ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


A treizeci și șaptea zi de război. Acum două zile am expus considerentele tactice și strategice ale deciziei anunțate de către ruși de a se concentra pe eliberarea Donbassului, și ce implică acestea. Am expus pe larg aceste considerente, nu le voi mai repeta aici, puteți vedea postarea mea anterioară din 30 martie. Ceea ce spuneam atunci, este faptul că rușii, în urma eșecului lor major din prima lună de război, când au încercat o manevră pe linii exterioare fără să țină seama de potențialul rezistenței și dorinței de luptă a ucrainenilor, au înregistrat pierderi imense, enorm de disproporționate față de obiectivele lor inițiale și acelea nerealizate până în momentul de față. Foarte târziu au realizat asta (fenomen tipic dictaturilor în care deciziile strategice le ia un singur om de la vârf), iar acum încearcă să schimbe strategia. Această schimbare de strategie este foarte greu de realizat pe timp de război, respectiv în plină desfășurare a acțiunilor militare. Fiindcă în timpul desfășurării bătăliei intervine factorul principal imprevizibil, și anume inamicul, în cazul de față, ucrainenii, care vor profita, dacă pot, de fiecare slăbiciune pe care o areți pe câmpul de luptă, este normal, aceasta este esența războiului. Este foarte greu de realizat această schimbare, dar nu imposibil. Cu o condiție, să obții un acord măcar temporar de încetare a focului. În acel timp, așa cum au făcut în 1992 Transnistria, 1993 Abhazia și Osetia de Sud, 2014 Donbass și în Siria, rușii vor profita, se vor regrupa sub perdeaua acestui acord și vor ataca decisiv înainte de încetarea acordului, prin surprindere totală. Vedem că încă nu le-a reușit, negociatorii ucraineni (poate consiliați de alții) au învățat lecțiile istoriei recente ale conflictelor cu rușii. Așa că nu avem încă un acord de încetare a focului.

Am expus alaltăieri dilema strategică în care se găsesc la ora actuală ucrainenii. Pot dezvolta ofensivele spre nord profitând de scoaterea din dispozitiv a efectivelor rusești pe care doresc la sud pentru o ofensivă în Donbass și să obțină câștiguri importante, să producă pierderi importante și să încercuiască sau să arunce dincolo de graniță importante trupe rusești, dar Rusiei nu îi pasă de victimele proprii, după cum am spus mai devreme, în alte postări. Sau să mute trupe și material esențial ca să apere sudul, Donbassul și alte poziții de aici vizate de noua strategie rusă. Care încearcă să obțină o victorie locală cu orice preț pentru a fi prezentată umflată pe plan intern și a-i salva scaunul lui Putin pe moment, până ce mujicul de rând va simți efectele economice ale sancțiunilor care îl vor readuce cu picioarele pe pământ și îi vor arăta că atașamentul său pentru politica imperială rusă vine cu anumite costuri, și eu nu cred că rușii de rând vor dori să se întoarcă la lipsurile din vremea lui Stalin, la fel cum sunt convins că niciun român care a trăit înainte de 1989 nu vrea să se întoarcă pe vremea lui Ceaușescu. 

