Șeful DNA – alesul alianței PNL-PSD. Martorii rup tăcerea: ”Voineag ne-a dictat declarațiile”

Pe bună dreptate, maestrul Ion Cristoiu spunea că actualul stat paralel este format din dușmanii vechiului stat paralel.
Marius Voineag, actualul șef al DNA, „uns” de Predoiu și Iohannis, potrivit surselor media, fiind protejatul judecătorului CCR, Bogdan Licu, dezicându-se de apartenența sa la masonerie, lăudându-se cu o sabie pe care ar fi primit-o de la SRI (!), a fost ales să conducă DNA, deși nu este specializat în cauze de corupție, fiind procuror DIICOT și a picat de două ori consecutiv examenul de grad profesional de curte de apel, după cum afirmă surse de media specializate.
În dosarul 27581/3/2019 de la Tribunalul București, procuror de caz fiind chiar șeful DNA, martorii au recunoscut că Voineag le-a dictat ce trebuie să declare. Avocatul Claudiu Filipoiu ne dă pasaje chiar din declarațiile martorilor: „Procurorul Voineag mi-a spus că dacă îl ajut in acest dosar mă va ajuta în celălalt dosar în sensul că aș putea să beneficiez de art 19. Mie mi s-a sugerat că aceasta este modalitatea în care s-au petrecut lucrurile și că au dovezi pentru a demonstra aspectele ce sunt consemnate în cuprinsul declarației mele.”
Un alt martor declară că: „Precizez că am dat declarația în fața organului de urmărire penală după dictare si consider că am fost tratat ca un infractor.”
Publicul din sală de judecată asculta stupefiat când martorul îi descria judecătorului Volintiru Alexandru cum a fost audiat împreună cu soția lui, prin presiune și înfricoșare, duși în camere separate și amenințați ca niște infractori: „Lasă că știți voi ce-ați făcut!” Dar cei din sală au fost și mai șocați când judecătorul Volintiru a refuzat să consemneze abuzurile grave ale lui Voineag. Și lucrurile nu s-au oprit aici, pentru că un alt martor a recunoscut că a scris declarația după dictarea lui Voineag, pentru că acesta i-a promis că îl va ajuta într-un alt dosar în care martorul avea calitate de inculpat. De data aceasta, judecătorului Volintiru i s-a părut „nerelevant” să consemneze numele procurorului Voineag. Sigur! Ce relevanță poate avea numele unui procuror care a mutilat vieți și a spulberat destine?
Dar lucrurile nu s-au oprit nici aici, pentru că a venit și denunțătorul din dosar, care a recunoscut că a făcut un denunț fals, pentru că Voineag l-a forțat să fie și inculpat, și martor în aceeași cauză, fiind nevoit să mintă ca să scape de pușcărie.
Dacă ar fi să mă gândesc la superlativele care i-au caracterizat activitatea lui Voineag, dosarul 27581/3/2019 este dovada supremă că actualul șef al DNA a reușit cel puțin un superlativ în activitatea sa de procuror: a fabricat singurul dosar din România în care o persoană a fost și martor, și inculpat în aceeași cauză, încălcând cel mai cunoscut principiu al dreptului, potrivit căruia „nemo testis idoneus in re sua” – nimeni nu poate fi martor în propria sa cauză.
Legătura între Voineag și mușamalizarea plagiatului lui Ciucă este știută și a fost mult comentată, la fel și numeroasele tranzacții imobiliare din declarația de avere, precum și darul de 5.000.000 lei primit la botez, ceasul extrem de scump pe care-l poartă, apartenența la masonerie și relația cu SRI, relevate de presă. Acestea sunt doar câteva dintre controversele numirii acestuia la șefia DNA. Oare examenele picate să-i fi convins pe Klaus Iohannis și pe Cătălin Predoiu să-l pună pe Voineag în fruntea luptei anticorupție?
Sau poate modul în care își desfășura Voineag anchetele DIICOT, amenințând martorii, dictându-le declarațiile sau promițând că-i ajută dacă și el este ajutat, să fi fost argumentele „forte” că acest personaj este cel mai potrivit să facă poliție politică, așa cum își dorește alianța PNL-PSD și cum îl acuză site-ul 60M în articolul său „Poliție politică marca DNA. Voineag, marioneta Alinei Gorghiu.”
Statul paralel este aici și acum și distruge cu violență aici și acum, pentru că are puterea absolută, iar puterea absolută aparține celor care sunt în funcție și nu celor care au fost în funcție.
Ei sunt cei care abuzează legea nesocotind-o, așa cum nesocotesc viața oamenilor care se află în fața lor, cerându-le dreptate, iar ei oferindu-le distrugere. Cocoțați atât de sus pe scaunele lor de judecători, încât nici nu mai văd și nici nu mai aud, pentru ei nu mai contează decât ce-și dorește colegul lor, procurorul. Și nu mai aud legile invocate și nu mai aud nici deciziile CCR și, prin surzenia lor, stigmatizează! O singură lege încălcată înseamnă distrugere, înseamnă abuz și dorința de a aplica altceva decât norma legală și imperativă!
Au înțeles greșit menirea lor. Plătiți cu bani mulți, tocmai din taxele celor care se prezintă în fața lor, cei mai privilegiați dintre români, așezați deasupra tuturor de Predoiu și ai lui, în loc de dreptate, cei care sunt sursa vieții lor în răsfăț, primesc nedreptate.
Realizatorul de la Realitatea TV, Dan Ionescu, numește legea din sălile de judecată „Legea junglei”, în care „leul și tigrul își împart căprioara lipsită de orice putință de a se apăra în fața puterii lor.”
Citind jurământul pe care-l depun judecătorii și procurorii:
„Jur să respect Constituția și legile țării, să apăr drepturile și libertățile fundamentale, să-mi îndeplinesc atribuțiile cu onoare, conștiință și fără părtinire,” nu pot să nu-mi amintesc articolul din „Lumea Justiției”, în care, cu oroare, am citit cum doi magistrați judecau nestingheriți, în timp ce, în boxa arestaților, un om murea în fața lor, după ce acesta refuzase prezența la instanță pe motiv că se afla în greva foamei și sănătatea sa era precară. Dar judecătorii l-au forțat. L-au forțat să moară!
Din păcate, abuzul Curții Constituționale, care a aruncat țara în haos pe data de 6 decembrie 2024 prin nesocotirea propriei decizii, era predictibil, pentru că tot ceea ce se petrecea în instanțele de drept comun și strigătul disperat al celor care veneau să-și strige neputința în fața abuzurilor judecătorilor și procurorilor care dețin puterea absolută prin lipsa răspunderii magistraților, anticipa lovitura supremă: încălcarea Constituției de către unica autoritate de jurisdicție constituțională.
Dramele pe care le trăiesc cei care și-au pierdut bunicii sau părinții sau copiii sau prietenii din cauza abuzurilor „justiției” trebuie să fie o lecție! O lecție că nu trebuie să ne supunem destinului pe care ni-l fac alții, o lecție că nimeni nu este Dumnezeu și nimeni nu are drept asupra vieții noastre, o lecție că trebuie să reacționăm în fața abuzurilor celor care au uitat că justițiarul este obligat să facă justiție și nu injustiție, o lecție că sălile de judecată nu sunt proprietatea nimănui și că nici judecătorii, nici procurorii nu sunt stăpânii legii și nici făcători de norme și, mai ales, nu sunt stăpânii noștri.
Va urma
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Kievul tocmai a aruncat în aer Negocierile de Pace – România, în pericol maxim!

