prin decret prezidențial, la propunerea CSAT.

Din acel moment începe una dintre cele mai lungi perioade de continuitate la conducerea unei instituții de securitate din România postdecembristă.

Lucian Pahonțu conduce SPP din decembrie 2005, adică de aproape 21 de ani.

În noiembrie 2024, la împlinirea vârstei de 60 de ani, a fost trecut în rezervă din calitatea de militar. Acest lucru nu a însemnat însă automat încetarea funcției de director SPP. Instituția a precizat că eliberarea din funcție presupune emiterea unui decret prezidențial.

În 2025, la Cotroceni a ajuns un nou președinte, Nicușor Dan, însă Pahonțu nu a fost înlocuit.

În ultimii aproape 21 de ani, România a schimbat trei președinți – Traian Băsescu, Klaus Iohannis și Nicușor Dan – și numeroase guverne, în timp ce Lucian Pahonțu a rămas la conducerea SPP.

Dupa 21 de ani,  cine si de ce vrea să scape de directorul SPP Lucian Pahonțu?

Secrete știute și neștiute!

Abilitatea unui șef al unei structuri de securitate, precum general Al. Burian, de a acumula, administra și proteja informații sensibile poate reprezenta o explicație pentru longevitatea sa profesională.

Dar poate fi ea singura explicație?

Sau trebuie să luăm în calcul și continuitatea instituțională, relațiile profesionale, rezultatele operaționale, sprijinul succesivilor președinți și modul în care SPP s-a transformat în ultimele două decenii?

În jurul lui Lucian Pahonțu s-a construit, de-a lungul timpului, imaginea unui om care știe foarte multe despre mecanismele de putere din România, dar si o plasa cu oameni in aparenta "fideli" intereselor comune, unii dintre cei adusi in "cercul de putere" fiind cu multiple legaturi inclusiv in zona adversarilor! Imaginea publică nu reprezintă insa  o probă juridică.

De cand serviciile secrete se implică în politică?

Întrebarea nu este nouă. În 2018, Liviu Dragnea l-a acuzat public pe Lucian Pahonțu că ar fi încercat să racoleze oameni din PSD. Paul Stănescu a declarat atunci că un emisar i-ar fi transmis o propunere privind susținerea sa pentru preluarea conducerii PSD.

Sunt acuzații politice și declarații publice care trebuie diferențiate de fapte stabilite definitiv de o instanță.

În spațiul public au apărut ulterior și acuzații potrivit cărora Lucian Pahonțu ar fi avut un rol în jocurile de putere din jurul alegerilor prezidențiale din 2024. 

Alegerile prezidențiale din 2024 au fost anulate prin hotărârea Curții Constituționale din 6 decembrie 2024.

A pune această decizie în responsabilitatea personală a directorului SPP reprezintă o acuzație care necesită probe, nu o concluzie care poate fi prezentată drept fapt.

Cu toate acestea, în spațiul public au circulat acuzații privind presupusa influență a lui Pahonțu asupra mecanismelor de putere, inclusiv cu privire la discutii personale sau prin "emisari" cu Calin Georgescu, candidat la alegerile prezidentiale.

Dar unde se termină realitatea și unde începe legenda?

Longevitatea lui Pahonțu și modelul J. Edgar Hoover

Sa fie modelul J. Edgar Hoover, aproape 48 de ani director al FBI, cheia pentru înțelegerea longevității lui Lucian Pahonțu?

Comparația este tentantă, dar trebuie tratată cu prudență.

Hoover a condus "Bureau of Investigation/FBI" din 1924, până la moartea sa, în 1972. A devenit unul dintre cei mai puternici oameni din aparatul federal american.

În jurul lui s-a construit, de asemenea, o legendă a dosarelor confidențiale.

Documentele istorice arată că Hoover a menținut un „Official and Confidential File”, separat de circuitul obișnuit al arhivelor FBI. După moartea sa au existat probleme privind distrugerea unor documente și lipsa unor dosare.