Nu cunosc ce rezerve și forțe disponibile au ucrainenii, dar cred că ar trebui să întărească sudul în vederea noii strategii a rușilor. Dar ei știu și cred că sunt sfătuiți bine. Dar aici au un avantaj major, rușii manevrează pe linii exterioare foarte largi, ucrainenii pe linii interioare. Rușii au nu numai acest handicap, ci și handicapul proastei planificări în faza inițială, care atârnă foarte greu, când și-au împrăștiat forțele aiurea, apoi au trecut la atacuri spre Mikolayv și Odessa, deși nu și-au îndeplinit primele obiective, Mariupol, Harkov și Kiev. Așa că nu au altă soluție, trebuie să se regrupeze, să schimbe strategia și să se concentreze pe obiective le pe care le-ar putea atinge. Mai degrabă le-ar fi putut atinge, deoarece situația războiului s-a schimbat enorm. Adică aici nu ești într-un joc video, dai reset și te întorci de la început. Este un război în toată regula, cu victime și unități pierdute, cu distrugeri imense și cu schimbări majore încă din primele zile ale conflictului. Una esențială este cea de moral. Rușii sunt cu moralul la pământ, nu au soluții față de tacticile ucrainene de a duce războiul, nu așa li s-a spus că va merge războiul. Chiar dacă decenii întregi au fost hrăniți cu tactici și filme despre al doilea război mondial. Pur și simplu această tactică nu mai este viabilă, asta ar fi trebuit să afle și planificatorii ruși după războaiele din Golf din 1991 și 2003. Mă refer aici la LSCO (Large Scale Combat Operations), restul au fost mai degrabă operațiuni de contrainsurgență sau angajamente reduse din punct de vedere al unităților implicate, nici vorbă de operațiuni pe mai multe fronturi implicând mai multe divizii sau armate. 

Revenind, la ora actuală, ucrainenii au o fereastră de oportunitate extraordinară, dar este de foarte scurtă durată, nu mai mult de câteva zile. Au timp să ia o decizie în această dilemă strategică, să bată decisiv la nord sau să se apere puternic la sud. Dar nu prea mult timp, vor trebui să o facă în următoarele 48 de ore. 

În ce sens? Priviți puțin harta, conflictul este localizat aproximativ pe un semicerc larg, al cărui diametru este fluviul Nipru. Rușii în exterior, ucrainenii în interior. Rușii trebuie să-și mute trupele de la nord la sud ocolind larg, în afara arcului de cerc, o distanță considerabilă și consumatoare de timp, ucrainenii mută în interiorul cercului, într-un timp de patru sau cinci ori mai scurt. Deci, ce rezerve își duc rușii de la Kiev la Donbass, le vor deplasa într-un timp de vreo cinci ori mai lung (sau chiar mai mult) decât o pot face ucrainenii pentru aceleași efective de la Kiev în Donbass. Iar în acest timp de cinci ori mai lung, aceste efective rusești nu vor fi nici la Kiev, nici în Donbass, ci pe drum, deci vor lipsi efectiv din orice angajament militar în această perioadă, dându-le ucrainenilor o superioritate de forțe nesperată la un punct și moment dat, dar un timp limitat. Este ceea ce spuneam repetat, avantajul manevrei pe linii interioare față de manevra pe linii exterioare. 

Dilema ucrainenilor este cum să tragă maxim de avantaje din această situație în care singuri rușii s-au pus prin planul lor inițial de manevră pe linie exterioare fără să dispună de efective suficiente pentru o astfel de manevră în condițiile unei rezistențe îndârjite. În sensul că, dacă atacă prea mult și prea în adâncime rușii subțiați la nord, duși de succes, s-ar putea să nu mute la timp efectivele necesare unei rezistențe puternice în sud, atunci când trupele mutate de ruși de la nord la sud pe rutele ocolitoare vor ajunge în dispozitiv. Iar rușii ar fi dispuși să sacrifice toate trupele lăsate la nord mai mult ca acoperire, doar ca să obțină victoria relativă din sud, cea care să fie umflată propagandistic pe plan intern și să îl mențină o vreme pe Putin în fruntea statului.

La ora actuală, suntem în plin proces de desfășurare a operațiunilor, încă nu știm dacă ucrainenii vor dejuca manevrele rușilor sau au căzut deja în cursă.

