ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Deși America pare a fi noul Imperiu Roman de Apus, e greu de ales: America lui Joe Biden e azi Roma lui Caligula, a lui Nero sau a lui Claudius împărat? Pentru că americanii o au pe Nancy Pelosi, preferata progresiștilor, a neomarxiștilor culturali și, mai ales, a „moderaților” democrați, pare mai plauzibilă echivalarea cu Roma lui Caligula. Conform revoluției în curs, nu mai contează genul, sexul etc. Nu numai Biden are serioase probleme de vârstă, ci și șefa majorității din Camera Reprezentanților, la cei 80 de ani ai săi (n. 1940), care e numită adesea, pe urmele lui Trump, „Crazy Nancy”. La fel Bernie Sanders (n. 1941), care și-a negociat la alegerile primare (către Joe Biden) presupusele idealuri sociale vândute în campanie generos tinerilor americani – tot așa le cedase anterior, în 2016, lui Hillary Clinton pentru o casă înlesnită, se spune. Speaker-ul Camerei, Nancy Pelosi, a declarat într-o conferință de presă că e dreptul ei dat de Dumnezeu să dea afară din Congres orice republican dorește („It’s my God given right to unseat any Republican member of Congress” – „Nasty Nancy”, newspunch.com, 26.03.2021).

Zilnic presa mondială ne aduce știri și analize stupefiante din și despre SUA. Epoca lui Donald Trump e revolută, dar America patinează, la fel ca Imperiul Roman înainte de a fi cucerit de barbari sau ca Imperiul Bizantin înainte de a fi ocupat (Constantinopolul) de Mahomed al II-lea în 1453. Alastair Crooke – care a studiat la Universitatea Saint Andrews (1968-1972) din Scoția, unde a obținut un masterat în politică și economie –, fost grad mare în MI6 și în diplomația UE, vede lucrurile simplu și clar: „Odată ce s-a pierdut controlul asupra mitului justificativ al Americii, a căzut masca. Iar disparitatea între mit și comportamentul public al Americii a devenit cu atât mai limpede [...]. Pentru cam jumătate dintre americani, „sistemul” e trucat în favoarea a 0,1 %, care profită, și în defavoarea poporului [...]. Robert Kagan (ideolog neoconservator – n.n.) a expus recent un raționament convingător : „În absența mitului care justifică „implantarea democrației în lume” în jurul căruia se întinde imperiul, logica morală a acestei întregi întreprinderi începe să se prăbușească” – afirmația lui Kagan e de o surprinzătoare sinceritate. El pretinde deci că imperiul american din străinătate este foarte necesar în principal pentru a menține mitul „democrației” în interiorul țării. O Americă pierzându-și hegemonia mondială, afirmă el, n-ar mai dispune de coeziunea necesară pentru a-și păstra democrația liberală acasă” („Leviathan mobilizes for decisive battle”, straightlinelogic.com, 15.03.2021).

Alte remarci ale lui Alastair Crooke: „Leadership-ul mondial a fost reformulat pentru a „salva planeta” de la schimbarea climatică, a salva umanitatea din pandemie și a ne proteja pe toți de criza financiară mondială care va veni [...]. Planul a scăpat de sub control și devine treptat din ce în ce mai straniu. Epoca unipolară americană s-a „încheiat”. Ea încasează opoziții de tot felul atât în străinătate, cât și în țară. Impulsurile conservatoare și tradiționale au reacționat împotriva acestui program ideologic radical și, mai ales, criza financiară din 2008 și aproape prăbușirea sistemului le-au anunțat elitelor sfârșitul hegemoniei financiare a Statelor Unite și, în consecință, al preeminenței Americii. Asta a deschis o perioadă critică. Acum, elitele sunt într-un impas crucial. Când vorbesc de „Reset”, asta înseamnă o întoarcere forțată la agenda lor. Dar nu e atât de simplu cum pare. În urmă cu 20 de ani, totul părea aproape pregătit pentru a fi implementat; totuși, astăzi, establishment-ul trebuie să se bată pentru fiecare element din strategia lui, căci întâmpină peste tot o rezistență crescândă [...].

Deci „Reset”-ul va avea loc ?

