La 27 februarie se împlinesc 145 ani de la nasterea mitropolitului VisarionPuiu[1]. Ierarh de seamă, care prin credințași patriotismul său, pre cum și prin realizările sale deosebite, și-a închinat întreaga viață slujirii Bisericii.

A desfășurat o fructuoasă activitate plină de realizări în funcțiile de director al Seminarului din Galați (1909 – 1918), director al Seminarului Teologic din Chișinău și Exarh al mănăstirilor din Basarabia (1918 – 1921), Episcop al Argeșului (1921 – 1923) și al Hotinului cu reședința la Bălți (1923– 1935), Mitropolit al Bucovinei (1935 – 1940)și Șef al Misiunii Ortodoxedin Transnistria (1942– 1943).

După eliberarea Basarabiei, nordului Bucovinei și ținutul Herța, în posesiunea administrației românești intră și teritoriul dintre Nistru și Bug, numit Transnistria. În august 1941, în teritoriile eliberate de sub stăpânirea   sovietică au fost restabilite organele administrației publice românești[2]. Administrația Transnistriei era pusă sub conducerea și supravegherea directăa Comandantului de Căpetenie al Armatei, care exercita măsurile și dispozițiile sale prin guvernatorul civil. Guvernator al Transnistriei a fost numit profesorul de drept Gheorghe Alexianu, în timp ce Basarabia și Bubcovina de Nord erau guvernatede generalii C. Voiculescu și C. Colotescu[3].

Dacă în Basarabia, sub regimul sovietic, într-o perioadă de un an, 1940 – 1941, au fost distruse 13 biserici, 27 transformate în cluburi, 48 de preoți   omorâți sau deportați, în Transnistria situația religioasă era și mai gravă, după un sfert de veac de prigoanăși propogandă ateistă,era numai un singur  preot și acela la Odesa.Se păstra de către regimul comunist o singură biserică ce funcționa la Odesa pentru a le arăta străinilor o dovadă de libertate religioasă în Uniunea Sovietică[4]. Până la revoluția bolșevică, la Odesa existau 52 de biserici și 5 mănăstiri care erau deservite de 78 preoți, 21 diaconi și 200 de monahi. În anii regimului sovietic, 19 biserici au fost distruse în întregime, altele 32 au fost transformate în cluburi, depozite ș.a. Majoritatea clericilor au avut un sfârșit martiric, aflați în surghiun sau în lagărele NKVD[5]. Aceeași situație era pe întreg teritoriul dintreNistru și Bug, bisericile fuseseră dărâmate sau transformate în cluburi și magazine, clericii fiind uciși sau deportați.

La 15 august 1941, pentru a reface viața creștină din Transnistria se înființează o Misiune Ortodoxă. Conducător al acestei Misiuni a fost numit arhimandritul Iuliu Scriban, profesor la Facultatea de Teologie din București, iar vicar, arhimandritul Antim Nica.

Primii preoți misionari veneau din eparhiile vecine, ale Basarabiei și Bucovinei. Lor li s-au alăturat și cei venițidin alte eparhii,precum și preoții  militari conduși de episcopul armatei Partenie Ciopron.

După împărțirea administrativ-teritorială a Transnistriei în cele 13 județe înființate, MisiuneaOrtodoxă a întăritcâte un protopopspre a conduce organizarea bisericească. Pentru bisericile reparate și casele de rugăciuni construite erau aduse din țară obiectele necesare de cult. La tipografia Mitropoliei Basarabiei au fost tipărite în 1941, 5000 exemplare cărți de rugăciune cu text paralel românesc și rusesc.

La începutul anului 1942, Misiunea Ortodoxă dispunea de 285 clerici. Se cereau preoți adecvați acestei misiuni, cu spirit de sacrificiu și zel apostolic, iar, pe de altă parte,se simțea lipsă de preoțicunoscători ai limbii  ruse.

