SRS: Suspendarea sau consolidarea loviturii de stat? Magistratul amenințat public

Haosul nu este încă absolut. Dar poate deveni. Sau, dimpotrivă, am putea ieși din haos, îndreptându-ne din nou către democrație. Totul se află între două paranteze. Prima este sentința Curții de Apel Ploiești, prin care s-a decis anularea loviturii de stat. Adică anularea anulării alegerilor. Cea de-a doua paranteză constă în reacția promptă și energică a coaliției instalate la putere.
Între cele două paranteze la care m-am referit mai sus, există, în poziția de beneficiari sau de victime, cetățenii României, dar și angrenajul instituțiilor fundamentale ale statului, care, în prezent – deci, cel puțin pentru moment – par subordonate unei părți a politicului. Acea parte aflată la conducere.
Sentința Curții de Apel din Ploiești, dată de judecătorul Alexandru Vasile, i-a luat prin surprindere pe autorii loviturii de stat. La doar o zi după ce președintele CCR a fost detonat și, odată cu el, o bună parte dintre actele juridice emise de instituție. Au existat mai multe demersuri la mai multe curți de apel, în scopul anulării hotărârii 32 a CCR și reluării alegerilor începând de la turul 2, așa cum era prevăzut în hotărârea nr. 31, dată cu doar o zi înainte. Până la Curtea de Apel de la Ploiești, toate celelalte demersuri au fost respinse. Dar, întrucât în România practica judiciară, așa cum s-a convenit, nu este unitară, în principiu o singură sentință poate da peste cap tot ceea ce a construit și a protejat „sistemul”. Această aparentă răsturnare de situație se bazează pe faptul că CCR, pentru a anula cele două tururi de scrutin, nu a emis – mare atenție – o decizie, ci doar o hotărâre. În timp ce deciziile sunt definitive și executorii, hotărârile, având altă natură juridică, pot fi atacate în justiție. Ceea ce, la Ploiești, s-a întâmplat cu succes.
Sentințele judecătorești sunt executive. Prin urmare, dacă statul este cât de cât funcțional, guvernul are obligația să se conformeze începând chiar de azi. În caz contrar, statul devine nefuncțional. Pe de altă parte, sentința poate fi atacată la Înalta Curte de Casație și Justiție, în termen de cinci zile. Au mai rămas patru. Iar ICCJ poate anula sentința Curții de Apel Ploiești. Dar, până atunci, toate instituțiile statului au obligația să se conformeze. Începând cu guvernul, care trebuie să ia măsurile necesare pentru organizarea turului doi, și continuând cu Autoritatea Electorală Permanentă.
Atâta doar că avem nenumărate semnale conform cărora statul continuă să se comporte ca unul eșuat. Guvernul nu a programat azi nicio ședință prin care să se conformeze sentinței Curții de Apel din Ploiești. Dimpotrivă! Reprezentanți ai puterii, Ministrul Justiției fiind unul dintre aceștia, și-au permis să atace public sentința și chiar să-l amenințe cât se poate de explicit pe magistratul de la Ploiești. Cu o promptitudine tipică doar loviturilor de stat, și în niciun caz unei democrații, CSM a anunțat public că a sesizat Inspecția Judiciară pentru a-l cerceta pe judecătorul Alexandru Vasile și că, la capătul acestei investigații, el poate fi sancționat sau chiar pus sub acuzare penală. Autoritatea Electorală Permanentă, la rândul ei, a emis un comunicat tot ieri, prin care anunță că procesul electoral, fără „turul doi înapoi”, decurge ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat.
Dar haosul poate deveni absolut nu numai din perspectiva pe care am prezentat-o mai sus. Sunt și alte acțiuni similare pe rol. Ce se va întâmpla dacă o altă Curte de Apel, sau mai multe, vor emite sentințe identice? Cum va reacționa Comisia de la Veneția în raport cu această desfășurare a evenimentelor care are loc în România? Cine ar putea participa la „turul doi înapoi”, în eventualitatea în care s-ar ajunge la această soluție? În principiu, Elena Lasconi și Călin Georgescu. Dar ultimul este scos din joc printr-o decizie BEC. Elena Lasconi nu poate participa de una singură la o confruntare. Ce s-ar întâmpla, în această ipoteză, cu cei 11 candidați înscriși în alegerile prezidențiale reluate? Dar cu banii de campanie? Cei deja alocați de guvern. În fine, și pe de altă parte, trebuie semnalat faptul că, până când lucrurile vor fi limpezite într-o direcție sau în alta, alegerile vor fi probabil amânate cel puțin cu câteva zile. Situație care, din nou, va provoca grave perturbări și tulburări încă și mai grave.
Magistratul amenințat public
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Persoane: Sorin Roşca Stănescu
Locații: România
Subiecte: anularea alegerilor
Organizații: CCR Corect News Curtea de Apel Ploieşti
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)