ascultă articolul

Drama unui  artist excepțional și durerea ascunsă în  "fotoliul din odaie" deschide drumul spre nevoia de o Romanie normala?

În condițiile în care am scris despre cumetriile politice, dar și despre cum se cumpără puterea, despre războaie cu mize ascunse, dar și despre românii umiliți prin etichete, drept sclavii Europei și violatori, am gândit că psihologia deschide sufletul și mintea!  

Poveștile dumneavoastră de viață, știute și neștiute, sunt mult mai importante, dragi cititori, decât promisiunile goale ale unor "atotputernici" care se cred nemuritori!

Din nefericire pentru noi, împinși de la spate de valul tranziției, de spaima Covid-ului, de reforma înghețată, dar si de sărăcie și corupția endemica, uităm mult prea repede cine suntem și încotro ne îndreptăm! Uităm că suntem doar trecători prin viață! Uităm să trăim fiecare clipă și să ne bucurăm că cei dragi, părinți, frați, surori, copii, se află alături de noi!

De ce uitam sa iubim simplitatea si sa ne pastram speranta in suflet!

Nu in zadar,  distinsa doamna, Ecaterina Iordache, aprecia ca  "bine ar fi ca această României intrată pe un drum abrupt să revină la România normală, așa cum o doreau... și o aveau străbuni"!

Anormalul a devenit normal? 
Cine se crede nemurior?!

În zgomotul roților de tramvai, fie acesta și tramvaiul 41, uităm să învățăm din poveștile de viață a unor oameni minunați, precum Mirabela Dauer, Tatiana Stepa, Anca Parghel! Aceste povești  aduc lumina în sufletul nostru!

Câți dintre noi au puterea unui alt om minunat, Anca Parghel, să urce pe scena, dar să și lupte până în ultima clipă cu o boală necruțătoare?

Astăzi, scriu despre Mirabela Dauer! 

Dincolo de orice interpretări subiective, scriu despre drama părintelui despărțit de propriul copil!

Cine știe că Mirabela Dauer nu și-a văzut fiul timp de 21 de ani?

Cazul nu este unul izolat!

Cine poate să creadă că îndrăgita interpretă de muzica populară Maria Ciobanu  nu și-a văzut fiul, pe Ionuț Dolănescu, până când acesta a împlinit 25 de ani?

Câți copii cu numele Georgică nu și-au mai văzut tatăl sau mama de 8 ani?

Cine aplică legea în România?
De ce unele Directii Generale de Asistenta Sociala pentru Protectia Copilului din cadrul Consiliilor Judetene sunt mediatizate pentru ignoranta manifestata fata de soarta unui copil si pentru lipsa de profesionalism? 

Mirabela Dauer, dar și „Fotoliul din odaie”,  devin strigătul unui suflet care așteaptă!  

O melodie, o mamă, un copil și o întrebare care doare obligă să ne întrebăm: cât poate rezista un părinte atunci când propriul copil devine un străin?

Au trecut decenii de când vocea Mirabelei Dauer a transformat melodia într-un șlagăr.  

"Te-aștept să vii”, cunoscută de generații întregi drept „Fotoliul din odaie”, este unul dintre  cântecele care ne atinge sufletul și mintea.

Versurile nu sunt doar despre dor, sunt despre așteptare. În lumina unui apus de soare, versurile sunt despre absență, dar și despre  un loc rămas gol.

Câți tați sau câte mame  au un copil, dar de la Dumnezeu și totuși nu îl pot avea în viața lor? Câți tați sau câte mame folosesc copilul într-un război surd cu dorința de răzbunare, dar cu consecințe grave pentru dezvoltarea micuțului?

Un copil este un îngeraș! 
Cine are dreptul să ii rupă sufletul îndepărtându-l cu minciuni de tata sau de mama?

Câte mame își văd copii doar din fotografii?

Câți tați își așteaptă copii și nu mai primesc niciun telefon?

Câți părinți au crescut un copil, dar astăzi sunt singuri?

Cât de adevărat este că o mama crește singură 10 copii, dar zece copii nu pot să îngrijească o mamă, mama ajungând să trăiască din mila vecinilor sau intr-un azil de bătrâni?

