ascultă articolul

„Despre România, țara în care m-am născut, în orașul de la portul Mării Negre, Constanța, îmi revin mereu amintiri, amintiri dragi legate de copilărie și de tinerețea mea, de mama, de bunica, de cei pe care i-am iubit și nu mai sunt, de întâlnirea cu cea care avea să îmi fie jumătatea vieții mele.

Anticul Tomis, odată locul exilului pentru poetul Ovidiu, rămâne mereu în inima mea cu toate bucuriile tinereții, acum când și eu, aproape, sunt exilat în Insulele Britanice, fără de cea care mi-a fost mereu aproape… Farmecul mării și valurile Pontului Euxin, de care mă leagă fericirea din trecut le simt mereu în retrăirea întâmplărilor din vechime…

Mama era dobrogeancă, dar tata îmi povestea despre locurile nașterii sale, cu nume străine mie, atunci – Șoimărești, Târgu Neamț, Moldova, locuri pe care iată, acum le străbat cu plăcere și le descopăr farmecul păstrat de veacuri.

Moldova, ținutul Neamțului, o zonă românească vestită pentru trecutul istoric, bogat în dăinuiri strămoșești, cu oameni harnici și pricepuți în meșteșuguri tradiționale păstrate din vechime. Tot în zona Neamțului se află și ruinele vechii cetăți dacice Petrodava, care poartă pecetea grăitoare a culturii și măiestriei străbunilor care și-au așezat vatra în aceste locuri.

O vatră de locuire din vechime este depresiunea Neamțului cu localitatea Târgu Neamț în prim plan, unde la nord-est, stă nemișcată Cetatea Neamțului, martoră a trecutului istoric al acestor locuri, cetate emblematică pentru domnitorii moldoveni în frunte cu Ștefan cel Mare.

De aici, trecând prin satul Valea Seacă și pe lângă Pădurea de Argint a lui Eminescu, am ajuns, în compania prietenei mele de suflet, Emilia și a soțului ei, la mănăstirea Varatic, străjuită dinspre miază-noapte de dealul Filiorul și dinspre apus de culmea înaltă numită Dealul Mare, acoperit de păduri seculare, din brad, cu văi adânci și culmi tainic ascunse. Pădurea de mesteceni, care l-a inspirat pe Eminescu să scrie memorabilul vers, e încărcată și acum de un farmec de nespus. Când am pășit pe acel tărâm, lumea reală a început a se topi și n-a mai rămas decât șoptirea versului eminescian. Nu știu dac-au fost clipe ori veacuri, atât de magice au fost momentele.

Departe înspre miazăzi șerpuiește râul Moldovei și înspre miazănoapte, peste multe culmi de dealuri stă falnic Ceahlăul, muntele sfânt al Moldovei, iar coborând printre dealurile domoale și umbrite de  păduri seculare, poposești la mănăstirea Varatic. Toată zona Varaticului este încărcată de spiritualitate, și nu e vorba doar despre Eminescu și Veronica, ci și despre Hogaș, despre Vlahuță și despre ceilalți scriitori care au trecut de-a lungul vremurilor pe-aceste meleaguri de poveste. Pe timpul lui Hogaș, mănăstirea Varatic era un loc cosmopolit, un loc al domnițelor de stirpe boierească. De oriunde ar veni pelerinii, obișnuiți cu imaginea renumitelor mănăstiri: Bistrița, Neamț, Secu, Sihăstria, Slatina, Râșca, Dragomirna, Moldovița, Sucevița, Putna, sunt  surprinși de frumusețea așezării, așa cum și eu am fost încântat și fascinat.

Intrând în satul Varatic, vezi ulițe specifice moldovenești, cu case autentice locului, învăluite în flori, cu pomi roditori, cu oameni cu chip blând și senin…

Am aflat că Mănăstirea Varatic a fost ridicată acum 232 de ani, pe la anul 1785, prin strădania unei călugărițe, Olimpiada, iubitoare de Hristos, sub îndrumarea starețului Paisie, de la Mănăstirea Neamț.

Aici își duc pravila călugărească, rugându-se lui Dumnezeu, peste 450 de viețuitoare, fiind cea mai mare mănăstire din România. Muncind, în duhul ascultării și păstrării valorilor culturale și spirituale ale acestei așezări, măicuțele de aici se dedică meșteșugurilor, broderiei, realizând carpete și covoare moldovenești, pictării de icoane, păstrării autenticității locului.

Mănăstirea nu este o așezare călugărească izolată, desprinsă de lume ci constituie o punte de legătură între comunitatea de aici și lumea de dincolo.

Și-au purtat pașii și și-au plecat genunchii, în fața icoanelor, personalități de prim rang ale lumii literare precum: Mihai Sadoveanu, Gala Galaction, Calistrat Hogaș, Garabet Ibrăileanu, Otilia Cazimir, George Topârceanu, Mihai Eminescu și Veronica Micle, Emil Gârleanu, Ion Alexandrescu, George Lesnea, Cornelia Pillat, Grigore Ilisei, Constantin Ciopraga, Valeria Sadoveanu, Ștefania Velisar Teodoreanu, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Ana Blandiana, Romulus Rusan, Bartolomeu Anania, George Bălăiță, Fănuș Băileșteanu, Gheorghe Brătianu și alții care au lăsat în urma lor și mărturii literare, despre locuri și întâmplări

Venind aici descoperi ,,conexiuni neașteptate de timp și cauză” așa cum consemna Zoe Dumitrescu-Bușulenga, care te duc la o profundă înțelegere a lucrurilor, spre un ,,tâlc și misiune” a acestei așezări.

Și pentru că vibrația iubirii există până dincolo de timp, cuvânt și legământ, m-am hotărât să  ridic un templu, un altar dăruit semenilor din țara pe care am părăsit-o cu mulți ani în urmă, România.

Întâlnirea și mai apoi căsătoria cu Sheila Margaret Richardson, din Manchester, Anglia, din anul 1985, a fost punctul de plecare al unei fermecătoare și profunde povești de iubire, care a durat până la plecarea Sheilei în eternitate…

Și dacă destinul este cel care unește și ține laolaltă doi oameni, tot el este și cauza despărțirii de ființa dragă, doar noi ne dirijăm acțiunile spre neuitare, prin ridicarea unui far de cultură pe aceste locuri încărcate de credință și spiritualitate.

Împreună cu sora mea de suflet și prietena mea, poeta Emilia Țuțuianu – care a gândit și proiectat edificiul Centrului Cultural Spiritual de la Varatic, – împreună cu soțul ei, și cu ajutorul unor oameni destoinici am reușit să recreăm puntea sfărâmată spre Dumnezeu, pentru a zidi templul iubirii mele întru nemurire într-un loc binecuvântat și sigur pe placul scumpei mele Sheila!

Prin proiectul propus de Emilia l-am cunoscut pe Prea Sfințitului părinte Ioachim de la Roman, care a fost impresionat de dorința mea de a cinsti memoria scumpei mele Sheila, prin construirea unui centru cultural.  Am cunoscut-o mai apoi  pe Maica Stareță Iosefina, un suflet de înger, care a îmbrățișat propunerea noastră cu toată dragostea și pe care o simt alături de sufletul meu și al Sheilei.

Știu că atunci când va veni vremea și voi pleca la Sheila, lumina de la lumânarea aprinsă de maica Iosefina, la mormintele noastre, va alina sufletele noastre în veșnicie, păstrând astfel legătura creată între noi prin credința în Dumnezeu, în iubire și în binele etern.

Ne vom regăsi printre cărți, știind că locul nostru este în această zonă binecuvântată de credință și spiritualitate. Sheila are, odată cu acest lăcaș de cultură, un parcurs și o deschidere europeană, prin ceea ce a realizat în Anglia, la Manchester, ca bibliotecar  principal, călăuzind spre lectură destinele oamenilor de acolo, și prin ceea ce prin mine și voi, tu Emilia și soțul tău, am reușit să oferim la Varatic oamenilor deschiși spre lumină, prin puterea magică a cuvântului și nevoia de spiritualitate – putând oferi și altora bucuria vieții, a dăruirii totale din iubire și prin iubire…”

Dianu Sfrijan (Constanța, 31 martie 1955 – Rochdale, Manchester, 27 ianuarie 2018)

Azi… pentru mâine  Interviu cu Dianu Sfrijan, Ed. Eikon 2017

About Romania, the country I was born, in the cityport of Constanța on the shores of the Black Sea, I always remember; I have found memories of my childhood and my youth; not to say about my mother, my grandmother, the ones I loved and who are no longer, of meeting with the one that would be my half of my life. The ancient Tomis, once the place of exile for Ovidiu – a roman poet, always stays in my heart with all the joy of youth, now that I am almost exiled in the British Isles without the one that has always been close to me … The charm of the sea and the waves of the Port Euxin, to which my past happiness binds me, I always feel them when reliving of the old events … My mother she was from Dobrogea and my father from – Șoimărești, Târgu Neamț, Moldova, places which now I am visiting them with pleasure and I discover the charm that has been preserved for centuries.

Moldova, the Neamț County especialy, is a Romanian region famous for its historical past, rich in ancestry, with hardworking and skilled people in traditional crafts preserved from ancient times. Also in the Neamt region there are the ruins of the ancient Dacian fortress Petrodava, which carries the prominent seal of the culture and craftsmanship of the ancestors who have placed their hearth on these places.

