Pentru Emmanuel Macron, a cărui credibilitate în Franța scade vertiginos, silit să înfrunte o dublă furtună internă economico-financiară și socială, schimbarea de macaz a Statelor Unite în politica externă, în general, și în raport cu Europa, în special, este o oportunitate. Franța este singurul stat UE, după retragerea Marii Britanii, care dispune de armament atomic. Oferta lui Macron se adresează tuturor statelor UE și, fără doar și poate, constituie o sfidare atât la adresa Statelor Unite, care s-au angajat să garanteze tuturor statelor NATO securitatea nucleară, cât și, sau mai ales, o provocare la adresa Federației Ruse. Un răspuns asimetric la amenințările repetate ale Kremlinului, un atac cu posibile atacuri nucleare asupra statelor UE.

Țările UE aparent dispuse să accepte amplasarea pe teritoriul lor a armamentului nuclear francez sunt Polonia, Lituania, Letonia și Estonia. Este greu de presupus că Germania, care deja dispune de armament nuclear în bazele militare administrate de Statele Unite, va accepta dublarea acestui mecanism de securitate, care, în același timp, reprezintă și un mecanism de insecuritate.

Avantajele acceptării de către unele state a ofertei lui Emmanuel Macron constau, pe scurt, într-o descurajare mai fermă a oricărei agresiuni din direcția Federației Ruse, printr-o dublă garanție nucleară. Riscurile constau în generarea unor tensiuni suplimentare cu Federația Rusă și, firește, în transformarea statelor respective, mai ales a celor din proximitatea Federației Ruse, în ținte legitime ale unui eventual atac nuclear.

Prins pe picior greșit, angajat și preocupat aproape în exclusivitate în războiul declanșat împotriva Iranului, Donald Trump nu a reacționat până în acest moment în niciun fel la gestul de sfidare și de provocare făcut de președintele Republicii Franceze.

Consemnam mai sus faptul că România este literalmente căzută între scaune. Noi ne aflăm în prima linie de apărare a Europei în eventualitatea unei agresiuni a Federației Ruse, cu care suntem din ce în ce mai des amenințați. De aceea, prima reacție a decidenților politici ar putea fi favorabilă propunerii lui Macron, pe considerentul că, în acest fel, am avea o dublă asigurare împotriva unui eventual atac rusesc.

Pe de altă parte, nu trebuie să facem un secret din faptul că Nicușor Dan se află sub protecția lui Emmanuel Macron, care, prin intermediul acestuia, își manifestă din plin tendințele de tip colonialist și hegemonist în ceea ce privește România. Nicușor Dan, care are un cuvânt de spus — desigur, nu decisiv — în ceea ce privește politica noastră externă, nu dorește cu niciun chip, și acest lucru este de înțeles, să îl supere pe Macron.

Pe de altă parte, atât el, cât și Oana Țoiu, ministrul român de externe, știu foarte bine că România este semnatar al Tratatului de Neproliferare Atomică, un tratat în vigoare și pe care ne-am angajat să îl respectăm ad litteram. Ceea ce înseamnă un nu hotărât amplasării pe teritoriul nostru al armamentului nuclear.

În al doilea rând, o asemenea decizie nu se poate lua în CSAT, așa cum sugerează tandemul Nicușor Dan — Oana Țoiu, ci eventual doar de către Parlamentul României, la care nimeni însă nu a apelat, nici măcar pentru consultări în acest sens.

În concluzie, jocul Bucureștiului poate fi taxat drept duplicitar sau chiar pervers în raport cu partenerii strategici pe care îi avem și pe care dorim să îi păstrăm. Și, în același timp, extrem de păgubos în raport cu Federația Rusă, care reacționează furibund la orice tentativă de amplasare a armamentului atomic în proximitatea ei, indiferent în mâna cui se află butonul declanșator.

În ultimă instanță, pot paria fără teama de a pierde că România va rămâne sub umbrela de protecție NATO, respectiv sub umbrela nucleară americană, și nu se va așeza sub pălăria franceză.