Scenariul UFO: Ni se pregătește un Astro-Christ-messenger

Oamenii se trezesc tot mai rapid după fiecare ședință de anestezie globală. Este nevoie de o mizanscenă di granda care să-i adoarmă pe termen lung.
OZN înseamnă Obiect Zburător Neidentificat. Din momentul în care e identificat, nu mai e OZN: e cioară, aeroplan sau balon.
Când pe cerul Americii a apărut primul balon chinezesc, el a fost numit OZN doar vreme de câteva ore. După aceea, autoritățile și apoi presa și opinia publică i-au spus pe nume: balon.
În mod straniu, pe măsură ce s-au înmulțit aparițiile de „Obiecte Zburătoare Neidentificate”, în America și în toată lumea, a început să se prelungească și durata identificării lor.
Deși primul balon, doborât în largul coastelor Carolinei de Sud acum zece zile, a fost identificat ca „balon”, și încă „de spionaj”, pe când era în aer, toate celelalte obiecte doborâte sau reperate ulterior au rămas OZN-uri.
Trei în America, unul în Uruguay, unul în China, mai multe pe frontul din Ucraina.
Nimeni nu oferă nici o explicație. Ceață totală.
Ca la un semnal (ordin?), în presă și pe rețelele de socializare a început să vorbească despre Extratereștri. Serios sau în glumă. Se face bășcălie sau se aduc argumente. Fereastra Overton este deschisă larg. Dată de perete. Cât să încapă prin ea ditamai OZN-ul.
Colac peste pupăză:Pentagonul nu exclude că ar fi vorba de extratereștri.
*
Dan Diaconu a observat just că „narativa” războiului din Ucraina s-a epuizat uimitor de rapid.
Prin urmare, e nevoie de o nouă plăsmuire. De un nou scenariu pentru controlul populației, care să ducă la Noua Ordine Mondială.
Într-adevăr, scenariile se erodează cu o rapiditate tot mai mare. Populația se trezește din ce în ce mai repede din transă după fiecare nouă doză de anestezic NOM.
A fost nevoie de peste un deceniu pentru ca „Războiul împotriva Terorismului” să își piardă credibilitatea.
Pentru deșteptarea din coșmarurile „ISIS” și „Imigranții” a fost nevoie de jumătate din acest timp.
Trezirea din „Plandemie” a durat doi ani.
Iar trezirea din „Război”, mai puțin de un an.
(Dezmeticirea dintr-un scenariu nu înseamnă întreruperea lui. Ci doar trecerea sa în planul doi și înlocuirea cu o grozăvie mai mare, care să îl eclipseze.)
Era deci nevoie de ceva di granda. Copleșitor. Strivitor. De scenariul tuturor scenariilor: Vin Extratereștrii.
*
Conform folclorului SF hollywoodian, OZN (sau UFO) = ET.
Potrivit aceluiași folclor, extratereștrii sunt de două feluri: buni și răi. Prietenoși sau distrugători. Invadatori sau vizitatori sfioși.
Dar întotdeauna, fără excepție, posedă cunoștințe nemaivăzute despre lume și viață.
Tocmai aceste cunoștințe au permis civilizației lor superioare să supraviețuiască milenii, să treacă peste războaie, molime și alte crize planetare și să traverseze galaxiile până la noi.
Aceste cunoștințe le conferă Extratereștrilor un ascendent indiscutabil. O autoritate pe care Oamenii nu o pot contesta. În fața căreia, deci, trebuie să se Supună.
Dacă, după o serie de contacte preliminare, raportate de NASA și Pentagon și preluate cu entuziasm de presa mondială, ar pogorî pe Pământ în vizită de lucru, venit tocmai din galaxia Kyxx-666, Liderul unei astfel de civilizații, evident că El i-ar eclipsa pe toți liderii actuali ai lumii.
Imaginați-vă un Zelenski sideral, în fața căruia s-ar ploconi toată crema Omenirii.
Cum ar fi el strivit în brațe de Macron. Cum ar fi mirosit și mângâiat pe fund de Biden. Ce ochi dulci i-ar face Ursula. Cum până și dictatori zurbagii, ca Putin sau Xi, ar fi obligați să îi recunoască supremația și să își bage mințile-n cap, redevenind globaliștii cuminți de odinioară.
De la înălțimiea autorității strivitoare a civilizației multimilenare pe care o conduce, Liderul cosmic ar începe imediat să dea sfaturi. Ce trebuie să facă Oamenii pentru ca ei și planeta Pământ să supraviețuiască multe generații de-acum încolo și să fie fericiți.
Cu tradiționala amabilitate intergalactică, Musafirul stelar ne-ar explica pe-ndelete cum sunt lucrurile la el acasă, încât să le putem imita și noi aidoma:
- cum au fost desființate statele și frontierele după al-nu-știu-câtelea război planetar;
- cum toată lumea lor e condusă de un singur guvern, ceea ce a dus la dispariția războaielor;
- cum s-a renunțat la alegeri pentru că deveniseră sursă de corupție și scandal;
- cum la ei pe planetă sunt 14.291 de genuri iar fiecare persoană e liberă să se identifice cum poftește și să se împreuneze cu cine râvnește;
- cum a urmat apoi, firesc, desființarea familiilor și, în fine, a Moralei, atunci când s-a constatat că era o frână în calea progresului și civilizației;
- cum înmulțirea populației și controlul ei se fac științific în laborator, conform necesităților demografice și sociale;
- cum copiii sunt crescuți și educați de guvern, de la eprubetă și până la eutanasie;
- cum banii au fost desființați acum doi eoni și jumătate: totul e gratis, pe cartelă;
- cum Carbonul a fost identificat și la ei inamicul nr.1 al planetei, drept care acolo se mănâncă doar „flqrști” și „vrzkte”, adică un fel de greieri și o specie de lăptuci;
- cum toată lumea merge pe jos (dar mai mult stă închisă în casă și socializează pe rețeaua telepatică), cu excepția membrilor guvernului care merg cu nave cosmice;
- cum schimbarea climatică nu mai este de mult o problemă, dat fiind că după generații de stat în frig și pe întuneric oamenilor de acolo le-a crescut blană și au devenit nictalopi;
- cum toate bolile au fost eradicate cu ajutorul unui vaccin miraculos, a cărui rețetă e dispus să ne-o divulge pe gratis
- și câte astfel de minuni.
Ce om normal la cap i s-ar putea împotrivi unui astfel de Binefăcător?
*
Ultimele plăgi care au lovit omenirea au avut o puternică amprentă religioasă.
Plandemia a impus o ordine și un ritual care erau evident satanice: un creștinism răsturnat.
Schimbarea climatică, așa cum bine observa Tucker Carlson, nu este altceva decât o religie păgână.
Iar Războiul din Ucraina seamănă tot mai mult cu un război sfânt. Cu o cruciadă. Doar că fără cruce și fără Dumnezeu.
De aceea, e de presupus că și scenariul Extratereștrilor va fi religios sau nu va fi deloc.
Pogorând din stele cu tot tacâmul de efecte speciale, Liderul galactic va aduce Oamenilor un Mesaj izbăvitor. Buna Vestire: Mântuirea planetei. Raiul Galactic pe Pământ.
Cu o singură și infimă condiție: să ne supunem.
Fie că valul actual de OZN-uri este doar o repetiție, fie că scenariul a fost declanșat cu adevărat, un lucru pare tot mai plauzibil:
Ni se pregătește un Astro-Christ-messenger.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe Marea Resetare Opinii Prima pagină Știri Ucraina
Organizații: Pentagon
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (19)