Elitele se agață în continuare de occidentalizarea lumii („America is back” – deși pe nimeni nu entuziasmează această idee). Obstacolele sunt numeroase și se înmulțesc. Obstacole și crize în interiorul țării, unde Biden își pierde vizibil autoritatea. Procesul decizional american pare să ducă lipsă de un „președinte” sau mai degrabă de un maestru strateg care își asumă rolul. Cine se ocupă de politica externă ? Nu se prea știe. Iar America însăși e ireconciliabil divizată și slăbită. În plus, pentru prima dată, Statele Unite și UE sunt din ce în ce mai des percepute în străinătate ca incapabile să gestioneze treburile cele mai simple.

Cu toate astea, chemarea la arme a globaliștilor este clară. Lumea s-a schimbat în mod cert în ultimii patru ani. Forțele globaliste sunt deci mobilizate pentru a câștiga ultima bătălie din acest „lung război” încercând să lovească peste tot. Primul obiectiv a fost acela de a-l învinge pe Trump. Un altul este acela de a discredita toate varietățile de populism european. Statele Unite cred că pot să obțină înfrângerea zdrobitoare pe plan psihologic, tehnologic și economic a alianței Rusia-China-Iran. În trecut, finalul ar fi fost previzibil. De această dată, Eurasia s-ar putea opune solid unei „Oceana” slăbită (și unei Europe fricoase). Ceea ce ar zgâlțâi Leviatanul din rădăcini. Și cine știe ce ar putea răsări atunci din ruinele postmodernității sale?” (idem). 

Britanicul Alasdair Macleod, absolvent Eton în anii ’60, ginerele celebrului Rupert Murdoch, el însuși un faimos analist al finanțelor (aur mai ales), cercetează serios problemele americane: „China crede, foarte probabil, că America organizează iarăși nemulțumiri în Hong Kong. E limpede, China a gândit că America a gestionat sub acoperire mișcarea „Occupy Central” (o serie de proteste violente – n.n.) și acum ar lua-o de la început. Dincolo de ce au aflat de la propriii lor spioni, protestele erau prea bine planificate și organizate ca să fie spontane. De data asta, atacul părea să aibă mai multe șanse de reușită. Planul a fost coordonat cu presiunea americană pe dolarul de Hong Kong (legat de cel american – n.n.) într-o încercare de a-l destabiliza, în principal prin amenințarea de a extinde tarifele vamale aplicate Chinei și asupra Hong Kong-ului. Această a doua încercare de a zdrobi Hong Kong-ul a fost deci mai gravă.

Hong Kong-ul este un punct critic pentru că reprezintă canalul pe care se scurg în China portofoliile de investiții străine. E un lucru important pentru americani, fiindcă Trezoreria SUA nu-și poate permite să vadă fluxurile globale de portofoliu atrase în China într-un moment în care e necesar ca ele să fie investite în cantități crescânde în Trezoreria SUA. Dacă înțelegeți asta, veți pricepe și mare parte din încercările urgente ale Americii de a destabiliza Hong Kong-ul. [...]

În general, strategia Chinei a fost aceea de a nu se lăsa provocată. O posibilă excepție a fost Hong Kong-ul, unde s-a decis că era mai important să fie asigurată insula împotriva vreunui nou atac dincolo de termenii tratatului încheiat cu Marea Britanie. Dar cea mai mare greșeală a Chinei a fost aceea de a impune la rândul ei taxe vamale ca reacție la taxarea vamală americană. America nu făcea decât să se izoloze cu politicile ei vamale, dar răspunsul Chinei i-a oferit Administrației Trump pretextul pentru escaladare în războiul comercial al taxelor, trecând la atacul asupra tehnologiei chineze, care o depășea pe cea a Americii. [...] Taiwanul este considerat și el de China ca non-negociabil – dar, cum până și Marea Britanie trimite un nou portavion în Marea Chinei de Sud, ar putea deveni un punct fierbinte în lunile următoare” („Biden’a last throw of geopolitical dice”, goldmoney.com, 25.03.2021).