Un exemplu documentat este dosarul referitor la Harry Dexter White, despre care arhivele consemnează că Hoover autorizase distrugerea în 1966.

În 1972, după moartea lui Hoover, au fost identificate și probleme privind anumite dosare lipsă din fondul său confidențial.

Aceasta este însă istoria FBI și a lui Hoover.

Nu există o dovadă că Lucian Pahonțu ar fi procedat în România după modelul Hoover.

Comparația poate fi folosită doar ca întrebare jurnalistică privind pericolul pe care îl poate reprezenta concentrarea excesivă de informații în mâna unui singur om.

Lucian Pahonțu a fost numit director al SPP de președintele Traian Băsescu în decembrie 2005.

Un cuvant greu de spus in alegerea lui Lucian Pahontu se se spune printre prietenii vazuti si nevazuti ca l -ar fi avut nasul sau, generalul Anghel Andreescu, secretar de stat in MAI, la data respectiva.

Cert este că numirea din 2005 a fost făcută prin decret prezidențial, în baza propunerii CSAT.

Mai mult, accesul la informații clasificate este supus unui regim juridic și instituțional strict, ceea ce înseamnă că nu putem transforma speculațiile despre trecutul unui ofițer în concluzii juridice fără documente și proceduri oficiale.

Sa nu uitam ca Nicolae Pahonțu, tatăl actualului director SPP, a fost văr primar cu generalul Vasile Milea. 

Asta înseamnă că Lucian Pahonțu este nepotul lui Vasile Milea, fostul ministru al  Apărării. 

Ori tocmai aceasta apartenenta data de Dumnezeu, justifica atacul asupra lui Lucian Pahontu acuzat ca "a fost nepotul unui mare general comunist" si ca "si -a inceput activitatea in Trupele de Securitate in 1987"?

Fara sa indemn la atitudini subiective si contrare respectului fata de lege, numirea in functia de director al SPP nu a fost posibila fara avizul structurilor de informatii, inclusiv fara avizul de acces la informatii clasificate dat de ORNISS, structura guvernamentala cu obligatii in aces sens.

Ce sa intelegem astazi, cand dupa 22 de ani, Lucian Pahontu este acuzat pentru presupuse fapte care nu sunt inca dovedite printr-o hotarare definitiva a unei Instante din Romania?

Sa fie "explozia" din presa dovada ca se aplica acelasi algoritm ca si in cazul fostului presedinte Traian Basescu, presedintele Romaniei timp de 10 ani, ulterior dovedit "colaborator" al securitatii?

Nu vreau sa reiterez elemente de formare si parcurs profesional cuprinse n CV ul lui Lucian Pahontu.

Trebuie precizat  insa ca Lucian Pahontu a avut o stransa colaborare cu  Traian Basescu, in timp ce se afla la comanda  Brigazii Speciale de Intervenție „Vlad Țepeș”, intre 2002-2005.

Acest fapt confirmat chiar de fostul presedinte intr-un recent interviu.

De ce este atacat astăzi trecutul lui Pahonțu?

O investigație publicată astăzi de site-ul soroșist "Recorder" readuce în centrul atenției perioada 1987-1990 din cariera lui Lucian Pahonțu.

Potrivit documentelor descoperite și mărturiilor prezentate de "Recorder", Pahonțu ar fi activat în Trupele de Securitate, la UM 0305 Băneasa.

Această informație este importantă pentru că CV-ul oficial public al SPP prezenta perioada 1987-1990 într-o formulare generală, ca activitate în cadrul Ministerului de Interne.

Investigația Recorder susține, pe baza unor documente din Dosarul Revoluției și a unor mărturii, că Pahonțu s-a aflat în dispozitivul forțelor care au acționat în București în noaptea de 21 decembrie 1989.

Dar aici trebuie să facem o distincție esențială.

A fi prezent într-un dispozitiv militar în timpul represiunii nu este același lucru cu a fi demonstrat că ai tras, ai ucis, ai bătut sau ai ordonat reprimarea manifestanților.

