Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, sărbătoriți la 8 noiembrie de către credincioșii ortodocși, fac trecerea de la venerarea sfinților și a moaștelor la cultul îngerilor.

Sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil datează din secolul al V-lea. La început, a fost o simplă aniversare a sfințirii unei biserici a Sfântului Mihail, aceasta fiind ridicată la ordinul lui Arcadius din Constantinopol. Cu timpul, acest praznic a ajuns să se adreseze și Sfântului Gavriil, ca apoi să devină sărbătoarea închinată tuturor Sfinților Îngeri.

Biserica Ortodoxă îi cinstește pe sfinții ei încă de la înființare și îi va prețui până la sfârșitul veacurilor. În Calendarul ortodox este fixată o zi de sărbătoare pentru fiecare dintre aceștia. Viața, activitatea și minunile fiecărui sfânt au fost consemnate din primele veacuri creștine și se păstrează până în zilele noastre, sub forma sinaxarelor, proloagelor, mineielor, acatistelor, din care se citește zilnic la slujbele religioase.

Creștinism versus păgânism

Pentru cercetătorii apuseni, raționali și ghidați de modul de gândire specific Apusului, condus de rațiune și, de ce să nu spunem, gândirea iluministă, cultul martirilor este numai o receptare și o dezvoltare oarecum anacronică a cultului eroilor antici. Cei mai mulți dintre aceștia consideră că în cultul creștin al martirilor a supraviețuit cultul antic al eroilor, argumentând aceasta prin similitudinea actelor cultice care  însoțesc aceste credințe. Spre exemplu, cercetătorul Fustel de Coulanges subliniază că sărbătorile închinate martirilor sunt identice cu zilele închinate eroilor antici: Parentalia-Feralia (13-21 februarie), Lemuria (9, 11, 13 mai), Rosalia (23 mai).

Tradiția greacă acorda titlul de erou oamenilor iluștri, fie pentru că erau considerați de origine divină, fie pentru mari fapte de vitejie, fie pentru servicii însemnate aduse omenirii; există convingerea că eroii, îndată după moarte, erau admiși în familia zeilor, devenind astfel părtași la natura și puterea divină. Spre exemplu, despre Heracle, mitologia antică consideră că imediat după moartea sa pe rug a fost ridicat de tatăl său la cer și dus în Olimp.

Creștinismul a desființat, într-un anumit sens, granița între sacru și profan, dând posibilitatea tuturor să devină sfinți. De o parte, dispariția acestei granițe nu înseamnă profanizarea universală, ci deschiderea tuturor posibilităților pentru sfințire, iar de cealaltă parte, a nega putința accesului tuturor la sfințenie înseamnă a nega dumnezeirea activă în umanitatea asumată a Fiului lui Dumnezeu.  

Încă din antichitate, aproape toate popoarele creștine au dat naștere la sfinți din sânul lor. Românii și grecii au dat cel mai mare număr de sfinți din calendarul ortodox, dar nu lipsesc nici sirienii, egiptenii, perșii, armenii, gruzinii, celto-galii, rușii. Din anul 1955 în lista sanctorum au fost trecuți și sfinții de neam românesc.

Cultul îngerilor

Cultul îngerilor are un fundament biblic, fie că e vorba de Vechiul Testament, fie că ne referim la Noul Testament. Cu toate acestea, în creștinismul primar constatăm o oarecare rezervă față de cinstirea îngerilor, datorită denaturării sau practicării abuzive și eronate a acestui cult. De fapt, este vorba despre două influențe: una venită din partea păgânilor care asimilau pe îngeri cu numeroasele zeități adorate de aceștia, cealaltă din partea gnosticilor, care confundau îngerii cu eonii. Totuși, nu trebuie confundată venerarea pe care creștinii o acordă îngerilor cu cinstirea pe care o dau divinității.

Cultul Sfinților Îngeri a luat amploare încă din creștinismul timpuriu, mai ales în Egipt, Italia și Siria, unde întâlnim cele mai numeroase paraclise și biserici închinate sfinților îngeri. Biserica Ortodoxă acordă o atenție deosebită venerării îngerilor. În acest sens, în Sinaxarul ortodox au fost rezervate cinci zile liturgice închinate pomenirii și cinstirii Sfinților Îngeri: Soborul Sfinților Mihail și Gavriil, la 8 noiembrie, Minunea Sfântului Arhanghel Mihail de la Choes, la 6 septembrie, Soborul marelui voievod Gavriil, la 26 martie, cel de-al doilea Sobor al Arhanghelului Gavriil, la 13 iulie și Arătarea Arhanghelui Gavriil la coliba unui călugăr din Sfântul Munte, la 11 iunie.

