Profeția Părintelui Justin: „Numai toiagul dreptului mai poate să trezească conștiințele oamenilor. Ori un păstor luminat, ori un învățător drept al adevărului mai poate striga din mijlocul mulțimii”

Să nu ne pierdem nădejdea! România poate învinge! Să avem rugăciunile
Părintelui Justin și tuturor sfinților români, astfel încât România să
biruiască forțele oculte și să facem schimbarea! PR. JUSTIN PÂRVU:
PROFEȚIE DESPRE CONDUCĂTORUL CARE VA TREZI ROMÂNIA
Trezirea conștiinței
„Numai toiagul dreptului mai poate să trezească conștiințele oamenilor. Ori un păstor luminat, ori un învățător drept al adevărului mai poate striga din mijlocul mulțimii.
Să sperăm că vom mai avea preoți cu crucea în mână, tineri jertfitori care să înfrunte cu curaj vrăjmășia demonică ce se abate asupra țării noastre. Dacă și aceștia vor lipsi, atunci toiagul lui Dumnezeu va fi singurul îndreptar al națiunilor, care se vor sfâșia între ele pentru că L-au uitat pe Dumnezeu.
Nu mai credeți minciunile lor. Ei fac acest război în numele păcii, ca tot ei să pară salvatorii lumii și ca după război tot ei să își culeagă roadele și laurii, să își împartă teritoriile cum vor ei.
Dar să știți că și pe aceste mari puteri le va smeri Dumnezeu. Le va da o palmă când nu se vor aștepta și vor pierde. Ce a ajuns Italia cu Mussolini? Ce a ajuns Germania cu Hitler? Pe toți i-a dezmembrat Dumnezeu și i-a lăsat smeriți. Dumnezeu vrea să îi aducă și pe aceștia la pocăință, nu doar popoarele creștine… Va rândui Domnul ca astfel să se întoarcă mulți dintre păgâni la Ortodoxie.
Dar din punct de vedere duhovnicește, cu trăitorii pe care îi avem noi în România, cu miile de martiri, noi prin aceste valori rămânem independenți, indiferent care ar fi situația noastră.
Poate nicio Europă nu va rezista fără o Românie. O Românie totdeauna va avea un cuvânt de spus în istorie și o Europă nu se poate integra fără o Românie.
Posibilitatea unei rezistențe în România
Posibilitatea unei rezistențe în România îi îngrijorează pe ei până astăzi. Ei încearcă să-L ucidă pe Hristos din sufletele noastre. Însă nu vor reuși nimic, pentru că mai avem forțe care dovedesc neputința lor. Să nu uităm că Biserica nici porțile iadului nu o vor birui. Însă fiecare are datoria să mărturisească după puterea lui.
Noi ne-am păstrat aici sărăcia și neamul, după cum spune poetul. Aici ne-am născut, aici avem și drepturile noastre. Și mai mult, am fost aici permanent de strajă Europei de Apus și rămânem și mai departe în aceeași gândire creștin ortodoxă, a păcii, a liniștii și a dragostei întregii lumi. Aceasta este concepția, gândirea noastră, nu speculație și amăgire specifică oamenilor slabi.
Ar fi putut și oricând o poate face. Țara noastră este o țară care nu are nevoie de nimeni. Dacă țara asta ar fi gospodărită de niște oameni pe care îi doare sufletul și inima pentru frumusețea acestei țări, nu am nevoie de nimic, nici de un șurub occidental.
Cine conduce România?
Asta e altceva. Aici e criza aceasta economică, care tot manevrele marilor acționari sunt în spate, acționari care manevrează țările acestea mici și le conduc ei cum vor. Acuma le sărăcesc, acuma le îmbogățesc, acuma le desfac, apoi mâine le descompun și asta-i manevra lor, ca să poată lovi cât mai mult în Hristos Cel înviat din morți…
Realitatea popoarelor nu mai este controlată de ele însele, ci ele sunt conduse de centrul european. Nu se poate vorbi despre o Românie liberă pentru că guvernul României este condus de marile puteri care stau ascunse în spatele Uniunii Europene sau al altor uniuni internaționale.
Democrația nu există în realitate, ea este numai în aparență și ne dă nouă impresia că suntem liberi. A rămas doar o rezistență formală a națiunilor, astfel încât să le mai poți numi România, Bulgaria, Serbia. Realitatea este doar în mâinile Comitetului Central care dirijează toată viața popoarelor.
Pe ei nu îi interesează pacea și bunăstarea popoarelor, asta e numai o teorie goală pentru prostimea asta a lumii. Națiunile, la ora actuală, sunt descompuse.
Noi avem impresia că Europa are un sistem democratic la bază, dar Europa este tot sovietizată, o Europă sovietică. Este același mare lagăr sovietic al Moscovei decât cu altă șapcă, iar dincolo, în Occident, avem de-a face cu lagărul capitalismului.
Să știți că noi putem fi străjerul Europei. O Europă fără o Românie nu poate exista. Ortodoxia noastră românească a rămas cam singura de strajă, în splendoarea ei de demnitate și prestigiu. Așa că: străjuiți bine! Neamul acesta nu și-a pierdut încă seva!”
Extras din volumele „Ne vorbește Părintele Justin” via Atitudini
Foto credit: Victor Roncea
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

ALEGERILE ȘI PROFEȚIA TULBURĂTOARE DE LA ATHOS: Al 7-lea și cel mai cutremurător motiv pentru care nici un creștin nu poate vota cu Nicușor Dan
Recomandările noastre

Turul 2 al Referendumului pentru Familie are loc Duminică - Referendumul pentru Marea Familie Română

MARELE MATEMATICIAN PREDA MIHĂILESCU SUSȚINE SUVERANISMUL: Președintele constituțional ales al României, dl. Călin Georgescu, a avut o cutremurătoare adresă către poporul Român. Acum puteți alege: BANANE și RĂZBOI sau PACE și SUVERANITATE!
Secțiuni: Biserica Civice Cultură Prima pagină Știri
Persoane: Poporul Român
Locații: Mănăstirea Petru-Vodă România
Subiecte: Alegeri prezidențiale
Organizații: Mănăstirea Petru Vodă Poporul Român
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)