ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


Diavolul, tatăl minciunii, după cum îl numește însuși Mântuitorul Hristos, este specialistul numărul unu în fățărnicie și manipulare în aceste vremuri de început al durerilor pe care le trăim.
 
Iubiți prieteni, în Dreptmăritoarea noastră Biserică, în a cincea duminică de după Rusalii, se aude în urechile inimii fiecărui credincios o Sfântă Pericopă Evanghelică prin care ni se relatează despre un tablou al groazei, reprezentat de cei doi demonizați care l-au întâmpinat pe Iisus în ținutul gadarenilor, dar și despre icoana vindecării pe care Lumina lui Hristos a zugrăvit-o prin izgonirea întunericului și tămăduirea celor doi aflați până atunci în posesiune demonică.
 
Să spunem doar câteva lucruri despre minunea înfăptuită de către Mântuitorul Hristos în ținutul gadarenilor, unde i-a eliberat de sub imperiul demonic pe doi îndrăciți. Sfântul Evanghelist Matei ne spune că a trecut Iisus dincolo, în ținutul gadarenilor, deci a traversat marea Galileii și coborând din corabie a fost întâmpinat de către doi demonizați foarte cumpliți, care nu aveau haine pe ei; care locuiau in morminte și care adesea, fiind legați cu lanțuri și obezi, rupeau lanțurile, deci nu li se putea proteja siguranța lor și nici a celor din jur.
 
Observăm, iubiți prieteni, că, după cum ni se spune, Mântuitorul Hristos a trecut dincolo, adică din Galileia în cetatea Gadarei, care făcea parte dintr-un grup de zece cetăți locuite în special de către greci, ținut numit Decapole, iar Sfinții Părinți spun că prin expresia „trecut dincolo” se arată că Domnul Hristos sparge toate barierele care îl blochează pe om, care îl încremenesc sau care îl țin în neputință. Domnul este întâmpinat de cei doi demonizați în numele cărora vorbesc legiunile de demoni care îi luaseră sub o nemiloasă stăpânire.
 
Diavolii, care îi substituie pe cei doi îndrăciți, vorbesc în numele acestora și se adresează lui Iisus spunându-i că știu că acesta este Fiul lui Dumnezeu, dar îl întreabă de ce a venit să îi chinuiască înainte de vreme. Spunând „ce ai cu noi Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pentru ce ai venit să ne chinuiești înainte de vreme”, demonii mărturisesc Dumnezeirea lui Hristos, lucru pe care mulți oameni refuză, în ciuda evidenței, să îl spună.
 
Prin urmare, trebuie să constatăm că demonii și răutatea lor au primit o lovitură năucitoare dată de către lumina izvorâtă din dragostea și bunătatea lui Dumnezeu.
 
Iată cum cel rău se înspăimântă când ia contact cu Bunătatea Celui Bun. Atât timp cât au putut să acționeze în voie, diavolii i-au luat pe cei doi demonizați într-o posesiune completă, făcând din ei niște exponenți ai violenței, ai cruzimii, ai lipsei de grijă față de propria persoană și orientându-i către iad și pieire.
 
La Venirea Fiului lui Dumnezeu, care a ajuns neinvitat în ținutul gadarenilor, dar precum cel mai iscusit doctor s-a dus către cei bolnavi, demonii s-au înspăimântat, intrând în starea de asediu dată de neputința întunericului de a rezista în fața luminii. Diavolii au totuși de făcut o cerere către Iisus pentru că, știind că vor fi izgoniți din oameni, au solicitat să li se îngăduie să intre într-o mare turmă de porci cam la două mii după Sfântul Evanghelist Marcu, porci care pășteau în apropiere.
 
Ni se înfățișează astfel faptul că demonii nu pot face nicio mișcare dacă Dumnezeu nu le îngăduie, la fel cum nici în viața noastră care avem în noi chipul Sfintei Treimi, demonii nu pot să producă răul dacă nu le-am îngădui noi prin libera noastră alegere. Așa că, nu trebuie să manifestăm lașitatea de a încerca să credem că ne disculpăm înaintea lui Dumnezeu dacă doar dăm vina pe diavol în condițiile în care noi i-am creat acestuia terenul fertil de manifestare a răutății sale în viața noastră.
 
Părintele Arsenie Papacioc spunea că după Învierea lui Hristos diavolului nu i-a rămas decât vârful cozii și că, dacă noi am fi credincioși, el n-ar avea nicio putere asupra omului.
 