Cultul îngerilor este la mare cinste și în Biserica Romano-Catolică. Astfel, în calendarul catolic întâlnim cinci sărbători, de diferite grade, închinate Sfinților Îngeri, o importanță deosebită acordându-se sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil.

Soborul îngerilor

În tradiția Bisericii sunt cunoscuți un număr de șapte Arhangheli: Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Salatiil, Gudiil și Varahiil. Mihail, care se tâlcuiește "puterea lui Dumnezeu" și este voievodul oștilor cerești, primul din ceata Sfinților Arhangheli, poartă sabie de foc și are rolul de a păzi legea lui Dumnezeu și de a birui puterea vrajmașilor. Gavriil, care înseamnă "bărbat-Dumnezeu", este arhanghelul bunelor vestiri. El nu poartă sabie de foc, ci crin, fiind aducătorul veștilor bune. Rafail, al treilea arhanghel, este tămăduitor al neputințelor omenești. Uriil este luminător al celor întunecați. Salatiil este îngerul care se roagă fierbinte pentru neamul omenesc. Gudiil este îngerul care aduce veșnic slavă lui Dumnezeu și celor ce se nevoiesc la fapte bune. Varahiil, ultimul arhanghel, este aducător de binecuvantare dumnezeiască pe pământ.

Sacrul și profanul

Conform tradiției, în ajunul sărbătorii se oficiază slujba de priveghere, seara, la care sunt prezenți ierarhul locului și alți invitați, precum și o mulțime de credincioși. În unele locuri, privegherea durează toată noaptea, fiind însoțită de litie, acatistul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, citirea moliftelor, miezonoptica, psaltirea și alte citiri și cântări.

În această zi, după slujba religioasă, se citesc rugăciuni de dezlegare pentru cei prezenți, după care preotul se dezbracă de veșmintele preoțești și le pune peste credincioși, gestul având leac pentru multe boli, în special cele mintale. În timpul Sfintei Liturghii, la ieșirea preotului cu sfintele daruri, mulți credincioși pun în calea preotului haine pentru a trece peste ele și a obține vindecare și sfințenie pentru cel care le va purta. Bisericile care au hramul Arhanghelilor dăruiesc credincioșilor cozonac și un pahar cu vin sau organizează o agapă frățească în curtea bisericii sau în interiorul acesteia.  

Se spune că Arhanghelii sunt conducătorii cetelor de îngeri, având aripi și purtând săbii, ca simbol al biruinței și sunt călăuze ale sufletelor în drumul acestora spre rai. Arhanghelul Mihail a însoțit poporul ales în pământul făgăduinței, dar și cele zece pedepse, a fost păzitorul oștilor lui Isus Navi, a stins cuptorul celor trei tineri din Babilon, a păzit pe Daniil în groapa cu lei și tot el a dat biruință lui Ghedeon în luptă. Arhanghelul Gavriil a vestit nașterea Maicii Domnului, a fost primul care a rostit numele lui Iisus, i-a dat nume lui Ioan Botezătorul și a descoperit magilor taina întrupării Mântuitorului.

În folclorul religios românesc, dintre cei doi arhangheli, mai venerat este Mihail. Se spune că el poartă cheile raiului, este un înfocat luptător împotriva diavolului și veghează la capul bolnavilor, dacă acestora le este hărăzit să mai trăiască, fiind și un stăpânitor al văzduhului, alături de prorocul Ilie.

În viziunea populară, Arhanghelii asistă și la judecata de apoi, ard păcatele acumulate de patimile omenești firești și purifică, prin post, conștiințele. De aceea, multe familii creștine îi aleg ca patroni și ocrotitori spirituali ai casei și ai gospodăriei. În zonele muntoase, stăpânii oilor îi desemnează pe arhangheli ca "patroni ai oilor”, având grijă ca acestea să fie sănătoase și cu spor la mărirea turmelor.

Conform tradiției, în sâmbăta dinaintea sărbătorii Sfinților Arhangheli se duc bucate și colivă la biserică și se dau pomeni de sufletul morților. De "moșii de toamnă”, mulți creștini împart vecinilor și săracilor farfurii sau străchini cu mâncăruri și căni pline cu vin. Tot acum, se aprind lumânări pentru cei morți, dar și pentru cei vii.

Așadar, Biserica Ortodoxă, prin misiunea ei în societatea românească, a produs o schimbare radicală în folclorul românesc, împletind în mod armonios cele două componente importante, profanul și sacrul.