Propagandă la Metrou conținând publicitate subliminală prin afișe de normalizare a ideologiei homosexualiste și sataniste având copiii drept țintă, pe lângă vulgaritățile cât blocul cu reclame la pariuri. Rușine, Nicușor Dan, că ai copii!

Un cititor ne semnalează faptul că Metrorex promovează o serie de afișe cu caracter ideologic și propagandistic, în siajul trendului globalist de azi, cu puternice înclinații homosexualiste. Așa cum arată cititorul nostru, astfel de îndocrinări abominabile, care se realizează din banii publici, nu ar trebui acceptate din capul locului sau ar trebui să fie boicotate de către cetățenii creștini ai țării noastre.
„Publicul român nu are, spre deosebire de cel american, de exemplu, nici un fel de experiență și educație cu privire la manipularea psihologică în masă, la metodele de propagandă și simbolurile oculte sau la mesajele subliminale.
Chiar dacă terenul legislativ pentru aceste abominații și crime la figurat și la propriu împotriva copiilor a fost deja adoptat în România, sub paravanul pandemiei și acum al conflictului din Ucraina, este esențial ca oamenii să fie alertați și educați, ajutați să înțeleagă și să recunoască adevăratul sens al mesajului pe care îl citesc și al imaginii la care privesc, care întodeauna par, la prima vedere, favorabile și cu bune intenții.
Față de o legislație deja adoptată în acest mod și cu acest scop abominabil, AVEM OBLIGAȚIA respingerii anormalității, în primul rând prin educarea și conștientizarea publicului, apoi prin proteste, petiții la autorități și instituții publice care permit promovarea unor astfel de mesaje și campanii publicitare, fără o minimă diligență etică, pe linia verificării conținuturilor promovate contra cost. Sunt lucruri mai importante decât banii obținuți pe reclame, în acest caz, de către Metrorex, și este necesar ca fiecare astfel de instituție publică, susținută din banii și munca noastră a tuturor, să fie responsabilizată.”, ne-a scris cititorul nostru.
Priviți mai sus unul dintre afișele de la campania „Eyes Open” / Ochi Deschiși a Uniunii Europene. Sub privirea candidă a unui tânăr homosexual se pun pe același picior, de egalitate, victimele „xenofobiei” , ale „fobiei” (?) de homosexuali și transsexuali, ale „violenței bazate pe gen” (?) cu „violența împotriva copiilor”.
Manipularea este strigătoare la cer!
Copiii bătuți ar putea fi, să spunem, dând doar două exemple, la fel cu matahalele disforice care se pretind femei pentru a le viola mai abitir pe victimele lor sub acoperirea transsexualismului sau ca homosexualii pedofili care sodomizează copii sub culorile curcubeului. Cei din exemple erau persoane foarte respectabile ca transsexuali și homosexuali, deci potențiale „victime” ale „fobiilor” inventate de UE și puse pe același nivel cu eventuali minori agresați.
De unde știm că tinerelul din imagine cu ochii umezi nu este doar un rom discriminat din România ci un imberb homosexual? Ne spune chiar site-ul UE, la capitolul „victimelor” din România - unde tinerelul figurează la secțiunea LGBTQYZUSRPLUS.
Cum demonstrăm că alăturarea manipulatorie a categoriilor enumerate mai sus cu cea a copiilor agresați este doar o propagandă scabroasă? Ne-o relevă tot site-ul UE, care, la același link al „victimelor din România” nu mai are nici un copil agresat, după cum se introduce propagandistic pe afișul de răspândire a ideologiei homosexualiste. Iată: COPIII AU DISPĂRUT! Au rămas doar disforicii:

Ca și în cazul monstruoaselor bannere în dimensiuni și conținut care au umplut blocurile din București - rușine Nicușor Dan! - cu imaginea unei femei vulgare, semi-dezbrăcată, sub pretextul reclamei la pariuri, alt obicei respingător, imaginea de doi metri pe trei a unui homosexual care ți-e aruncat în față pretutindeni te uiți la Metrou urmărește normalizarea anormalității și a grotescului.
Foto: Daniel Ion / Facebook
Amintim faptul că publicitatea subliminală este un concept utilizat în ultimele decenii și, dacă la început a avut ca scop interesele pur economice și bazate pe profit, în ultima decadă are tendința de se transforma într-un tentacul al Marii Resetări, ce are ca scop transformarea, remodelarea și apoi chiar anularea omului ca ființă umană. Iată definiția conceptului amintit:
„Publicitate subliminală - Publicitate avand ca scop crearea unor impresii puternice in subconstientul publicului care receptioneaza mesajul, fara ca acesta sa-si dea seama despre ce este vorba, de fapt.”
Cu alte cuvinte, propagandiștii homosexualiști se folosesc de subconștientul oamenilor pentru a-i obișnui cu o idee sau imagine, făcându-i să înregistreze firimituri, pentru ca apoi, să devină nu doar obișnuiți, dar chiar „toleranți”, vizavi de ideile de acest gen, precum acceptarea și chiar empatizarea cu identitatea homosexuală și transsexuală sau, după cum arată „trendul” occidental, cu pedofilia.
În școli, pe străzi, în filme, în reclama mai mult sau mai puțin mascate, în desenele animate, în magazinele de copii - înțesate de curcubee și unicorni, simbolul simbolul nu chiar ascuns al homosexualilor și pedofililor -, acum și în nasul copiilor din Metrou, agenda homosexuală cu mari pași spre pedofilie, după tendinețele occidentale, se instalează în spațiul public prin toate mijloacele multi-media, cu complicitatea iresponsabilă sau ticăloasă a autorităților.
Un alt exemplu de publicitate subliminală semnalat de cititorul nostru - imagine mai jos - transmite un mesaj de acest gen atât copiilor cât și părinților: „Las-o pe cont propriu” - e vorba de o fetiță, de un copil! -, cu imaginea fetiței care ar putea fi capabilă chipurile să-și gestioneze economiile prin intermediul unui card ING Young, DESTINAT COPIILOR. Argumentul publicistic este faptul că „Are deja căștile în urechi”, prin urmare „Nu mai are nevoie de tine”. Ei bine, dacă pentru o clipă mesajul pare destinat părinților, acesta nu este altceva decât un subterfugiu pentru a determina tinerii să ia această decizie în fața părinților lor, de a-i face să conceptualizeze ideea de „maturitate” și „libertate” economică - ca prim pas spre alte „libertăți” „pavate cu grijă” spre o liberalizare a moravurilor și a tot ce poate urma.
În cazul acesta, ne atrage atențioa cititorul nostru foarte atent, putem vorbi de o campanie subliminală asemnătoare a celei din SUA, devoalată de Tucker Carlson prin explicarea Scandalului Balenciaga care urmărește, după cum am spus, Normalizarea Pedofiliei. Doar că de data aceasta, fotograful și realizatorul „reclama” a urmărit Normalizarea Demonizării. Sigur, ca și în cazul monstruos al Reclamei Balanciaga se poate spune după cum au încercat apărătorii companiei pro-pedofilie că ni se pare. Dar dacă vă uitați atenți veți observa în dulapul cu ușa întredeschisă un astfel de chip dubios. Și nu numai acolo.
Așa cum își încheie Părintele Dan Bădulescu o predică extraordinară, la zi, „până la urmă, orice măsură ar lua să se ascundă și să se îmbrace în blană de oaie îndată se va dă la o parte și se va vedea lupul. Dacă vrei să vezi. Dar dacă ți se pune pata pe ochi și pe creier, nici măcar dovezile astea nu te conving cu cine ai de a face. Se poate și așa. Noi să nu fim așa!”

la lupta pentru Adevăr!
Pe același subiect
Recomandările noastre

ActiveNews riscă să-și suspende apariția. Secretele și nevoile noastre. APEL CĂTRE CITITORI

Mihai Șora, virusul care a stârnit conflictul sângeros de la Târgu Mureș din 20 Martie 1990. DOCUMENTE ISTORICE

Horia Roman Patapievici omagiat de Vasile Bănescu la aniversarea 69. Biografia secretă a familiei Patapievici: De la NKVD, KGB și BNR la GDS, SOROS și ICR - DOCUMENTE

ȚINTA ESTE HRISTOS! Să țineți minte lucrul acesta! Dr. Oana Mihaela Secară a exprimat sinteza atacului pandemic mondial. Conferințele Medicilor pentru Libertate: Dictatura medicală vs studiile validate academic - VIDEO și PDF
Secțiuni: Civice Educație Marea Resetare Opinii Prima pagină Social Știri
Persoane: Nicușor Dan
Locații: România Uniunea Europeană
Subiecte: îndoctrinare cu forța Manipularea prin mass-media Marea Resetare propagandă homosexuală în școli propagandă homosexualistă publicitate înșelătoare reclame homosexuale reclame la pariuri reclame metrou reclame stradale reclame vulgare
Organizații: Forumul Economic de la Davos Forumul Economic Mondial Metrorex Primăria Capitalei Uniunea Europeană
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)