Înțelepciunea populară amintește despre "rătăciți ai vieții" care își părăsesc propriul copil.  

Cum ii poate ierta Dumnezeu pe aceștia?

Este bine să nu uităm niciodată că "mama nu este cea care te-a născut! Mama este cea care te-a crescut"!

Un om care salveaza si creste un copil merita recunostinta pentru inca 1000 de vieti! 

Copilul crescut cu dragoste devine un om puternic!


Câți copii sunt crescuți de bunici, părinții fiind "ocupați"?

Melodia „Te-aștept să vii”, cunoscută drept „Fotoliul din odaie”, a fost compusă de Ionel Tudor, pe versurile soției sale, textiera Andreea Andrei are o poveste remarcabilă!

Spre deosebire de procesul obișnuit în care melodia apărea înaintea textului, de această dată textul a fost scris primul. Cenzura putea să oprească oricând inclusiv un cântec! „Fotoliul” era chiar un cuvânt considerat prea burghez pentru epoca respectivă. Dar cântecul a trecut de cenzură și a ajuns la public, devenind un șlagar fredonat de milioane de români! Vocea Mirabelei Dauer i-a dat o forță aparte.

Cine este, de fapt, Mirabela Dauer?

Pentru public, Mirabela Dauer, în fapt Mirabela Scortaru, înseamnă o voce extraordinară, dar și șlagăre care au traversat generații.

„Fotoliul din odaie”, „Ce dor mi-a fost de ochii tăi”, „Dormeau pe-o frunză două stele” și multe alte cântece care ne aduc mereu aminte că  dincolo de scenă există omul.

Potrivit "Open sources"/ourworkd " Mirabela Dauer a debutat în 1963, alături de formația rock Roșu și Negru, cu care interpreta în special melodii din repertoriul Ritei Pavone. Din 1967 a început cursurile Școlii Populare de Artă, la clasa profesoarei Florica Orăscu. La Școala Populară de Artă a fost colegă cu Angela Similea, Dida Drăgan, Mihai Constantinescu, Olimpia Panciu, Ioan Luchian Mihalea (apoi a făcut Conservatorul), Gabriel Dorobanțu, iar corepetitor era Marius Popp, apoi Marius Țeicu, iar Emil Lerescu era profesor la Teorie muzicală.

Prima piesă de muzică ușoară care i-a fost încredințată Mirabelei a fost ''Taina nopții'', compusă de Ion Cristinoiu. A colaborat apoi cu Marius Țeicu, acesta încredințându-i melodia ''De când te-am întâlnit'' - cu care a debutat oficial la televiziune, în 1970.

În același an, a obținut Premiul special al juriului la Festivalul de Muzică Ușoară de la Mamaia, în următorul an câștigând, pe scena aceluiași festival, Premiul de interpretare.

În anul 1980 a lansat primul disc LP, intitulat ''Voi cânta''. Din anul 1980, Mirabela Dauer a participat la emisiunile-concurs ''Șlagăre în devenire'' obținând Premiul de popularitate cu ''Taina nopții'' (1982) și Premiul tinereții. Melodiile ''Vis de pace'' și ''Te aștept să vii'' au primit Premiul juriului și Premiul de popularitate, iar cântecele ''În zori'' (1984) și ''Cântec pentru pacea lumii'' - Premiul de popularitate.

În anul 2014, Mirabela Dauer a  fost decorată cu Ordinul Național "Meritul Cultural" clasa I în grad de "Cavaler", de către Președinția României.

În lumina reflectoarelor, dar și în ropotul interminabilelor aplauze,  omul poate purta, însă,  o durere despre care publicul nu știe aproape nimic.

Un artist sau un interpret aflat sub lumini si inconjurat de aplauze la scena deschisa poate fi fericit departe de propriul copil? 

Drama  a început pentru Mihaela Dauer după divorț!

Mirabela Dauer a fost căsătorită cu Dan Traian Popovici, regizor de montaj la Televiziunea Română. Cei doi au avut un fiu, Dan Alexandru, cunoscut și sub numele de Nanu. 