De aceea, în loc de obsesii de tipul am farmece făcute, dacă s-a mișcat perdeaua din pricina curentului; sau fața de masă din pricina neatenției; sau alte obsesii de tipul mă doare capul la comandă fiind deochiat sau deochiată, în loc de astfel de obsesii spuneam, ar fi bine ca oamenii să înmulțească rugăciunea, postul și împlinirea poruncilor lui Dumnezeu și nimic negativ nu se va sălășlui în viața lor. Nimeni nu contestă nici vrăjitoria și nici deochiul împotriva cărora există rugăciuni, dar omul care crede și se roagă este păzit de Dumnezeu astfel încât să nu i se întâmple nimic rău. În legătură cu lașitatea asumării răspunderii propriilor acte și fapte și a plasării vinovăției în altă parte, doresc să vă amintesc foarte pe scurt acea istorioară adevărată în care ni se spune cum un călugăr încerca în Postul Mare să își coacă un ou la lumina lumânării, iar când a fost surprins de către starețul mănăstirii i-a zis „diavolul m-a pus”. Atunci s-a auzit în chilie glasul demonului care a replicat „mie nici prin cap nu mi-a trecut așa ceva”. Așa că de multe ori, imaginația în rău, lenevirea, indiferența, pasivitatea și răutatea oamenilor toate ca urmare a liberei alegeri a acestora sunt izvor de inspirație chiar și pentru cel rău.
 
Spunea cineva pe bună dreptate că diavolul, de exemplu, a învățat de la torționarii din temnițele comuniste cum să chinuiască omul.
 
Revenind la Sfânta Pericopă Evanghelică rânduită a se citi la Sfânta Liturghie în duminica a cincea de după Rusalii, trebuie să precizăm faptul că Hristos le-a îngăduit numeroșilor demoni să intre în turma de porci, iar după această invazie ale cărei trăsături au fost agresivitatea și violența, porcii s-au aruncat în mare și s-au înnecat.
 
De aici vedem că demonul are toleranță zero față de tot ceea ce reușește să copleșească și duce la moarte, la pieire, la distrugere, la dezintegrare. De aceea de-a lungul timpului mulți oameni au ajuns să săvârșească păcatul capital și de neiertat al sinuciderii la care i-a împins vrășmașul Mântuirii noastre.
 
Demonul este căpetenia răului, a întunericului, dușmanu luminii și a lui Hristos cu care se luptă pentru bunul cel mai de preț pe care Dumnezeu i l-a dat omului, și anume sufletul. Ogorul bătăliei este reprezentat de către mintea, inima și trupul omului. Avantajul celui care vrea să se mântuiască este că știe dinainte cine este învingătorul. Biruitorul este Hristos dar pentru a lua în nimb de lumină sufletul nostru atunci când vom pleca de aici are nevoie și de colaborările noastre ca oameni în sensul de a Îl iubi pe Iisus mai mult decât pe oricine și orice. Adeseori s-a observat la Taina Sfântului Maslu, la citirea molitfelor și a rugăciunilor de dezlegare, cum diavolul dorește să înspăimânte cu violența și agresivitatea sa exercitate din plin asupra celor posedați.
 
În ultima perioadă însă, acest artizan al răutății meșteșugește mijloace mult mai sofisticate prin care să îl piardă pe om. Orice persoană care pomenește numele celui rău; care urăște; care nu se spovedește cum trebuie; care se împărtășește cu nevrednicie; care duce o viață supusă destrăbălării și desfrânărilor de tot felul; care îi împinge pe alții la păcat îi crează diavolului cale bătătorită către sufletul său.
 
De aceea, pentru a reuși să se ferească de atacurile demonice, omul trebuie să își folosească toată înțelepciunea, priceperea, dragostea și smerenia pentru a se apropia de Hristos și să-și folosească toată mânia doar împotriva îngerilor căzuți din pricina neascultării și a mândriei pentru eternitate.
 
Iubiți prieteni, Mântuitorul Hristos a îngăduit ca demonii să intre în porci și porcii să se arunce în mare pentru a le arăta oamenilor că atașamentul față de bogăție și de dimensiunea materială vine de la cel rău. În afară de aceasta, trebuie să precizăm faptul că legea lui Moise socotește porcul drept animal necurat, ceea ce poporul evreu ține și astăzi ca practică și de aceea se arată că prin intrarea în porci diavolii se sălășluiesc în necurăție.
 
