Senatorii AUR Ionuț Neagu și Andrei Dârlău solicită declararea premierului Ungariei, Viktor Orban, drept persoană INDEZIRABILĂ în România. Măsura ar atrage automat expulzarea extremistului antiromân de la Băile Tușnad

Biroul de Presă al senatorului AUR Ionuț Neagu ne-a transmis următoare poziție cu privire la noua „descălecare” a premierului Ungariei în România:
„Ca senator al României, ales în circumscripția electorală nr. 15 Covasna pe listele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), condamn ferm derapajele repetate ale premierului ungar Viktor Orban de la Universitatea de Vară de la Băile Tușnad, din județul Harghita. An de an, sub pretextul unor „vizite neoficiale” premierul ungar vine în România și desfășoară activități care încalcă flagrant legislația în vigoare.
În aceste condiții alături de colegul Andrei-Emil Dîrlău (ales senator în circumscripția electorală nr. 42 București) am reluat demersul, inițiat anul trecut, de a-i cere prim-ministrului Marcel Ciolacu să-l declare pe premierul ungar persoană indezirabilă în România, în baza recidivelor anuale de la Băile Tușnad, care vizează atingerea suveranității naționale.
Vă reamintesc că la edițiile din anii trecuți, premierul ungar s-a poziționat discriminator și implicit ofensator față de România, din mai multe motive.
În primul rând, pentru că, aflat pe un teritoriu suveran și totodată multientinc, în care drepturile tuturor minorităților sunt respectate în acord cu legislația în vigoare, a discutat despre „puritate etnică” și „neamestecul maselor”.
În al doilea rând, pentru că i-a comparat pe câțiva români care arboraseră în mod pașnic o pancardă pe care scria „Ceva este etern: Transilvania, pământ românesc!”, cu niște drogați. Mai mult, respectivul grup a fost escortat de către forțele de ordine în afara perimetrului în care se desfășura evenimentul politic „maghiaro-maghiar”.
Acest lucru s-a întâmplat în ciuda faptului că autoritățile române au condiționat utilizarea mai intensă de către partea ungară a interconectorului de gaz dintre cele două țări de pașnica desfășurare a lucrărilor evenimentului, mai precis de renunțarea la mesajele legate de autonomia așa-zisului „ținut secuiesc”. Cu alte cuvinte, România, dând dovadă de bună-credință, a acceptat în cadrul vizitei de la București, din data de 12 iulie 2022, a ministrului ungar de externe Peter Szijjarto, folosirea mai intensă de către partea ungară a interconectorului de gaz, însă politicienii maghiari au încălcat acordul încheiat între cele două părți, sfârșind prin a face declarații discriminatorii, ostile, degradante și ofensatoare.
Fiind sesizat, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a condamnat public declarațiile premierului Ungariei din data de 23 iulie 2023, calificându-le ca fiind „discurs de ură” și a constatat că „prin mesajul transmis s-a creat o atmosferă ostilă, degradantă, umilitoare la adresa unor categorii de persoane pe criteriul de naționalitate și rasă”. Totuși, într-un comunicat remis ulterior agenției de presă Agerpres CNCD a declarat că premierul nu poate fi sancționat pentru declarațiile incriminatorii întrucât beneficiază de imunitate diplomatică.
Reamintesc de asemenea faptul că guvernul de la Budapesta, condus de Viktor Orban, implementează activ în 17 județe din România, fără consimțământul statului român, așa-zisul Plan Kos Karoly asupra căruia am sesizat Ministerul Afacerilor Externe și Guvernul României în mod repetat.
Mai mult, premierul maghiar este, în actualul context al războiului purtat de Rusia în Ucraina, unul dintre partenerii puterii de la Kremlin, acționând adesea, la nivelul instituțiilor europene, ca un aliat al regimului Putin. Vizitele pe care le-a întreprins recent la Moscova și Beijing vin să confirme din plin acest fapt care a servit drept temei pentru ca Uniunea Europeană să decidă contramandarea reuniunii Consiliului European la Budapesta și convocarea acestuia la Bruxelles. Această situație confirmă că premierul ungar este tot mai izolat politic în Europa din cauza pozițiilor sale pro-Putin.
Orice asociere a factorilor administrativi și politici români cu actualul prim-ministru ungar Viktor Orban dăunează imaginii și intereselor naționale ale României Acțiunile premierului au un caracter vădit revizionist și pe cale de consecință provocator, prejudiciind grav relațiile dintre cele două țări și popoare. De aceea, consider că declararea premierului ungar drept persoană indezirabilă pe teritoriul României este imperativă. Este timpul ca demnitarii români să se comporte ca atare și să apare demnitatea românilor, în acord cu principiile constituționale care prevăd că țara noastră ca un stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil.
Rămâne de văzut dacă reprezentanții noștri mai știu ce înseamnă onoarea și mai ales demnitatea națională!”
Iată și Scrisoarea către premier:
„Astăzi am solicitat împreună cu Senatorul Andrei Dirlau inițierea demersurilor oficiale privind declararea premierului Ungariei, Viktor Orban, drept persoană indezirabilă în România, în baza recidivelor anuale de la Băile Tușnad, care vizează atingerea suveranității naționale.”, scrie senatorul AUR Ionuț Neagu. Iată Scrisoarea:
„Stimate domnule prim-ministru,
În dimineața zilei de astăzi, 25 iulie, presa națională a anunțat faptul că ar urma să aveți o întâlnire informală la București cu prim-ministrul Republicii Ungare, Viktor Orban, la fel cum ați avut o asemenea întâlnire și în vara anului trecut 2023.
Așa cum se cunoaște, vizita în România a prim-ministrului Ungariei, care este însoțit de mai mulți membri al Guvernului de la Budapesta, de membri ai corupului diplomatic ungar în diverse țări și sute de funcționari guvernamentali unguri nu este una informală, ci una de lucru, întrucât Viktor Orban și armata de oficiali unguri participă la ediția de anul acesta, a 33-a, a Universității de Vară de la Băile Tușnad, județul Harghita. Numărul total al funcționarilor unguri și ai altor invitați oficiali prezenți la Băile Tușnad este de circa 1 000.
Organizatorii Universității de Vară de la Băile Tușnad, județul Harghita, cunoscută membrilor comunității maghiare sub denumirea de „Tusványos”, fiind vorba de abrevierea numelor celor două localități în care s-a desfășurat până acum manifestarea politică – inițial la Balvanyos (denumirea corectă istorică în limba română este Bălvăniș), după care a fost mutată la Băile Tușnad, au anunțat că premierul ungar Viktor Orban participă și anul acesta la lucrările universității.
Președintele executiv al așa-numitului Consiliul Național Maghiar din Transilvania și responsabil cu programul politic al taberei a declarat că mottoul din acest an al Universității de Vară de la Băile Tușnad este „Pe drumul cel drept”.
Reamintim că la edițiile din anii trecuți, premierul ungar Viktor Orban s-a poziționat discriminator și implicit ofensator față de România, din mai multe motive. În primul rând, pentru că, aflat pe un teritoriu suveran și totodată multientinc, în care drepturile tuturor minorităților sunt respectate în acord cu legislația în vigoare, a discutat despre „puritate etnică” și „neamestecul maselor”. În al doilea rând, pentru că i-a comparat pe câțiva români care arboraseră în mod pașnic o pancardă pe care scria „Ceva este etern: Transilvania, pământ românesc!”, cu niște drogați. Mai mult, respectivul grup a fost escortat de către forțele de ordine în afara perimetrului în care se desfășura evenimentul politic ”maghiaro-maghiar”.
Punctăm că acest lucru s-a întâmplat în ciuda faptului că autoritățile române au condiționat utilizarea mai intensă de către partea ungară a interconectorului de gaz dintre cele două țări de pașnica desfășurare a lucrărilor evenimentului, mai precis de renunțarea la mesajele legate de autonomia așa-zisului „ținut secuiesc”. Cu alte cuvinte, România, dând dovadă de bună-credință, a acceptat în cadrul vizitei de la București, din data de 12 iulie 2022, a ministrului ungar de externe Peter Szijjarto, folosirea mai intensă de către partea ungară a interconectorului de gaz, însă politicienii maghiari au încălcat acordul încheiat între cele două părți, sfârșind prin a face declarații discriminatorii, ostile, degradante și ofensatoare.
Poziția premierului ungar Viktor Orban a fost aspru condamnată de presa internațională care a remarcat caracterul prejudicios al acesteia. Mai mult, societatea civilă, dar și asociațiile culturale au dezaprobat ferm spusele premierului maghiar.
Fiind sesizat, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a condamnat public declarațiile premierului Ungariei, Viktor Orban, din data de 23 iulie 2023, de la Tușnad, calificându-le ca fiind „discurs de ură”, și a constatat că „prin mesajul transmis s-a creat o atmosferă ostilă, degradantă, umilitoare la adresa unor categorii de persoane pe criteriul de naționalitate și rasă”. Într-un comunicat remis ulterior agenției de presă Agerpres CNCD a declarat că premierul nu poate fi sancționat pentru declarațiile incriminatorii întrucât beneficiază de imunitate dipolmatică.