După divorț, prin presiunea nedreaptă a legii din acele timpuri, dar și prin declarații mincinoase,  copilul a rămas în grija tatălui.

Mirabela Dauer a relatat, în timp, că a trecut prin violență în timpul căsniciei și că a pierdut custodia copilului.  Copilul a crescut departe de mama lui. Iar anii au trecut.

După 21 de ani de așteptare și de încercări, Mirabela Dauer a avut o reîntâlnire cu fiul ei. Din păcate, reîntâlnirea nu a reparat trecutul și nedreptatea!

Întrebarea importantă nu este doar: „Când s-au întâlnit?” Mult mai important este să ne întrebăm: "ce se întâmplă cu un copil care crește ani întregi fără unul dintre părinți"?

Ce imagine își construiește copilul despre acel părinte?
Cine îi explică absența?
Ce povești aude?
Ce întrebări își pune?

Mai poate fi reparată o relație înveninată de părintele obtuz, lipsit de frica de Dumnezeu, după ce copilul a devenit adult?

Cand se va vindeca de ura si de singuratate parintele care doreste razbunarea cu orice pret, folosind copilul drept arma impotriva celuilat parinte? 

În cazul Mirabelei Dauer, ruptura nu s-a vindecat. 

În declarații publice, artista a spus că fiul ei nu o mai caută și că relația dintre ei a rămas aproape inexistentă.

Mirabela Dauer a purtat si poartă în suflet durerea despărțirii de propriul copil, dar fiul, ajuns adult, ce a făcut pentru mama lui?

Copilul, devenit adult, poate avea propria lui perspectivă despre intreaga "poveste". 

Mirabela Dauer a susținut în repetate rânduri că între ea și fiul său au existat influențe și oameni care au contribuit la îndepărtarea lui și că acesta nu a cunoscut-o cu adevărat.

O relație familială ruptă nu poate fi explicată responsabil printr-o singură propoziție.

Cine a controlat viața copilului?  .

Ce au făcut adulții din jur? 

De ce au ales să devină complici prin tăcere în fața minciunii?

În mintea copilului există ceea ce  acesta a auzit și a văzut,  ceea ce nu i s-a spus sau  poate, ceea ce i s-a spus prea mult.

Drama Mirabelei Dauer obligă la reflecții!

De ce  copilul devine arma unui război pierdut între adulți?

Pentru că, în anumite despărțiri, copilul nu mai este tratat ca un copil, ci ca un mesager, judecător, aliat sau martor. De cele mai multe ori, copilul este folosit drept o  armă, alimentat de o mama sau de un tată copleșiți de furie și frici nevindecate: „Tatăl tău a făcut…”; „Mama ta a făcut…”

„Să nu mai vorbești cu…”; „Nu ai voie să…”; „Dacă te duci la el…”; „Dacă vorbești cu ea…”

Romania educata?

Despărțirea unui copil de unul dintre părinți a  devenit o problemă socială cu un risc major!

Copilul începe să poarte un război care nu îi aparține, plătind un preț greu în dezvoltarea sa, de la sima de sine  alterată, stabilitate emoțională,  nesiguranță, frici nejustificate etc.

Când copilul ajunge adult, poate descoperi că nu mai știe  cine este cu adevărat, unde se termină minciuna și povestea pe care i-au spus-o alții.

Nu de puține ori copilul îndepărtat de unul dintre părinți prin abuz și manipulare prezente în "alienare parentală",  ajunge să dezvolte "sindromul Stockhlom". Copilul este "santajat" emotional să conviețuiască alături de adevăratul agresor, chiar si cad ajunge adult!

Ce se intampla, insa, cand parintele abuzator pleaca din aceasta lume? Copilul devenit adult ramane singur? 

Un părinte poate fi convins că celălalt îi face rău copilului. Uneori există motive reale.

Alteori există interpretări. Alteori există resentimente și dorința psihotică de răzbunare!

În conflicte extrem de dure, pot apărea acuzații care nu se confirmă, de la rele tratamente aplicate copilului, pana la abuzuri inimaginabile, pe care doar o minte zdruncinata le poate gandi! 

