Ne-a parvenit la redacție o reacție din lumea artistică la articolul ActiveNews RĂZBOIUL « clanurilor » din MNAC-UAP-UNARTE contra artistului PACEA. Un Drept la Replică care adâncește problemele de CORUPȚIE și CONFLICT de INTERESE. Conducerea UAP vrea să arunce în stradă lucrările de artă ale lui Dinu și Ion Pacea.

Relatarea distinselor doamne Ilinca și Ariana Nicodim confirmă suspiciunile noastre privind existența unor interese de grup în interiorul Uniunii Artiștilor Plastici din România. Cele două artiste expun un caz similar, revoltător, pe care îl redăm în continuare. Apreciem că o anchetă a organelor legii ar trebui să descopere și să sancționeze atât autorii furturilor din opera artistului Ion Nicodim cât și pe cei ai distrugerii lucrărilor sale prin depozitarea acestora în condiții improprii.

Așteptăm spre publicare orice alte opinii avizate cu privire la starea actuală a Uniunii Artiștilor Plastici și a conducerii ei, care își nesocotește ba chiar își batjocorește unii membri neclientelari, în ciuda articolul 7 din statutul său, care prevede că „U.A.P. are ca scop promovarea intereselor profesionale, materiale și morale ale membrilor săi, apărarea drepturilor acestora, precum și păstrarea memoriei celor care, în cursul timpului, au contribuit la afirmarea și dezvoltarea artelor plastice și vizuale din România. U.A.P. susține activitatea membrilor săi, ca factor important în formarea și valorificarea patrimoniului național.”

La rândul nostru vom continua cu un nou episod din calvarul kafkian al artistului Constantin Pacea, în care vom prezenta „dreptul la replică” caragialesc al tovarășului Călin Dan de la Muzeul Național de Artă Contemporană. Îi spunem tovarăș pentru că bănuim că proletcultismul pe care l-a cultivat asiduu nu i-a ieșit încă din sânge din moment ce organul Partidului Comunist Român, faimoasa „Scânteia”, considera că „documentându-se temeinic, tânărul autor, în cuvinte pline de simțire, ne arată că făurirea PCR, formarea sindicatelor unite, a UTC, cu toate dimensiunile create de afilierea la COMINTERN a devenit un element esențial ACTIV în lupta pentru democrație”. Democrație atunci, democrație acum, așa văd probabil situația cățeii care se cred dulăi.

Cazul UAP/Ion Anghel (fiul lui Gh. I. Anghel) împotriva Arianei Nicodim

Ca o completare a articolului mai sus menționat, îmi permit să aduc mai multe precizări relative la conducerea UAP și să-l susțin împreună cu mama mea, Ariana Nicodim, pe Dinu Pacea din toate puterile.

Cum precizează UAP în răspunsul formulat la articolele mai multor ziariști de investigație de la România libera, Gândul și ActiveNews: Uniunea Artiștilor Plastici (UAP) din România, persoană juridică de drept privat recunoscută ca persoană juridică de utilitate publică în baza Decretului nr. 266/1950, funcționează în temeiul Decretului-Lege nr. 27/1990, a art. 85 din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații și se guvernează în conformitate cu Statutul și regulamentele sale proprii. UAP nu se află în subordinea Ministerului Culturii. Referitor la patrimoniul UAP, acesta este indivizibil și nu se moștenește, cf. art. 43 din Statut: ,,Patrimoniul UAP este indivizibil. Un grup de membri sau un membru al UAP în parte, precum și filialele nu pot înainta pretenții asupra patrimoniului UAP, nu pot dispune, în particular, de proprietatea comună a UAP.”

Problema este însă că membrii conducerii UAP stabilesc sistematic regulamentul instituției după bunul lor plac și mai ales în funcție de propriile lor interese.

Așadar, după dispariția tatălui meu Ion Nicodim (1932-2007), artist de renume internațional, care împărțea atelierul din Pangratti cu mama mea, Ariana Nicodim, și ea recunoscută la nivel internațional, cea din urma a fost « invitată » să renunțe la atelier sub pretext că nu avea contract de închiriere, sau mai bine zis, documentul dispăruse din arhivele UAP și era considerată persona non grata în Pangratti. Numai că Ariana Nicodim era în posesia acestui document care data din 1974 !