Detaliez pe scurt cu ultimele evenimente. Rușii se retrag de la nord-vest de Kiev, au părăsit unele poziții importante (retrăgându-se spre Belarus) ca și Hustomel, Bucha, Cernobâl. Ucrainenii încă nu urmăresc, nu presează, nu încearcă manevre pe flancuri care să îi izoleze și captureze, doar ocupă pozițiile părăsite pe o linie defensivă care să îi avantajeze în perimetrul defensiv al Kievului, semn că nici ei nu au resurse nelimitate. Cu totul alta este situația la nord-est, unde ucrainenii au desfășurat contraatacuri locale puternice menite să producă pierderi și prizonieri. Dpdv tactic, cu resursele care le au, ucrainenii au ales foarte corect, aici rușii sunt întinși și risipiți pe o suprafață mult mai mare, nu controlează decât liniile de acces, și sunt amenințați din spate de trupele ucrainene din Cernigov care au profitat și au lărgit dinții cleștelui care ar fi trebuit să îi înconjoare, verificați situația de acum două săptămâni cu cea de astăzi. La nord-est de Kiev, ucrainenii au tăiat liniile de aprovizionare ale trupelor rusești Bohdanivka, cele mai apropiate de Kiev. Practic sunt înconjurate. O nouă izolare totală este pe cale să se petreacă puțin mai la est, alte importante contingente rusești sunt pe cale de a fi înconjurate dacă va cădea Nova Basan (va cădea în maxim 2 zile, estimarea mea). Două buzunare, sau cazane, în care importante trupe rusești sunt înconjurate fără speranța de a fi scoase de acolo. Se deschid și alte perspective în acest sens pe acest front, cu consecințe catastrofale pentru armata rusă. La est, la Izium (sud-est de Harkov), după lupte cumplite de mai bine de o săptămână, ucrainenii rezistă, interzicând rușilor închiderea buzunarului de lângă Luhansk, oricum mare parte din trupele ucrainene au reușit să iasă de acolo. În regiunea Donetsk rușii presează, dar ucrainenii rezistă și nu cedează decât pas cu pas, dar mai dau contraatacuri cu pierderi majore pentru ruși. La sud-vest, ofensiva ucraineană spre Kherson s-a oprit, dar amenință în continuare orașul. Mai la nord de aici, aventura rusă spre Krivoi Rog s-a dovedit a fi ceea ce am scris în postările anterioare, o manevră proastă fiindcă nu are cum să fie susținută. Ca dovadă, atacurile ucrainene i-au respins și bătut împingându-i mult înapoi. Dacă asta a fost o manevră rusească pentru a ușura presiunea ucraineană asupra Khersonului, a fost o idee proastă, plătită cu mult sânge de către ruși, fiindcă nu putea fi mai mult, nu avea cum să amenințe Krivoi Rog sau să poată vira spre est, către Dnipro sau Zaporoje, cu flancul stâng descoperit și cu forțe insuficiente. Se pare că generalii ruși se joacă pe hartă fără să țină cont de propriile forțe disponibile, fiindcă o astfel de manevră avea nevoie de efective de zece ori mai numeroase. Ca dovadă, au fost bătuți și dau înapoi. Mariupolul, ca prin miracol, încă rezistă. Este un miracol cu adevărat. De aproape o lună, cu toate liniile tăiate, izolat, fără speranță, fără apă, electricitate, căldură, fără aprovizionări, încă rezistă, nu știm cum. Luptele se dau în oraș, am zis în postările anterioare că va mai rezista câteva zile din moment ce încă rușii nu au reușit să rupă zonele controlate de ucraineni în insule izolate. Am spus atunci (acum mai bine de două săptămâni) că orașul va fi cucerit la câteva zile după ce apărarea va fi fragmentată. Ei bine, abia ieri a venit o informație neconfirmată (așteptăm confirmarea) că rușii au reușit să rupă apărarea din Mariupol în două, făcând legătura între trupele lor ce atacau de la est cu cele ce atacau la vest. Dacă este real, orașul va cădea în câteva zile, dacă nu, va rezista mai mult, dar depinde de ce trupe aduc rușii din nord și în cât timp ajung aici. 

Revenind, ucrainenii au jucat foarte bine și au profitat la nord de slăbirea dispozitivului rușilor prin realocarea de trupe, atacând unde au putut și au provocat pierderi, și-au ameliorat pozițiile defensive și chiar sunt pe cale a obține succese importante la nord-est de Kiev prin înconjurarea unor importante efective rusești. 

