Ca urmare a semnării Protocolului adițional secret al tratatului sovieto-german din 23 august 1939, Uniunea Sovietică arăta interes față de Basarabia. La 26 iunie 1940, Guvernul sovietic adresează României prin ambasadorul român la Moscova o notă ultimativă în care se cerea cedarea Basarabiei și a părții de nord a Bucovinei.

Sovieticii motivau ”înapoierea” Basarabiei argumentând fals cum că majoritatea populației de pe acest teritoriu o alcătuiesc ucrainenii și că în 1918 a fost zădărnicită unirea Basarabiei cu Ucraina[1]. Nordul Bucovinei îl cereau ca deaspăgubire pentru ocuparea Basarabiei de către România, timp de 22 de ani. Pentru a evita invazia sovietică pe întreg teritoriul României, după lungi discuții în Consiliul de coroană s-a acceptat cerințele ultimatului, hotărând ca armata și administrația civilă de pe teritoriile indicate să se evecueze.

La 28 iunie 1940, trupele sovietice intră în Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța (motivând mai apoi că ținutul Herța a fost ocupat ”din greșeală”)[2]. În aceeași zi s-a început evacuările din Basarabia și nordul Bucovinei. Împreună cu administrația civilă și militară românească s-au retras peste Prut un număr mare de populație. Pentru cei rămași sub ocupația sovietică, se începuse un adevărat calvar. Persoanele care nu conveneau regimului erau incluși în categoria „suspecților”, majoritatea dintre ei fiindarestați și deportați în interiorul URSS. Printre primii care au fost supuși represiunii staliniste au fost membrii Sfatului Țării, participanți la actul istoric din 27 martie 1918. Foștii deputați ai Sfatului Țării erau învinuiți că au votat Actul Unirii Basarabiei cu România, cum că au luptat împotriva mișcării revoluționare și au desfășurat activități antisovietice[3].

 Primele victime ale regimului sovietic au fost deputații Sfatului Țării, care după Unire au trecut Nistrul în URSS. Deputatul Arcadie Osmolovski a votat împotriva Unirii, dar a fost arestat de agenții NKVD, moare la 27 aprilie 1931 un urma unui atac de cord. La fel, a votat împotriva Unirii și deputatul Mihail Starenki, refugiat în URSS și supus represiunii. Foștii deputați din Sfatul Țării, Gavril Buciușcan și Ivan Crivorucov, au avut și ei o soartă asemănătoare, deși au participat activ la formarea RASS Moldovenești, au avut și funcții importante, dar au fost arestați în timpul Marii Terori, judecați de către troika NKVD și condamnați la moarte prin împușcare.

După ocuparea Basarabiei de către sovietici, este arestat și fostul deputat Ștefan Balamez, unul dintre membrii Sfatului Țării care au votat împotriva Unirii. Era acuzat, că ar fi votat îmotriva Unirii, din ordinul siguranței, pentru ca prin exprimarea unui vot „contra” să se creeze în fața opiniei publice aparența unui sufragiu liber exprimat. A fost condamnat la 10 ani privaținede libertate, nu se cunoaște dacă a supraviețuit[4]. Dintre deputații  Sfatului Țării, arestați de colaboratorii NKVD și eliberați la scurt timp, se numără și Nicolae Bivol, fost primar de Chiținău și antreprenor. Eliberarea i se datorează unor mărturii favorabile din partea unor muncitori și subalterni, cât și faptului, că din inițiativa sa a fost editat  ziarul „Viata Noastra”, calificandu-l drept un ziar de stanga si antifascist[5]. Alt deputat, eliberat din închisorile comuniste este Dumitru Groapă, judecător și președinte de tribunal. La 27 martie 1918, mandatul său de deputat în Sfatul Țării era nevalidat, fapt ce nu i s-a permis să voteze Unirea. La 19 iulie 1940 este arestat și plasat, împreună cu membrii familiei sale, în închisoarea din Kotovski (Ucraina, RASS Moldovenească). Reușește, după aproape un an de detenție să fie eliberat, împreună cu soția, fiica și fiul său. Autoritățile sovietice le-au permis să se repatrieze în România. Probabil, Dumitru  Groapă a fost eliberat și din cauza că numele lui nu figura printre cei 86 de deputați care au votat Unirea[6].

