Iertați-mi introducerea sumbră, dar copiii sunt învățați acum despre masturbare de la grădinițe (în unele țări occidentale – n.n.). Și părinților li se spune că aceste lecții sunt obligatorii.

Nu „pervertire”. Nu „sexualizare a copiilor”. Nu „înfiorătoare și nepotrivite”. Ci obligatorii.

Numiți-o teorie a conspirației sau oricum doriți, dar există o agendă foarte întunecată și gravă în joc, iar lucrurile astea fac parte din ea…

La fel și îndoctrinarea cu confuzia de gen…

Și îndoctrinarea cu spaima de virus și cu plasarea greșită a responsabilității…

Și îndoctrinarea, manipularea și învinovățirea cu teroare climatică…

Și îndoctrinarea despre „nevoia” de o societate „confortabilă” fără bani numerar…

Și îndoctrinarea despre „fii amabil” cu orice preț…

Și îndoctrinarea cu „frica de a fi împotriva normei, oricât de nenorocită ar fi, pentru că turma va sări peste tine ca o haită furioasă de hiene programate și vei merita orice ți s-ar întâmpla…”

Și îndoctrinarea cu propagandă de război…

Și tot restul de porcării cu care suntem bombardați din toate direcțiile.

Totul intră în școli cu un motiv. Mai mult și mai mult. Nici măcar nu mai este ceva ascuns sau insidios.

Au acum drag queens (persoane, de obicei de sex masculin, care folosesc haine și machiaj strident pentru a imita și, adesea, exagera semnificații de gen feminin și rolurile de gen – n.n.) care arată ca niște păpuși sexuale din plastic, ce le citesc povești copiilor de 4 ani și unor părinți care sunt prea „drăguți și liberali” ca să le spună ”luați-le naiba de lângă copilul meu!”

Au oameni care injectează copiilor seruri experimentale create de criminali dovediți, pentru a „salva” niște bătrânii care deja și-au injectat de cinci ori chestiile alea.

Au profesori care regurgitează copiilor spaimă terorizantă de la guvern, pentru că „asta este în programă”.

Copiii îmbrăcați în cutare culori sunt conectați la cel mai recent impuls propagandistic. Nu contează ce credeți dvs. sau ei, atâta timp cât este în concordanță cu „lucrul care trebuie”.

A fost vreodată „lucrul care trebuie” mai vocal decât acum?

A fost vreodată mai puțin popular să se ia atitudine împotriva lui?

Am fost vreodată mai obedienți și temători să punem la îndoială autoritatea decât astăzi?

Și dacă da, de unde ne-am dat seama?

De multe ori mă întreb de ce anume e nevoie ca să se termine asta. Pentru a rupe acest curs.

Va fi, cumva, atunci când copilul cuiva va fi nevoit să se lase violat pentru a nu ”ofensa” pe cineva? Mai ales dacă făptuitorul se întâmplă să facă parte dintr-o „minoritate” la modă?

Sau pentru că a crescut într-o lume în care adulții fac automat ceea ce li se spune și au lăsat, treptat, să dispară cuvântul „nu!” din vocabularul lor colectiv?

Pentru că „doar”.

Pentru că „știință”.

Pentru că „fii bun”.

Pentru că „autoritatea”.

Pentru că „de ce ar face așa ceva?”

Ca și cum ar fi ceva bun în ceea ce li se întâmplă tacit copiilor noștri, în timp ce noi continuăm să ne jucăm spectacolele noastre demne de Oscar despre „totul este normal aici, pe planeta Pământ”.

Prefăcându-ne.

În. Fiecare. Zi.

Totul a fost planificat pentru o durată atât de straniu de lungă… Efortul depus pentru treaba asta e dincolo de înțelegerea unui om obișnuit. Și care se hrănește direct din gândirea de grup tip „Oh, haide…Serios, chiar crezi asta?”

De parcă ar putea fi atât de sinistru. Cu siguranță sunt „numai” coincidență după coincidență. Sau orice ne-au explicat ei la știri.

Picătură cu picătură, până ne tocesc pe toți. Au nevoie să ajungem atât de obosiți încât să ne oprim.

Să nu mai vorbim. Să nu mai simțim. Să renunțăm să mai încercăm.

Văd acum asta. O văd imens. E ceea ce am simțit și eu. De parcă am aștepta ceva. Ca și cum acest tăvălug toxic al morții se va întoarce și ne va lăsa pe toți în pace.

Pentru că, de ce?

Pentru că totul a devenit prea ciudat. Ciudatul a devenit norma.

Nici măcar nu știm dacă ciudatul este vizibil, darămite văzut ca ciudat. Și dacă este văzut ca ciudat, atunci unde naiba este reacția normală la ciudat? Unde sunt ce-naiba-metrele? S-au stricat? Au fost eliminate?

Se pare că ne aflăm fie într-o ignoranță paralizantă, fie în negare sfidătoare, fie blocați într-o apatie învinsă tip „noi am încercat”. 

Dar în timp ce așteptăm, negăm, renunțăm sau ne prefacem, ne rostogolim și îi lăsăm să facă tot ce vor copiilor noștri.

Prostiile astea pe care ni le aruncă prin intermediul mass-media și pe care avem puterea să le oprim. Le revarsă în școli ca niciodată până acum. Direct în mințile maleabile ale copiilor, ”pregătindu-i” pentru viață. Copiii nu au puterea de a le opri.

Răspunderea e a noastră.

