Senator Andrei Dîrlău: Ernest Oberländer și complicii ministeriali trebuie anchetați penal

Parchetul General trebuie să se sesizeze și să îi pună urgent sub urmărire penală pe dl. Ernest Oberländer și pe ceilalți vinovați de trădarea în urma căreia s-au furat piesele de valoare inestimabilă din tezaurul României.
Dl. Ernest Oberländer-Târnoveanu (al doilea fiind numele pe care și l-a luat după soție) este de 15 ani Director General al Muzeului Național de Istorie a României – muzeu pe care îl ține închis sub pretexte aberante, aducând astfel grave prejudicii de imagine istoriei și culturii române.
De asemenea, este președintele Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor și unul dintre oamenii lui Klaus Iohannis, fiind de ani de zile protejat de la Cotroceni.
Dincolo de demisia actualilor deținători ai portofoliilor Cultură și Externe, se impune anchetarea fostului ministru de externe Luminița Odobescu, a fostului ministru al culturii Raluca Turcan și a altor oficiali care erau în funcție în momentul când a fost dispusă înstrăinarea în cursul anului 2024 a artefactele furate și fără aprobarea cărora obiectele de tezaur n-ar fi putut fi înstrăinate.
Care sunt faptele? Dl. Oberländer și complicii sunt pasibili de a fi comis o gravă infracțiune: înstrăinarea a 673 piese din aur, de valoare incomensurabilă, din patrimoniul național, mai exact din Tezaurul României. În iulie 2024, dl. Oberländer a împrumutat piesele de tezaur unui obscur muzeu (Drents) dintr-un minuscul orășel de 60.000 locuitori din Olanda numit Assen.
Ilegalitatea constă în aceea că dl. Oberländer și complicii nu aveau voie să scoată piesele de tezaur din Muzeul de Istorie. Sau, în cel mai rău caz, dl. Oberländer le putea împrumuta cel mult unui muzeu de rang egal, și numai cu condiția verificării temeinice că respectivul muzeu dispune de absolut toate facilitățile capabile să asigure securitatea acelor artefacte, cu respectarea strictă a măsurilor și procedurilor de licitație și de asigurare a bunurilor la valoarea lor de asigurare, evaluată internațional.
Din neglijență sau rea-voință ei nu au făcut acest lucru, ci au dat tezaurul unui mic muzeu olandez lipsit de o minimă infrastructură de securitate care să asigure paza și siguranța valorilor de tezaur.
Ca urmare a acestei infracțiuni comise de dl. Oberländer împreună cu alți oficiali, a căror implicare trebuie elucidată de ancheta pe care organele competente trebuie să o deschidă rapid, au fost furate artefacte unice, printre care coiful geto-dac de la Coțofenești, datând din secolul IV î.Hr., piesă din aur masiv cântărind aproape un kilogram, brățările dacice ș.a.
Se pare că artefactele proveneau de la 18 muzee din România, printre care Muzeul Unirii din Alba Iulia, alte muzee din Cluj, Iași, Timișoara etc.
Cine a făcut presiuni asupra conducerii acestor muzee pentru a aproba cedarea bunurilor de patrimoniu, fără a ști exact ce măsuri de siguranță se vor lua pentru a garanta întoarcerea lor în țară?
De ce nu s-a dispus expunerea unor cópii, nu a originalelor, așa cum se procedează de obicei, mai ales într-o locație atât de evident nesigură?
S-au furat obiecte de patrimoniu vechi de 2400 ani, aparținând antichității noastre, perioadei străvechi de substrat traco-dacic.
Este un furt de identitate națională colectivă, culturală și spirituală. Este un atac de maximă gravitate la adresa identității noastre naționale, o agresiune cu impact simbolic, o tentativă de ștergere a memoriei colective, a legăturii cu trecutul dacic, pre-roman.
S-au furat din muzeu doar artefactele românești, ceea ce se poate interpreta și ca un mesaj sau un avertisment: „Vă furăm identitatea, deoarece voi nu știți să o prețuiți!”
Dacă d-lui Oberländer și celorlalți nu li se deschide urgent dosar penal, va fi încă o dovadă, după decizia CCR din 6 decembrie 2024 de anulare a alegerilor, că România nu mai este un stat de drept.
Există riscul ca, la fel ca atâtea alte bunuri furate românilor, distruse, jefuite sau înstrăinate, și acestea să fie în final pierdute fără urmă, iar noi să rămânem mai revoltați, mai triști și mai săraci.
După ce ne-am luat adio de la tezaurul furat de ruși, ne vom lua adio și de la tezaurul dacic?
Dacă nici acum, drag popor român, nu ne trezim și nu alungăm actuala clasă politică de la conducerea țării, de la Cotroceni, din palatul Victoria și de peste tot, atunci ce trebuie să se mai întâmple pentru ca în sfârșit să înțelegem că destinul nostru este în propriile noastre mâini?
Ce așteptăm să ni se mai răpească?
Ce trebuie să mai pierdem ca să înțelegem că e vremea să nu ne mai alegem conducători fără Dumnezeu, care nu iubesc România și îi urăsc pe români?
Ce altceva trebuie să ni se mai fure ca să-i dăm jos pe Iohannis și pe ceilalți trădători de țară?
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Olandezii ne-au furat și muzica lui Ciprian Porumbescu nu numai Coiful Dacic. Maria Toacă: ”Pe-al nostru steag e scris Unire” se cântă în Olanda sub numele de Imnul Maastricht, cu ”autor” olandez. Ceva lipsit de valoare nu vor fura străinii de la români

Mesajul DISPERAT al șefei serviciilor secrete americane: “Suntem mai aproape ca oricând de Nimicirea Nucleară!”

Sorin Roșca Stănescu: S-a declanșat un război devastator Israel–Iran. Cum va fi afectată România

NICU FANTASTICU - VIDEO. BTI: Întrebarea zilei: Va fi desființat președintele Nicușor de Băsescu & #Reziști pentru showul de la Polivalentă?

Statul Paralel american s-a născut în Anglia – Cum a cucerit lumea - De ce Războiul Mondial a rămas singura sa șansă

CRONOCIDUL: Cea mai sinistră crimă împotriva umanității – Se dedică domnului Silviu Vexler
Recomandările noastre

Opțiunea lui Samson: În ce condiții Israelul poate declanșa Prăpădul Nuclear

16 iunie: 12 ani de la trecerea la Domnul a sfântului Părinte Justin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă. ”Vor veni vremuri în care numai cei ce vor simți harul lui Dumnezeu vor putea distinge binele de rău. Cu mintea omenească va fi cu neputință de ales”

CRONOCIDUL: Cea mai sinistră crimă împotriva umanității – Se dedică domnului Silviu Vexler
Mărturia medicului care a primit creierul lui Eminescu: Mutilarea și profanarea moaștelor acestui martir nu a fost românească. Prof. Constantin Barbu: Eminescu a fost ucis pentru Transilvania și credința ortodoxă. DOCUMENTE: Interogatoriul și Autopsia
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)