Sfântul Nectarie despre boala lui Bănescu și Popescu
„Chipul omului mânios, nestăpânit și irascibil, este înfricoșător. În el sunt întipărite, cu ajutorul unor culori vii, sălbăticia patimilor care asupresc sufletul vrednic de milă al acestuia.
Fața îi este crâncenă, respingătoare, insipirând frică; beția sufletului sălbăticit se arată pe chipul său asemenea unei obsesii (Popescu - n.n.); are o față palidă, ochii tulburi, privirea încruntată, mușchii feței încordați, perii capului ridicați, gura spumegândă, buzele tremurând; nu se poate ține-n frâu, nu-i pasă nici de sine, nici de cei prezenți, se ia de toți, se încaieră cu toți, ca într-o luptă care are loc noaptea, vorbește necuviincios, nu-l poate potoli nimeni, înjură, lovește, blestemă, țipă, răbufnește (Bănescu - n.n.).
Cel irascibil le face pe toate fără a judeca, se îmbată fără a bea vin, iar mânia lui, asemenea vinului, face ca sufletul să se tulbure.
Cel plin de înverșunare devine asemenea unei fiare, pentru că furia pune stăpânire pe rațiunea sa și-l face să-și piardă mințile; din gură îi ies ocări, iar limba lui proferează blasfemii.
Omul iute la mânie este o fiară crudă și sălbatică, fiind chinuit de o mânie ce nu poate fi stăpânită. Nici o mare pe care vânturile puternice o răscolesc nu se dezlănțuie asupra stâncilor, așa cum izbucnește mânia celui irascibil. Cel furios este nemilos, neîmpăcat, necuvios; mânia se aprinde în inima lui și furia îi întreține flacăra.
Omul mânios provoacă dezbinare și cel furios zămislește păcat.”
Sfântul Nectarie din Eghina – „Cunoaște-te pe tine însuți” – Editura Sophia
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Claudia Marcu de la Național a publicat ce se va întâmpla cu barajele încă din luna ianuarie: Guvernul execută, din nou, ordinele Comisiei Europene. Se pregătește demolarea barajelor de pe râuri
VIDEO: Iată Colindele lui Radu Gyr pe care le vrea Fritz interzise! Aparțin chiar părintelui spiritual al Filarmonicii Banatul, Remus Georgescu, Cetățean de Onoare al Timișoarei. Managerul și Directorul artistic al Filarmonicii au băgat capul în pământ
ARAFAT, CAPO DI TUTTI CAPI ÎN STATUL ROMÂN - Prin noua Lege a Apărării Naționale, Poliția se militarizează sub comanda unui civil controversat, fără experiență militară. În caz de asediu, mobilizare sau război, polițiștii vor fi coordonați de șeful DSU
Mămăliga națională trebuie să explodeze acum! Mâine va fi prea târziu...
Șantaj mizerabil al Franței: România a fost forțată să renunțe la afacerea secolului pentru a intra în NATO. EXCLUSIV NAȚIONAL!
Cum le-a furat Dominic Grinch Crăciunul timișorenilor. Institutul Elie Wiesel decretează: Colindele lui Radu Gyr și Remus Georgescu sunt ”FASCISTE”!
Recomandările noastre
Nicușor Dan retrimite în Parlament legea pentru "combaterea extremismului" - "Unele articole pot fi interpretate abuziv"
Cum le-a furat Dominic Grinch Crăciunul timișorenilor. Institutul Elie Wiesel decretează: Colindele lui Radu Gyr și Remus Georgescu sunt ”FASCISTE”!
DECLARAȚIA PARLAMENTULUI ROMÂNIEI CĂTRE UCRAINA: Actul final al Conferinței CSCE de la Helsinki prevede posibilitatea modificării frontierelor pe căi pașnice, diplomatice. Statul Român către KIEV, 28 noiembrie 1991 - DOCUMENT
O zi mare pentru toți românii - VIDEO ÎN DIRECT: Proclamarea canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie Boca de la Prislop la 11 ani de la prima petiție online în acest sens adresată Patriarhiei. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Secțiuni: Biserica Cultură Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Cristian Tudor Popescu CTP Vasile Bănescu
Subiecte: gunoaie securiste
Organizații: CNA
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)