Chiar investigația "Recorder" prezintă propria declarație a lui Pahonțu, potrivit căreia el și subunitatea sa "nu ar fi avut contact cu manifestanții și nu ar fi avut muniție asupra lor".

Există însă și declarații ale altor militari care descriu confruntări violente în aceeași zonă. Prin urmare, problema trebuie analizată prin coroborarea tuturor documentelor, fapt ce obliga la o analiza obiectiva.

De ce este prezentat Lucian Pahonțu drept posibil „torționar” in timp ce era  ofițer de Securitate?

Aceasta este una dintre cele mai grave întrebări.

A fi „torționar” nu este o simplă metafora!

Este o acuzație extrem de gravă, care trebuie susținută de probe.

Faptul că un militar a făcut parte dintr-o structură a Ministerului de Interne sau din Trupele de Securitate înainte de 1989 nu demonstrează, de unul singur, că persoana respectivă a comis acte de tortură sau represiune.

În același timp, nici trecutul într-o structură represivă nu poate fi ascuns atunci când discutăm despre profilul unui om care conduce de două decenii o instituție de securitate a statului democratic.

Aici se află problema reală.

Ce a făcut concret Lucian Pahonțu în perioada comunistă? Ce ordine a primit?  Ce ordine a transmis? Ce misiuni a executat? Ce documente există în arhive?

Cu forta unei anticipari inaintea unei hotararii de Instanta, ce a stabilit oficial CNSAS?

Potrivit informațiilor publicate de "Recorder" la 26 august 2026, Pahonțu nu are, până la această dată, o decizie CNSAS privind relația sa cu fosta Securitate. Instituția ar fi transmis că procedurile de verificare și identificare a documentelor sunt complexe și de durată.

Așadar, absența unei decizii CNSAS nu poate fi transformată nici în dovada vinovăției, nici în dovada nevinovăției.

Înseamnă doar că procedura trebuie clarificată.

De ce timp de aproape 21 de ani nu au apărut aceste informații în prim-plan?

Aceasta este poate cea mai incomodă întrebare.

Dacă documentele privind trecutul lui Pahonțu au existat în arhive, cine le-a cunoscut?

Dacă au fost cunoscute, de ce nu au fost analizate public în mod sistematic?

Dacă au existat suspiciuni încă din 2007, de ce au trecut aproape două decenii până când investigații jurnalistice recente au adus documentele în prim-plan?

Tăcerea nu înseamnă complicitate? 

Tacerea poate genera întrebări.

În ianuarie 2007, colonelul SPP Mircea Găinușă l-a acuzat public pe Pahonțu că ar fi angajat în SPP persoane provenite din fostele structuri represive comuniste și că el însuși ar fi fost ofițer activ în Departamentul Securității Statului.

Pahonțu a respins acuzațiile și a afirmat că înainte de 1989 fusese comandant de pluton de militari în termen la transmisiuni.

Astăzi, investigația "Recorder" readuce în discuție exact această perioadă.

De ce abia acum?

Cine a știut presupusa implicare a lui Pahonțu în represiunea din decembrie 1989?

Potrivit documentelor prezentate de "Recorder", Pahonțu a fost prezent în zona Universitate-Intercontinental în noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989.

Investigația citează propria declarație dată de acesta în Dosarul Revoluției, precum și declarațiile altor militari.

În aceeași zonă au avut loc confruntări violente, soldate cu morți, răniți și arestări.

Dar trebuie repetat: prezența lui Pahonțu în dispozitiv nu este, prin ea însăși, dovada că el a ucis, a ordonat uciderea sau a torturat manifestanți.

Această diferență este fundamentală într-un articol care pretinde obiectivitate. Justiția nu funcționează prin asociere.

Funcționează prin probe.

Documentele descoperite de "Recorder"  sunt „scheletele din dulap” care au garantat  pentru Pahontu drumul către conducerea SPP?

Un răspuns poate fi stabilit doar prin documente.