Dar dilema lor rămâne. Până unde să meargă cu ofensiva la nord, ușurată de plecarea unor importante contingente rusești? Ideea este să nu se lase duși de succes și să ignore sudul, unde, într-un timp scurt, vor veni trupele ruse mutate de la nord. Desigur, ucrainenii vor putea muta de la nord la sud trupe mult mai repede, dar aici este o chestiune de timing, de calcul exact, fiindcă o mică eroare ar avea consecințe majore pe front. Și încă ceva, ar fi posibil ca schimbarea centrului de greutate al operațiunilor militare la sud să îl convingă pe Lukașenko că acum ar fi oportunitatea lui să atace cu trupele belaruse la nord? Direct spre Kiev?
 
*******
 
A treizeci și cincea zi de război aduce o dilemă grea pentru ucraineni, fiindcă ceea ce am scris cu mult timp în urmă tinde să se adeverească. Doresc să dau aici o imagine de ansamblu, fără a intra în amănunte pe fiecare front, doar considerente de ordin strategic și tactic, deoarece sunt importante la acest moment în care asistăm la un punct de inflexiune al acestui război.

Deși foarte târziu, după ce au avut de susținut pierderi importante, net disproporționate față de rezultate, rușii au înțeles că strategia lor inițială, pe baza căreia au declanșat invazia, este una perdantă, din moment ce au subestimat grav adversarul. Se așteptau la o defilare victorioasă prin Ucraina, orașele principale (care încă rezistă) se așteptau să îi primească cu flori ca și eliberatori, conform propagandei inoculate continuu (inclusiv în toate filmele rusești ei totdeauna sunt așteptați ca și eliberatori, toată populația îi ovaționează și le oferă pâine și sare). Nu au luat în calcul doi factori, rezistența îndârjită ucraineană, inclusiv la nivelul populației civile, chiar cea rusofonă din marile orașe de la est, dar și eficiența armamentului NATO cu care sunt dotați ucrainenii. Am scris că rușii luptă ww2, pe când ucrainenii luptă pe principiile și tacticile NATO, dezvoltate încă din anii 80 ai secolului trecut, destinate și aplicate exact cum să facă față unui inamic superior numeric și material, dar depășit tehnologic. Ca să ne fie clar, vedem cum ar fi putut arăta un ww3 din anii 80 în trecătoarea Fulda din RFG-ul de atunci. Mase mari de tancuri și transportoare blindate vânate pe culoarele de deplasare de către infanteriști NATO cu armament antitanc ușor și fiabil, dar și precis. Între timp au apărut și dronele de atac.

Rusia a aplicat o manevră pe linii exterioare, viabilă în cazul unei rezistențe simbolice spre moderate, dar total ineficientă în cazul unei rezistențe medii spre puternice, iar principiile strategice au dus la actualul rezultat, respectiv nici un obiectiv major cucerit și ocupat, plus pierderi imense în oameni și material, dar și degradarea moralului care la unele unități a ajuns la pragul revoltei. În loc să schimbe această strategie perdantă, rușii au plusat, inclusiv cu generali trimiși în prima linie pentru a impulsiona și restabili moralul trupelor, cu rezultatele care se văd. Șapte generali uciși, plus ofițeri superiori comandanți de mari unități. Pentru ucraineni, această strategie rusă a fost ca o mană cerească, le-au dat posibilitatea să se apere eficient, să provoace mari pierderi invadatorului, iar prin rezistența lor susținută contra unui inamic care a greșit enorm, să îi convingă pe vestici că are rost să continue și să suplimenteze ajutorul militar esențial. I-a convins că Ucraina poate rezista dacă este susținută cu armament și bani, plus voluntari. Consecință directă a strategiei mioape a rușilor timp de mai bine de o lună. Dar nu este de mirare, ca în orice dictatură, decizia finală aparține liderului suprem Vladimir Putin, care nu putea concepe că marea armată rusă, a doua forță militară a lumii, să se împotmolească atât de rușinos în Ucraina. De aceea a tot plusat, a tot presat, cu victime imense în rândul trupelor proprii, ca mai apoi să se convingă (după ce și-a scuturat generalii și responsabilii din serviciile secrete) că strategia este de fapt una perdantă. Este ca și generalii din ww1 care ordonă noi și noi atacuri sinucigașe asupra unor poziții întărite, împotriva mitralierelor care îi decimează, pe ideea că planul de atac este unul bun, din moment ce l-au studiat pe hartă.    