Se desfășura o muncă de cahetizare din partea preoților, se organizau lecții de cateheză și conferințe religioase. Munca misionară se desfășura în biserici, școli și în căminele culturale. Până la sfârșitul anului 1942, dinîndemnul conducerii Misiunii, se înființaseră 84 de cămine culturale care dispuneau de biblioteci. Se înființează pentrulocalnici un SeminarTeologic la Dubăsari. Începe a se dezvolta monahizmul transnistrean, apare primul număr al revistei„Transnistria creștină”. După plecarea arhimandritului Iuliu Scriban de la Misiune,era nevoie de un conducător, care să ridice și mai  multprestigiul Misiunii și să contribuie la îmbunătățirea unor lucrări.

Prin decizia ministrului Cultelor de la 23 noiembrie 1942, mitropolitul Visarion Puiu era atașat pe lângă Comandamentul de căpetenie al Armatei cu misiunea organizării bisericilor și îndemnării spirituale a populației de peste Nistru.

După instalarea mitropolitului Visarion în funcțiade conducător al Misiunii, s-au întreprins mai multe măsuride reorganizare. S-a ales Consiliul eparhial și conducătorii secțiilor administrative, culturale și economice.  Întreaga provincie alcătuită din 13 județe a fost împărțită în trei eparhii: Odesa, Poltava și Tulcin. A fost adusă în starea de locuință, aflată în ruină, vechea reședință mitropolitană din Odesa. Cu ajutorul personalului selectat în conducerea Misiunii, au fost organizate serviciile cancelariei, s-a creatun buget pentru funcționari și s-a luat la evidență cheltuielile. S-a înființat un cămin cu cantină pentru funcționari și pentru găzduireaclerului venit în deplasare. S-a întocmit un plan de activitate misionară a clerului și lista de cărți,necesare pentru a fi editate.La 10 ianuarie 1943 a fost reînființat Seminarul Teologic de la Odesa și Școala de cântăreți. Iar pentru a se dobândi cât mai curând un număr din preoți necesari, pentru diaconii și cântăreții localnici, a fost înființat un curs seminarial mai redus[6]. După cursurile de 7 luni au fost hirotoniți 28 de preoți localnici, cu participarea a doi episcopide la Nicolaev[7].Examenele de absolvire pentru prima promoție au avut loc la sfârșitul lunii iulie 1943. Mitropolitul Visarion asistând la examene i-a binecuvântat pe absolvenți, celor mai silitori la carte le-a înmânat și câteva premii, câte o Evanghelie și cărți folositoare de suflet. Apoi s-a adresat viitorilor păstori de suflete cu următoarele povățuiri: „Orașul Odesa a fost în trecut un mare centru spiritual și cultural, unde cu 100 de ani în urmă a fost înființat un seminar teologic, renumit prin pregătirea unor buni păstori. În ceea ce privește cunoștințele dobândite în Seminarul Teologic din Odesa într-o perioadă scurtă de timp, nu trebuie să fiți mai prejos față de acei seminariști care au fost instruiți aici în condiții normale de viață. Sf. Evangheliști și apostolii nu erau oameni de știință și nu aveau școli terminate, dar totuși au adus un mare folos întregii lumi, așa că voi, primii, care ați absolvit un seminar teologic deschis după o întrerupere de 25 de ani, veți putea aduce un mare folos în ogorul Domnului, propovăduind Cuvântul Evangheliei și învățând oamenii adevărurile de credință, așa cum  a-ți fost învățați de profesorii voștri”.[8] 

Pentru a aduce la îndeplinire obiectivele înaintate de Misiune, de organizare bisericească a provinciei și îndrumarea spirituală a populației, mitropolitul Visarionavea să menționeze într-un raport adresat Conducătorului  Statului, că are nevoie de executanți destoinici și mijloacele materiale necesare, „deocamdată sunt în neplăcută situație de a arăta că amândouă nelipsesc astăzi în mare măsură, elementele actuale din cler fiind slabe, iar pentru tipărirea cărților ce ar suplini mult asemenea lipsă nu avem hârtia necesară”.

După câteva luni aflate la Odesa, mitropolitul Visarion avea să scrie despre locuitorii acestui oraș: „Populația din Odesa, foarte sărăcită și tristă, abătută sufletește și cu înfățișarea îngrozită, s-ar putea împărți în trei straturi: bătrânii rămași de înaintearevoluției din 1917, asistând la Sf. Slujbecu lacrimi și suspine; copii cu o sete explicabilă de a învăța în școală românește, iar la biserică a vedea noutatea slujitorilor arhierești în năvăliri în adevăr mișcătoare, între care, al treilea strat e al figurilor „de apași” și precum îmi spun preoții – de părinți cuceriți de ideile propagandei bolșevice, care stau retrași și nelăsând copiii a merge la biserică ... Din punct de vedere a ordinii publice până în prezent populația trăind în toată libertatea pe care Guvernământul civilși cel militar le-o sprijinăprin binefaceri și înlesniri de  lucrude toată lauda”[9].

Pentru combaterea ideilorateist-comuniste, din partea Misiunii se desfășura o activitate prin două acțiuni: „destăvilirea bolșevizmului și de reînviere a creștinizmului”. Se editau broșuri de învățătură creștină și de propagandă antibolșevică. Se organizau conferințe religioase pentru tineretul universitar, muncitorii din fabrici și ceilalți localnici explicându-le cuvântul   Evangheliei și a Puterii Divine[10]. Unul dintre cele mai importante momente  a fost „blestemarea publică a bolșevizmului”. La 14 martie 1943, în DuminicaOrtodoxiei, după Sf. Liturghie săvârșită în catedrala mitropolitană din Odesa, mitropolitul Visarion, împreună cu episcopii Efrem al Chișinăului și Policarp al Ismailului, însoțiți de un impresionant număr de credincioși au pornit în procesiune religioasă până în „Piața 16 octombrie de lângă gară” pentru a săvârși slujba Duminicii Ortodoxiei. La această manifestare   religioasă au participat autoritățile locale, consilierii diplomatici străini și   o imensă mulțime de popor[11]. Începe slujba cu rostirea Simbolului Credinței, urmat de prochimenul „Cine este mare ca Dumnezeul nostru, Tu ești Dumnezeu care faci minuni”. Departe se auzea ecoul megafoanelor: „Celor ce tăgăduiesc existența lui Dumnezeu și susțin că lumea aceasta a luat ființă singură de la sine și toate în ea se fac fără pronia lui Dumnezeu, după întâmplare – Anatema ... Tuturor celor ce au persecutat și vor persecuta credința creștină, clerul și pe credincoșii săi prin porunci, schingiuiri și moarte de martiri – Anatema ...”. Aceste anateme rostite de mitropolitul Visarion și cântate de cor, îi infiora pe ascultători. S-au rostit cereri pentru cei „care pentru credință ortodoxă și pentru patrie și neam au suferit și au fost uciși în războaie”, pentru cei „care s-au săvârșitîn adevărată  credință și cu blagocestie și cu nădejdeaÎnvierii, Veșnică pomenire!”[12].

Altă manifestare publicăîmpotriva ideilor ateist-comuniste a fost săvârșită la 22 aprilie, când s-a sfințit și s-a redeschis biserica Universității din Odesa. Despre aceste manifestații mitropolitul Visarion avea să scrie într-un raport, la 28 aprilie 1943: „Biserica din cuprinsul Universității, restaurată din îndemnul meu, cu multă bunăvoință a rectorului Dr. P. Ceasovnicov, sprijinită material de Guvernământ și de însușiprofesori și o parte din studențime, aceasta fiind a doua manifestație publică antibolșevică făcută de astădată prin cea mai înaltă instituție culturală din Odesa, cu deosebit răsunet în populația acestui oraș”[13].