De activitate contrarevoluționară erau acuzați și alți politicieni basarabeni, Emanuil Catelli, fost prefect al jud. Bălți și senator, decedat la 18 februarie 1943 în închisoarea din orașul Cistopol, RASS Tătară; Panteleimon Sinadino, fost membru în Sfatul Țării din partea minorității grecești și deputat în Parlamentul României, arestat de sovietici, la 9 iulie 1940 și pierdut fără veste ș.a. În rândurile ce urmează sunt redate pe scurt biografiile, cât și activitatea unor deputați din Sfatul Țării, care la 27 martie 1918, au votat pentru Unirea Basarabiei cu România, arestați, judecați și exterminați în lagărele comuniste.

Alexandru Baltaga, preot-paroh la biserica din Călărași-sat. S-a născut la 14 aprilie 1861 în familia preotului Ștefan Baltaga, slujitor la Biserica ”Sf. Nicolae” din satul Lozova, jud. Chișinău. A învățat la școala parohială din localitate, apoi la Seminarul Teologic din Chișinău, pe care l-a absolvit în anul 1883. În perioada 1883–1885 activează în calitate de pedagog la Școala spirituală din Chișinău[7]. A fost hirotonit preot în anul 1886 pe seama Bisericii ”Sf. Aleksandr Nevski” din localitatea Călărași-sat, jud. Chișinău[8], unde a slujit fără întrerupere timp de 54 de ani. În toamna anului 1917, părintele Alexandru Baltaga a fost ales, de către preoțimea basarabeană, deputat în Sfatul Țării. Este unul dintre deputații care la 27 martie 1918 a votat Unirea Basarabiei cu România. După Marea Unire, a mai îndeplinit și funcția de membru al Comitetului de unificare a bisericilor din România Mare[9]. În primele zile de ocupație sovietică (1940–1941), împreună cu alți foști deputați în Sfatul Țării a fost arestat și părintele Alexandru Baltaga. Era învinuit de către agenții organelor NKVD cum că ”în anul 1918 a avut o atitudine dușmănoasă față de Rusia Sovietică, a fost membru activ al Sfatului Țării, votând pentru dezlipirea Basarabiei de la Rusia Sovietică și alipirea la România, fiind răsplătit de Guvernul României cu 50 ha de pământ”. Părintelui i-au fost incriminate și alte puncte ale articolului 54 al Codului penal, acordarea de ajutor „aripii reacționare a burjuaziei mondiale” (art. 54, p. 4); lupta activă împotriva clasei muncitoare și mișcării revoluționare (art. 54, p. 13) și sabotaj contrarevoluționar (art. 54, p. 14). Aceste învinuiri erau pedepsite de organele NKVD cu ani grei de temniță, inclusiv cu pedeapsa capitală, condamnarea la moarte prin împușcare[10]. Părintele Alexandru s-a aflat în închisoarea din Chișinău până la sfârșitul lunii iunie 1941, când, din cauza începerii operațiunilor militare, este evacuat împreună cu ceilalți deținuți în închisoarea din orașul Kazan, RASS Tătară[11]. Din cauza vârstei înaintate și a presiunilor fizice și psihice la care a fost supus în timpul anchetei, precum și din cauza condițiilor inumane din temnițele comuniste, la 7 august 1941 părintele trece la Domnul. Peste cinci decenii de la arestare, la 10 iulie 1991, părintele Alexandru Baltaga a fost reabilitat de Procuratura Generală din Republica Moldova[12].

Constantin Bivol, fost agricultor, fost deputat și senator. S-a născut pe 10 martie 1885, în comuna Costești, județul Chișinău, în familie de țărani[13]. În calitate de deputat al Sfatului Țării, la 27 martie 1918, a votat Actul Unirii Basarabiei cu România. În anul 1919 a fost ales deputat în Parlamentul României, iar pe parcursul anilor 1925-1926 a fost senator de Bălți din partea Partidului Național Țărănesc. În timpul primei ocupații sovietice a Basarabiei (1940-1941) a fost arestat, iar mai apoi evacuat împreună cu alți deținuți politici în interiorul URSS. A decedat la 12 martie 1942, în spitalul închisorii din orașul Cistopol, RASS Tătară[14].