Ce se întâmplă când acuzațiile sunt imaginare, iar plângerile penale care pot să țină departe de copil pe unul dintre părinți sunt formulate cu rea credință, dar fără nicio răspundere pentru declarații mincinoase și inducere în eroare?

De ce parchetele tac si nu se autosesizeaza, potrivit legii, atunci cand acuzatiile cercetate se dovedesc mincinoase si formulate cu rea credinta? 

Daca un parinte dornic de razbunare ar fi tras la raspundere chiar de catre parchetul care a cercetat acuzatiile lipsite de adevar, cati "reclamagii" ar mai exista in Romania? 

Legea din Romania trebuie sa apere copilul, dincolo de latura formala! 

În războiul dintre părinți, copilul nu are instrumentele psihologice ale unui adult pentru a separa întotdeauna realitatea de manipulare. La vârsta fragedă, el crede ce i spune! Cu trecerea timpului, copilul se adaptează și își construiește lumea după informațiile pe care le primește.

Dezvoltarea copilului poate fi marcata de anxietate și nesiguranță – copilul poate deveni preocupat de pierderea sau dezaprobarea părintelui cu care locuiește! 

Confuzia asupra propriei identități– mai ales când un părinte este prezentat constant ca „rău”, iar copilul se poate întreba dacă seamănă cu el, inseamna un eusc major pentru copil.

Toate acestea pot genera si amplifica dificultăți de atașament și încredere, furie reprimată sau comportamente de respingere, respectiv dificultăți în relațiile adulte – frica de abandon, dificultatea de a avea încredere sau tendința de a evita apropierea emoțională pot apărea la unele persoane.

In unele cazuri, poate fi identificata si o stare de doliu pentru relația pierdută. Chiar dacă părintele este în viață, copilul poate trăi o formă de „pierdere” a relației cu el.

Peste ani, copilul ajuns adult, ramane marcat de suferință. De cele mai multe ori poate să respingă un părinte despre care nu mai știe ce să creadă.

Durerea cea mai mare nu o poartă însă părintele abuzator sau părintele îndepărtat!

Durerea despartirii si a interminabilelor procese si plangeri penale lovește sufletul copilului si striveste imaginea de sine!

Sentimentul de vinovatie nu intarzie sa apara! Anxietatea devine antecamera depresiei! 

Copilul nu a ales divorțul părinților!

El nu a ales conflictul. Nu a ales custodia. Copilul nu a ales să fie crescut într-o casă și să-și vadă celălalt părinte doar din când în când sau să nu îl mai vadă niciodată, până crește și ajunge adolescent, apoi adult . Copilul  nu a ales să fie obligat să aleagă.

Și totuși, cum poate un copil  să trăiască înconjurat de minciună și să își respingă părintele aflat in imposibilitatea de a-l vedea?

 Mai exista "chemarea sângelui"?

Mirabela Dauer poate fi și un excepțional psiholog!

Loviturile primite in mod nedrept ne oferă o lecție! Poate cea mai importantă lecție! Un copil nu trebuie să moștenească ura părinților săi.

Cine repară copilăria pierdută?

Cine repară anii care nu se mai întorc?

Un divorț poate încheia o căsnicie să oblige copilul să aleagă între mamă și tată.

Tmpul nu repară întotdeauna. Uneori timpul adâncește rana.

Cine îi spune unui copil că nu are voie să-și iubească ambii părinți?

Câți copii cresc convinși că unul dintre părinți nu i-a iubit?

Copilul devine adolescent.

Adolescentul devine adult. Adultul își întemeiază propria familie. Și într-o zi poate apărea întrebarea: „De ce nu ai fost lângă mine"?

"Fotoliul din odaie" rămâne o invitație la cunoaștere!

Un fotoliu gol nu este doar o piesă de mobilier. Este un simbol al celui care lipsește, dar și al  celui pe care îl aștepți.

Este simbolul  celui care poate nu se mai întoarce.

Pentru milioane de oameni, „Fotoliul din odaie” este un cântec de dragoste.

Dar pentru  o mama sau pentru un tata care a trăit ani cu durerea despărțirii de propriul copil, "fotoliul din odaie" este speranța reîntâlnirii!