Se simțea o lipsă acută de preoți. De aceea, Șeful Misiuniinu înceta a face demersuricătre Sf. Sinod, Ministerul Cultelor,Guvernatorul Civil și Conducătorul Statului pentru completarea localităților cu preoți. Arată, că sub conducerea Misiunii sunt 461 preoți, iar „în întreaga provincie sunt 1292 comune cu 2468 sate, ceea ce înseamnă că avem numai un sfert din numărul preoților pe care populația îi cere atât de stăruitorși care ar alcătui cele mai bune elemente de învățătură sufletească a populației locale”[14]. În scrisorile adresate Mareșalului Ion Antonescu, în iunie 1943, mitropolitul Visarion scria: „Rugându-vă din nou să binevoiți a decreta mobilizarea preoțilordin Moldova și Basarabia dintre care să se aleagă apoi elementele destoinice a veni și a lucra misionarizm în Transnistria”. Într-un alt demers se menționa: „Vă supunem propunerea să aprobați mobilizarea, pe vreme de un an a 330 preoți, 165 pot fi din eparhiile Moldovei, deci cunoscători numai a limbiiromâne, iar restul165 preoți din eparhiile Basarabiei care să  cunoască și limba slavonă”[15].

Sub conducerea mitropolitului Visarion, Misiunea Bisericească din Transnistria și-a extins activitatea și asupra operelor de binefacere contribuind la ajutorarea azilelor de copii, de bătrâni și de orbi, și a cantinelor pentru săraci. Se acorda sprijin consolidării ajutorului pe care parohiile îl dădeau gratuitimensei mulțimi de săraci. Cu prilejul Sf. Sărbători a Nașterii Domnului și a Învierii, mitropolitul Visarion îl ruga pe Mareșalul Ion Antonescu,ca din partea autorităților să se acordeamnistie pentru unii deținuți. A mijlocit cu un ajutor material în bani și alimente pentru cele „51 familii cu 108 suflete, îngrămădite de bolșevici în 3 blocurilângă mitropolie, aflateîn cea mai cumplită sărăcie”[16]. Generozitatea ÎPS Visarion s-a răsfrânt și asupra ajutorării clericilor refugiați, sosiți din localitățile aflate sub stăpânirea sovietică. Printre clericii refugiați era și Mitropolitul Nicoale de Rostov, împreună cu preotul Ivan Kulâghin, duhovnicul mitropolitului. Preotul Kulâghin aflându-se mai târziu la Mănăstirea Cernica a participat la conferințele mișcării duhovnicești ”Rugului Aprins”[17]. Șeful Misiunii s-a îngrijit ca clerului refugiat să li se procure îmbrăcăminte și să li se elibereze pânză pentru reverende[18].