Vladimir Bodescu, avocat și om politic.S-a născut la 4 martie 1868 în localitatea Durlești, jud. Lăpușna. A învățat la Universitatea din Kiev, Facultatea de Drept, după absolvire a activat în calitate de magistrat în orașele Taganrog, Berdeansk ș.a. Fost procuror, a condus Parchetul General Chișinău. Devine deputat în Sfatul Țării, ales din partea juriștilor moldoveni. La 27 martie 1918 a votat pentru Unirea Basarabiei cu România. Fost avocat și director general al Justiției din Basarabia. În anul 1938, se pensionează și se retrage la Durlești, la moșia sa, ocupându-se cu horticultura și viticultura[15]. După acuparea Basarabiei de către trupele sovietice, la 10 august 1940, este arestat de către colaboratorii NKVD. Era învinuit pentru că a fost membru activ al Blocului contrarevoluționar Moldovenesc și deputat în Sfatul Țării. Din cauza rzboiului a fost evacuat împreună cu alți deținuți la închisoarea din Kazan, RASS Tatară. Moare în acea închisoare, la 28 octombrie 1941[16].

Ștefan Botnariuc, agricultor. S-a născut la 26 octombrie 1875, în comuna Bălan, jud. Bălți. Fost notar comunal, cooperator și fost consilier județean. A fost deputat în Sfatul Țării din partea minorității ucrainene. La 27 martie 1918, votează pentru Unirea Basarabiei cu România. Între anii 1922-1926 a fost senator, a  colaborat la revista "Furnica”[17]. În timpul ocupației sovietice a fost arestat, la 22 iulie 1940 de către organele NKVD din județul Bălți. S-a stins din viață, la 22 august 1941, în spitalul închisorii din orașul Penza[18].

Ion Codreanu,agricultor. S-a născut la 14 aprilie 1979, în localitatea Ștefănești, jud. Soroca. A luptat în Primul Război Mondial. Ales membru al Comitetului Național Moldovenesc din Odesa, apoi deputat în Sfatul Țării din partea Congresului Militarilor Moldoveni. La 27 martie 1918, a votat Unirea Basarabiei cu România. A fost ales de mai multe ori, deputat în Parlamentul României, din partea județului Soroca, fiind și membru al PNȚ.  Este ales membru al delegației române, care a participat la Conferința de Pace de la Paris (1919-1920)[19]. După ocuparea Basarabiei de către Uniunea Sovietică, la 25 iulie 1940, Ion Codreanu a fost arestat de către colaboratorii NKVD din Bălți. Era acuzat, ca fost  membru al mișcării contrarevoluționare, Blocul Moldovenesc și Sfatul Țării. Scăpă de represiuni, prin intermediul unui schimb de prizonieri, la 3 mai 1941, fiind schimbat cu Ana Pauker, încarcerată în România, lider al Partidului Comunist din România. Ion Codreanu a decedat la 15 februarie 1949, la București[20].

Teodosie Cojocaru, militar și om politic. S-a născut la 3 mai 1879, în com. Bubueci, jud. Chișinău. După absolvirea liceului militar din Odesa, devine ofițer în armata țaristă. A luptat în Războiul ruso-japonez și în Primul Război Mondial. Fost membru al Sfatului Țării între 1917-1918, apoi primar al Chișinăului între 1919-1920. A mai activat în calitate de director general al Forțelor Armate ale Republicii Democratice Moldovenești. Fost membru în delegația permanentă a Consiliului Județean Lăpușna, cenzor al Băncii Basarabiei și fost deputat în primul parlament românesc din 1919[21]. După ocuparea Basarabiei de către sovietici a fost apestat, la 13 august 1940,  fiind acuzat abuziv de săvârșirea unor crime, potrivit art. 54-4, 54-13 și 54-11 CP al RSSU. A murit în închisoarea nr.1 din Chișinău, la 23 ianuarie 1941[22].

