Scaunul lui Trump: omul se ține de cuvânt

Casa Albă a anunțat intenția de a reexamina apartenența Statelor Unite la Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură din motive de... antisemitism.
După ce administrația Trump a retras SUA din Organizația Mondială a Sănătății, acum a luat în vizor și alte organisme ONU, printre care și UNESCO.
Un comunicat de presă postat pe site-ul Casei Albe arată:
„Statele Unite vor efectua de asemenea o revizuire a calității lor de membru al UNESCO. Această revizuire va fi făcută de Secretar, în coordonare cu reprezentantul Statelor Unite la ONU (ambasadorul la ONU), și trebuie finalizată în termen de 90 de zile începând de la data emiterii prezentului ordin executiv.
„Examinarea va cuprinde o evaluare a manierei în care UNESCO sprijină interesele Statelor Unite, și dacă o face.”
Însă, după ce pomenește de interesele SUA, comunicatul vine imediat cu următoarea precizare uimitoare:
„În special, examinarea va cuprinde o analiză a oricărei forme de antisemitism sau sentiment anti-israelian în sânul organizației.”
Astfel, comunicatul Casei Albe statuează clar și oficială legătura identitatea de interese dintre SUA și Israel. Cu toate efectele geo-strategice care decurg de aici.
O dovadă în plus, după ce Trump și-a manifestat sprijinul pentru epurarea etnică în Gaza, spre vizibila satisfacție a lui Netanyahu.
Fără a mai vorbi de modul umil în care l-a primit pe Netanyahu la Casa Albă, ținându-i scaunul ca unei cucoane.Netanyahu is wanted for war crimes.
— ADAM (@AdameMedia) February 5, 2025
He has outstanding warrants from the International Criminal Court.
Look how he smiles as his underling tells the world America will paint him as the victim forever. pic.twitter.com/7AhfZqra66
Netanyahu thinking as Trump fixes his chair for him: "I’ve got this asshole right in my pocket.”
— John Wight (@JohnWight1) February 5, 2025
Either Mossad has a file on Trump, or Trump is Netanyahu’s fan boy in chief.
Maybe both.
pic.twitter.com/MA7k4db5Ol
Nu trebuie uitat că, pe ultima sută înaintea alegerilor, Donald Trump le-a promis solemn evreilor că, dacă va câștiga, va fi președintele lor.
Omul se ține de cuvânt.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Benjamin Netanyahu Donald Trump
Locații: Fâșia Gaza Israel SUA
Subiecte: război în Gaza
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (7)