La 19 martie, mitropolitul Visarion, împreună cu consilierii eparhiali au vizitat grădinița de copii orfani din Odesa. Mitropolitul a fost întâmpinat de cei 37 de copii care căpăta-se adăpost și erau îngrijiți și educați în acea instituție rezidențială, intonând cântarea „Ispola eti despota”, urmată de rugăciunile „Împărate Ceresc” și „Tatăl Nostru”. A urmat un concert prezentat de copii, apoi ÎPS Visarion a inspectat localul grădiniței  interesându-se de condițiile în care sunt educați copiii. Personalul grădiniței, fiind cuprinși de sentimentul creștin al dragostei față de aproape și al grijii față de copii, se străduiau să-i educe pe orfani în spiritul învățăturii Evangheliei. După inspectarea localului grădiniței, fiind satisfăcut de condițiile în care erau educați copiii, mitropolitul le-a adus în dar dulciuri și câte o cruciliță, promițându-le ca la marea sărbătoare a Învierii Domnului să le dăruiască îmbrăcăminte, atât copiilor cât și personalului grădiniței. Copii grădiniței i-au mulțumit bunului vlădică și l-au rugat să-i viziteze de Paști, iar micuța orfană Lusea, apropiindu-se de mitropolit, l-a sărutat și a izbucnit în lacrimi. La plecarea de la grădiniță, mitropolitul a fost petrecut cu cântarea „Ispola eti despota”, intonată de copii[19]. La sărbătoarea Învierii Domnului cei 37 de copii orfani au fost îmbrăcați în straie noi, bunul vlădică a acordat ajutoare și altor instituții rezidențiale. A vizitat de mai multe ori Societatea nevăzătorilor din Odesa și a contribuit cu ajutoare pentru îmbunătățirea condițiilor de trai a celor lipsiți de văz. Mitropolitul a contribuit la organizarea unui concert de binefacere, din banii adunați a fost procurată încălțăminte pentru nevăzători[20]. În semn de mulțumire pentru ajutoarele acordate, directorul unei creșe de copii orfani îi scria mitropolitului următoarele: „Înalt Preasfinția Voastră! Eu și copiii mei orfani suntem profund recunoscători și mișcați de bunătatea, grija și atenția voastră extraordinară pentru ajutoarele oferite ca să îmbunătățim condițiile de trai ale copilașilor din instituția noastră. Cu lacrimi în ochi ne rugăm Bunului Dumnezeu pentru sănătatea voastră, care îngrijiți de cei aflați în suferință. Lacrimile de mulțumire ale copilașilor orfani vor fi  primite de Domnul și cererea lor va fi împlinită. Micuții cer de la Bunul Dumnezeu lungime de zile pentru Înalt Preasfinția Voastră”[21].     

Pentru bunul mers al dezvoltării Bisericii din Transnistria, din inițiativa Șefului Misiunii s-au înființat câteva ateliere în care se lucrau obiecte necesare cultului religios: iconițe, cruciulițe, candele, sfeșnice, steaguri ș.a. Timp de 8 luni, din luna ianuarie până în august 1943, în atelierele de obiecte bisericești s-au confecționat 150.000 crucilițe, 1100 kg de lumânări și peste 2000 de obiecte bisericești[22]. În tipografia Misiunii s-au tipărit nenumărate cărți cu caracter religios, cărți de rugăciune, calendare care au fost împărțite gratuitpopulației din Transnistria[23].Din inițiativa ierarhului, la București s-a tipărit Noul Testament în rusă, într-un tiraj de 5000 exemplare[24], se preconiza ca până la începutul anului de învățământ 1943-1944 să să se elaboreze și să se tipărească un manual de religie pentru clasele primare, într-un tiraj de 50.000 exemplare[25]. Potrivit dispoziției mitropolitului Visarion, icoanele pentru bisericile din Transnistria erau executate de către membrii Uniunii artistilor plastici din Odesa, se preconiza organizarea unor cursuri de iconografi[26].

În spațiul dintre Nistru și Bug situația monahizmului era următoarea: mănăstirea Sf. Panteleimon de lângă Odesa; mănăstirea Sf. Adormiri de la Bolșoi Fontan; mănăstirea Sf. Treime din Balta, starețul acestui așezământ monahal era egumenul basarabean Zosima Cerchez, numit mai târziu monahul ”fără de arginți”[27]. În județul Râbnița existau: schitul Lipețcoe,ai cărei slujitoriduceau o luptă împotriva inochentizmului; mănăstirea Berșad și schitul Păsățele.În județul Dubăsari se înființase mănăstirea Sf. Antonie, existau încă două mănăstiri de maici la Odesa; Sf. Arhanghel Mihail și Sf. Maria Magdalena. Exarh al mănăstirilor din Transnistria era un alt monah basarabean, arhimandritul Varlaam Chiriță[28]. Potrivit recomandării șefului Misiunii, în cele 2 mănăstiri de maici de la Odesa au fost deschise ateliere de croitorie. În atelierele respective călugărițele se cupau de cusutul veșmintelor preoțești, cu broderia  pentru acoperemintele sacre, prosoape decorative[29] ș.a. În ultimele luni ale anului 1943, în orașul Odesa activau 28 biserici, Misiunea avea sub îndrumarea sa „617 preoți din cei 2000 necesari pentru Transnistria”[30].

