Copilul sau îngerul alungat.Teroarea antinatalistă¹

Ilie Bădescu

Modernitatea a adus în societatea omenească o filozofie antinatalistă (un adevărat furor thanaticum, o cultură a morții ilustrată de cea mai tragică și demonică pornire a maternității denaturate: uciderea pruncilor nenăscuți).

Acesta este fenomenul sterpiei opționale, care este mai apăsător decât al sterpiei absolute, adică cea datorată incapacității naturale de a aduce copii pe lume (sterilitatea unuia din cuplu, de regulă a soției). În societatea tradițională, noul venit pe lume era întâmpinat cu fast (sărbătoare). Bucuria venirii pe lume era o stare de spirit universală în lumea tradițională. Vechiul Testament ne arată cât de alarmată este o comunitate în fața fenomenului de stârpiciune. Ieșirea din sterpie a dreptei Elisabeta, mama Sf Ioan Botezătorul, este un fenomen minunat, efectul intervenției excepționale și profetice a lui Dumnezeu².Fenomenul este transpersonal. La deznodământul sterpiei și deci la dezlegarea miraculoasă de această grea apăsare participă deopotrivă îngerul Domnului și comunitatea care era înfricoșată fiindcă lumea veche știa că într-o asemenea întâmplare este prezentă lucrarea tainică și minunată a lui Dumnezeu. „Si poporul îl aștepta pe Zaharia și se mira că întârzie în templu. Si cand a ieșit, nu putea să vorbească. Si ei au inteles că vedenie a vazut in templu, si el le facea semne si a ramas mut”³.

Din nefericire, veacul, pe ultima lui jumătate și până astăzi, adică pe o durată de circa 60 de ani înregistrează un bilanț socio-demografic negativ datorat în mare măsură declinului grijii sociale (a statului) pentru copii (atestat de rata alarmantă a mortalității infantile) și deopotrivă impulsului, cu întorsătură bizar biopolitică, spre uciderea pruncului nedorit încă din pântecele mamei sale. În societățile așezate, venirea pe lume a copiilor era prilej de grijă și bucurie. Nimeni n-ar fi cutezat să transforme bucuria nașterii de prunci în indecizie și încruntare. Venirea pe lume a unui copil era privită ca semn divin și dar dumnezeiesc și era urmată de recunoștință și slăvire. Progenia sau dinamica progeniturii, a prăsilei neamului, erau chestiuni de teribilă gravitate. Omul tradițional se temea cel mai mult de stingerea neamului sau a stirpei și deci de pieirea numelui. Modernitatea a reușit contraperformanța morală de a privi refuzul progeniturii ca pe una dintre cuceririle libertății umane. Nou curent a preluat numele viclean, „pro-choice”, „pro-alegere”, ca și cum refuzul copilului ar fi o față glorioasă a libertății omului. Ba, în unele studii, ca cele ale lui Steven Levitt și Donohue, The Impact of Legalized Abortion on Crime, chestiunea este prezentată ca un triumf al ordinii asupra infracționalității, cei doi autori sugerând că legalizarea avorturilor a adus o scădere a ratei infracționalității. Ei susțin că legalizarea avortului a adus scăderea infracționalității cu 50%. Chestiunea a provocat uimire și reacțiile riguroase n-au încetat să apară. În 2003, Th Joyce a dovedit că legalizarea avorturilor a avut un impct mic spre irelevanță asupra infracționalității ⁴, iar, în 2005, Cristofer Foot de la Federal Reserve Bank of Boston, împreună cu asistentul său, au demonstrat că avorturile au sporit infracțiunile de violență și n-au avut nici un efect asupra infracțiunilor contra proprietății⁵. De altminteri, însuși Levitt face precizarea că dacă ar fi să considerăm avortul drept crimă atunci desigur lucrurile ar deveni de-a dreptul cutremurătoare, fiindcă numărul pruncilor uciși în pântece atinge cifre astronomice⁶față de scăderea infracționalității, devenită, prin efect de proporționare, insignifiantă.

Fața antiumană a acestui război exterminator împotriva copiilor este descoperită de un caz cutremurător, acela al doctorului Gosnell din Statele Unite, un aborționist- monstru. Iată relatarea cazului prin mijlocirea revistei online, Cultura Vieții din 16 oct 2016: „În spatele zâmbetului benevolent și al afirmațiilor despre libertatea corpului femeii, stă un ocean de sânge de copil care întinează pământul și strigă a răzbunare către Dumnezeu. Procesul din Philadelphia (martie 2013) al lui Kermit Gosnell a tulburat încă o dată apele în Statele Unite. Este vorba despre un medic care a fost condamnat la moarte pentru uciderea a 7 copii nou-născuți și a unui fost client. Conform mărturiilor, metoda lui Gosnell de a comite avorturi este de a scoate copiii vii din pântece, iar apoi de a le smulge șira spinării.Staff-ul lui nu avea educație medicală, el nu își curăța măcar echipamentul medical ruginit și colecta picioare dezmembrate de bebeluși în niște cutii. Rapoartele au șocat întreaga lume, metodele infernale și criminale ale lui Gosnell înfricoșând milioane de oameni. Însă cam același lucru se întâmplă în cabinetul oricărui medic aborționist, chiar dacă realitățile sunt cosmetizate….Un copil numit generic „Baby A” spre exemplu avea 30 de săptămâni (luna a 7-a). După ce s-a născut viu și perfect sănătos, „doctorul moarte” i-a smuls șira spinării și l-a aruncat într-o cutie unde copilul s-a zvârcolit câteva minute înainte de a-și da sufletul. Martorii din sala de judecată au leșinat după ce au văzut fotografiile, însă multe dintre femeile de acolo făcuseră același lucru cu copiii lor.”⁷

Gestul acestui monstru de a smulge șira spinării copilului viu (în acest caz tocmai născut), or scos din pântece prin crima contra zămislirii, este cu siguranță simptomul unei înspăimântătoare patologii (colective și „civilizaționale), patologia unei civilizații, în care se amestecă antiumana insensibilitate față de copil, ura contra noului venit pe lume, crima contra zămislirii și deci triplul război împotriva mamei, a copilului și împotriva lui Dumnezeu, care a suflat suflare de viață asupra miraculoasei făpturi și pe care acest monstru antiprogenic îl răpune în numele mincinos al libertății femeii, al științei medicale și al modernității. „Gosnell ucidea copilași născuți și a fost condamnat la moarte”, dar, în lumea civilizației și democrației „este perfect legal să-i tai în bucăți câteva minute mai devreme”, adică pe când pruncul este încă în pântece. „Același act îngrozitor de ucidere este numit „igienă reproductivă”, dacă este folosit material medical steril”. Aberația absolută vine din următoarele considerente invocate de judecător împotriva monstrului cu chip uman: crima lui ar fi nu „că a omorât copii, ci că nu i-a omorât într-un mod corect. Omoară copilul acum și este medicină reproductivă, omoară-l peste câteva minute și este crimă. Acesta este non-sensul oricăror legi avortive”^{8 (ibidem).}

Din nefericire, veacul, pe ultima lui jumătate și până astăzi, adică pe o durată de circa 60 de ani înregistrează un bilanț socio-demografic negativ datorat în mare măsură uciderii pruncului în pântecele mamei sale. Modernitatea târzie a venit cu avalanșa ei de manifestări antinataliste evidențiată de un fenomen înspăimântător, comparabil cu „masacrul inocenților”, precum ne arată graficul avorturilor între 1958-2015. Iată datele:

Prelucrari (INSOC) pe baza datelor din https://asociatiaprovita.ro/wp-content/uploads/2021/03/statistici.avort_.ro_.pdf / https://asociatiaprovita.ro/resurse/date-si-statistici/

1 Ciclul 1958-1966 a fost unul al exploziei avorturilor (ating media anuală de 835 678);

2 Între 1967-1989, proporția avorturilor scade de 4 ori (la o medie anuală de 284 775), dar nici chiar regimul de interzicere a avorturilor (care fixa pedepse grave pentru avort) nu elimină acest fenomen de tragică alarmă colectivă, indus de „revoluția sexuală” (promovată ca nucleu al doctrinei marxiste asupra feminității de către G Lucacs în capitala primului regim de dictatură comunistă din Europa Centrală).

3 Între 1990 – 2014 avorturile cresc din nou, dar nu trec cu mult peste treimea celor din primul ciclu al protosterpiei agresive, ceea ce arată o revenire a axului de gravitație spirituală maternă spre polul valorilor creștine.

4 Concluzie: avansul secularismului comunist a indus prima cruciadă păgână contra pruncilor nenăscuți. Iată graficul asupra numărului mediu al avorturilor în cele trei perioade:

Prelucrari (INSOC) pe baza datelor din https://asociatiaprovita.ro/wp-content/uploads/2021/03/statistici.avort_.ro_.pdf / https://asociatiaprovita.ro/resurse/date-si-statistici/

În termeni relativi, graficul procentajului mediu al avorturilor în cei circa 60 de ani ne descoperă fața ascunsă a războiului contra progenismului în statul român. Fenomenul este comparabil doar cu masacrul pruncilor în vremea lui Irod. „Iar Irod, vazand ca fusese amagit de magi, s'a maniat foarte si, trimitand, i-a ucis pe toti pruncii care erau in Betleem si'n toate hotarele lui, de doi ani si mai in jos, dupa timpul pe care il aflase de la magi”.(MT 2:16). În intervalul dintre 1958-1966 (ponderea pruncilor uciși în pântece atinge 68% dintre procreați): cei 8 ani au ridicat cifra ucișilor la 7 521 100 (o medie anuală de aproape 1 milion). Perioada primei politici pronataliste micșorează procentul celor uciși în pântece la 42%, adică 6 549 823 (în 22 de ani), o medie anuală de circa 284 000 de prunci avortați (uciși în pântece). Perioada dintre 1990 -2014 (24 de ani) nu mai depășește 51% (adică 7 833 735), o medie anuală de irca 300 000 de avorturi. Iată și graficul:

Profesorul Ilie Bădescu este directorul Institutului de Sociologie al Academiei și membru corespondent al Academiei Române