Din nefericire, creștinul ortodox nu este lăsat să trăiască în tihnă și liniște sufletească, nici măcar în săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Hristos, din pricina faptului că zelul intelectual, al unora pe care i-a cuprins dorul de îndreptat calendare, și care și-au făcut un obicei din a ataca din interiorul ortodoxiei însăși esența acesteia, nu este dătător de pace ba dimpotrivă,  generează multă neliniște.

Iubiți prieteni!

Minunea pogorârii din cer a Sfintei Lumini, care împodobește la Praznicul praznicelor și Sărbătoarea sărbătorilor Învierea Domnului, biserica  din inima fiecărui credincios, reprezintă fără îndoială minunea dulce, sublimă și unică regăsită în Sfânta și Dreptmăritoarea  noastră Biserică. Cei care ar trebui să apere această fericită și nicidecum contestabilă unicitate a ortodoxiei, cuprinși acum de o așa-zisă „dărnicie”, îi acuză pe apărătorii dreptei credințe de o așa-numită ”zgârcenie confesională” expresie  care poate  fi inventată numai  pe terenul unei false speculații, care nu este nicidecum animată, nici măcar de cea mai mică bună intenție.

 Să-l numești ca fiind animat,  de o ”gelozie perfidă” pe un erarh care vorbește despre minunile ortodoxiei, mi se pare cel puțin  lipsit de delicatețea și politețea în care ar trebui  să se înveșmânteze un portret intelectual care se respectă. Ce ar fi, dacă ne amintim de perioada restricțiilor și de referirile la împărtășirea cu lingurițe de unică folosință, făcute tot de către cei care astăzi se arată promotori a ceea ce ei cred că se numește ”generozitate confesională”?  

Totodată, ne-am putea gândi, cred, fără teama  de a greși aici, că rolul unui purtător de cuvânt, nu este nicidecum acela de a le  face rechizitorii și de a-i critica acid ṣi ironic, pe slujitorii instituției pe care o reprezintă, ci dimpotrivă, este acela de a îi susține afirmând în primul rând, adevărul incontestabil al Dreptei Credințe.

Nu mi-am dorit să fiu nevoit să îmi exprim acest punct de vedere mai ales în această perioadă, dar dreptul la liberă exprimare,  pe care nu mi-l va putea lua nimeni niciodată, îmi confirmă  faptul că tăcerea înseamnă complicitate cu nefirescul, ori atacarea permanentă a erarhilor și preoților Bisericii care reliefează fără echivoc Adevărul Ortodox, ofensiva împotriva unor astfel de slujitori ai Domnului, spuneam, mi se pare complet anormală și în total dezacord cu propriile mele convingeri.

Pentru mine, ca nevăzător cu ochii trupesti, Minunea Venirii Luminii Învierii reprezintă bucuria supremă, în care doresc să mi se scalde, acum ṣi în veṣnicie ochii sufleteṣti. Cei care invocă Sfintele Cuvinte ale Domnului „Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi!”, dar urmăresc prin această invocare, întinarea Dreptei Credințe, se află într-o gravă înṣelare pentru că nu doresc să-ṣi amintească de Cuvântul Mântuitorului: „Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăția cerurilor, ci cel ce va face voia Tatălui meu Celui din ceruri”.

Să Îl rugăm așadar pe Bunul Dumnezeu, să ne dea tuturor înțelepciunea, puterea și intensitatea trăirii credinței noastre  ortodoxe, pentru a primi și în acest an Lumina, care va veni la Ierusalim ca minune supremă a ortodoxiei.