Una dintre ideile care au circulat imediat ce de la Viena ne-a venit știrea despre veto-ul pe care ni l-a aplicat banditește Austria, de pe urma căruia vom mai sta ceva vreme la vămile Schengen, a fost aceea că aici e mâna Moscovei. Sau, mai bine spus, și aici!...

Suspiciune perfect rezonabilă susținută de tot mai multe și convingătoare dovezi că ieri, la Consiliul JAI, în spatele veto-ului Austriei s-a aflat mâna invizibilă a Moscovei. În primul rând, acea învățătură a lui V.I.Lenin, care spune că „politicul este economicul concentrat”. Concluzie care rezultă din recapitularea unor evenimente din perioada anterioară votului de ieri pe care a prezentat-o Oana Zamfir. Recapitulare din care  reținem că, în ultimele săptămâni, o anumită entitate economică austriacă - în cazul de față OMV - i-a cerut premierului Nicolae Ciucă să nu i se aplice obligația de a da statului român 40% din gazul din Marea Neagră. Misiunea OMV cerând, de asemenea, ca respectivei companii să nu i se aplice nici decizia privind cei 50 de bani la litrul de benzină, ci doar 25 de bani. După care, refuzați fiind, a ieșit la rampă ministrul de interne al Austriei care a clamat că România are niște probele cu Spațiul Schengen. Același ministru de interne al Austriei care, cu doar câteva zile înainte, îi dăduse omologului său român, Lucian Bode, categorice asigurări că ne va sprijini în mod necondiționat. Luându-și, după aia, vorba înapoi, fără ca obrazu-i subțire să roșească

După care, tratat fiind cu refuz la Palatul Victoria, desantul OMV-ist a urcat în Dealul Cotroceni, unde- să vezi și să nu crezi!- nici președintele Klaus Iohannis nu le-a dat satisfacție. Așa că însuși cancelarul de la Viena a venit cu plângerea că în țara Mioriței asupra companiilor austriece  se fac presiuni de nesuportat. Companii între OMV are, bineînțeles, un loc proeminent din mai multe puncte de vedere.  Domnia sa uitând, însă, să mai spună și în ce constau aceste presiuni. Așa că bine a făcut inimoasa jurnalistă Oana Zamfir că le-a spus, direct și fără rețineri, adevărul. Adică: 1) OMV nu și-a respectat promisiunea că nu va închide Arpechim, ci, dimpotrivă, l-a închis; 2) OMV nu a mărit redevențele. Situații în care, deși era dator să intervină, statul român a rămas în espectativă și tot așa este până azi Așa cum a rămas, tot într-o foarte păguboasă espectativă, și în cazul celor 67,2 miliarde de lei pe care compania îi datorează statului român, precum și a evaziunii fiscale în valoare 62 de milioane (tot de lei) pe care a descoperit-o ANAF. Ca să nu mai vorbim acum despre acel nenorocit „nu aude, nu vede” cu care au tratat subiectul procurorii DNA, altminteri crunți și neiertători cu firmele românești, în primul rând, cu cele care puteau devenit competitive pe piața europeană și mondială. Sau despre faptul că onor Parchetul European, în primul rând doamna Slujirea, alias Laura Codruța Kovesi, aveau aici subiect baban de investigație. Că doar, nu de multișor poveste, a dat doamna Nefertiti o fugă prin țara natală.  

În ce ar consta, atunci, presiunile autorităților române asupra companiei austriece, mă rog frumosul la domnul cancelar să ne spună? Iar, până să o facă-și, mai ales, dacă o să o facă? !- , haideți să îi ogerim o informație care a devenit publică în aceste zile fierbinți și anume că, atunci când premierul Victor Ponta intenționa să crească prețul redevenței datorate de austrieci statului român, i s-a transmis să își ia adio de la ideea de a fi ales președinte după votul din 2004! Informație pe care o anumită persoană care, la acea vreme, avea acces în înaltele sfere ale decizie ale statului, este foarte bine că a făcut-o publică. Domnia sa precizând că o deține de la jurnalista Oana Zamfir, care a fost de față la discuție. Adevărat, Victor Ponta, premierul, la acea vreme în exercițiul funcțiunii, nu a mai crescut redevențele, dar lasă că nici succesorii săi nu au făcut-o! Așa că și noi le-am arătat celor dispuși să ne tragă pe sfoară și să ne facă să jucăm după cum ne cântă ei, că nu avem numai un călcâi al lui Ahile ci o grămadă de vulnerabilități, mai ceva decât un miriapod. Printre cele mai dăunătoarea dintre ele fiind acea mentalitate și practică a ,,pilotului automat’’ despre care a vorbit, aseară, în dezbaterea moderată la Antena 3 CNN de Mihai Gâdea, profesorul Adrian Năstase. Premierul în al cărui mandat s-au purtat și au fost încheiate cu succes negocierile pentru aderarea României la Uniunea Europeană.      

