ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Poliția Română are pagină de Facebook, unde se scriu tot felul de povești lacrimogene despre eroismul polițiștilor. Cum pagina are peste un milion de urmăritori, curg inimioarele. De regulă, eroismul se întâmplă la sfârșitul programului, când cei doi polițiști, partenerii, dau să se retragă spre case, unde îi așteaptă niște copilași care tânjesc să audă povești despre „ce fapte de vitejie a făcut azi tata/mama”.

Și cum merg ei, ba văd în trafic o mașină blocată cu o gravidă ce stă să nască, ba un pisoi în vârful unui copac. Și intră-n acțiune. Scot mașina cu gravida din trafic, pun girofarul și o duc la spital. Acolo, soțul femeii le mulțumește cu lacrimi în ochi și le spune: „Voi sunteți eroii mei!”. Cu pisicuța e puțin mai complicat, că trebuie să se urce după ea. Bănuiesc că or fi încercat să o ademenească cu sirena și girofarul, dar n-a mers metoda. Așa că, ea, polițista, se cațără pe umerii vânjoși ai colegului și ajunge la pisică și o salvează.

A, că în Alba Iulia un nebun și-a omorât copilul pentru că polițiștii au ezitat trei ore să intre în apartament, asta e doar din cauză că mama copilului, care nu era cu nebunul, nu le-a descris cu lux de amănunte ce face ăla acolo și în ce constă pericolul. „Și oricum copilul murise”, au conchis eroii și, din punctul lor de vedere, „case closed”. Că au treabă cu gravide și pisici. Ca să stoarcă lacrimi de admirație în saloanele de coafură de cartier, acolo unde merg să-și facă mani, pedi, epilat și pensat. Și ele, polițistele, și ei, polițiștii.
Eu cred că toți eroii din poliție sunt în stradă și i-au lăsat în birouri pe cei cărora nu le-ar da prin cap să pună sirena sau nu știu să se cațere.

De mai bine de un an, un individ, cu identitate asumată, ne amenință. Întâi l-a luat în vizor pe domnul Cristoiu, zice că a lucrat cu el la Realitatea și de atunci i s-a pus pata. Apoi m-a luat și pe mine în vizor, m-a reclamat și la CNA, după un timp mi-a zis că-mi face o favoare și se concentrează doar asupra domnului Cristoiu. Trăiește în Israel și ne scrie zilnic un mesaj de amenințare, inclusiv cu moartea.

Legea nr. 106/2020 aduce modificări Legii nr. 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței domestice introducând ca și faptă culpabilă violența cibernetică.
Conform art. 4 lit. h, violența cibernetică este definită ca fiind „hărțuire online, mesaje online instigatoare la ură pe bază de gen, urmărire online, amenințări online, publicarea nonconsensuală de informații și conținut grafic intim, accesul ilegal de interceptare a comunicațiilor și datelor private și orice altă formă de utilizare abuzivă a tehnologiei informației și a comunicațiilor prin intermediul calculatoarelor, telefoanelor mobile inteligente sau altor dispozitive similare care folosesc telecomunicațiile sau se pot conecta la internet și pot transmite și utiliza platformele sociale sau de e-mail, cu scopul de a face de rușine, umili, speria, amenința, reduce la tăcere victima”.
Am introdus acest paragraf pentru a înțelege, mai ales polițiștii, că ei nu cunosc această lege, de ce am făcut demersuri pentru a atenționa autoritățile.

Mai întâi am trimis o cerere la Poliția Sectorului 1 de pe B-dul Lascăr Catargiu să fiu primită în audiență de domnul comandant sau cineva din conducere. Cum a trecut o săptămână fără să primesc răspuns, luni m-am prezentat în persoană. Că scria pe site că se țin audiențe.

Intru în sediu, ofițerul de serviciu era ocupat cu o doamnă. Care tot dădea să plece, dar după câțiva pași se întorcea să-i mai spună ceva. Era genul de persoană care face o coadă imensă la farmacie, pentru că stă de taclale cu farmacista și-i spune despre toate bolile de care își imaginează că suferă, că așa a citit pe net.

