ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


S-au împlinit sâmbătă 21 ani de la mutarea la Domnul a Părintelui Galeriu. M-am sfiit să scriu despre asta deoarece i-am fost apropiat Părintelui și, știți cum e, despre ce-ți este prea aproape, în anumite momente ți-e mai greu să vorbești.
 
Însă am citit o postare din aceeași zi a părintelui Radu Preda și îmi permit să fac câteva observații despre textul său – altminteri foarte frumos scris. Câteva nedumeriri mă fac să contrazic unele afirmații ale sale, căci „mai prieten mi-e adevărul” despre un Părinte pe care l-am cunoscut bine.

Mai întâi, nu cunosc „lașitatea proprie" a Părintelui Galeriu despre care vorbește părintele Radu Preda. I-am fost mulți ani aproape Părintelui și n-am văzut nici urmă de ea. Dimpotrivă. Am cunoscut un Părinte jerfelnic, plin de iubire și intransigent. Nici vorbă de lașitate! Doar dragoste, înțelepciune, netemătoare mărturisire și înflăcărată propovăduire în cel mai autentic duh patristic.

Și asta chiar și în perioada comunistă; deoarece în anii '80 mergeam la biserica Sf. Silvestru și-i ascultam predicile. Părintele Radu Preda e clujean și mai tânăr ca mine, tot respectul, dar, privite de la Cluj și mai ales retrospectiv, realitățile anilor '80, netrăite personal aici, au putut (sau încă pot) să pară altfel decât apăreau pe atunci „miticilor" bucureșteni ca mine. Părintele Galeriu era deja un reper bine cunoscut în București la acea vreme. Disidența sa nu era una politică, ci spirituală, dar cu atât mai eficace. Din cauza acestei notorietăți duhovnicești au intrat agenții regimului la el în casă și l-au bătut crunt în vara lui 1989. Așadar, Părintele Galeriu nicidecum n-a „țâșnit imediat după decembrie 1989 la suprafața societății românești”. Doar că această notorietate poate i-a scăpat părintelui Radu Preda, fiind prea tânăr pe atunci.

Sau poate-mi scapă mie ceva? Despre ce „lașitate” o fi vorbind?

Încă ceva: Părintele n-a „devenit" teafăr, ci a fost mereu astfel. Și nici Părinte „controversat" nu-l știu să fi fost. Dimpotrivă, a fost apreciat unanim de toți cei ce l-au cunoscut personal sau doar l-au văzut la televizor (în anii '90 online-ul nu era ce e azi). Îl iubeau studenții, enoriașii, miile de fii duhovnicești, enorma audiență de la numeroasele conferințe, îl iubea toată lumea fiindcă răspândea iubire și lumina harului, pe care nu puteai să nu le percepi. Profesor la Teologie, sfetnic apropiat al Patriarhului de atunci, prețuit de ierarhi (atâta cât îi lasă pe ei inima să prețuiască un „simplu” preot de mir), partener de dialog al intelectualilor de vârf, influent în societate („influențăr" sună în ocurență peiorativ și derizoriu, chiar și cu ghilimele), dar mai ales iubit de popor, nu i se aplică nicidecum eticheta „controversat".

Și nici sintagma „popa Costache" nu-mi place. Singură doamna Argentina avea dreptul să-i spună „Costache", dar pe noi ceilalți nu văd ce ne-ar putea îndeptăți să ne permitem asemenea intimități ce frizează persiflarea și deriziunea, cu totul nelalocul lor.

Dl. Bucuroiu are dreptate, textul e scris „în mare stil” și este splendid. Ca filolog îi recunosc valoarea stilistică, iar „le style c’est l’homme même”, cum spunea baronul de Buffon. Doar că nu cred că stilul justifică micile înțepături, nemeritate de un mare duhovnic român pe care unii l-am dori canonizat.