ascultă articolul

S-au împlinit 32 de ani de la Podul de flori din 6 mai 1990...

În acea zi istorică nu am avut posibilitatea să mă aflu la Prut sau să trec Prutul împreună cu cei peste un milion de români de pe ambele maluri care au luat parte la această acțiune de suflet pentru că, de la ora 06.00, țin minte, aveam program la postul național de radio.

În schimb, am participat nemijlocit la pregătirea acestui eveniment, întrucât acțiunea, întitulată Podul de flori de la Prut, a fost organizată de Liga culturală pentru unitatea românilor de pretutindeni în colaborare cu Asociația culturală București-Chișinău și împreună cu Frontul Popular Moldova, al cărui membru eram.

La sediul Frontului din Chișinău, din strada Nicolae Iorga, 5, am muncit zile și nopți întregi înainte de această dată împreună cu numeroșii noștri colegi frontiști și alături de fratele nostru de peste Prut, Gheorghe Gavrilă Copil, președinte al Ligii culturale pentru unitatea românilor de pretutindeni și al Asociației culturale București-Chișinău, proaspăt fondate după evenimentele din 22 decembrie 1989 din România.

Au fost inițiate și formulate atunci, între pereții sediului nostru, zeci și zeci de scrisori și mesaje către autoritățile de la Chișinău, Moscova sau București pentru fel de fel de aprobări și coordonări a acțiunilor care urmau să se desfășoare.

Nu țin minte acum toate detaliile acelor acțiuni...
Știu însă că eram foarte amărât că nu reușisem atunci să fiu prezent în acea zi, tot de duminică, la marele eveniment ca să pot trece Prutul, care m-a despărțit atâta amar de vreme de rudele mele de sânge, mătușa mea Lența, sora lui taică-meu, și cele 4 fiice ale ei, verișoarele mele, stabilite la Câmpulung Mușcel și Pitești, refugiate din Basarabia în vara anului 1944.

Și mai este încă ceva, după mine, foarte important:

În toți acești ani de la producerea acelor evenimente, m-a încercat permanent o stare de suspiciune, legată de lejeritatea și rapiditatea cu care autoritățile sovietice de atunci au dat aprobările necesare pentru deschiderea celor opt puncte de trecere fără viză de-a lungul frontierei de 700 km de pe Prut.

Era o mare discrepanță între românofobia alimentată și manifestată de sistemul de ocupație și actul de facilitare a desfășurării acelor evenimente de profundă trăire românească!

Pe urmă, am înțeles unele dedesubturi și nuanțe:

Regimul Gorbaciov și cel al lui Iliescu trebuiau să găsească o soluție de repatriere a celor peste 30.000 sau mai mult de „turiști sovietici”, cadre ale KGB-ului, cu precădere cele din RSS Moldovenească, care au fost antrenate plenar în provocarea „revoluției române” din decembrie 1989, debarcarea lui Ceaușescu și instalarea regimului Iliescu.

Podul de flori de peste Prut a fost, se pare, soluția salvatoare pentru revenirea „în Patrie” a acelor zeci de mii de cadre KGB.

Cadre care au lucrat și continuă să lucreze metodic la perpetuarea neunirii noastre și a celor două maluri de Prut.

Hristos a Înviat, iubiți frați români de pe ambele maluri de Prut!