Bogdan Calehari: În Franța a intrat în vigoare programul EVARS. De luni, Franța a legalizat pedofilia!

Washington Times: Ce naiba se întâmplă în România?

Silvian-Emanuel Man: Sunt anchetat de Poliție în mod abuziv pentru că citesc cărți de economie și aș organiza o grupare ostilă care ar avea ca scop schimbarea ordinii constituționale și subminarea economiei naționale

Gafa Kursk: Zelenski i-a oferit lui Putin o rampă de lansare spre Kiev

Mihai Tîrnoveanu: Factorii străini care l-au eliminat pe Călin Georgescu
Recomandările noastre

Kievul tocmai a aruncat în aer Negocierile de Pace – România, în pericol maxim!

Elefanții, porcul spinos și lebăda neagră

Călin Georgescu după interzicerea lui de către CCR: Ați avut ocazia să vedeți iadul: nu suntem liberi nici în România, nici în Europa. Rămâneți în credință. Vă mulțumesc, a fost o onoare sa fim împreună în această chemare istorică! - DISCURSUL INTEGRAL

ALERTĂ: BEC A RESPINS CANDIDATURA LUI GEORGESCU! Românii în stradă pentru Călin Georgescu: Se strigă HOȚII! Intervin SCUTIERII ca în '89. JANDARMII DAU CU GAZ! Elon Musk: O NEBUNIE! Democrația a murit în România!
Persoane: Maria Eftime Marius Voineag Nicolae Ciucă
Locații: București
Subiecte: Justiția în România
Organizații: DNA Parchetul General
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)