Este posibil ca unele informații despre trecutul său să fi fost cunoscute în interiorul sistemului.

Este posibil, de asemenea, ca ele să nu fi fost considerate suficiente pentru blocarea carierei sale.

La urma urmei, în 2005, Pahonțu a fost numit director SPP printr-o procedură instituțională și politică formală.

Cu asemenea „păcate”, dacă ele vor fi demonstrate, cum a fost posibil ca Lucian Pahonțu să rămână timp de aproape 21 de ani în fruntea SPP?

Este aceasta dovada unei protecții politice?

Sau este dovada că succesorii lui Băsescu, inclusiv Klaus Iohannis și Nicușor Dan, au considerat că experiența și continuitatea instituțională sunt mai importante decât schimbarea conducerii?

Aceasta este adevărata întrebare.

Ce este al Cezarului trebuie dat Cezarului!

Manipularea opiniei publice nu poate fi omisă în jocul de putere, chiar și atunci când este vorba despre șeful unei instituții de securitate.

Dar nici invocarea „manipulării” nu poate deveni un scut împotriva întrebărilor legitime.

Presa are dreptul să investigheze.

Instituțiile statului au obligația să verifice.

Iar justiția trebuie să stabilească vinovăția sau nevinovăția.

Cine este însă mai puternic astăzi decât Lucian Pahonțu?

Aceasta este întrebarea care depășește persoana lui Pahonțu.

Dacă un director SPP poate rămâne în funcție aproape 21 de ani, problema nu mai este doar despre un om.

Este despre sistem si despre mecanismele de control democratic.

Este despre controlul parlamentar si despre controlul prezidențial.

Este despre CSAT si despre transparență.

Și, mai ales, este despre limitele puterii instituțiilor de securitate într-un stat democratic.

În 2005, SPP era alt serviciu

În momentul numirii lui Pahonțu, SPP era deja o instituție legal constituită, cu atribuții clare de protecție și pază.

În ultimele două decenii, însă, instituția a trecut prin transformări importante, într-un mediu de securitate radical schimbat.

România a intrat în NATO. România a intrat în Uniunea Europeană.

A crescut cooperarea internațională în domeniul protecției demnitarilor.

Au crescut amenințările teroriste, riscurile hibride, amenințările asupra infrastructurilor critice și necesitatea protejării demnitarilor în contexte internaționale complexe.

Cât de mult a reușit Lucian Pahonțu să reformeze SPP?

Aceasta este o întrebare care merită un răspuns documentat si care poate fi dezbatut intr-o viitoare invitatie la cunoastere.

Poate un om să devină indispensabil?

Prezenta unui om timp de  21 de ani la conducerea unei instituții de securitate ridică inevitabil întrebarea dacă acesta a devenit indispensabil instituției sau dacă instituția a devenit dependentă de om.

Într-o democrație funcțională, niciun director de serviciu nu ar trebui să fie indispensabil.

Instituția trebuie să fie mai puternică decât persoana care o conduce.

Aceasta este diferența dintre un serviciu de stat și o structură personalizată. Dar, dupa cum bine cunoastem "socoteala de acasa nu se potriveste cu socoteala din piata"! 

Cum a reușit Pahonțu să se mențină în fruntea SPP?

A reușit să se facă indispensabil lui Traian Băsescu? Dar lui Klaus Iohannis? Dar lui Nicușor Dan?

De fapt cum a reusit Lucian Pahontu sa ii "seduca"  pe cei mai puternici oameni din stat si sa se  mentina doua decenii la conducerea SPP? 

În 2025, Nicușor Dan a fost întrebat public dacă apreciază că este eficient, din perspectiva standardului democratic, ca un șef de serviciu secret să rămână 20 de ani în funcție.

Răspunsul președintelui a fost că va face o evaluare a activității lui Pahonțu și a serviciilor în general.

Această declarație este importantă pentru că arată că problema longevității nu este doar una jurnalistică. A fost pusă chiar la nivel prezidențial.