Știu că sunteți sătui deja de acest tip de discuție – sună ca o moară stricată. Știu bine că nu face nimănui nicio plăcere. Îmi dau seama că poate fi foarte iritantă. Dar nu vreau să fiu parte a apatiei care a sufocat contra-narațiunea.

Sunt conștient că mulți oameni simt că educația acasă (homeshooling) nu ar fi posibilă chiar dacă și-ar dori să o încerce. Propria noastră îndoctrinare a ceea ce este necesar, important sau de ce suntem capabili, este încă ferm gravată în creierul nostru.

Dar, vă rog, amintiți-vă câte cu lucruri ne-au intimidat și ne-au manipulat, astfel încât să credem că sunt „necesare”, „obligatorii” sau „pentru binele mai mare” în 2020, când în mod limpede erau orice altceva decât necesare sau ”pentru binele mai mare”.

Atât de multe lucruri sunt mai posibile și mai bune decât suntem lăsați să credem. De cele mai multe ori, ceea ce este văzut a fi o piedică pentru continuarea tendințelor se dovedește a fi cel mai bun lucru pe care l-am fi putut face vreodată.

Uitați cum au folosit mentalitatea noastră de turmă împotriva noastră înșine. Știind că mai degrabă am accepta să ne pierdem libertățile și integritatea, decât statutul nostru social. Cum ne-au testat să vadă până unde pot întinde coarda înainte să începem să luăm atitudine!

Ne-au făcut ca pe fraieri! Și acum, în numele copiilor noștri, ne-au amorțit rațiunea în ceea ce pare a fi o dizolvare totală a ceea ce era o linie roșie deja alarmant de ștearsă.

Ne-au deturnat simțul compasiunii cu un flux nesfârșit de cai troieni, pentru ca noi să sărim de fiecare dată când apasă pe buton. Râd de noi în timp ce ne aclamăm propria distrugere, în timp ce „facem ceea ce este corect”.

Lucrul lor corect.

Își fac drum cu buldozerele pentru că îi lăsăm, având încă încredere și supunându-ne față de cei pe care pretindem că îi disprețuim și că nu le acordăm încredere.

Suntem ca participanții la experimentul de conformitate al lui Milgram, în care oamenii stăteau liniștiți și ascultători într-o cameră ce se umplea de fum doar pentru că toți ceilalți din cameră, care știau că este un experiment, ignorau fumul. Abia puteau vedea hârtia din fața lor. Se presupune că erau conștienți de pericolele fumului. Dar marea majoritate stăteau pur și simplu acolo.

Așteptând. Ignorând. Negând. Prefăcându-se. Permițând.

Sunt oameni care ne-au avertizat de mult că ținta sunt copiii noștri și că vor veni după ei. Acum, e limpede că s-au apropiat de ținta lor și trebuie să le stăm în cale.

Nu doar părinții, ci orice adulți. Gata cu sacrificiul pentru bunica și rahatul cu responsabilitatea inversă. Ce-ați zice dacă bunica ar începe să ia poziție pentru copii?

Ce-ar fi să ne concentrăm asupra unei meniri pentru care suntem aici, și care este să avem grijă de cei mici? Haideți să le stăm în cale!

Nu veți vedea leii în sălbăticie că se ascund de lângă puii lor, îngrijorați de ce vor crede alții despre ei, prefăcându-se că nu observă amenințarea masivă care se profilează chiar în fața lor, râzând de cei care le-o arată și lăsând-o să se manifeste – până la urmă, urmașii lor să facă ce naiba or vrea! Nu veți vedea așa ceva!

În cazul nostru s-ar putea să nu fie un atac fizic atât de evident (cu excepția acelor injecții toxice). Este, fără îndoială, mai periculos decât atât, tocmai pentru că pentru unii atacul este invizibil, iar mulți îl neagă. Este nevăzut până în clipa în care este prea târziu și când paguba a fost deja făcută.

Își strecoară în mințile copiilor noștri cârtițele vicioase și otrăvitoare. Pentru că atunci când vor avea mințile lor, vor avea totul.

Controlul suprem. Visul narcisistului.

Putem să ne uităm în altă parte cât vrem, dar ne aflăm într-un război psihologic; în cele din urmă, un război spiritual, dar care are și implicații fizice uriașe – și copiii noștri sunt puternic vizați.

Așa că ridicați vocea, contestați-i, expuneți-i!

Semnalizați, vorbiți despre asta, uniți-vă forțele!

Faceți zgomot!

Fiți incomozi!

Mergeți înainte, părăsiți drumul lor, faceți-vă partea voastră de treabă și spuneți-le și altora despre asta! Stabiliți o alternativă!

Orice puteți face, faceți-o!

Doar nu vă fie frică să stați împotriva lor.

Niciuna dintre aceste îndoctrinări ale agendei nu este normală și niciuna dintre ele nu este nici pe departe ok. Sunt incredibil de dăunătoare – și la fel și apatia, negarea și tăcerea noastră.

E vorba de copiii noștri! Opuneți, pentru numele lui Dumnezeu, rezistență și împingeți-i înapoi!

de Lucy Davies Off Guardian traducere și preluare de la Reacționarii

Citiți și Andrei Dincă: Bătaie de joc și nerușinare față de români din partea lui Cîmpeanu la simulacrul de dezbatere organizată la MEC pe tema „reformei educației” pe linia directivelor globaliste de tip „Marea Resetare”