SRS: Marcel Ciolacu e premierul care și-a făcut-o cu mâna lui

Guvernul Ciolacu 2 reprezintă cea mai mare greșeală politică, o greșeală letală, fatală, a celui care încă mai este președintele PSD, dar care nu va mai ocupa multă vreme această poziție. Și va fi liber să alerge după pisici prin copaci.
Prăbușirea sa a început în momentul în care, după multe ezitări, a decis să candideze la alegerile prezidențiale. Și tot ce s-a întâmplat după s-a întâmplat la foc automat.
Una este să minți opinia publică – operațiune la care s-au exersat temeinic mai mulți lideri ai Partidului Social Democrat de-a lungul ultimilor 30 de ani, dar și lideri ai altor partide care s-au perindat la putere – și cu totul altceva este să te minți pe tine însuți și să te amăgești că te bucuri de o popularitate pe care, în realitate, nu o ai.
Să ne amintim de Mircea Geoană, care nu a știut să-și păzească voturile, astfel încât, în noaptea pentru el fatală, s-a culcat președinte al României și s-a trezit învins și ridiculizat de Traian Băsescu. Să ne amintim apoi de Victor Ponta, care, între cele două tururi de scrutin, cu aroganța tipică liderilor PSD, informa de zori opinia publică asupra faptului că nu-i mai rămâne decât să stea în fața televizorului și să mănânce popcorn, pentru că, în conformitate cu cercetările de piață, urma să învingă 100% în a doua rundă a prezidențialelor.
Desigur, și într-un caz, și în celălalt, a avut loc câte o fraudă, dar una dintre obligațiile unui om politic de prim rang este aceea de a-și păzi interesele și voturile, de a nu se lăsa prostit și de a nu permite să i se fure covorul de sub picioare. Aroganța liderilor politici le întunecă deseori mintea și astfel ajung în situații ridicole, în care ajung să creadă în măsurătorile și prognozele unor așa-zise institute de cercetare de piață, pe care le-au plătit din bani publici tocmai pentru a minți, pentru a înșela grosolan opinia publică.
Una este să minți la greu și să-i dezinformezi constant pe cetățeni și este cu totul altceva să ajungi, culmea prostiei, să crezi tu însuți în propriile plăsmuiri și să încerci să-ți croiești viitorul în baza acestora.
După ce, cum necum, a ajuns liderul PSD, după ce a avut abilitatea de a se comporta ca un integrator, reușind să strângă laolaltă diversele facțiuni ale partidului, să-i readucă la „nava-mamă” pe unii exmatriculați – cum a fost, de pildă, cazul lui Victor Ponta – și să-i țină cu zâmbetul pe buze, cu lacrimi în ochi și, după săruturi à la Iuda, la cuvenita distanță față de centrul puterii – cazul Gabrielei Firea –, după ce s-a comportat ca un mare șmecher, împăcând de multe ori capra cu varza, Marcel Ciolacu, privindu-se dimineața în oglindă, a sfârșit prin a se autoînșela.
Imaginându-și că va ajunge președinte al României, după ce, mulți ani la rând, cetățenii cu drept de vot le-au refuzat acest privilegiu tuturor liderilor socialiști, cu excepția lui Ion Iliescu, în ciuda sacoșelor, găleților și pungilor de mâncare oferite acestora drept pomană electorală.
Și a intrat Marcel Ciolacu în competiția pentru prezidențiale, asigurat fiind de către subordonații săi, dintre care mulți erau deja „cu sacii în căruță” în urma localelor comasate cu europarlamentarele – o prostie politică maximă –, convins că va câștiga.
Iar prezidențialele, atenție, tot în urma unei grave erori de calcul, a unor șmecherii nereușite, au fost și ele nefericit combinate cu alegerile parlamentare. Alegeri parlamentare la care PSD a ieșit pe locul întâi, dar cu cel mai mic scor din istorie, la fel cum și la europarlamentare și locale partidul s-a lăsat păcălit de PNL.
Liberalii, agățându-se de pesediști, nu numai că nu au sucombat, așa cum ar fi trebuit să se întâmple după ce au guvernat în câteva rânduri rău țara, dar, cât de cât – e drept, cu un scor foarte mic – au rămas pe linia de plutire.
Guvernul Ciolacu 2 s-a format la limită, sub presiunea lui Klaus Iohannis, iar Marcel Ciolacu s-a autoamăgit că va putea ieși în câștig politic, după ce, la prezidențiale, suferise o înfrângere umilitoare, necalificându-se nici măcar în turul doi și după ce anunțase ritos că va demisiona de la vârful PSD.
Apoi, ce să vezi? „S-a sacrificat pentru țară. Și pentru stabilitate.” Și a acceptat să mai fie încă o dată premier, după ce grosul cetățenilor României i-au dat cu flit, promovându-l în schimb pe Călin Georgescu, la pachet cu Elena Lasconi.
Cu sprijinul lui Klaus Iohannis și al Curții Constituționale, lovitura de stat dată în România a avut drept scop crearea unui interval de timp-tampon în care perdanții să-și mai poată lua un balon de oxigen, să se poată relansa în cursă, iar învingătorii să poată fi compromiși, puși cu botul pe labe și eliminați. Nu s-a întâmplat așa.
Pe 22, în Piața Constituției – aleasă pentru simbolismul denumirii, ca de altfel și data –, suveraniștii, care între timp sunt cotați, în cercetările de piață reale, pe primul loc, ceea ce face guvernarea nereprezentativă, organizează un mare miting în vederea strângerii de semnături în favoarea lui Călin Georgescu, pentru reluarea alegerilor.
Între timp, și opinia publică internațională s-a lămurit cum stau lucrurile în România și cum progresiștii, neomarxiștii, pe banii contribuabililor americani, au încercat din răsputeri o masivă îndoctrinare ideologică a cetățenilor României și o cenzurare a libertății de expresie, așa cum încă nu s-a mai văzut în ultimele decenii. Nimic nu a funcționat.
Și astfel, Marcel Ciolacu, un om politic căruia, deși i-a zâmbit destinul, nu i-au ieșit pasențele, a rămas suspendat politic, ca un balon de săpun care, în orice moment, urmează să fie înțepat.
De aceea, nu întâmplător, omul a ajuns să umble prin copaci după pisici.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Opinii Politic Prima pagină Știri
Persoane: Marcel Ciolacu
Locații: România
Subiecte: Guvernul Ciolacu 2
Organizații: Guvernul României PSD
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)