Apreciez că tânărul are atâta răbdare, dar m-am grăbit. Cred că își epuizase toată răbdarea din acea zi cu doamna. În sfârșit, după ce-i mai spune ceva de Instagram și TikTok, doamna își adună pungile și pleacă. Îmi pregătesc actul de identitate, îl salut, mă prezint și îi spun că este vorba despre amenințări din partea unui individ și îl rog să mă îndrume către cineva.

— Știu că domnul comandant are azi audiențe, eu am făcut cerere demult, poate mă primește.
— Păi mergeți acasă și așteptați răspunsul.

Insist și-mi spune să-i zic lui despre ce este vorba.
— Sunt redactor șef la cristoiublog și un individ ne…

În acel moment intră pe ușă un tip.
— Vezi că am un pachet acolo, dă-mi-l!
Ofițerul de serviciu se bagă sub tejghea, sau ce o fi aia după care stau ei, stă, stă și iese victorios cu un pachet.

— Așa cum vă spuneam, sunt redactor șef la cristoiublog și…
Intră altul pe ușă.
— Vezi că am un pachet…
Ofițerul de serviciu caută iar pachetul și i-l dă.

— Vă spuneam că sunt…
Ușa se deschide și intră un tip.
— Dați-i pachetul, zic eu.
Ăla care intrase se uită ciudat la mine și cere un pachet.

— Sunteți sigur că e sediul poliției, că am impresia că am nimerit la Fan Courier?, îl întreb eu.
Atât mi-a fost.
— Așa, deci cineva vă amenință. Cum?

— Stați să vă spun de la început. Și-i povestesc insistând că sunt redactor-șef și că eu primesc mesajele.
— Deci, cine e partea vătămată?
— Este domnul Cristoiu, dar am primit și eu mesaje.
— Aveți procură de la domnul Cristoiu?
— Ce procură?
— Să faceți plângere.
— Tocmai v-am spus că am fost și eu amenințată.
— Mergeți la notar să faceți procură.
— Și dacă îl atacă până atunci?
— Pe cine?
— Pe domnul Cristoiu.
— Păi nu ați spus că scrie mesaje?
— Ba da, dar dacă pune în practică? Vă rog frumos, nu încercați, totuși, să mă ajutați să ajung la domnul comandant? Poate dânsul știe de legea asta, că de-aia o fi ajuns comandant.

Stă puțin și se gândește și pune mâna pe telefon.
— Este aici avocata lui Cristoiu…
— Nu sunt avocată, sunt redactor șef…
— Este aici o doamnă care susține că este…nu știu ce…zice că primește amenințări pe internet. I-am spus…da. Bine, hai să vorbești cu ea.

Apoi, către mine:
— Vine cineva, pe domnul comandant nu-l deranjez.

Apare o doamnă, în blugi și pulovăr.
— Dumneavoastră sunteți cu amenințarea pe internet?, mă întreabă și zâmbește de parcă ar fi adăugat: Ce prostie!
— Da.
— Spuneți ce doriți?

Eram în sala de așteptare.
— Doamnă, nici măcar nu știu cine sunteți, că nu v-ați prezentat. Dacă vreți să stăm la taclale, zic să mergem afară, pe băncuță.

Ea, mai să mă împingă spre ieșire, să stăm afară.
— Doamnă, chiar nu putem să discutăm civilizat, într-un birou?

Îmi face semn să o urmez. Nu trecem bine de ușă și mă întreabă nervoasă:
— Da cine e domnul Cristoiu?
— E, lăsați, doamnă, că îl anunț pe domnul ministru. Și nu contează cine e persoana amenințată, important ar fi să vă faceți treaba.

Și am plecat. Azi dimineață m-a sunat o doamnă polițistă. În afară de faptul că era amabilă, era fix ca cei de ieri. Doar că ea își lua notițe, pentru că nici ea nu știa de legea cu internetul. A zis că va discuta cu domnul comandant și el va decide dacă depun sau nu plângere.

În fine, în seara asta m-a sunat o altă doamnă polițistă. Căreia nu i-au trebuit prea multe explicații, care cunoaște legea și cu care am stabilit că mă văd mâine.