Niciunul dintre participanții sosiți din cele 130 de state nu a ajuns acolo umblând „teleleu prin lume”. Toți au venit cu un obiectiv precis. Indiferent că sunt șefi de guverne, lideri de mari corporații, bancheri, reprezentanți FMI, BM, ONU, UE, academicieni, ONG-iști și jurnaliști. Și acest efect de irezistibil magnet se exercită chiar dacă nici această ediție Davos nu se va finaliza prin decizii oficiale. Nu au loc negocieri, ci cel mult câteva contacte informale între unii șefi de state. Așa funcționează lucrurile din 1971, de când Klaus Schwab, un ideolog inițial de producție nazistă, cu generoasele fonduri puse la dispoziție de imperiul Rothschild, a decis să aleagă Elveția pentru această reuniune care se desfășoară în fiecare an în cea de-a doua parte a lunii ianuarie.

Donald Trump nu s-a deranjat degeaba să se deplaseze până acolo, înfruntând distanța, ostilitatea antedeclarată a unora dintre participanți și timpul nefavorabil, care a pus la grea încercare aeronava prezidențială. Motivul său principal este de a transmite, la nivel planetar, informația că o lume așa cum am cunoscut-o de la încheierea Războiului Rece a ajuns la capăt și că o altă lume se naște. În epicentrul căreia el crede și se străduiește să facă ca lucrurile să se desfășoare așa, Statele Unite vor continua să rămână centrul mondial al puterii economice, militare, financiare și diplomatice. Și asta în ciuda faptului că din ce în ce mai mulți analiști de pe întregul mapamond, inclusiv de la Washington, văd lucrurile diferit și consideră că a sosit momentul de răscruce în care să fie trasă cortina, iar China să preia ștafeta, în condițiile în care Europa, transformată în muzeu, va fi abandonată, iar celelalte puteri relevante vor cădea în derizoriu. Poate fi acesta ultimul cântec al lebedei americane, la capătul căruia Donald Trump va face cele mai neobișnuite exhibiții, proferând amenințări în stânga și în dreapta și evitând cu obstinație să facă seppuku în pragul dintre apusul unei lumi și răsăritul alteia.

Toate celelalte intervenții, afirmații, angajamente și amenințări lansate în cele trei zile la Davos trec în derizoriu și pot fi puse sub beneficiu de inventar.

Sau nu chiar toate. Opinia publică din lumea întreagă reține, de pildă, refuzul tăios al președintelui Republicii Franceze, Emmanuel Macron, de a se întâlni la Davos tête-à-tête cu Donald Trump, deși liderul american nu i-a adresat nicio invitație în acest sens. Sau, desigur, va fi greu să treacă neobservată dezamăgirea lui Volodimir Zelenski, atât de elegant și, în același timp, atât de ferm abandonat în mâna unei Europe obosite, ineficiente, împotmolite în propria mlaștină. Nu va putea fi ignorată nici nervozitatea Ursulei von der Leyen, care, după ce a negociat la greu cu Donald Trump, în numele Uniunii Europene, un acord vamal, vede cum întregul proiect este aruncat în aer de liderul de la Washington, în urma poziției adoptate de cele mai importante state UE în chestiunea spinoasă și scandaloasă a Groenlandei.

Deși la Davos nu s-a luat niciodată vreo decizie cardinală privind cursul politicii globale – deși asta nu se va întâmpla nici acum –, a fi prezent fizic acolo, fără sentimentul că te-ai dus „teleleu”, este o cinste și o onoare deosebită, la fel cum a urmări cu atenție derularea evenimentelor constituie o obligație civică a fiecărui cetățean al planetei interesat să afle ce îi rezervă viitorul.