Să încep cu ideea lansată de Nicușor Dan a referendumului la care să participe cetățenii Bucureștiului ,în scopul ca pâinea și cuțitul în ceea ce privește toate proiectele imobiliare să fie transferate sub atribuțiile exclusive ale primarului general. Acesta s-a grăbit și ca niciodată s-a pus în mare viteză în mișcare, inițiind o întâlnire mai întâi cu generalul cu patru stele Nicolae Ciucă, președintele PNL, apoi cu Elena Lasconi și cu Ludovic Orban, în scopul de a obține din partea acestora susținere politică pentru ca domnii consilieri ai respectivelor partide să aprobe referendumul inițiat de primarul general. Și, atenție maximă, a obținut cât ai zice „pește” respectivele garanții. Mai urmează ca echipele de consilieri să voteze și, țaca-paca, populația Bucureștiului va răspunde la data de 24 noiembrie, când se va prezenta la urne, unei provocări suplimentare, aflându-se în situația de a se pronunța prin „da” sau „nu” asupra proiectului lui Nicușor Dan. Un „detaliu” însă a fost neglijat, iar respectiva neglijență aruncă în aer întreg proiectul. Conform legii nr. 3/2000, care a stabilit condițiile în care poate fi organizat un referendum, este cu desăvârșire exclus un referendum local simultan cu alegerile prezidențiale. Legea permite doar organizarea odată cu prezidențialele a unui referendum național. Din această perspectivă, prevederile sunt foarte stricte. Prevederi pe care Nicușor Dan fie nu le-a cunoscut, deși era de datoria lui să le cunoască, fie le-a ignorat cu bună știință. Și, în definitiv, problema nu e Nicușor Dan. În ceea ce mă privește, cel puțin, nu aveam prea mari așteptări de la domnia sa. Dar el s-a adresat totuși și a obținut o aprobare fără ezitări în acest sens a unui personaj politic care, după ce a deținut poziția de premier al României, după ce deține funcția de președinte al celui de-al doilea partid politic, și-a anunțat ferm candidatura la alegerile prezidențiale. Susținut fiind atât în Guvern, cât a fost premier, cât și la partid, cât și în perspectiva victoriei sale pentru Cotroceni, de o liotă de juriști, unii dintre ei pretinzându-se și specialiști în drept constituțional. Ca să nu mai vorbesc de faptul că îi are la degetul mic pe ministrul Justiției, Alina Gorghiu, și pe ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, ambii specialiști în drept. Și să vezi grozăvie: niciunul dintre aceștia, după cum s-a dovedit, nu cunoaște legea. Și mă întreb dacă legea e cunoscută de vreunul dintre consilierii municipali. Ei bine, o situație similară și în cazul PNL, cu un Ludovic Orban fost premier, de presupus un om cu experiență și expertiză în legislație, și cu Elena Lasconi, care este edil local și dorește să ajungă președinte al României, și cu ceilalți susținători ai așa-zisului pol de dreapta, grupat, iată, în jurul lui Nicușor Dan. Ca să nu mai vorbim de președintele în funcție, domnul Klaus Iohannis, garantul Constituției, susținător din umbră al lui Nicușor Dan și care nu a sărit ca ars aflând că acesta intenționează să încalce în mod flagrant, într-o importantă zi electorală, un act normativ esențial.

Această teribilă bălmăjeală pe care am descris-o mai sus este prețul moral de deficit democratic pe care l-am putea plăti peste câteva zile cu ocazia procesului electoral. Există însă și un alt preț, pe care l-a prezentat Adina Anghelescu în dialogul oportun pe care l-a avut cu Toni Greblă. Prețul propriu-zis al alegerilor parlamentare îmbârligate cu cele prezidențiale. Pentru a nu intra în alte detalii, suma la care se ridica cheltuielile Autorității Electorale pentru organizarea acestor scrutinuri este bătut în cuie și se ridică la un miliard de lei. Acestea sunt costurile propriu zise generate de ceea ce se întâmplă în țară. În străinătate este o cu totul și cu totul altă poveste, finanțată de Ministerul de Externe. Tot cu bani de la Guvern. Vor exista, cruciți-vă, 950 de secții de votare, unde românii care trăiesc în străinătate se vor putea prezenta și pronunța, desigur pe lângă cei care au ales deja să voteze prin corespondență. Niciun alt stat din lume nu își organizează alegerile interne în 950 de secții de votare externe. Doar românii sunt mai cu moț. Această uimitoare decizie, care a mai fost luată și în trecut, cu ocazia altor scrutinuri, nu-i aparține lui Toni Greblă, ci a fost luată de Ministerul de Externe. Condus de o pupilă a lui Klaus Iohannis. Această risipă de energie și de fonduri nu era necesară. Dar se pare că, la fel ca și în alte campanii de alegeri prezidențiale, s-a crezut de cuviință ca și Serviciul de Informații Externe, al doilea serviciu secret al României, să poată juca un rol. Vă mai amintiți cum a câștigat la mustață Traian Băsescu împotriva lui Adrian Năstase? Tot cu ajutorul voturilor colectate sau inventate de afară. Și în noaptea în care s-a inversat scorul între același Traian Băsescu și Mircea Geoană, tot prin voturile reale sau inventate de afară s-a produs răsturnarea. Victor Ponta conducea după primul tur de scrutin cu un procent uriaș, de peste 15%. La al doilea tur de scrutin, s-a produs o spectaculoasă inversare a scorului. Și a câștigat Klaus Iohannis. În mare parte, tot cu voturile de afară.

Dacă Toni Greblă ne spune cinstit și lăutărește cât cheltuie pentru alegeri, normal ar fi ca și doamna ministru de Externe, protejata lui Klaus Iohannis, să facă la fel. Să așteptăm cu răbdare. Deși fondurile SIE sunt ceva mai discrete.

Ceea ce am prezentat până acum e mizilic. Căci despre marile costuri ale celor două campanii electorale am mai vorbit. Corturi. Panouri publicitare. Publicitate mascată și nemascată pe televiziuni, la posturile de radio și în presa scrisă. Uriașele sume de bani cheltuite de partide, tot în scop electoral, în eforturi dedicate, vezi Doamne, democrației din România.

Și, colac peste pupăză, s-ar mai suprapune și referendumul ilegal inițiat de Nicușor Dan. Doamne ferește și Doamne păzește!