Gheorghe Druță, director și revizor școlar. S-a născut la 22 mai 1881, în satul Tătărăștii Vechi, jud. Soroca, în familie de țărani[23].  A învățat la școala normală din orașul Cetatea Albă, la școala militară din Vilna, sub dominația rusă, apoi a învățat timp de 2 ani la Facultatea de Teologie din Chișinău. A activat în calitate de învățător și director de școală, în 1906, devine corespondent la prima gazetă românească „Basarabia”. A luptat în Primul Război Mondial. Întorcându-se de pe front, este ales delegat la Congresul Militarilor Moldoveni din 1917.  Fiind ales deputat  în Sfatul Țării, la 27 martie 1918, a votat Unirea Basarabiei cu România. S-a ocupat de problemele naționalizării școlii basarabene. Fost director și revizor școlar, membru în Comitetul de conducere al „Astrei Basarabiei”, membri în consiliile parohiale, secretar în organizația vechilor luptători maționali ș.a. A publicat mai multe articole în revista "Școala Basarabeană” și gazeta "Viața Basarabiei”[24]. În timpul primului an de ocupație sovietică a Basarabiei, la 6 noiembrie 1940, Gheorghe Druță a fost arestat de către colaboratorii NKVD și încarcerat în închisoarea din Chișinău. Era învinuit de faptul, că a fost membru în Sfatul Țării și fost membru în Uniunea ofițerilor în rezervă. Fiind etichetat, drept element social periculos, a fost condamnat la 8 ani de detenție într-un lagăr din Siberia. Moare în drum spre locul detenției, fără a se cunoaște stația, sau locul unde a staționat trenul cu cei arestați.[25]

Vasile Gafencu,agricultor din com. Sîngerei. S-a născut la 1 februarie 1886, în com. Sîngerei, jud. Bălți, în familie de țărani[26]. A învățat la Școala specială de electricitate, urmînd studii politehnice la Iași. După absolvirea studiilor, s-a stabilit la Sîngerei, având un lot de pământ de 50 ha pe care îl prelucra. A avut patru copii, unul din ei a fost Valeriu Gafencu, cel care mai târziu avea să fie numit de Nicolae Steinhardt „Sfântul închisorilor”[27]. Vasile Gafencu a ocupat mai multe funcții importante, a fost președinte al Băncii populare Sîngerei, membru în comitetul de conducere al Camerei agricole din Bălți, membru în Sfatul Căminului Cultural Sîngerei. A fost ales deputat în Sfatul Țării din partea Comitetului Executiv al Sfatului Ofițerilor și Ostașilor Moldoveni din Odesa. La 27 martie 1918 a votat Unirea Basarabiei cu România. A mai activat și în alte funcții, fost învățător, cosilier județean și fost  membru în Comisiunea de împroprietărire din jud. Bălți[28]. După ocuparea Basarabiei de către sovietici, a fost arestat și deportat în Siberia. A lucrat în Arhanghelsk, la tăiat pădure, apoi la o mină de cărbune[29]. Despre viața lui de mai departe nu se cunoaște nimic.

Ion Ignatiuc, fost marinar, om politic. S-a născut la 15 februarie 1893, în com. Prepelița, jud. Bălți. Fost marinar al Flotei Mării Negre. A inițiat la Sevastopol, organizarea militară a moldovenilor din marină și armele tereste. Ales vicepreședinte al Comitetului executiv moldovenesc și delegat în organizația moldovenească din Chișinău. În octombrie 1917, Congresul Militar Moldovenesc îl alege deputat în Sfatul Țării. La 27 martie 1918, votează Actul Unirii Basarabiei cu România. A activat și în funcția de președinte al volostei Pepeni, jud. Bălți[30]. După ocuparea Basarabiei de către trupele sovietice, la 23 iulie 1940, a fost arestat de către colaboratorii NKVD din Bălți. A decedat la 26 ianuarie 1943, găsindu-și sfârșitul într-un lagăr din RASS Tătară[31].