Activitatea de evaluare a activitatii unui director de serviciu secret poate fi extrem de laborioasa si greoaie, mai ales cand se doreste acest lucru. 

O posibila "tergiversare" a  evaluarii activitatii lui Pahontu  a fost aplicata tocmai stiindu-sz ca va fi dat "ordinul" de debarcare definitiva din functia de director SPP  a acestuia? 

Acuzațiile fără probe nu duc la condamnare!

Aceasta trebuie să fie regula.

Chiar și în cazul lui Lucian Pahonțu, prezumția de nevinovăție nu poate fi călcată în picioare.

Pot fi puse  întrebări. Se poate investiga. Putem cere documente. Putem cere desecretizarea documentelor atunci când legea permite.

Se poate resolicita verificări CNSAS.Putem analiza Dosarul Revoluției.Putem cere explicații instituțiilor.

Dar, cu respectul cuvenit fata de munca depusa de "Recorder", preluata de Mass-media, nu putem transforma o acuzație jurnalistică într-o sentință.

Cine vrea astăzi capul generalului Lucian Pahonțu?

De fapt, cine dorește îndepărtarea lui Lucian Pahonțu? Cine ar beneficia de schimbarea conducerii SPP?

Întrebarea devine cu atât mai importantă într-o instituție care deține informații operative privind riscurile și vulnerabilitățile asociate protecției demnitarilor și obiectivelor importante.

Dacă Pahonțu pleacă, cine îi va prelua locul?

Ce se va întâmpla cu continuitatea operațională? Cine va avea acces la informațiile acumulate în două decenii?

Și există riscul ca schimbarea să fie făcută pentru reformarea instituției sau pentru preluarea controlului asupra ei?

Aceste întrebări trebuie puse fără acuzații și fără conspirații.

Cât de adevărat este că Pahonțu s-a implicat în jocurile politice?

Există declarații politice, acuzații publice și relatări jurnalistice.

Există însă o diferență fundamentală între acestea și o hotărâre judecătorească.

Pahonțu poate fi criticat pentru modul în care a exercitat funcția. Poate fi evaluat. Poate fi întrebat despre trecutul său. Poate fi verificat, daca nu a fost verificat! 

Dar nu poate fi condamnat public pentru fapte care nu au fost stabilite printr-o procedură legală.

Dar cum va răspunde președintele Nicușor Dan?

Președintele României are o responsabilitate majoră.

Nu doar față de Lucian Pahonțu. Nu doar față de SPP. Ci față de statul român.

Dacă îl menține, trebuie să explice de ce.

Dacă îl schimbă, trebuie să explice de ce.

O eventuală demitere nu trebuie să pară o execuție politică.

O eventuală menținere nu trebuie să pară o protecție politică. Ambele decizii trebuie să fie fundamentate instituțional.

Dar cum poate fi vorba de un echilibru, in conditiile in care in Romania totul devine posibil? 

In ce alta tara din lume, un guvern demis in urma cu 115 zile,  prin motiune de cenzura,  conduce Romania, desi are "atributii limitate"? 

Demiterea lui Lucian Pahonțu va asigura satisfacția unor „colaboratori” direcți și indirecți sau va rezolva problemele reale cu care se confruntă România?

Aceasta poate fi o întrebare pentru cei care vor sa auda! Daca cineva vrea sa auda si sa inteleaga,  cine controlează controlorii?

Într-un stat democratic, serviciile de securitate nu trebuie să conducă politica, fie doar si ipotetic.

Politicienii nu trebuie să controleze serviciile pentru interese personale.

Iar presa nu trebuie să devină instrumentul unei lupte între grupări din interiorul sistemului.

Când un director de serviciu este atacat, de fapt este lovita credibilitatea serviciului secret din care acesta face parte, fie ca om politic plasar la conducere, fie ca militar sau  civil.

Demersul normalitatii nu consta in confirmarea intrebarii: „este vinovat Pahonțu?” Pentru a nu lasa sens de interpretare si a nu permite "regruparea" intereselor  alte intrebari pot fi la fel de impoetznte ca prima: cine îl acuză?

