Scriitorul, poetul și cercetătorul Constantin Barbu a fost recent invitat la „Întâlnirile SpectActor” moderate de scriitorul Nicolae Coande și care se desfășoară la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova.

Preocupat de gândirea historială, dar și de poezia care incendiază spiritul lumii, Constantin Barbu a susținut conferința „Am aprins chibritul care va da foc Laniakeii”, în care două tinere și foarte talentate actrițe, Theodora Bălan și Flavia Hojda, au recitat din versurile sale. Autorul a prezentat în cadrul evenimentului editorial supra-cartea „Am aprins chibritul care va da foc Laniakeii”, care cuprinde 100 de volume a câte 100 de poezii, un proiect unic conturat în decursul anului 2024 (în 300 de zile, precizează autorul), o temerară odisee a spiritului poetic în „vârsta de fier”. A fost o întâlnire fascinantă, care a trecut mult prea repede, în care s-a discutat despre esența poeziei dar și despre epigonii literaturii de azi, dar mult prea puțin despre Premiul Dante acordat autorului de de Accademia delle Arti e delle Scienze Filosofiche din Bari.

Grație echipei de specialitate a Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova publicăm filmarea intergală a conferinței susținute de profesorul Constantin Barbu - VIDEO mai sus. Vom reveni cu imagini de la eveniment și clipuri video cu recitări ale tinerelor actrițe și îi dăm acum cuvântul jurnalistului craiovean de mare calibru Mircea Canțăr, conducătorul cotidianului „Cuvântul Libertății”:

Un intelectual craiovean cu sclipiri de geniu!

Trăiește la Craiova, prea puțin, dacă nu vag cunoscut, un erudit în adevăratul sens al termenului, pe cât de original și plin uneori de farmec, dintr-o croială aparte, aparținând cu totul altei lumi, decât cea de astăzi, pe atât de puțin evocat.

Numele lui este Constantin Barbu, poet, filozof, cercetător istoric ș.a.m.d., de înalt rafinament, dotat cu multă sensibilitate. A făcut parte din „Grupul de la Păltiniș” în „formatul inițial” și Noica îl așeza în fruntea „celor 22” de genii tinere ale României, iar Emil Cioran îl numea „un complice în cultul nimicului” (1989).

Forțând puțin cotloanele memoriei, Constantin Barbu, absolvent al Filologiei din Craiova, era prin anii 70, unul din teribilii liceeni ai Colegiului Național „Frații Buzești”. Sunt și umbre inerente, care planează indeslușibil asupra sa, cum ar fi ceea ce s-a numit „cazul Sorescu”, dar unghiul potrivit pentru a înțelege povestea a fost mereu greu de găsit.

Umorile proprii, împrejurările nu i-au fost întotdeauna, mai degrabă foarte rar, favorabile. N-am idee de ce, dar de câte ori îl întâlnesc, deși de la o vreme se întâmplă mai rar, am sentimentul că îl văd în față pe V. G. Paleolog, cunoscut ca unul dintre primii apologeți ai lui Constantin Brâncuși, prin părțile locului.

Simțindu-mă capabil să fac distincție între un ins talentat, erudit, cu preocupări insolite, și unul cu irizări de geniu, îl consideră pe Constantin Barbu mai apropiat de sintagma „irizări de geniu” el putând fi asemuit cu un geniu surdo-mut care ne spune ceva într-un limbaj propriu, pe care numai puțini îl înțeleg.

Fost bursier al guvernului francez (1977) la Universitatea din Grenoble, exeget –fără egal al lui Eminescu (a editat manuscrisele marelui poet în facsimil, un Corpus eminescianu și Opera transliterată, proiect din care au apărut deja 25 de volume) a publicat peste 20 de cărți de poeme, 35 de cărți de eseuri, câteva din lucrările sale fiind traduse în italiană, franceză, suedeză, engleză.

A publicat Codul invers. Arhiva nebunirii și a uciderii nihilistului Mihai Eminescu.

De dată recentă, mai exact pe 19 octombrie a.c., Constantin Barbu a primit „Premiul Dante”, acordat de Academia delle Arti e delle Scienze Filosofiche din Bari, pentru angajamentul său față de afirmarea „sapienției” și „virtus”, valori centrale atât pentru Seneca, cât și pentru Dante, figuri cheie ale înțelepciunii clasice și ale virtuții morale, și pentru contribuția sa la înțelegerea și legătura dintre culturi din diferite epoci, creând o punte între antichitate și evul mediu și evidențiind concordia –adică armonia- între gândirea romană și cea medievală. A mai primit de-a lungul timpului numeroase alte premii.

A fost invitatul lui Nicolae Coande, secretarul literar al Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova, la elevata chermeză intelectuală „Întâlnirile SpectActor” pentru a conferenția sub genericul „Am aprins chibritul care dă foc Laniakeii” la sala I. D. Sârbu. Discursul său combină severitatea profesională cu o vie cordialitate.

Știe să plimbe, cu o inimitabilă grație, ideile, obsedat de imperativul rigorii și întregul său efort didactic are drept nobil scop acest deziderat.

Teoretizând și tot ce se mai poate face, despre o lume care a dispărut, obsedat de esențe, Constantin Barbu lasă în spectator un singur gând: acela că e un creator și ca orice hiperinteligență nu poate naște o școală, ci doar imitatori.

Mircea Canțăr