Teodor Neaga, profesor și om politic. S-a născut la 8 martie 1880, în familia cântărețului bisericesc, Ioan Neaga din com. Dănceni, jud. Chișinău[32]. Absolvent al  Seminarului Teologic din Chișinău și al Academiei Teologice din Kiev. A activat în mai multe funcții, a fost membru al Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Chișinăului, al Congresului Național și al Consiliului Central Bisericesc din București. Fost profesor și președinte al primului congres al învățătorilor și profesorilor din Basarabia, care a hotărât întroducerea alfabetului latin și naționalizarea școlilor din Basarabia. A luptat împotriva rusificării școlilor, iar mai apoi pentru edificarea unei școli naționale românești în Basarabia. A mai activat și în funcția de președinte al Zemstvei jud. Lăpușna și președinte al Uniunii tuturor Zemstvelor din Basarabia[33]. A fost ales deputat în Sfatul Țării de către Uniunea Pedagogilor Moldoveni din Basarabia. În calitate de deputat, la 27 martie 1918, a votat Actul Unirii Basarabiei cu România. După Unire, a mai activat în calitate de deputat în Parlamentul României, o perioadă de timp a fost și inspector șef al învățământului din Basarabia[34]. În timpul primei ocupații a Basarabiei de către sovietici, a fost arestat de către agenții NKVD și trimis în surghun. A decedat în spitalul închisorii din Penza, la 6 decembrie 1941[35].

Nicolae Secară, inginer-agronom. S-a născut la 9 mai 1894, în com. Rudi, jud. Soroca. Tatăl său, Grigore Secară, avea o proprietate în satul Tătărăuca Nouă, însă locuia în com. Rudi[36]. Tânărul Nicolae, a învățat la Institutul Agricol din Moscova, apoi la Universitatea din Iași, Facultatea de Agronomie. Devine inginer-agronom, fiin numit mai târziu, inspector la Facultatea de Agronomie din Chișinău. Fost deputat în Duma rusă. A fost ales deputat în Sfatul Țării de Congresul Militarilor Moldoveni. La 27 martie 1918, a votat Unirea Basarabiei cu România. A ocupat și alte funcții, subsecretar de stat la Ministerul de Război și la Ministerul de Externe, fost inspector agronom la Directoratul Agriculturii și Domeniilor Basarabiei[37]. După ocuparea Basarabiei de către sovietici, a fost arestat. În luna iunie 1941, împreună cu alți deținuți politici, a fost transferat în închisoarea nr. 1 din orașul Penza. A decedat în luna februarie 1942, fiind în detenție[38].

Grigore Turcuman,ofițer de marină, om politic. S-a născut la 20 octombrie 1890, în com. Tătărăuca Nouă, jud. Soroca, în familie de țărani[39]. Îndrăgind cariera de militar, ajunge la gradul de sublocotenent în Marina, Flota Mării Negre. A luptat în Primului Război Mondial și după întorcerea în Basarabia, participă la Congresul Ostașilor Moldoveni din 20 octombrie 1917. A fost ales membru al Sfatului Țării, din partea soldaților basarabeni. În calitate de deputat al Sfatului Țării, la 27 martie 1918, a votat Actul Unirii Basarabiei cu România. Fost membru al Consiliului județean Soroca și subprefect al aceluiași județ[40]. Fiind în rezervă militară, a fost ridicat la gradul de Căpitan de Marină. După instaurarea puterii sovietice în Basarabia a fost arestat, la 2 iulie 1940. Era acuzat, că „în 1917, fiind căpitan al Flotei Mării Negre, ar fi înăbușit mișcarea de protest a marinarilor contra ofițerilor, că în calitate de agent al Siguranței române desfășura activități antisovietice, răspândea printre țăranii județului Soroca zvonuri clevetitoare la adresa Uniunii Sovietice și în același timp proslăvea orânduirea burgheză din România”. A decedat la 28 mai 1942 în spitalul închisorii nr. 1 din orașul Penza[41].