Ce probe prezintă?”

„Ce interese are?”

„Cine beneficiază?”

„Cine pierde?”

„Ce informații sunt disponibile?”

„Ce informații rămân clasificate?”

Adevărul nu poate fi stabilit nici de serviciile secrete, nici de partidele politice, nici de televiziuni. Adevărul trebuie să rezulte din probe și din proceduri legale.

Tradarea vine întotdeauna din partea celor apropiați!

Am susținut în repetate rânduri că vin în fața dumneavoastră, a distinșilor cititori, cu un gând de bine, dar și cu un îndemn la unitate în fața durerii și a neputinței.

Unitatea este evidentă când vorbim despre durere, cel puțin declarativ.

Dar ce facem când unitatea românilor întârzie să apară în fața neputinței de a trăi într-o „Românie normală”?

Simpatic sau antipatic, util sau deja incomod, puternic sau vulnerabil, Lucian Pahonțu primește astăzi o lecție pentru viitoare examene ale vietii. Dar poate lecția nu este doar pentru Pahonțu. Poate este pentru întregul sistem de securitate nationala, cu atat mai mult cu cat într-o democrație matură, nimeni nu trebuie să fie deasupra legii. Nici politicianul., nici generalul, nici directorul unui serviciu, nici jurnalistul, nici premierul demis sau  președintele.Romaniei. 

Tot ceea ce este al statului trebuie să rămână al statului.

Iar informația despre securitatea națională trebuie să servească România, nu grupările de putere.

Justiția se face pe baza probelor!

Dacă Lucian Pahonțu este vinovat de fapte grave, acestea trebuie demonstrate. Dacă există documente care contrazic versiunea oficială a carierei sale, ele trebuie analizate.

Dacă există responsabilități pentru evenimentele din decembrie 1989, ele trebuie stabilite individual, pe baza probelor.

Dacă CNSAS are competența și documentele necesare, societatea românească are dreptul să afle rezultatul procedurilor.

Dacă există acuzații privind implicarea politică a SPP, acestea trebuie investigate instituțional.

Dar dacă Lucian Pahonțu va fi declarat nevinovat, ce se va întâmpla cu cei care astăzi îl acuză?

Cine își va asuma responsabilitatea?

Cine va explica publicului de ce o acuzație a fost transformată în verdict?

Și, dacă președintele Nicușor Dan decide să îl păstreze în funcție după o evaluare serioasă, dintre cei care astăzi cer demiterea lui, cine va mai dormi liniștit noaptea?

România nu are nevoie de încă o execuție mediatică.Nu are nevoie nici de încă un om intangibil.

Romania nevoie de adevăr, de instituții, de control democratic, de raspundere ministeriala pentru ingroparea tarii prin imprumuturile externe pe 30 de ani.

Romania are nevoie de romani iubitori de tara si  responsabili! 

Dar, inainte de toate, Romania are nevoie de o cultură de securitate în care statul să fie mai puternic decât oamenii care, temporar, îl conduc.

Istoria nu uita!

Traian Băsescu și telefonul care nu a primit răspuns!

Fostul președinte Traian Băsescu a relatat într-un interviu că, după ce și-a încheiat mandatul, a încercat să îi contacteze pe Lucian Pahonțu și Florian Coldea, dar nu a primit răspuns.

Dacă declarația este corect redată, ea spune ceva despre relațiile personale și instituționale dintre foștii șefi ai statului și oamenii din structurile de securitate.

Dar spune și ceva mai profund.

Când un președinte pleacă din funcție, cine îi mai răspunde la telefon?

De fapt, cui îi răspunde telefonul atunci când nu mai are puterea de a numi și revoca?

Dacă președintele Nicușor Dan va da curs unei eventuale cereri de demitere urgentă a directorului SPP, pe cine va suna Lucian Pahonțu?

Și cine îi va mai răspunde la telefon?


România, încotro?