Cea de-a treia duminică de dupa Paști reprezintă ziua închinată cinstirii femeilor mironosițe și, în general a mamelor, soțiilor, a femeilor credincioase care știu să fie colaboratoarele lui Dumnezeu.

Femeile mironosițe (purtătoare de miruri) s-au remarcat prin purtare de grijă, empatie și mărinimie, toate acestea aflate sub sceptrul dragostei lui Hristos.

Deși Domnul a fost abandonat, din pricina fricii, de ucenicii Săi, în cele mai grele momente ale Sfintelor Pătimiri, Maica Sa și femeile purtatoare de miruri au privit cu mare durere toate cele prin care a trecut Iisus, ca să răscumpere pacatele fiecaruia dintre noi.

Dupa ce femeia păcătosă a pregătit trupul Domnului pentru îngropare, vărsând un vas plin cu mir de nard curat peste capul Său, după punerea în mormânt a lui Iisus, în ziua cea dintâi a săptămânii, adică Duminica, dis de dimineață Maria-Magdalena, Maria -mama lui Iacov, Salomeea, după ce au cumpărat miruri, au alergat la mormânt să împlinească în totalitate ritualul îngropării, dorind să ungă trupul Mântuitorului.

Deși se întrebau cine le va prăvăli piatra de la ușa mormântului, au văzut că aceasta era răsturnată și, intrând în mormânt au primit de la înger minunata veste, dătătoare de veșnicie fericită, și anume aceea că Hristos a Înviat!

Iată cum, curajul primește drept recompensă bucuria care naște bucurie!

Trăsăturile femeii creștine sunt: smerenia, delicatețea, rafinamentul, bucuria, surâsul dătător de lumina veseliei.

În biserica ortodoxă, femeia credincioasă este bunica mereu pregătită să Îl aducă pe Hristos în mintea și în inima nepoților, este mama care naște câti copii îi dă Dumnezeu, care cheamă familia la rugăciune și care merge cu copiii la biserică, pentru a fi împărtășiți, pentru ca Iisus să se sălășluiască în inima lor.

Soția fidelă, dedicată cauzei mântuirii, sora grijulie cu frații ei, preoteasa care duce jumătate din preoție și călugărița care se roagă pentru o lume întreagă, toate acestea o au ca prototip pe Maica Domnului, care este culmea smereniei și apogeul iubirii.

Educatoarea, învățătoarea, doctorița cu concepție creștină și toate celelalte femei credincioase și jertfelnice se aduc pe sine ofrandă frumos mirositoare înaintea lui Dumnezeu, exercitându-și atributul preoției universale, fiindcă, deși o femeie nu deține preoția slujitoare, în conformitate cu principiile scripturistice și canonice este preot acasă, la locul de muncă, în relațiile sociale, prin felul ei de a fi, prin comportament și prin educație.

Femeia credincioasă nu va accepta nici măcar să-i treacă prin gând posibilitatea de a înfăptui păcatul cumplit al uciderii, al avortului și, totodată va respinge cu fermitate orice fel de educație deviantă pentru copiii săi, prețuind Zidirea, așa cum a fost lăsată de Dumnezeu.

Cea care își respectă statutul de Cunună a Creației (statut specific fiecărui om) se va opune fără echivoc, secularismului care dorește să schimbe principiile scripturistice și canonice și să refacă, într-o concepție îmbolnăvită de păcat, legile Creației, pentru că actualele tendințe, prin care se dorește să se socotească, de exemplu, prin așa-numita ideologie de gen că un bărbat se poate crede femeie sau invers, au în vedere îndepărtarea omului de Dumnezeu și constituie blasfemii, acte care sfidează opera Celui mai mare filocalic, care este Dumnezeu.

Am întălnit, și am o mare bucurie să mărturisesc aceasta, foarte mulți preoți cu inimă de mironosiță și foarte multe familii ortodoxe, purtătoare de miruri care emană mirosul dragostei, al generozitătii și al milostivirii.

Am deosebita satisfacție de a aminti doar câteva dintre aceste familii ortodoxe extinse, unde m-am simțit Acasă la Hristos, în Tinda Raiului si în locul împlinirilor. Familia ortodoxă de la Mănăstirea Partoș, născută din dragostea de mamă a vrednicului de pomenire părinte Stareț Varlaam m-a primit cu mare bucurie, prima data anul trecut, cu ocazia Hramului Mănăstirii, apoi la Bobotează și acum o săptămână, creând-mi convingerea că, oricând am prieteni dispuși să mă primescă, arătând o maximă ospitalitate. Fiii duhovnicești ai Starețului Varlaam au învățat bine lecția dărniciei, iar dorința de a face bine este hrănită și întreținută pe mai departe pe modelul oferit de către Mitropolitul locului, de pârintele exarh Simeon Stana, actualul Stareț al Mănăstirii. Arhimandritul este învăluitor, generos, îl pune pe celălalt pe primul loc și știe să exploateze darul ospitalității, oferit de către Dumnezeu. Cunoscându-l pe părintele Teofil Părăian, părintele care vedea cu ochii inimii, starețului Simeon îi este foarte ușor să ajute, aproape din instinct, un nevăzător cu ochii trupești, dar care tânjește după Lumina cea de dincolo de lumină. Ocrotiți de Sfântul Iosif, membrii familiei de la Partoș sunt bucuroși de oaspeți, iar eu îl rog pe Bunul Dumnezeu să le păstreze smerenia, pentru că, știind că lui Hristos Îi place sinceritatea eu nu retractez nimic din cele spuse, fiindcă am vorbit din inimă.

Ce să mai spun despre familia ortodoxă, ocrotită de către Sfântul Nicolae la biserica având acest Hram din localitatea constănțeană Năvodari? Aici părinții slujitori, cât și întreaga comunitate mă tratează ca pe cel mai bun prieten și îmi transmit o mare bucurie, ori de câte ori ne întâlnim.

Sunt conștient că nu pot să vorbesc cuprinzător despre toate familiile ortodoxe extinse, pe care le-am întâlnit, dar trebuie să mai menționez că, de exemplu, la Capela tinerilor din stațiunea Mamaia, la biserica Sfânta Ecaterina din Constanța, la biserica Înălțarea Domnului din Fântânele, la biserica Sfântul Nicolae din Nisipari, la biserica Izvorul Tămaduirii din Constanța, ori la mănăstiri precum Dervent sau Strunga, în toate aceste locuri, dar și oriunde am fost invitat, am simțit că întineresc și că Hristos este Temelia prieteniei noastre.

Evident că este o enumerare limitată și îmi cer iertare tuturor celor pe care nu i-am menționat în mod expres, dar pe care îi port în rugăciuni.

Pentru că finalul trebuie să încununeze ceea ce s-a scris, îi mulțumesc din toată inima Arhiereului cu inimă purtătoare de miruri, Înaltpresfințitul părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, care m-a hirotonit, îmi este naș de călugărie și care mi-a coordonat Lucrarea de Licență și Teza de Doctorat. Lexicul meu, în planul cugetului și al inimii este prea sărac pentru a-i putea mulțumi ierarhului nostru, care m-a făcut să mă simt ca acasă în obștea și în familia Catedralei din orașul nostru.

În concluzie, trebuie să știm că femeile mironosițe ne învață ce înseamnă curajul, demnitatea, mila, dragostea, purtarea de grijă și că toți slujitorii și credincioșii trebuie să poarte în inima lor mirurile Ortodoxiei.

Fie ca Învierea lui Hristos să ne dăruiască aceste miruri, care ne scaldă în dulceața lor!

Hristos a Înviat!