Asta le-a dat ceva bătaie de cap « șefilor » UAP, care după ce au inventat tot felul de motive nefondate au decis că spațiile din Pangratti erau atribuite pentru doi artiști și nu pentru unul singur, și asta în ciuda faptului că mai mulți beneficiau de un spațiu ocupat individual. După discuții și lupte îndelungate, UAP-ul a găsit modul de a o « expulza ». I s-a tăiat fără niciun preaviz contractul de gaze, cu toate că era cu plata la azi, așa cum o ceruse proprietarul localului.

Sfătuită de Gheorghe I. Anghel, alt manipulator din « gașcă», a acceptat să împartă spațiul atelierului cu fiul acestuia, Ion Anghel (foto site personal). Întrebarea este : de ce nu l-a primit el pe propriul lui fiu în atelier ? Gheorghe I. Anghel beneficia și continuă să beneficieze de unul de cele mai « bune » mai mari ateliere de acolo, dixit Ion Anghel.

Deși era stipulat că spațiul este împărțit egal, Ion Anghel a ocupat din ce în ce mai mult loc, instalându-și acolo, în ciuda regulamentului UAP, locuința. Pentru a avea acces la baia comună, trebuia să treci prin dormitorul acestuia… ceea ce devenea cel puțin jenant, ca și cum ar fi fost violat un spațiu privat. Ion Anghel nu se oprește la atât. După ce a dus în fostul local tehnic din clădirea de vizavi numeroase lucrări ale tatălui și ale mamei mele, fără să ne anunțe în prealabil, le-a azvârlit pur si simplu într-un beci plin de umiditate (UAP-ul nu are bani să-și întrețină localurile, pretindea el) unde majoritatea au fost total sau parțial distruse.

Bineînțeles « am fost dezgustată de atitudinea lui și de mitocănia cu care-mi răspundea la orice întrebare », recunoaște Ariana Nicodim. « Mi-a mai fost și greață să mai trec pe acolo, unde nu numai o dată fiica mea a văzut lenjeria intimă (ciorapi și chiloți) întinsă pe o sfoară la uscat, ea fiind acompaniată de un colecționar britanic care aprecia lucrările noastre și care a început să râdă batjocoritor la adresa UAP ». « Atelierul a devenit spălătorie publică ? » a scris pe o hârtie atârnând-o pe frânghie.

Ion Anghel merge însă mai departe căci el e prieten cu toți din conducerea UAP, ba are și funcții importante, ca să nu mai vorbim de egoul său care întrece orice măsură și bineînțeles bunul simț !

Își construiește în părțile comune ale clădirii un al doilea dormitor ! Cu ce drept ? Asta rămâne de stabilit. Probabil că atelierele au devenit și locuințe… sau poate atelierele din Pangratti au devenit o afacere imobiliară !

În ultimă instanță, vreau să relatez ce s-a întâmplat chiar anul acesta.

De comun acord cu mama, decidem să renunțe la atelierul la care plătea jumătate din chirie și întreținere pentru a se muta într-un spațiu personal. Realizez după mutare că piese majore din opera tatălui meu au fost furate din beciul de care am amintit !

Aflu că a existat un furt (nu se știe bine când, amintirile nu sunt întotdeauna concordante), dar nu a decis nimeni să facă o plângere la poliție pe motivul că « hoții lucreaza mână în mână cu poliția ». Mama face totuși plângere la poliție ! Ajungând în Pangratti, Ion Anghel ne spune că el a dus lucrările în beci pentru că îl « incomodau » ! Fără să o întrebe sau să o anunțe, ocupându-i din ce în ce mai mult spațiu de lucru. « Lucrările nu se țin în atelier », mai are tupeul să spună. « Dar ale tale unde sunt ? », îl întreb ; Răspunsul : « Dar ce, aveți mandat de percheziție? Cheile atelierului îi fuseseră înmânate cu câteva zile înainte rămânând astfel singurul locatar al atelierului.

Nu sunt optimistă în privința regăsirii sau recuperării acestor piese, sper numai ca Ion Anghel să fie tras la răspundere. Sau poate că suntem « poursuivis par nos origines » cum spunea Cioran.

Justiția de drept comun se pare că nu mai există în România. Și consider că este un termen abstract care nu-și mai are locul demult în dicționar.

Ilinca împreună cu Ariana Nicodim

VIDEO TVR: