Oare ce înțelege aspirantul la premiul Nobel pentru Pace atunci când prorocește că armata Statelor Unite, calificată pentru moment drept cea mai puternică armată din lume, va dezlănțui iadul în Iran, întorcând acest stat înapoi, cu mii de ani, în epoca de piatră? Știm, în acest moment, că, pentru mai mult timp de acum încolo, Strâmtoarea Ormuz rămâne închisă pentru Occidentul colectiv, că mai multe state apreciate drept prietenoase își vor putea transporta hidrocarburile și alte încărcături comerciale în schimbul achitării unei taxe consistente, care ar putea însemna sute de milioane de dolari colectați săptămânal de Teheran, și doar Federația Rusă, care s-a aliat militar cu Iranul, beneficiază de un tranzit liber și gratuit. Mai știm că Iranul respinge orice fel de înțelegere cu Statele Unite, fie în ceea ce privește un armistițiu, fie o încetare temporară a ostilităților. Ceea ce înseamnă că obiectivul imediat al Statelor Unite, cel de a elibera traficul prin Strâmtoarea Ormuz, nu poate fi îndeplinit, cel puțin pentru moment, analiștii afirmând că această situație nu se va schimba mult timp de aici încolo, lumea fiind scufundată într-o criză energetică fără precedent, din care aproape toate statele lumii vor pierde, singurii beneficiari, și aceștia cu semnul întrebării, fiind Federația Rusă și, mai ales, China. Această situație de șah etern, creată de Iran, îl obligă pe Donald Trump să-și îndeplinească cumplitul angajament.

„Prăpădul total” înseamnă, astfel cum a fost până în acest moment sugerat, perspectiva distrugerii, în următoarele zile, a tuturor capacităților energetice de care dispune Iranul, precum și a infrastructurii rutiere, mai cu seamă în ceea ce privește pasajele și supratraversările din principalele noduri rutiere. Este posibil acest lucru? Și, dacă da, cu ce preț?

Capacitatea energetică a Iranului este de 78 de gigawați, produși în proporție de 90% cu ajutorul gazelor naturale și petrolului. Raportându-ne la alte state, consemnăm faptul că China furnizează 3000 de gigawați, Statele Unite 1200, iar Uniunea Europeană 1000. Rusia, deși dispune de unele dintre cele mai mari resurse, nu produce decât 18, cel mult 20 de gigawați. Așadar, Iranul, sub acest aspect, este de aproape 30 de ori mai slab decât primele trei puteri ale lumii și se compară, cel mult la limită, cu India, Rusia și Japonia. Structura acestei producții este dată în principal de centralele termice pe gaze și petrol și de 10 ori mai puțin de centralele hidro. Iranul dispune de o singură centrală nucleară, la Bushehr, care însă furnizează o cantitate relativ mică de energie electrică. Toate aceste centrale sunt amplasate în proximitatea orașelor mari și, ca atare, sunt relativ bine fortificate și apărate, dar, în principiu, ar putea fi distruse de bombe și rachete bine țintite. Întreg sistemul energetic al Iranului este realizat pe rute alternative. Dacă o linie cade, energia este redistribuită pe alte tronsoane. Sistemul este, pe de o parte, dispersat, iar, pe de altă parte, conectat modular și reparabil. Este imposibil, date fiind detaliile pe care le-am prezentat mai sus, ca Donald Trump să-și poată duce până la capăt amenințarea, distrugând în întregime sistemul energetic iranian. În ceea ce privește infrastructura rutieră și feroviară, și ea vizată de dezlănțuirea infernului la ordinul lui Donald Trump, este necesar să precizăm că aceasta este împărțită în mai multe coridoare, acoperind o suprafață uriașă, echivalentă cu continentul european. Este vorba de coridorul nord-sud, care leagă Marea Caspică de Golful Persic, coridorul est-vest, care asigură tranzitul către Europa și Asia, coridorul de sud, pe care îl putem localiza în zona Golfului Persic, și coridorul montan. Dintre aceste coridoare, Statele Unite au, cel mult, capacitatea, împreună cu Israelul, să provoace grave distrugeri pe coridorul energetic de sud, aflat în proximitatea Golfului Persic. Referindu-se la aceste căi rutiere, experții consideră că acestea reprezintă un sistem relativ flexibil, care este exclus să poată fi distrus în întregime.

Analizând, printre rânduri, acest din urmă ultimatum, care expiră la ora 3 noaptea, ora României, putem trage concluzia că alianța americano-israeliană, cel puțin pentru moment, a renunțat la obiectivul atacării, ocupării și distrugerii siturilor nucleare ale Iranului, aflate la mare adâncime și extrem de bine fortificate. Aceeași situație și în ceea ce privește infrastructurile, și ele subterane, destinate producției dronelor și rachetelor balistice.

Experții militari estimează că Statele Unite nu dispun, și cu atât mai puțin Israelul, de muniția necesară pentru a purta cu succes un război îndelungat și pentru a-și îndeplini măcar unul dintre obiectivele enunțate la începutul acestui război, care s-a dovedit a nu fi un război fulger, ci unul de uzură. Pentru a merge mai departe, Netanyahu, din ce în ce mai contestat în Israel, va trebui să supraviețuiască politic, iar Donald Trump să primească de la Congresul american linie verde pentru a continua acest război și, mai ales, consistente fonduri suplimentare. La capitolul „pierderi neplanificate” trebuie să adăugăm o deteriorare fără precedent a parteneriatului strategic dintre Statele Unite și Uniunea Europeană, în special prin afirmațiile liderului de la Casa Albă, extrem de dure, în principal împotriva statelor din nucleul dur al UE, cele care dau și linia politică europeană, în special Germania, Spania și, în mod deosebit, Franța, singura putere nucleară a Uniunii Europene. Tot la capitolul „sacrificii de război” trebuie incluse și ultimele rezultate ale cercetărilor sociologice din Statele Unite, conform cărora o majoritate din ce în ce mai consistentă a cetățenilor americani dezaprobă, în mod special, acest război și, în general, politicile din această a doua parte a celui de-al doilea mandat al lui Donald Trump la Casa Albă.

Așadar, prăpădul anunțat de Donald Trump, în măsura în care va fi și declanșat, are toate șansele să se întoarcă împotriva lui.