Ori, rușii ar fi trebuit să facă această schimbare de strategie acum două săptămâni, cel puțin, după ce devenise clar că strategia inițială este perdantă! Această întârziere i-a costat foarte mult prin pierderi imense de personal, material militar, dar și moralul luptătorilor, care oricum nu erau pregătiți pentru o astfel de primire. Au gândit strategia ca o manevră pe linii exterioare, dar fără să aibă suficiente resurse (umane și materiale) în cazul unei rezistențe serioase, ci doar pentru manevre pe hartă. Cele mai bune planuri se risipesc după prima lovitură de tun, spunea Napoleon, citat aproximativ. Și dimpotrivă, i-a avantajat net pe ucraineni, care au putut manevra pe linii interioare, pe distanțe mult mai scurte, mutând trupe și mijloace dintr-un loc în altul, în timp ce rușii nu aveau această posibilitate decât într-un timp mult mai lung, mare parte din acest timp, cât se aflau în deplasare, multe unități nu erau disponibile în luptă, astfel încât ucrainenii luptau doar împotriva a mai puțin de ce aveau rușii pe hârtie. Se mai adaugă și principiul vechi elaborat de Clausewitz, perfect valabil, apărătorul este întotdeauna avantajat. Astfel, rușii au ajuns la „performanța” ca după mai bine de o lună de război să aibă mari pierderi, total disproporționate față de rezultate, și să nu poată ocupa mai nimic din obiectivele planificate. Gândiți-vă la Kiev, premiul suprem, dar și la Cernigiv, Sumy, dar mai ales la Harkov. Să nu mai vorbim că încă Mariupolul rezistă, în mod miraculos! Ce să mai vorbim de Odessa, deja un oraș prea îndepărtat, din moment ce Nikolaevul a fost scos de sub asediu. Și chiar Khersonul, singurul oraș major cucerit de ruși, este amenințat de contraofensiva ucraineană.

Rușilor le-a trebuit prea mult timp să înțeleagă că au greșit, de fapt au înțeles, dar au încercat să o cârpească din mers, ca să nu fie nevoiți să recunoască că au greșit și că lucrurile nu merg conform planului. Au avut forțe prea puține pentru un plan atât de ambițios în condițiile unei rezistențe îndârjite, au încercat să suplimenteze forțele încercând să-i bage în conflict pe belaruși, pe sirieni, au adus trupe suplimentare din alte zone, dar insuficient. Am explicat în postările anterioare de ce nici Lukashenko, nici Bashar al-Assad, nu sunt prea entuziaști să își trimită soldații în acest război, oricât de mult i-ar fi datori lui Putin, fiindcă asta le-ar periclita propria poziție în țările lor și ar risca răsturnarea lor de la putere. Ori, instinctul de conservare al dictatorilor este foarte puternic. În aprilie Rusia va mobiliza un nou contingent de recruți, circa 130000. Dar ei au nevoie de instruire, să-i trimiți direct pe front nu ar fi altceva decât să îi transformi în carne de tun. Nu că i-ar păsa lui Putin sau conducerii politice și militare a Rusiei, dar asta nu ar aduce niciun plus asupra operațiunilor militare, ci doar mai multe cadavre uitate pe câmpiile ucrainene.

Așa că rușii schimbă strategia, cam târziu, după cum am spus. O schimbă nu că așa vor ei, cum apare din comunicatele și bla-bla-urile lor oficiale, ci fiindcă nu au altă soluție. Dacă nu o fac, ar continua măcinarea forțelor rusești fără rost, într-o bătălie fără sorți de izbândă, până când trupele lor decimate s-ar preda în masă sau ar dezerta în masă, ca și în 1917. 