Așa cum se știe, guvernul de la Budapesta, condus de premierul Viktor Orban, implementează activ în 16 județe intracarpatice ale României și într-un județ extracarpatic, fără consimțământul statului român, așa-zisul Plan Kos Karoly asupra căruia am sesizat Ministerul Afacerilor Externe și Guvernul României în mod repetat.
De asemenea, premierul maghiar Viktor Orban este, în actualul context dramatic al războiului nedeclarat și nejustificat purtat de Rusia în Ucraina, unul dintre partenerii puterii de la Kremlin, acționând adesea, la nivelul instituțiilor europene, ca un aliat al regimului Putin. Vizitele pe care le-a întreprins recent la Moscova și Beijing vin să confirme din plin acest fapt care a servit drept temei pentru ca Uniunea Europeană să decidă contramandarea reuniunii Consiliului European la Budapesta și convocarea acestuia la Bruxelles. Această situație confirmă că premierul ungar este tot mai izolat politic în Europa din cauza pozițiilor sale pro-Putin.
Exprimăm opinia că recidivele anuale ale premierului au un caracter vădit revizionist și pe cale de consecință provocator, sfidând în mod clar caracterul pașnic al manifestărilor, iar acest lucru prejudiciază grav relațiile dintre cele două țări și popoare.
Considerăm de asemenea că orice asociere a factorilor adminsitrativi și politici români cu actualul prim-ministru ungar Viktor Orban dăunează imaginii și intereselor naționale ale României.
Având în vedere cele prezentate, vă rugăm respectuos să introduceți claritate în chestiune și să ne transmiteți un răspuns referitor la următoarele aspecte:
1. Care sunt motivele temeinice pentru care Guvernul României și dumneavoastră personal ați solicitat sau acceptat întâlnirea informală cu premierul ungar Viktor Orban care ar urma să aibă loc la București.
2. Dacă Guvernul României a fost notificat sau nu privind vizita premierului maghiar Viktor Orban de anul acesta și din anii anteriori în acord cu uzanțele și protocoalele în vigoare. În eventualitatea unui răspuns negativ la acest punct, ia Guvernul României în calcul o eventuală autosesizare?
3. Dacă partea română îi va asigura pază prim-ministrului maghiar Viktor Orban, miniștrilor, secretarilor de stat, ambasadorilor unguri în alte state și altor oficiali unguri care participă la evenimentul politic ”maghiaro-maghiar” de anul acesta de la Băile Tușnad. În eventualitatea unui răspuns afirmativ la acest punct, rugăm să precizați cine anume, pe ce durată exactă, cu ce efective și în ce temei legal îi va asigura paza acestui participant la evenimentul politic de la Băile Tușnad. În cazul unui răspuns negativ la acest punct, vă rugăm să precizați dacă premierul maghiar Viktor Orban va fi însoțit pe teritoriul României de pază de corp proprie și dacă aceasta va fi înarmată.
4. Care este poziția oficială a Guvernului României privind participarea premierului ungar Viktor Orban la evenimentul politic ”maghiaro-maghiar” de anul acesta de la Băile Tușnad și ce decizii și acțiuni are în vedere Guvernul României în legătură cu această participare politică.
5. Vă rugăm să precizați dacă printre aceste aceste decizii și acțiuni se regăsește și declarea premierului ungar Viktor Orban drept persoană indezirabilă pe teritoriul României. În eventualitatea unui răspuns afirmativ la acest punct, vă rugăm să ne transmiteți când îl veți sesiza pe Procurorul general al României asupra necesității declanșării procedurilor administrative și judecătorești de declarare a prim-ministrului ungar Viktor Orban și a altor oficiali maghiari drept persoane indezirabile pe teritoriul României.
6. Dacă Guvernul României a fost sau nu sesizat oficial de către Serviciul Român de Informații și Serviciul de Informații Externe asupra acțiunilor subversive desfășurate pe teritoriul României de către Guvernului Republicii Ungare condus de prim-ministrul Viktor Orban.
Cu respectul cuvenit, Senator Neagu Ionuț și Senator Dîrlău Andrei.”
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Persoane: Andrei Dîrlău Ionuț Neagu Marcel Ciolacu Viktor Orban
Locații: Baile Tușnad România Ungaria
Subiecte: Autonomia Ținutului Secuiesc Autonomia Transilvaniei autonomie pe criterii etnice Extremism maghiar tușnad
Organizații: AUR Guvernul României Guvernul Ungariei SRI
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)