La 26 februarie, Biserica Ortodoxă a rânduit prăznuirea Sfântului Porfirie, episcopul Gazei. S-a născut la jumătatea secolului al IV-lea, în cetatea Tesalonic, din Macedonia, în familia unor dregători bogați. La vârsta de 25 de ani tânărul Porfirie a îmbrățișat trăirea vieții creștine autentice prin viața monahală. Odată ajuns în țara sfântă, patriarhul Ierusalimului de atunci i-a rânduit o ascultare sfântă: să păzească cu sfințenie Sfânta Cruce.

Tânăr fiind, Porfirie a lepădat „toată grija cea lumească", retrăgându-se în pustia Egiptului, unde a îmbrăcat haina monahală. După cinci ani, pleacă în Țara Sfântă, spre a se închina Sfântului Mormânt. Pentru început, se nevoiește într-o peșteră din apropierea Ierusalimului, ducând o viață ascetică și plină de învățătură duhovnicească. Aici întâlnește un alt mare nevoitor, Marcu, un călugăr smerit din Asia Mică, care îi va deveni ucenic. Datorită asprimii nevoințelor sale, Porfirie se îmbolnăvește și aflând de moartea părinților săi, este nevoit să-l trimită pe ucenicul său, Marcu la casa părinților pentru a intra în posesia moștenirii de la părinții trupești, bogăție pe care călugărul o împarte săracilor.

Vestea ostenelilor duhovnicești s-a răspândit repede, mai ales după ce a împărțit bogăția moștenită săracilor, fapt ce l-a determinat pe episcopul locului, Iraclie să-l cheme la dânsul și să-l hirotonească preot. Patriarhul Ierusalimului l-a rânduit să aibă grijă de cinstitul lemn al Sfintei Cruci. În urma ostenelilor sale trupești, Porfirie s-a ales cu o boală rară a picioarelor, care îi producea dureri îngrozitoare. Într-o noapte, Mântuitorul i-a apărut într-o vedenie și l-a tămăduit de cumplita boală.

Nu după multă vreme, pentru nevoințele sale, Porfirie primește de la Duhul Sfânt darul discernământului duhovnicesc și al trezviei, mulți oameni folosindu-se de sfaturile sale spre folos sufletesc. Văzând râvna lui pentru cele sfinte, i se artă din nou Mântuitorul într-o vedenie și îi spune:  „Dă-mi Mie visteria (lemnul Crucii) pe care am adus-o la tine, pentru că voiesc să te însoțesc cu o mireasă cu adevărat săracă, însă bună de obicei. Iar tu, luând-o pe ea, să o împodobești, ca să-și uite sărăcia cea dintâi." Aceasta, bineînțeles că a însemnat chemarea la slujirea arhiereasca.

În anul 396, episcopul Enea al Gazei a trecut la cele veșnice, și Dumnezeu a rânduit ca ieromonahul Porfirie să fie hirotonit episcop, pe seama cetății Gaza, care era încă plină de altare păgâne. Până la el, nimeni nu putuse curăța cetatea de idoli. Hirotonia întru episcop a fost săvârșită de episcopul Iraclie (Ilarie) al Ierusalimului și de mitropolitul Ioan din Cezareea Palestinei. Bineînțeles că această veste nu a fost pe placul păgânilor, care au căutat prin diferite moduri să-l denigreze pe episcopul Porfirie.

Pentru a putea construi biserici, episcopul Porfirie a cerut ajutor material împăratului din Constantinopol și Sfântului Ioan Gura de Aur. El i-a spus împărătesei așa: „Ostenește-te pentru noi, stăpână, ca pentru Hristos, iar El, pentru osteneala ta, îți va da un fiu, care va împărăți înaintea ochilor tăi și mulți ani va viețui întru toată buna sporire a împărăției." Și, îndată, împărăteasa l-a născut pe Teodosie cel Tânăr. Văzând aceasta, împărăteasa Eudoxia i-a trimis episcopului Porfirie mulți bani, cu care el va construi o cinstită biserică.

În scurt timp, prin curățenia sufletească, prin puterea propovăduirii dreptei credințe și prin minunile săvârșite de Dumnezeu prin episcopul Porfirie, cele mai mari opt temple idolești din cetatea Gazei vor fi părăsite și distruse. Pe locul ultimului templu distrus s-a construit o mare biserică. Sfântul Porfirie a trecut la cele veșnice în anul 420 d. Hr., la vârsta de 67 de ani, după aproape douăzeci și cinci de ani de slujire arhierească în cetatea Gazei.

„Îndreptător credinței și chip blândețelor, învățător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta, ai câștigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Porfirie, roagă pe Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.