Ce ați zice dacă despre noi s-ar scrie, cu referire la una dintre cele mai celebre cărți din literatura universală:

„Sunt «între două lumi», se situează la intersecția dintre lumea poveștilor și cea reală...”

„… călăuze profesioniste, la răscrucea celor două lumi.”

„…sunt rude ale zeilor, care, cu prilejul sacrificiilor, coboară și se ospătează împreună cu ei. Regele lor spune: «Când aducem în jertfă zeilor, aceștia vin să se așeze lângă noi și să împartă cu noi hrana.»” „Suntem apropiați zeilor”, spune regele lor.

Zeii înșiși spun despre ei: „oamenii cei înrudiți cu Joe”.

Ei trăiesc în „mănoasa țară/Ce-o locuiesc, deopotrivă/De fericiți ca zeii…”

Poate vi se par nelalocul lor a aceste ziceri frumoase scoase la vedere tocmai acum. Avem destule slăbiciuni de care s-ar cădea să ne rușinăm și pe ar trebui să le îndreptăm, nu prea suntem noi cei despre care se vorbește acolo.

Ba da, suntem noi. E adevărat, ne-am scufundat prea tare în mocirlă, așa cum se observa încă de acum o sută de ani ne lipsesc caracterele, ne-am lăsat prea mult desfigurați moral, dar încă mai avem și o parte de frumusețe în noi.

Fiți atenți: nu e voie să ignorăm acea parte de frumusețe, oricât de mică ar fi. Aceea e doza noastră de imunitate. Dacă o pierdem și pe aceea, suntem pierduți. Dar dacă o cultivăm, doar cât o sămânță să fie, ea va încolți și va crește, iar noi ne vom reveni.