An old inhabitation area is the Neamt basin with Targu Neamț town in the foreground, and nearby to the northeast is the Neamț Fortress, a witness of the historical past of these places, an emblematic citadel of Moldavian princes headed by Stephen the Great.

From here, passing through Valea Seacă village and next to Eminescu’s Silver Forest, I arrived, in the company of my friends, Emilia and her husband, at the Varatic monastery, guarded from the north by Mount Filioru and from the west by the high hill called the Great Hill, covered by centuries-old forests of fir, with deep valleys and mysterious hidden summits. The birch forest, which inspired Eminescu to write the memorable verse, is still loaded with a splendid charm. When I stepped on that realm, the real world began to melt, and there was only the whimpering of the Eminescian verse. I do not know if they were moments or centuries, so magical it was.

Looking to the south, the river Moldova snakes across and on the north is Ceahlaul, the holy mountain of Moldavia, and descending between the hills and shadows of centuries-old forests, you go to the Varatic Monastery. The whole area of ​​Varatic is loaded with spirituality, and it’s not just about Eminescu and Veronica, but also about Hogaș, Vlahuță and the other writers who have passed over the years through these lands of story. During Hogaș’s time, the Varatic Monastery was a cosmopolitan place, a place for gentlemen and ladies. From wherever the pilgrims would come, accustomed to the images of the famous monasteries: Bistrita, Neamt, Secu, Sihastria, Slatina, Rasca, Dragomirna, Moldovita, Sucevita and Putna, are still surprised by the wonderful setting, as I was delighted and fascinated.

Entering the village Varatic, you can see specific Moldovian streets, with authentic houses, wrapped in flowers, fruit-bearing trees, people with a gentle and serene faces…

I learned that the Varatic Monastery was erected 232 years ago, in 1785, by the endeavor of Olimpiada, a nun devoted to Christ, under the guidance of Abbot Paisie, from Neamț Monastery.

Here, praying to God, over 450 nuns are living, being the largest monastery in Romania. Working under monastic rules they are preserving the cultural and spiritual values ​​of this settlement; in the work shops the nuns devote themselves to crafts, embroidery, making Moldovan tapestry and carpets, painting icons, preserving the authenticity of the place.

The monastery is not an isolated monastic settlement, detached from the world, but it is a bridge between the community and the world beyond.

Here they have been and kneeled in front of the icons, top personalities of the literary world such as Mihai Sadoveanu, Gala Galaction, Calistrat Hogaș, Garabet Ibraileanu, Otilia Cazimir, George Topârceanu, Mihai Eminescu and Veronica Micle, Emil Gârleanu, Ion Alexandrescu, George Lesnea, Cornelia Pillat, Grigore Ilisei, Constantin Ciopraga, Valeria Sadoveanu, Ștefania Velisar Teodoreanu, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Ana Blandiana, Romulus Rusan, Bartholomeu Anania, George Bălăiță, Fănuș Băileșteanu, Gheorghe Brătianu and others leaving behind their literary testimonies of places and events.

Visiting Varatic, one discovers „unexpected connections of time and cause” as Zoe Dumitrescu-Bușulenga records, which lead you to a profound understanding of things and the "mission” of this settlement.

And because the vibration of love exists beyond time, word and covenant, I decided to raise a temple, an altar given to the peoples of the land, I left many years ago, Romania.

The meeting and then marriage to Sheila Margaret Richardson, from Manchester, England, in 1985, was the starting point of a wonderful and profound love story that lasted until Sheila’s departure in eternity…

And if destiny is the one who unites and keeps two people together, it is also the cause of separation from the loved one, only us can direct our actions to unforgettable, by raising a beacon of culture on these places loaded with faith and spirituality.

Together with poet Emilia Țuțuianu, my soul sister – who thought and designed this building – and with the help of good people, we succeeded in recreating the broken deck to God by building the temple of my love for immortality in a place blessed and surely on my sweet Sheila’s liking!

Through the project proposed by Emilia I met the Most Holy Father Joachim from Roman, who was impressed by my desire to honor the memory of my dear Sheila, by building a cultural place. Due to this project I came to meet Abbess Josephina from Varatic, an angel soul, who embraced my proposal with affection as a testimony of the love and felt and feel for Sheila.

I know that when the time comes and I go to Sheila, the light from the candle lit by Mother Josephine will comfort our souls eternally, thus keeping the connection created between us by faith in God, in love, and in the eternal good.

We will find ourselves among the books, knowing that our place is in this area blessed by faith and spirituality. Sheila has, along with this culture haven, a European path and opening, through what she has done in England in Greater Manchester, as Rochdale principal librarian, guiding the people there towards culture. Moreover, we have been able to offer, in Sheila’ memory, to the people of Varatic the possibility to better themselves by the magical power of the word and the need for spirituality – so to feel the joy of life and the total gift of love through love…

Centrul Cultural-Spiritual Văratec