Mirabela Dauer merită recunoștință pentru curajul de a scoate o parte din durere la lumina!

Ce învățăm din această poveste de viață?

România are nevoie nu doar de legi. Are nevoie de responsabilitate și de educație parentală. 

România are nevoie de psihologi adevărați și nu de psihologi deveniti "judecători" care isi incalca atributiile, falsificand rapoarte de evaluare psihologica si hotarand  cu de la sine putere cu cine va sta copilul in urmatorii 20 de ani! 

România are nevoie de mediatori, dar și de  instituții capabile să privească mai întâi interesul copilului și nu propriul interes de a-și păstra scaunul cât mai mult timp și de a-și mări salariul în condiții de "reformă"!

Un copil nu trebuie să fie câștigat într-un proces.

Copilul are tată și mamă!

Un copil își construiește identitatea prin ambii părinți. Dacă unul dintre ei este demonizat constant, copilul poate ajunge să respingă nu doar părintele respectiv, ci și o parte din propria poveste familială.

Cum este sufletul unui copil cand mama sau tata ii dpun despre celalat parinte ca "a murit", desi acesta se afla in viata? 

Copilul plateste pentru anii de chin! Cand devine adult și începe să pună întrebări, se poate confrunta cu o a doua criză emoțională: Dacă ceea ce am crezut despre mama/tatăl meu nu a fost adevărat, atunci ce parte din copilăria mea a fost adevărată? Cine sunt eu?

Ce este de făcut?  

Copilul nu trebuie sa devina o arma intr-un conflict de relatie! Copilul trebuie salvat din războiul adulților.

Dacă după ani și ani de procese, un părinte încă privește un fotoliu gol și așteaptă…atunci întrebarea nu mai este doar despre Mirabela Dauer! Intrebarea este despre noi toți.

Din fericire, Mirabela Dauer, a avut sansa sa isi revada fiul dupa 21 de ani, azi relatia dintre ei fiind una echilibrata.

Regizorul Dan Traian Popovici, tatal copilului,  a plecat de ani buni la cer si asteapta dreapta Judecata! Este stiut ca  intr-o zi vom plati pentru tot ce facem! 

Cine reintoarce anii furati din viata copilului Dan Alexandru, alintat Nanu,, astazi devenit adult si parinte, dar si din viata lui Mirabela Dauer?

 La ce a ajutat nesfarsita furie si dorinta de razbunare?

Cand totul se schimba in jurul nostru, cand iubirea devine ura, cand casatoriile se fac si se desfac din interes, cand concubinajul devine realitate, dar si adapost pentru posibile averi ilicite,  
ce facem pentru copii noștri, viitorul acestei țări?

Un raspuns avem din partea unui om deosebit. 

Distinsa doamna profesor univ.dr. Valeria Gheorghiu,  parinte dedicat si formator de caractere puternice, redutabil dascal in Academia de Politie,  a scris despre "exercitarea autorității părintești, de către un singur părinte”.

Cu eleganta unui bun diplomat, dar cu forta unui parinte adevarat, preocupat de buna crestere a fiului sau si nu de razbunari ieftine, doamna profesor univ.dr. Valeria Gheorghiu indeamna la aducere aminte:

"Din păcate, pentru copiii de astăzi, divorțul a devenit ceva firesc, cu efecte pe care nu le conștientizează, iar mai târziu, cei lipsiți de educație și noroc refulează în adicții - alcool, droguri și cel mai grav, infracționalitate de mare risc/ crimă organizată. 

În prezent copiii ajung nu numai să își judece părinții, dar, cei lipsiți de educație și smerenie, ajung chiar la omucidere. 

Întoarcerea la valorile sacre ale unei societăți poate schimba aceste efecte devastatoare. Și acest lucru cred ca trebuie realizat numai cu forța unor norme de conduită imperative, "cu forța dreptului și nu cu dreptul forței”. 

Sa restabilim locul și menirea educației, a învățământului, a culturii și numai atunci vom putea regăsi umanismul și valorile pierdute!"

Ce se mai poate spune?

Orice alte comentarii sunt de prisos! 

România, încotro?