După episodul înnecării turmei de porci, porcarii au mers în cetate, iar locuitorii cetății venind și constatând paguba produsă, pentru că dimensiunea materială era idolul căruia îi slujeau, i-au cerut lui Hristos să plece de la ei. Mântuitorul respectând libera alegere a omului, urcând în corabie a revenit în Capernaum, cetatea sa de reședință, unde îl așteptau mulți bolnavi pentru a-i unge cu balsamul tămăduirii.
 
Asemenea gadarenilor care i-au cerut lui Iisus să plece de la ei pentru că erau supuși avuțiilor trecătoare și oamenii zilelor noastre Îl alungă cel puțin în egală măsură precum cei din Gadara pe Logosul Întrupat din viața lor. Mesia, însă, spune atât de sugestiv în Apocalipsa „iată eu stau la ușă și bat și cu cel ce îmi va deschide voi cina și el va cina cu mine”.
 
Așa cum îi stă bine Creatorului, Dumnezeu este apogeul delicateții și al politeții ș bate discret la ușa sufletului nostru pentru a-i răspunde cererii de prietenie veșnică învăluită în iubirea fără de sfârșit pe care ne-o adresează în permanență.
 
Să îl rugăm tot pe El să zdrobească folosind Lumina Sa meterezele de indiferență și nepăsare și cetatea de ură și lenevire pe care am construit-o folosind ca material îndărătnicia în jurul sufletului nostru. Lumea de azi Îl exclude pe Hristos din programele de televiziune, din cărți, din educația copiilor și cam de peste tot. Dumnezeu ,însă, având unul dintre atribute-înțelepciunea absolută nu îi dă lumii replica pe care o merită pentru că Domnul „nu voiește moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu”.
 
Scumpi și iubiți credincioși, în apropiere de final, este imperios necesar să ne oprim puțin asupra unui aspect foarte important pe care îl regăsim în Sfânta Evanghelie rămasă de la Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, pericopă evanghelică rânduită să se citească în Sfânta Biserică Ortodoxă în duminica a 23-a de după Rusalii. Aici ni se spune, vorbindu-se despre unul dintre cei doi demonizați vindecați, că acesta după ce a primit de la Dumnezeu pacea și liniștea a voit să urce în corabie alături de Învățătorul Veșniciei și să devină ucenic al lui Iisus.
 
Mântuitorul însă nu l-a luat cu El, hotărând să-l facă un misionar statornic în cetatea sa zicându-i „du-te la ai tăi și spune-le cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu”.
 
Cu alte cuvinte, rămâi acasă pentru ca toți cei care te vedeau până la momentul vindecării, având locuința în morminte, rupând lanțurile cu care erai legat, fiind foarte violent cu oamenii și având toate manifestările date de răutatea diavolească, să te vadă acum sănătos, întreg la minte, echilibrat ca urmare a operei de lumină și a Proniei Dumnezeiești.
 
Aceasta ne arată faptul că și noi trebuie să știm să spunem cu cât bine ne-a împodobit Dumnezeu viața. Omul trebuie să învețe să îi mulțumească lui Dumnezeu pentru sănătate, pentru un răsărit, dar și pentru un apus de soare care este premisa noului răsărit, pentru o lună plină, pentru înălțimea munților, pentru imensitatea mării, pentru verdele câmpiilor, pentru zâmbetul cald și copilăresc și inocența pruncilor și poate, mai presus decât orice, pentru o biserică pictată atât în suflet-biserica vie numită inimă ,cât și în lăcașul propriu-zis al lui Hristos, unde omul merge la El acasă.
 
În concluzie, trebuie să reținem că duminica a cincea de după Rusalii ne oferă cea mai profundă posibilitate de reflecție asupra felului în care Domnul Hristos a transformat un tablou al groazei, reprezentat de suferința a doi demonizați într-o icoană a unei vindecări minunate.
 
Totodată, trebuie să conștientizăm cât de violent, agresiv, dar și sofisticat în funcție de interes știe să lucreze diavolul atunci când omul îi permite acest lucru. Cert este însă că pentru omul cu credință în Dumnezeu și cu rugăciune puternică diavolul este foarte ușor de biruit.
 
Așadar, să Îl rugăm pe Mântuitorul Hristos să trezească și în noi lumina, plinătatea, liniștea și dreapta socoteală de care au avut parte cei doi foști demonizați după vindecare.
 
Amin.

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews