Revolta unei profesoare din Timișoara: AJUNGE! IEȘI AFARĂ, JAVRĂ ORDINARĂ! Un om a murit încălzindu-se la aragaz ca să nu înghețe de frig, din cauza incompetenței lui Dominic Fritz


Scriitoarea și fosta profesoară universitară Viorica Bălteanu din Timișoara a publicat un virulent manifest împotriva primarului USR al orașului, Dominic Fritz, sub a cărui administrație municipiul a rămas fără căldură și apă caldă (inclusiv spitalele!) la final de octombrie. Primul mort s-a înregistrat ieri - VIDEO. (Nota Redacției).
IEȘI AFARĂ, JAVRĂ ORDINARĂ!
Îndemnul din titlu, ferm rostit de mii de polițiști, în septembrie 2010, îl viza pe cinicul Băsescu 1.
Acum, îndemnul li se potrivește ca o mănușă impostorului cinic și criminal Dominic Samuel Fritz, și nu doar acestui mincinos endemic care l-a întrecut nonșalant pe faimosul baron Munchhhausen!
Din cauza frigului atroce din locuință, în noaptea trecută, un timișorean de 66 de ani și fiica acestuia în vârstă de 38 de ani au recurs la încălzirea cu aragazul. Peste noapte, oxigenul din locuință a fost epuizat de flacăra aragazului, iar domnul a decedat, iar fiica sa este, de azi, internată în spital cu intoxicare cu oxid de carbon.
Desigur, victima care a supraviețuit s-ar cuveni să-l cheme în instanță pe primul-edil complet incapabil, spre a răspunde pentru uciderea din culpă a părintelui său și pentru problemele medicale ce i-au fost chiar ei provocate.
În spitale și în locuințe, suferă de frig sute de mii de timișoreni, dar sunt în pericol, și mulți prunci din câteva județe internați în Spitalul pentru Copii din Timișoara, alți bolnavi și personal medicaL din cinci spitale, precum și mulți vârstnici și copii, studenți, turiști aflați în Orașul de pe Bega. Dr. Marius Craina, și echipa sa au luat măsuri spre a-i salva cei 30 de nou-născuți și tot atâtea lehuze din Maternitatea Bega, fiindcă s-ar fi întâmplat o multiplă tragedie, dacă așteptau ca neisprăviții în frunte cu Fritz să își facă datoria pentru care încasează purcoaie de bani nemeritați.
AJUNGE! După minciuni oceanice, samavolnicii uriașe, promisiuni cinice, evident, neonorate, vietatea cocoțată ilegal în fruntea Primăriei timișorene să plece unde și-a-nțărcat Aghiuță iapa! Să nu uite să-și ia echipa de iresponsabili care i-a girat candidatura ilegală, apoi, i-a confirmat-o, tot cu sfidarea legislației europene și a celei românești, după care i-a fost complice la minciuni și abuzuri, ce au condus inclusiv la procese în instanță și — iată! — la pierderea unei vieți omenești și la multiple îmbolnăviri în oraș! Acești indivizi fără Dumnezeu să plătească pentru fărădelegile lor!
Este perfect legitimă somarea exprimată de domnul consilier local Radu Țoancă. A cerut IMEDIAT demisia primarului-caricatură, ce umilește, și pune în pericol sănătatea și viața timișorenilor.
Dacă sinistrul personaj nu-și va da, rapid, demisia, este cazul ca cetățenii devotați urbei să solicite începerea de îndată a demersurilor pentru organizarea unui referendum local de demitere a nevrednicului personaj. Se pare că plângeri penale au fost deja depuse contra junelui veleitar lipsit de omenie și de orice umbră de bun-simț. Minte fără pic de rușine! A susținut, azi, și la televiziuni, că în locuințe vom avea ceva căldură timp de trei nopți, iar în spitale va fi cald, și ziua. Tot trei zile. Adevărul? Caloriferele sunt tot înghețate în locuința mea. Precis nu sunt o excepție. Oare, și în spitale e tot ca afară?
Afară din Primărie, aventurier bicisnic și imoral Dominic Samuel Fritz!
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Coșmarul de 15 minute – Te culci Om și te trezești, Doamne ferește, Gândac!

Mărturisirea lui Zelenski care pune Războiul din Ucraina sub Semnul Întrebării

Exclusiv EVZ. Ion Cristoiu o deconspiră pe influențărița cîțistă Ana Morodan, reținută pentru droguri și alcool la volan: ”Se confirma mașinăria infernală pusă la cale de servicii”

Ucraina zdrobește România: Intră cu Bîstroe în rețeaua transeuropeană de transport pentru Dunăre - Marea Neagră

Elena Radu: Vor să înstrăineze peste 240 de regii și peste 1.000 de întreprinderi cu capital de stat, între care Nuclearelectrica, CEC Bank, Salrom, Hidroelectrica, Romgaz, Romsilva, Portul Constanța. PETIȚIE CONTRA JEFUIRII ROMÂNIEI

Stupiditatea lui Biden face să se împlinească Profeția lui Mao
Recomandările noastre

Ce a fost Masacrul de la Fântâna Albă din 1 aprilie 1941? NKVD-ul a vrut să scape de românii patrioți, anticomuniști. Supraviețuitorul Petru Huțan: „Trăgeau după noi ca după iepuri”. Victor Roncea: O mărturie video pentru ISTORIE

1 aprilie 1941, una dintre cele mai negre zile din istoria poporului român. 82 de ani de la Masacrul de la Fântâna Albă. MĂRTURII de la fața locului și VIDEO cu supraviețuitorul Petru Huțanu
Secțiuni: Locale Opinii Politic Prima pagină Știri
Persoane: Dominic Fritz
Locații: Timișoara
Subiecte: proasta guvernare
Organizații: Primăria Municipiului Timișoara USR
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)