Într-o cuvântare rostită la Odesa, în octombrie 1943,în fața unorrefugiați   de pe Don și din Kuban, mitropolitul Visarion arăta scopulurmărit de Misiuneape care o conducea: „Nu știu cum vor fi împrejurările următoare, adică vom rămânenoi românii, pe aici sau va revenistăpânirea rusească și nici nu ne-am călăuzitde această idee.Gândul nostru a fost purtatspre țelul urmăritde Misiune, să restabilim stările bisericești și să redeschidem un drum mai bun pentru viitor credinței și bisericii ortodoxe de aici”[31].

În raportul adresatMareșalului Ion Antonescu, la 7 decembrie1943, mitropolitul Visarionruga ca mandatul său în Transnistria să fie socotitîmplinit și să-i aprobe întoarcerea în țară, urmândsă plece în străinătate pentru  căutarea sănătății, iar conducerea Misiunii să fie încredințată unui alt ierarh.Arătând neajunsurile cu care s-a confruntat conducereaMisiunii în activitatea sa, menționa că este departecu gândul unei părăsiri voitea postului ce  i s-a încredințat, dar este nevoit s-o facă. Răspunsul l-a primit la 15 decembrie 1943, de la Secretarul general al preșidenției Consiliului de Miniștri  în care se scria: „D. Mareșal a aprobat întoarcerea Dvs. în țară ... de la 14 decembrie a. c. prea cuviosul Arhimandrit dr. Antim Nica se atașeazăpe   lângăComandamentul de căpetenieal armatei în calitatea de Șef al Misiunii Ortodoxe Române din Transnistria în locul Prea Sf. Voastre,demisionat”[32]. Respectul deosebit pe care îl câștigaseîn scurt timp de la credincioșii din Odesa, l-a făcut pe monahul Filaret Buliga, membru al Misiunii, să-i scrie mitropolitului ce se afla la București, la 15 februarie 1944: „Poate dă bunul Dumnezeu să veniți iarăși Î.P.S. Voastră la Odesa, ați fi binevenit. Poporulrus cel blând,credincios, vă dorește,vă așteaptă, regretăcu lacrimi plecareaÎ.P.S. Voastre de la Odesa”[33].

Datorită ultimii sale misiuni din timpul războiului și evenimentele ce au urmat, a fost nevoit să se retragăîn Europa Occidentală. Iar așa-zisele tribunaleale poporului, instituite în România de către comuniști, îl condamnă în 1946 la moarte, în contumacie. Sub presiunea autorităților comuniste, a fost caterisit de către Sinodul Bisericii în 1950 și reabilitat de același Sinod după patru decenii. Aflându-se în exil, din inițiativa mitropolitului Visarion Puiu, în 1949 se înființează pentru românii din diasporă Episcopia Ortodoxă Română din Europa Occidentală pe care o conduce până în 1958.Și-a petrecut restul vieții, până la 10 august 1964, în localitatea Viels Maison-Aisne, la 96 km de Paris. În 1992, rămășițele pământești ale mitropolitului au fost strămutate în Cimitirul Montparnasse din Paris, alături de alți înaintași români, slujitori ai Bisericii. Pe lespedea de marmură de lângă crucea mormântului mitropolitului Visarion sunt încrustate următoarele cuvinte: „Mitropolitul Visarion Puiu, 27.02.1878 – 10.08.1964, Fondator al Episcopiei Ortodoxe Române din Europa Occidentală. La râul Vavilonului, acolo am șezut și am plâns ...”, verset din Psalmul 136, arătând parcă neliniștea și tristețea mitropolitului, aflat departe de pământul natal[34].

Mare cărturar, ctitor de biserici, mănăstiri, școli bisericești, predicator si organizator al vieții monahale acestea sunt doar câteva repere din viața și activitatea ecleziastă a mitropolitului.