Își dau seama că nu au cum să încheie pozitiv, așa renunță la o parte din obiective (oricum nu aveau cum să le atingă în actualele condiții) pentru a se concentra pe ceea ce pot realiza. Este exact cum s-a întâmplat în istorie cu imperiul rus/sovietic. Încearcă să înghită mai mult decât poate mesteca, doar din lăcomie și poftă nepotolită de expansiune. 

Astfel, se regrupează și încearcă să își dozeze forțele pentru a face față și trece la ofensivă în Donbass și pe frontul de sud. Asta presupune mutarea de trupe de la nord la sud pe rute ocolitoare. Dar presupune și slăbirea trupelor ruse ce asediază Kievul, Cerigov sau chiar Sumy.

De aici vine dilema esențială în care se află acum ucrainenii. Ce ar trebui să facă, sau ce pot să facă, ținând cont și de resursele lor. Acum câteva zile, când rușii au încetat atacurile (dar au continuat atacurile de artilerie de la distanță asupra orașelor, crime de război, bine că lumea întreagă le vede abia acum, deși rușii au mai făcut același lucru la Groznâi sau Alep), ucrainenii au trecut la contraatac pe majoritatea fronturilor dându-i peste cap în multe regiuni, cucerind unele localități și mărindu-și perimetrul defensiv înainte ca rușii să apuce să se îngroape în tranșee și să mineze sectoarele lor de apărare. O tactică foarte bună, dar trebuie ținut cont de contextul strategic, și aici este dilema, este una strategică. 

Ucrainenii ar putea continua contraatacurile la nord, au eliberat Irpin, și ar putea manevra forțele subțiate ale rușilor din nord, să le încercuiască de exemplu la nord-est de Kiev, și chiar la nord-vest, ori să le arunce înapoi în Rusia sau Belarus. Ar putea dezvolta o ofensivă și spre Sumy, chiar spre Harkov, și ar putea face prăpăd, pierderile rușilor ar fi enorme, la fel și numărul de prizonieri. O tentație mare, dacă trupele ruse rămase aici nu ar juca un rol de momeală strategică. Dacă ar merge pe această variantă, ar însemna să sacrifice sudul, mai cu seamă Donbassul, iar dacă cade zona Luhansk, ar fi amenințat și Harkovul. Practic, ar însemna să renunțe la controlul unei mari zone din sud, unde rușii își trimit toate forțele ce le-au disponibilizat de la nord. Nu cred că rușii (Putin) ar fi prea impresionați de faptul că trupele rămase ca și acoperire la nord ar fi sacrificate, măcelărite sau capturate, dacă ar obține un succes important la sud. Mai ales după ce pierderi au suferit până acum în această campanie. Am mai zis, Rusiei (și URSS) pur și simplu nu îi pasă de pierderile din rândul trupelor proprii. Am dat și exemple, la Stalingrad au pierdut peste 1,5 milioane de oameni ca să elimine patru sute de mii de militari ai Axei (cifrele sunt încă în dispută). Spre comparație, americanii s-au retras din Somalia în 1993 după ce au pierdut 18 militari, dar au eliminat peste o mie de inamici. Aici este diferența de viziune și doctrină, rușilor nu le pasă de pierderile proprii. 

Revenind, ucrainenii trebuie să ia o decizie strategică cu mare impact asupra desfășurării viitoare a războiului. Continuă contraatacurile la nord cu succes garantat, dar pierd sudul, sau mută efective importante la sud, să stăvilească noua strategie rusă ce prevede concentrarea asupra acestui sector. Ucrainenii au avantajul manevrei pe linii interioare, pot duce întăriri acolo mai repede decât pot muta rușii. Dar trebuie să se hotărască rapid, până nu e prea târziu, este clar că nici ei nu au rezerve nelimitate, la fel cum nici rușii nu au.

