Să știți că nu întâmplător purtăm numele sfinților. Citind viața lor, trebuie să călcăm pe urmele lor!
Cuvântul „mulțumesc” este prea puțin pentru cât ar trebui cu adevărat să vă mulțumesc tuturor celor care v-ați gândit la mine în această zi. Drept mulțumire vă voi pomeni pe toți la Sfânta Proscomidie cu cea mai apropiată ocazie, ca fiind toți în comuniune și dragoste să fim toți împreună înaintea Fiului lui Dumnezeu, a Maicii Sale și a cetelor îngerești și de sfinți.
Gândindu-mă la viața Sfântului Sfințit Mucenic Corneliu, realizez cât de nevrednic sunt de a purta numele acestui Sfânt. Să știți că nu întâmplător purtăm numele sfinților. Între noi și sfinți trebuie să fie o legătură unită prin rugăciune și citind viața lor trebuie să călcăm pe urmele lor. Sfântul Corneliu este cel dintâi dintre pagâni care a crezut în Domnul nostru Iisus Hristos. După botezul său a părăsit toate cele păgânești și a mers în urma lui Petru și a fost pus episcop de dânsul. Este acel om păgân dar totuși milostiv, menționat de Sfânta Scriptură la Faptele Apostolilor. Sfânta Scriptură ne vorbește așa: "În zilele acelea, în Cezareea era un bărbat cu numele Corneliu, sutaș din cohorta ce se chema Italica, om cucernic și temător de Dumnezeu cu toată casa lui și care făcea multe milostenii poporului și se ruga lui Dumnezeu totdeauna." Termenul de păgân nu era atribuit pentru că era ateu, ci pentru că nu era botezat în numele Sfintei Treimi. Corneliu era temător de Dumnezeu și făcea multe fapte de milostenie. Și Corneliu are o vedenie în care un înger al Domnului îi spune să îl cheme pe Sfântul Apostol Petru. Corneliu a căzut la picioarele lui Petru atunci când l-a văzut dar Petru smerindu-se i-a zis "Scoală-te. Și eu sunt om." apoi Corneliu a fost botezat de Petru. Deci iată cum un om păgân, sutaș dar temător de Dumnezeu, se botează iar prin rânduiala lui Dumnezeu ajunge episcop rânduit chiar de unul dintre Apostoli. Corneliu ajunge în cetatea Scipseos pentru că acolo mulți oameni se închinau la idoli. De aici Sfântul Sfințit Mucenic Corneliu începe o misiune rânduită de Dumnezeu.
Purtând numele acestui Sfânt realizez că nu am făcut mare lucru ca să îi calc pe urme. Dacă am întors un suflet la dreapta credință, atunci voi avea un pic de liniște și împlinire. Până atunci am cale lungă.
Vă mulțumesc tuturor pentru urările dumneavoastră. M-a bucurat fiecare mesaj în parte și fiecare telefon în parte. Rog pe Sfântul Corneliu să vă pomenească în rugăciunile lui, mijlocind pentru mântuirea dumneavoastră.
Redacția ActiveNews îi urează colaboratorului nostru La Mulți Ani!
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Marco Rubio: RESTABILIȚI SUVERANITATEA NAȚIONALĂ! Concluzia Zilei: Emisarul SUA a pus bomboana pe coliva UE
Porumbelul păcii a zburat pe Fereastra Overton: Occidentalii simt că vine Al III-lea Război Mondial
BTI: Zăpodeni, satul cu ”primă concubină”, pretendentă la șefia Parchetului General, adjunct al procurorului general al României și naș al pretendentei, procuror șef al DNA Iași
Sorin Berilă: Apel către părinți pentru stoparea taberei LGBT finanțate de Kaufland
Eugen Sechilă, o altă victimă a prigoanei securiste anti-Călin Georgescu. Un om e trimis în judecată pentru că a sculptat și ridicat o Troiță într-o curte. Până unde poate merge nebunia autorităților?
Av. Florentin Țuca: Transqueept
Recomandările noastre
KAUFLAND A MINȚIT CU HOMOSEXUALII! Realitatea e mult mai gravă și SE NUMEȘTE ceea ce făcea EPSTEIN: PEDOFILIE! Se urmărea atragerea COPIILOR DE LA 13 ANI! DOVEZILE DE LA ACCEPT ȘTERSE DE LGBT-IȘTI DE PE INTERNET - FOTO/VIDEO
CINE SUNT OAMENII SATANEI. Se va judeca tot: și responsabilitatea Președintelui de stat și a celor din Parlament! Duminica Înfricoșătoarei Judecăți (a Lăsatului sec de carne). Predica Sf. Ioan Gură de Aur și a Arhim. Hariton de la Petru Vodă - VIDEO
Rubio, portavocea lui Trump la Munchen: Discursul care va zgudui "ordinea mondială" a globaliștilor UE și ONU. ACTUALIZARE - Concluzia lui Adrian Onciu: România trebuie să aleagă nu între SUA și UE, ci între patrioți și globaliștii fără niciun Dumnezeu
Părintele Justin, interviu cu Victor Roncea: De nu ne vom păzi Ortodoxia, ne vom pierde și Neamul. Mă simt dator să apăr sufletele românilor. Ținta este libertatea - urmează dictatura și controlul absolut. Lepădăturile comuniste sunt în continuare sus
Secțiuni: Biserica Cultură Opinii Prima pagină
Persoane: Cornelius Florin Stoica
Locații: România
Subiecte: ziua onomastică
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)