Teodor Uncu, funcționar public și om politic. S-a născut la 3 septembrie 1881, în familia proprietarului Mihail Uncu din satul Isacova, jud. Orhei[42]. După absolvirea studiilor, a lucrat ca funcționar al poștei și telegrafului. Fost deputat în Sfatul Țări, ales de către funcționarii de poștă și telegraf din Chișinău. La 27 martie 1918, Teodor Uncu votează pentru Unirea Basarabiei cu România[43]. A activat și în calitate de deputat în Parlamentul României. După ocuparea Basarabiei de către sovietici este arestat, la 17 iulie 1940 și încarcerat în penitenciarul nr.1 din Chișinău. Moare la 22 noiembrie 1940, fiind în detențe[44].

Luca Știrbeț, fost militar și om politic. S-a născut la 7 februarie 1889, în com. Cărpineni, jud. Chișinău. Avea studiile Școlii de ofițeri activi din Pskov și diplomat al Școlii superioare de documentare și de științe administrative din București. A activat în calitate de membru în Comitetul executiv al moldovenilor din Odesa, a făcut parte din Blocul moldovenesc pentru înfăptuirea Republicii Moldovenești[45]. Este unul dintre organizatorii comitetelor militare moldovenști și ai creării Sfatului Țării. A votat unirea a Basarabiei cu România. Fost deputat în Parlamentul României, membru în Consiliul județean și cenor la Camera agricolă, Camera de comerț din Chișinău. Fost secretar al primei organizații a învățătorilor din Chișinău, director de tipografie și administrator al ziarului și revistei "Viața Basarabiei”. În primul an de ocupație sovietică a Basarabiei, a fost arestat, la 20 iulie 1940, apoi transferat în RASS Tătară. Își găsește sfârșitul la 15 martie 1942, în spitalul închisorii din orașul Cistopol[46].

Reinstaurarea regimului sovietic în Basarabia, în 1944 a dus la revenirea situației din perioada primei ocupații sovietice. După 1944, a început un nou val de represiuni împotriva  populației basarabene, spre deosebire de perioada primei ocupații sovietice aceștia fiind suspectați de colaborare cu autoritățile germane și române în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, erau arestați și deportați în Siberia, Kazahstan și alte regiuni ale URSS.

În anii postbelici, de prigonirile comuniste nu au fost feriți nici basarabenii care s-au refugiat în teritoriul din dreapta Prutului. Instaurarea regimului comunist în România a fost urmată de persecuții ce i-au afectat pe basarabenii care au părăsit Basarabia în speranța de a evita represiunile staliniste. Mai mulți lideri basarabeni refugiați în România, mai ales foști membri ai Sfatului Țării, au fost arestați, judecați și condamnați la ani grei de temniță.

Dintre deputații  Sfatului Țării, arestați  după 1944, în România, se numără și Elena Alistar, surghiunită de regimul comunist la Pucioasa, jud. Dâmbovița, unde a și decedat, în 1955[47]; Daniel Ciugureanu,arestat de securitatea comunistă la 6 mai 1950 și trimis la închisoarea din Sighetu Marmației, moare pe drumul spre închisoare[48]; Pantelimon Halipa, arestat in 1950 si plasat la Sighet, predat in 1952 autoritatilor sovietice, care l-au condamnat la 25 ani privațiune de libertate, după trei ani petrecuți în închisorile din regiunea Krasnoiarsk,  este readus in România și inchis la Penitenciarul Aiud pana in 1957[49]; Ștefan Holban, arestat în anul 1957 și condamnat la 15 ani de detenție, era acuzat de activitate contrarevoluționară, întemnițat în  închisorile din Jilava, Gherla și Botoșani, unde moare,  la 27 august 1961[50]; Gheorghe Mare, deportat în Bărăgan și decedat în anul 1961, la Coșereni, jud. Ialomița[51]; Ion Pelivan, arestat în 1950 și întemnițat la închisoarea din Sighet, unde a și decedat, la 25 ianuarie 1954[52].

Numărul membrilor Sfatului Țării, supuși represiunilor politice de către regimurile comuniste din Uniunea Sovietică și România se estimează la 40 de foști deputați. Obiectivul principal al sistemului represiv sovietic era de a distruge tot ce era legat de  Sfatului Țării, astfel să diminueze amintirea demnității românești din Basarabia. Să păstrăm pentru posteritate  memoria martirilor neamului și să nu lăsăm niciodată să se uite  de jertfa lor.