ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Scurgerile de informații de la Pentagon sunt un avertisment al Armatei pentru Casa Albă și Departamentul de Stat să se oprească cât încă mai este timp.

O analiză a lui Uwe Parpart publicată de Asia Times pe care am tradus-o pentru cititorii ActiveNews.

*

Acest articol este despre iminenta escaladare a conflictului din Ucraina, pe care am prezis-o de acum șase luni și care va avea loc probabil la începutul lunii mai.

Dați-mi voie să încep însă cu o istorioară care nu este nici o scurgere de informații a unui membru al Gărzii Naționale din Massachusetts, nici o minciună a Casei Albe, nici un produs al fanteziei înfierbântate a vreunui neocon zărghit de la Departamentul de Stat – principalele surse de informații pentru presa occidentală din aceste zile.

Aflat în vizită la Berlin marți (18 aprilie), președintele Elveției, Alain Berset i-a comunicat cât se poate de clar cancelarului Olaf Scholz – cu precizie elvețiană – că Germaniei nu i se va permite să trimită muniție fabricată în Elveția pentru blindatele germane Ghepard.

Vehiculele Ghepard, folosite de Ucraina, sunt echipate cu două tunuri Oerlikon, calibrul 35 mm, de fabricație elvețiană.

„Nimeni nu poate pretinde să ne încălcăm propriile reguli de neutralitate”, a spus Berset.

Cum e posibil? A îndrăznit Berset să îi dea peste nas lui Herr Scholz?

Să trecem, însă.

Ghepardul, cu două tunuri Oerlikon montate pe un șasiu de tanc Leopard 1, este un model vechi de sistem autopropulsat de tun antiaerian, scos din uz de Germania în 2010.

Dar el este eficient împotriva dronelor și a rachetelor de croazieră cu viteză mică de zbor – cu condiția să aibă muniție – și infinit mai ieftin decât alte sisteme antiaeriene, cum ar fi Patriot.

Treizeci și șapte de Gheparduri sunt desfășurate în Ucraina. Fiecare are o cadență de tragere de 1100 de lovituri pe minut și își golește muniția în 35 de secunde.

Există pentru ele muniție de fabricație norvegiană, dar nu suficientă.

Și există situația generală dificilă a Ucrainei și a NATO, ca fundal pentru scurgerile de informații ale Pentagonului.

Nimeni, cu excepția naivilor sau adulatorilor mincinosului și senilului Joe, nu poate crede că un caporal de 21 de ani putea selecta, copia și pune în circulație 300 de documente secrete.

Experiența mea personală de la cartierul general al NATO, în anii 1980, îmi dă această certitudine. Totul este o aiureală.

Singurele întrebări serioase sunt acestea:

1.   Sunt documentele scurse reale?

2.   Dacă da, cine i le-a dat puștiului?

Ținând cont de ce cunosc și din alte surse, eu susțin că documentele sunt reale.

Apărarea antiaeriană ucraineană, așa cum am arătat mai sus, are mari probleme.

Artileria ucraineană duce lipsă de muniție.

Pierderile ucrainene, chiar dacă nu sunt considerabil mai mari decât cele ale rușilor, sunt comparabile cu acestea. Ținând cont de raportul de 4:1 al populațiilor, situația nu este durabilă.

Prin urmare, cine a scurs informațiile și de ce?

Documentele proveneau de la șefii de stat major interarme americani.

Este binecunoscut încă de la sfârșitul anului trecut, de când președintele Statului Major Interarme, gen. Mark Milley, a declarat la New York Economics Club că nici una din tabere nu poate câștiga acest război și că trebuie ajuns la o soluție negociată – că există mult scepticism la nivelurile superioare ale armatei americane în privința acestui război al neo-conilor de la Departamentul de Stat, care doresc o schimbare de regim în Rusia.

Condițiile verificabile în mod obiectiv și care susțin punctul de vedere al lui Milley, fără a mai pune la socoteală scurgerile de informații, sunt mult mai convingătoare astăzi decât la sfârșitul anului trecut.

Așadar, unde ne aflăm acum și către ce ne îndreptăm?

Dacă evaluarea lui Milley este corectă și dat fiind că poziția ucraineană este mult mai fragilă decât se credea în octombrie sau noiembrie, atunci o ofensivă ucraineană reușită, care să amenințe în mod serios Crimeea, este puțin probabilă.

În sud, Rusia are o poziție solidă și este pregătită să repete scenariul Bătăliei de la Kursk din Al II-lea Război Mondial: cedare ușoară pe centru, apoi învăluirea pe flancuri a forțelor ucrainene – maximum 80.000 de oameni – care vor trebui să se retragă rapid pentru a nu fi încercuite.

Există și o condiție: pentru a da o șansă mult-trâmbițatei ofensive din sud, Ucraina și aliații săi apropiați, Statele Unite și Marea Britanie, trebuie să arunce în aer podul peste Strâmtoarea Kerci pentru a tăia accesul rușilor de pe continent către Crimeea.

Dacă acest lucru s-ar realiza prin folosirea artileriei NATO cu rază lungă, atunci s-ar încălca o linie roșie pe care rușii au stabilit-o.

Din mai multe motive, Ucraina ar putea alege să declanșeze o ofensivă pe centrul frontului - în regiunea aflată la nord de Bahmut și la este de Kramatorsk - în direcția Lisihansk și Lugansk.

Șeful grupului Wagner, Prigojin, a avertizat în legătură cu această posibilitate și este foarte posibil ca instinctul său să nu se înșele.

Forțele rusești din nordul Donbasului însângerat ar fi izolate și nevoite, fie să fugă spre țară, fie să se predea.

Nu ar fi chiar cucerirea Crimeei, mult-trâmbițată de Victoria Nuland, dar ar menține în viață sprijinul occidental acordat Ucrainei.

Dacă sfaturile militarilor nu vor avea nici un efect asupra încăpățânării de catâr a Casei Albe, intrăm în faza cea mai periculoasă – nu doar a acestui război, ci a ultimilor 40 de ani.

În noiembrie 1983, un război nuclear a fost pe punctul să izbucnească din cauză că rușii au interpretat prea realistele manevre militare ale NATO, botezate Operation Able Archer, ca pe un camuflaj pentru a declanșa un atac nuclear.

Ideologii nebuni de la Departamentul de Stat, care doresc o schimbare de regim la Moscova și dezintegrarea Rusiei, nu au odihnă.