În fine, dar deloc în ultimul rând, în aceeași ordine de idei, trebuie menționată și o altă informație apărută în aceste zile în spațiul public și anume că în perioada numită „de preaderare”, anii 2001-2004, privatizarea Petrom a constituit o condiție a admiterii țării noastre în Uniunea Europeană. A  fost, aceasta, singura condiție sau doar una dintre condițiile impuse în perioada negocierilor, condiții care nu aveau nici în clin nici în mânecă nici cu independența justiției, nici cu combaterea corupției și nici cu principiile și normele satului de drept, temele cel mai des invocate în perioada de preaderare? Iată o întrebare la care așteptăm, încă, răspuns. Revenind la acea condiție a privatizării Rompetrol, trebuie neapărat spus și că, odată îndeplinită, Austria și-a schimbat radical poziție și, dintr-un contestatar neînduplecat al ideii ca țara noastră să devină membru al UE, a devenit un fervent susținător al cauzei României. Este, și aceasta, o dovadă a actualității învățăturii leniniste că „politicul este economicul concentrat”, nu-i așa?...

Cât privește modul brutal, banditesc chiar, în care premierul austriac i  ministrul său de interne au lucrat împotriva respectării și punerii în act a dreptului legitim al României și al românilor de a avea acces la Spațiul Schengen, abuzând cu cinism de dreptul de veto, când ar fi putut să mai negocieze cu partea română problemele nesoluționate, asta nu face decât să confirme adevărul enunțat de L.Giblin în cartea „Arta dezvoltării relațiilor internaționale”: „Negocierea se banalizează, ea devine ordinară și este la îndemâna tuturor, când negociabilul se extinde la afaceri curente”.

De ce acești așa-numiți negociabili procedează în acest fel, asta este o chestiune care își poate avea răspunsul și în împrejurarea că traversăm o perioadă în care lipsesc elitele, oameni de solidă calitate intelectuală și morală. Locul acestor elite fiind luat de o mediocrație veleitară și agresivă, mulți vulnerabili și,în totalitate, predispuși să funcționeze strict pe pilotul automat. Subiect despre care, tot în emisiunea de aseară moderată de Mihai Gâdea, a vorbit, în deplină cunoștință de cauză, senatorul Titus Corlățean.    

Adică exact ceea ce s-a întâmplat și ieri, când, din proprie voință sau mai curând făcând jocul unor anumite cercuri de interese și de putere din țara lor și nu numai de acolo, prin veto-ul premierului austriac  și al ministrului său de interne, factorul politic s-a exprimat la cotele „economicului concentrat”. Fenomen pe care, culmea!, urmașii lui Lenin l-au denunțat ca „economism vulgar”. Un veto în favoarea economismului vulgar prin care au călcat în picioare principiile, normele și valorile fundamentale ale „Pieței Comune”, care se află la originile Uniunii Europene din zilele noastre.  Asta s-a întâmplat, ieri, împotriva României, prin veto-ul Austriei, mâine, cine știe  cine o va mai face și în defavoarea cui?...

De aici și întrebarea cu care doresc să închei aceste notații: veto-ul de ieri al Austriei împotriva României este un accident sau un precedent în uzanțele Uniunii Europene? Mă refer la acea Uniune Europeană cu două sau mai multe viteze la care aspiră adepții, mărturisiți sau nu, ai ideologiei politicului ca expresie a economicului concertat. Proiect care, și el, ar putea să aibă efect de bumerang, adică să devină o bombă cu ceas plasată în angrenajul instituțiilor Uniunii Europene. Angrenaj și așa copleșit de euro-birocrație și de efectele intereselor centrifuge ale unor actanți pentru care politicul nu este mai mult decât economicul concentrat. Nici mai mult, dar nici mai puțin.

Pericol pe care știri de ultimă oră  confirmă că sunt, de acum, semnale că oameni lucizi și corecți din structurile de decizie ale Uniunii Europene l- au  sesizat și că întreprind demersurile pentru a opri ascensiunea partizanii politicului ca exponent al ,,economicului concentrat’’. Acum, până nu este prea târziu!    

Jurnalul Național