Statele Unite au acordat Ucrainei o asistență de 125 de milioane de dolari, aparent un sprijin pentru războiul în pregătire din Donbas. Congresul american se pregătește să suplimenteze acest ajutor cu alte 150 de milioane de dolari. Un cargou, „Ocean Glory”, specializat în transporturi militare ar fi ajuns în portul Odesa. „Ocean Glory”, construit în 2015, lung de 171 m și lat de 25 m, poate transporta 20 000 t (vezi world-today-news.com, 25.03.2021). Degringolada agresivă a Americii, după cei patru ani totuși pașnici ai pitorescului Donald Trump, riscă să ne cuprindă și pe noi, pe România și pe Republica Moldova (Basarabia). Ruso-americanul „The Saker” atrage atenția, într-un nou lung articol, asupra pregătirilor de război din Ucraina în care nu e exclus să fie antrenate Republica Moldova și Transnistria: „De pildă, ucrainenii ar putea amenința să atace Grupul operațional al forțelor ruse (OGRF) în Transnistria. E vorba de o forță mică, aflată departe de Rusia, înconjurată de vecini ostili. Nu uitați că Tiraspolul se află la cca 600 km vest de Donețk! În plus, dacă Moldova nu e membră NATO, România este. În ceea ce o privește pe actuala președintă a Moldovei, Maia Sandu, ea e deopotrivă româncă și profund antirusă. Dar, dacă toate acestea sunt adevărate, cred că e la fel de important să observăm și altceva: Chișinăul, capitala Moldovei, se află la numai aproximativ 300 km de peninsula Crimeea. Asta face ca toată Moldova să poată fi atinsă de arme rusești cu bătaie lungă și abordată de forțe mobile cu reacție rapidă. Pentru moldoveni, orice idee de a ataca OGRF (Grupul operațional al forțelor ruse) în Transnistria ar fi cu adevărat nebunească, dar pentru regimul ucronazist (al naziștilor ucraineni – n.n.) disperat de la Kiev lucrul ar fi preferabil unei înfrângeri în fața Rusiei” („L’Ukraine est-elle (à nouveau) au bord de la guerre ?”, lesakerfrancophone.fr, 24.03.2021).

Noul mandat al democraților începe în forță pe mai multe fronturi, dar prea puține dintre ele sunt și promițătoare. Explicația o putem găsi „acasă”, în America, dată de Chris Hedges, jurnalist cu premiul Pulitzer, fost corespondent de război, om de stânga și fost simpatizant al Partidului Democrat: „Elitele conducătoare încetățenite știu că e vorba de o criză. Au căzut de acord, cel puțin temporar, să azvârle cu bani în ea, cu acea Lege Covid-19, la nivel de 1,9 trilioane de dolari (1 900 de miliarde – n.n.), lege cunoscută ca American Rescue Plan-ARP („Planul american de salvare”). Dar ARP nu va modifica inechitățile structurale nici prin ridicarea salariului minim la 15 dolari pe oră și nici prin impunerea unor impozite sau reglementări la adresa corporațiilor sau a clasei miliardarilor care și-a văzut veniturile crescând cu uluitoarea sumă de 1,1 trilioane de dolari (1 100 de miliarde – n.n.) de la începutul pandemiei. Sistemul de sănătate va rămâne privatizat, ceea ce înseamnă asiguratori și corporații pharma care adună o mană de zeci de miliarde de dolari cu ARP, și asta în condițiile în care fac deja profituri-record. Nesfârșitele războaie din Orientul Mijlociu și bugetul militar umflat care le finanțează tot sacrosancte rămân. Wall Street-ul și speculatorii predatori globali care profită de pe urma nivelurilor uriașe de datorii sclavizante impuse unei clase muncitoare subplătite și care jefuiesc Trezoreria SUA în capitalismul nostru de cazino vor continua să împingă banii pe conductă în sus, în mâinile unei minuscule cabale oligarhice. Nu va avea loc nici o reformă a finanțării campaniilor electorale care să pună capăt sistemului nostru de mită legalizată. Giganticele tech-monopoluri vor rămâne intacte. Companiile care se ocupă de combustibilul fosil vor continua să vandalizeze ecosistemul. Poliția militarizată, cenzura impusă de platformele digitale, vastul sistem penitenciar, legile din ce în ce mai aspre menite să supună terorismul intern și disidența, supravegherea guvernamentală completă vor fi, cum au fost și înainte, instrumentele de bază prin care statul controlează societatea” („Bandaging the corpse”, scheerpost.com, 12.03.2021).