„Chipul omului mânios, nestăpânit și irascibil, este înfricoșător. În el sunt întipărite, cu ajutorul unor culori vii, sălbăticia patimilor care asupresc sufletul vrednic de milă al acestuia.

Fața îi este crâncenă, respingătoare, insipirând frică; beția sufletului sălbăticit se arată pe chipul său asemenea unei obsesii (Popescu - n.n.); are o față palidă, ochii tulburi, privirea încruntată, mușchii feței încordați, perii capului ridicați, gura spumegândă, buzele tremurând; nu se poate ține-n frâu, nu-i pasă nici de sine, nici de cei prezenți, se ia de toți, se încaieră cu toți, ca într-o luptă care are loc noaptea, vorbește necuviincios, nu-l poate potoli nimeni, înjură, lovește, blestemă, țipă, răbufnește (Bănescu - n.n.).

Cel irascibil le face pe toate fără a judeca, se îmbată fără a bea vin, iar mânia lui, asemenea vinului, face ca sufletul să se tulbure.

Cel plin de înverșunare devine asemenea unei fiare, pentru că furia pune stăpânire pe rațiunea sa și-l face să-și piardă mințile; din gură îi ies ocări, iar limba lui proferează blasfemii.

Omul iute la mânie este o fiară crudă și sălbatică, fiind chinuit de o mânie ce nu poate fi stăpânită. Nici o mare pe care vânturile puternice o răscolesc nu se dezlănțuie asupra stâncilor, așa cum izbucnește mânia celui irascibil. Cel furios este nemilos, neîmpăcat, necuvios; mânia se aprinde în inima lui și furia îi întreține flacăra.

Omul mânios provoacă dezbinare și cel furios zămislește păcat.”