Există temerea că dacă ucrainenii mută rezerve la sud de la Kiev, poate intră belarușii în război și atunci Kievul este în pericol. Sau intră niște rezerve ale rușilor, cu același efect, nu putem ști încă.
Dar dacă nu susțin sudul, îl pierd, și îi oferă victoria urmărită de Putin pe plan intern, ca să apară ca și marele strateg victorios pentru populația rusă spălată pe creier. În sud, situația tactică la acest moment este problematică. La sud-vest ucrainenii sunt pe val, contraatacul lor avansează spre Kherson, oraș în care se pare (așteptăm confirmări) a început o mișcare de partizani și de rezistență. Dar problema gravă pentru ucraineni este Mariupolul și zona Donbass. 

Dacă cade Izium, locul unor lupte atroce, forțele ucrainene din zonă sunt înconjurate și izolate, fără prea mari șanse de a fi despresurate, dacă rușii își aduc forțele dezangajate de la nord aici. La fel în regiunea Donetsk. Ulterior, cu forțe suplimentare, rușii pot dezvolta ofensiva spre Zaporoje, pot da înapoi contraatacul spre Kherson și să încerce din nou dezvoltarea ofensivei spre Nikolaev și mai apoi la vest spre Odessa, sau pot avansa spre nord, către Krivoi Rog, ca apoi să cotească la est spre Dnipro, Nikopol și să prindă Zaporoje din două părți, de pe ambele părți ale Niprului inferior.

Înseamnă reluarea inițiativei de către ruși, după cinci săptămâni de bâlbâieli și tactici prostești soldate cu pierderi imense. Nu prea cred să aibă efective, suflu și energie pentru toate aceste obiective descrise mai sus, pentru ei ar fi suficient să mențină ce au cucerit și să mai facă progrese în Donbass, eventual să încercuiască forțele ucrainene prin cucerirea Iziumului. Ar fi suficient pentru Putin să o prezinte pe plan intern ca și o mare victorie.

Dar aceasta, pentru Rusia este doar o etapă, să nu ne îmbătăm cu apă rece. Va încerca înghețarea conflictului prin negocieri și acorduri pe care nu le va respecta. Și când se va întări suficient, va ataca din nou. La fel cum a făcut în 2022 după ce a înghețat conflictul în 2014. Este simplu și logic.

De ce este nevoie ca ucrainenii să întărească neapărat sudul? Sper că o vor face, și nu vor cădea de partea opusă a dilemei de care vorbeam. Fiindcă dacă rușii preiau inițiativa aici, ucrainenii vor fi în postura doar să răspundă manevrelor care se pot dezvolta pe acest front. 

Iar cu o concentrare și o superioritate de forțe, rușii vor putea dezvolta tactica numită de sovietici (cei care au dezvoltat-o și impus-o ca doctrină în anii 30) a „Bătăliei în adâncime”, sau arta operațională, dezvoltată de Tuhacevski, Isseron sau Trandafilov. Forțele în contact atacă puternic pe front, unde apare prima breșă sunt aruncate forțele ce așteaptă în spate, care sunt cele blindate și mecanizate care rup și dezvoltă breșa. Nu se opresc, nu încearcă lărgirea breșei, ci gonesc cu toată viteza în adâncime, în timp ce forțele de pe front rămân pe loc menținând spărtura pe care încearcă să o lărgească. Dar frontul este rupt de forțele din spate blindate și mecanizate care merg înainte cât mai mult în adâncime. Rezultatul nu este numai ruperea frontului, ci penetrarea lui mult în adâncime, rezultatul fiind căderea liniei de apărare inamice, spargerea frontului fără vreo posibilitate de remediere, și inevitabil mutarea apărării inamice mult, mult în spate, dincolo de punctul atins de trupele aruncate în spărtură. Mai sunt multe de spus aici, am făcut-o foarte pe scurt, dar e important de știut că sovieticii au fost primii care au teoretizat-o și au aplicat-o în bătălia de Halhin Gol din august 1939. Germanii, care în anii 30 se antrenau cu sovieticii, au preluat-o și au dezvoltat-o sub forma a ceea ce s-a numit Blitzkrieg.
Război Ucraina - Hărți din 31.03.2022

Vezi galeria Război Ucraina - Hărți din 31.03.2022