Responsabilii administrației Biden cu supravegherea sănătății în SUA și în lume, tributari agendei ideologice a Stângii radicale

Departamentul de Sănătate și Servicii Umane (ministerul federal al Sănătății din Statele Unite ale Americii) este probabil departamentul guvernamental cu cea mai mare putere în administrația centrală americană. Șefii săi pot promulga, fără a fi nevoie de emiterea de ordonanțe executive prezidențiale, politici legate de sănătate în SUA și în lume, inclusiv cu privire la avort. Numeroasele și variate agenții pe care ministrul Sănătății și adjuncții săi le supraveghează includ Administrația pentru copii și familii, Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, Administrația Alimentelor și Medicamentelor, Institutele Naționale de Sănătate, Biroul pentru Drepturi Civile, Biroul Afaceri Globale și Biroul Populație.
Drept urmare, candidații pe care președintele Biden i-a propus pentru postul de ministru, Xavier Becerra, și pentru adjunctul acestuia, dr. Rachel Levin, au avut parte de un scrutin intens în timpul audierilor de confirmare din Senat. Xavier Becerra, fost congresman și actual procuror general al statului California, are o poziție radicală pro-avort, despre care au avertizat foști oficiali ai administrației Trump și grupuri civice pro-viață. În California, Becerra a extins aplicarea unor reglementări statale și federale privind avortul, a inițiat un proces în instanță contra ordinului catolic „Micile surori ale săracilor” (Little Sisters of the Poor), cunoscută organizație de servicii sociale, pentru a-l forța să ofere contraceptive în asigurarea medicală-cadru votată sub președinția Obama (așa-numita „Obamacare”).
De asemenea, a dechis un dosar penal cu 15 capete de acuzare împotriva activistului pro-viață David Daleiden și a altor persoane care au realizat o investigație jurnalistică sub acoperire a rețelei de clinici de avort Planned Parenthood.
Senatorul Republican James
Lankford (Oklahoma) a inițiat o scrisoare din partea Congresului către președintele Biden, solicitându-i să renunțe la propunerea
lui Becerra pentru funcția de ministru al Sănătății, subliniind
lipsa de experiență în domeniu a acestuia. Scrisoarea menționa
chiar cuvintele folosite de Biden la inaugurarea sa, despre unitatea
națiunii, despre necesitatea de a aborda pandemia și de a
redeschide țara, astfel:
„Națiunea noastră nu își poate permite să piardă timp prețios în această bătălie prin instalarea unui ministru care nu este la înălțimea provocărilor cu care ne confruntăm. Dar exact asta propuneți să faceți prin numirea domnului Becerra, un om fără experiență semnificativă în domeniul asistenței medicale, al sănătății publice, al logisticii la nivel național sau în alte domenii critice pentru răspunsul la actualele provocări.
Extremismul și disprețul domnului Becerra față de cei care au o viziune diferită contrazic apelurile dvs. la unitate. Numirea sa ar accentua diviziunea într-un moment în care țara noastră trebuie să se vindece și ar pune în pericol viețile într-un moment în care cetățenii noștri au nevoie de tratamente, de vaccinări și de libertatea de a lucra și a se închina împreună”.
Candidatul lui Biden pentru adjunctul ministrului, dr. Rachel Levine, profesor de pediatrie și psihiatrie la Colegiul de Medicină Penn State, a fost ministru al sănătății în statul Pennsylvania. Levine, înainte să devină „femeie transgender” în 2011, era soț și tată a doi copii. În timpul audierilor la Senat, în fața Comitetului pentru sănătate, educație, muncă și pensii, Levine a refuzat să răspundă la o întrebare a senatorului Republican Rand Paul (Texas) dacă a susținut sau nu guvernul împotriva părinților care se opun ca minorii să primească blocanți de pubertate, hormoni sexuali încrucișați și intervenții chirurgicale de „tranziție” la un alt „gen”.
Levine a evitat întrebarea răspunzând că „medicina transgender este un domeniu foarte complex și nuanțat”, dar a adăugat că, dacă ar fi nominalizat(ă), ar fi încântat(ă) să aibă o întâlnire cu senatorul pentru a discuta problema. Lipsa de transparență și refuzul lui Levine de a se opune unor proceduri care, în mod evident, sunt un abuz la adresa minorilor i-au alarmat pe Paul și pe un număr de alți senatori.
De asemenea, Levine s-a opus exceptării organizațiilor religioase de la obligația de a oferi contraceptive angajaților lor și a numit asemenea excepții „imorale și lipsite de etică”.
Sub administrația Trump, ministrul Sănătății, Alex Azar, ca lider al delegației SUA la Adunarea Mondială a Sănătății - organul de conducere al Organizației Mondiale a Sănătății - a reunit o coaliție formată din 35 de țări, semnatare ale Declarației Consensuale de la Geneva, care s-au angajat să protejeze sănătatea femeilor, viața copiii nenăscuți și familia. Declarația arăta că „nu există un drept internațional la avort și nici o obligație internațională din partea statelor de a finanța sau de a facilita avortul”. Președintele Biden a retras deja SUA din declarația amintită, demonstrând angajamentul administrației sale față de radicalismul pro-avort.
Pentru a face și mai clară delimitarea taberelor din politica americană, senatorii Democrați au respins un proiect de lege pentru protejarea copiilor care supraviețuiesc avortului.
Grupul de senatori ai Partidului Republican a căutat să ofere protecție copiilor care supraviețuiesc avortului în faze târzii ale sarcinii prin adoptarea „Legii de protecție a supraviețuitorilor avortului”, inițiată de senatorul Ben Sasse (Nebraska). Legea ar impune acordarea de îngrijiri medicale imediate copiilor care supraviețuiesc avortului, la fel ca și copiilor născuți, de obicei prematur, la aceeași vârstă gestațională. Efortul a eșuat, deși proiectul a primit 52 de voturi, fiind necesare 60. Celor 50 de senatori Republicani li s-au alăturat Democrații Joe Manchin și Bob Casey Jr.
Acest proiect de lege apare recurent, în ultimii 30 de ani, în dezbaterile legislative americane și este oprit, de fiecare dată, de imposibilitatea obținerii unei supermajorități (60 de voturi/100 de senatori) sau de veto-ul prezidențial al administrațiilor Democrate.
Senatorul Sasse reiterează atât refuzul Democraților de a opri ceea ce, în esență, este pruncucidere, cât și alianța acestora cu lobby-ul avortist. „Planned Parenthood și alții refuză să traseze o linie de demarcație între avort și pruncucidere, după cum a demonstrat activitatea lor de lobby din ultima săptămână. Asta ar trebui să ne spună ceva despre adevărata față a acestor grupuri ", a spus Sasse.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Opinii
Persoane: Joe Biden Richard Levine
Locații: SUA
Subiecte: Legalizare avort Transgenderism
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)