Rafila, un demnitar incompatibil, care “luptă” sub steag dublu

Unii dintre influenceri uită de incompatibilități, conflicte de interese și de interdicțiile care îi privesc, ca să nu mai vorbim de responsabilitatea primordială a medicilor de a avertiza asupra riscurilor medicamentelor și vaccinurilor, pentru a nu face rău - primum non nocere.
La intrarea în politică, dl Rafila spunea că poate fi și membru al unui partid, și reprezentant al României la OMS, fără să fie în conflict de interese. Era și atunci o speculație fără fundament juridic. Acum, însă, întrucât este deputat în Parlamentul României, această afirmație nu se mai justifică. Exercitând concomitent cele două funcții publice, dl Rafila este și in incompatibilitate, și în conflict de interese. În plus, încalcă frecvent interdicția din Statutul deputaților de a face reclamă unor societăți comerciale (interdicție care este încălcată și de alți parlamentari, cum ar fi Streinu - Cercel și Laszlo Attila).
Dl deputat Rafila este, din 2018, membru al Comitetului Executiv al OMS, funcție care, de regulă, revine Ministrului Sănătății.
Potrivit
site-ului Societății Române de Microbiologie, al cărui președinte în
funcție este, dl Rafila are calitatea de membru al acestui Comitet
Executiv, fiind prezentat chiar ca "reprezentantul întregii regiuni
europene”, și nu numai al României - posibil ca această afirmație să
fie, totuși, o exagerare comercială a acestei societăți, menită a o face
mai interesantă pentru sponsorizări de la Pfizer and co.
Incompatibilitatea vizează și abținerea de la exercitarea concomitentă a două sau mai multe funcții publice sau demnități. Din dispozițiile art. 70 din Legea nr. 161/2003 rezultă că există conflict de interese în situația în care o persoană care exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială sau ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative. Adică, mai pe românește, un demnitar nu poate "lupta” sub steag dublu, nu poate fi stipendiat de două armate.
În fine, potrivit art. 18 din Legea nr.96/2006 privind statutul deputaților și senatorilor, este interzisă folosirea numelui însoțit de calitatea de deputat sau de senator în orice acțiune publicitară privitoare la orice societate reglementată de Legea nr. 31/1990, interdicție reluată de art. 230 din Statutul deputaților
Pfizer, BionTech și Moderna sunt societăți comerciale. Dl Rafila face reclamă asiduă și pe față vaccinurilor (și, implicit, brandurilor) acestor societăți, la tv, la radio și peste tot în spațiul public.
Și OMS este societate comercială de facto, de vreme ce a ajuns agentul publicitar al Big Pharma și obiectul controlului exercitat de Bill Gates. Dl Rafila (ca, de altfel, și "comandantul acțiunii”) ne prezintă OMS ca autoritatea supremă a lumii, "recomandările” de la OMS fiind literă de Evanghelie sau verset de Coran. Chit că recomandările și studiile se schimbă mai frecvent ca gențile sau pantofii de damă - e de ajuns să vă reamintiți povestea testelor PCR sau a remdesevirului, total schimbată de vreo trei ori în decurs de 10 luni de "sfinții” de la OMS.
PS: Dacă nu mă credeți pe mine, citiți ce a scris prin 2016 despre conflicte de interese penale Augustine Lazaire, ex-torționar securist, ex-procuror general al României, acum pensionar pe fro 30 de mii de lei lunar, ca fost magistrat.
Nota ActiveNews: Sunetem onorați să găzduim opiniile pertinente ale avocatului și profesorului de drept Gheorghe Piperea
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Opinii
Persoane: Adrian Streinu-Cercel Alexandru Rafila
Locații: România
Organizații: Agenția Națională de Integritate (ANI) OMS
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)