Ultimul Cuvânt

„Ascultand aceasta incriminare, nu mi-am putut stapani un amestec de mandrie si de ciuda, pentru ca, orice s-ar zice, pentru un crestin nu este mai mare cinste care sa i se poata face decat de a fi pus sa plateasca pentru semenul sau; dar si de ciuda, pentru ca acest lucru, infaptuit in zarea launtrica a lumii nevazute, sfarama, in lumea vazuta a lucrurilor de aici, unul din talerele acelei dreptati pe care sunteti pusi s-o aparati si fara de care nu e posibila convietuirea pamanteasca. (…)

Onorata Curte ma va judeca dupa cum crede de cuviinta si, dupa cum va putea, ma va condamna ca autor principal, complice, cu sau fara circumstante atenuante, la ani de temnita grea sau de inchisoare altfel zisa si la risipirea casei parintesti, sortita, in gandul tatei, sa asigure ptin timp soarta a trei fiinte nevinovate, si la degradare civica, la interdictia exercitarii puterii parintesti, a dreptului de a tine scoala etc.

Altii decat Onorata Curte, aplicandu-mi cu sau fara drept regimul de exterminare la care am fost supus, vor preface mai curand sau mai tarziu pedeapsa Onoratei Curti intr-o pedeapsa mai aspra, potrivit unor intentii ramase pentru mine de neinteles. Nu pentru asta ma plang!

Sunt in lumea asta riscuri pe care datoria barbateasca, ca si datoria ostaseasca, te obliga sa ti le asumi, chiar daca nu te poate mangaia nici amintirea foloaselor materiale ce n-au fost si nici amintirea magulitoare a cinstirii unei fete, pe care unul din domnii procurori ne-a amintit-o drept compensatie. O stiu si repet: nu pentru asta ma plang!

Un lucru am insa dreptul sa pretind Onoratei Curti, atunci cand chemandu-ma in fata ei, am inteles sa raspund „De fata!”

Este dreptul pe care-l am sa-i cer ca, daca va judeca si va hotari ca trebuie sa ispasesc ceva, revendic dreptul de a patimi si de a muri pentru Adevar!

Adevarul acesta, Onorata Curte, ma trudesc insa zadarnic sa-l cuprind, incercand sa infrunt unul dupa altul, fiecare dintre capetele actului de acuzare, ori fiecare din articulatiunile argumentarii domnilor procurori.

Patru ani mi-am cercetat toate actele, cautand sa aflu in activitatea mea publica unul de care m-as putea cai. N-am gasit!

In asemenea conditii Onorata Curte poate sa hotarasca in privinta mea orice! Un singur lucru o pot asigura de pe acum, cand am inca integritatea mea corporala si a facultatilor mele sufletesti: ca pana in ultimul meu ceas o sa dorm bine!

Onorata Curte, termin rugandu-va sa ma iertati ca am abuzat de timpul Domniilor voastre si ca am spus lucrurilor pe nume dar eu cred in Adevar si stiu ca nu e putere in lume mai mare decat Adevarul.

Sa va ajute Dumnezeu domnilor judecatori sa fiti nu judecatori drepti, ci Judecatori Adevarati!”

Mircea Vulcănescu

(3 martie 1904 - 28/29 octombrie 1952)

Extrase din Ultimul Cuvânt al lui Mircea Vulcănescu rostit în data de 15 ianuarie 1948 în fața "Tribunalului Poporului"