Silvian Emanuel Man: Stau și vă întreb, pe toți: de ce nu puneți mâna pe par?

Suntem
sub un regim dictatorial condus de o șleahtă de securiști narcomani
după putere și după banii altora, care după ședințele lor „discrete”
merg la „fetițe”, care împart amantelor și clientelei de partid sinecuri
cu remunerații de mii de euro pe lună, care urmează ordine de afară sau
de la „specialiști” cu doctorate plagiate, care iau decizii doar pentru
beneficiul lor și spre veșnica noastră exploatare, sărăcire,
deznădăjduire și distrugere.
O bună parte din așa-zisa „soțietate țivilă”, mai bine zis „în civil”, este controlată tot de ei. Niște câini beți care urlă cât să primească oleacă de ciolan și după tac sau mârâie cât trebuie.
Presa... tace, vorbește sau urlă în funcție de cât zice finanțatorul. Îl ultimii doi ani guvernarea a cumpărat mare parte din jurnaliști pe bani grei.
Statul câșgigă peste 43 de miliarde de lei în acest an doar din scumpirea energiei, dar Ciucă et Co. se tot plâng că nu au de unde să... majoreze salariile clientelei de partid! Asta în timp ce nouă ne sunt prezentate scenarii apocaliptice cu frig în case, mâncare raționalizată etc.
Pentru asanarea situației economice nu s-a luat nicio decizie pertinentă. Perverșii ăștia nu au făcut altceva decât să crească deficitul bugetar și inflația, ca să ne sărăcească mai mult. România este pe creștere economică, dar românul de rând este tot mai sărac.
Ministrul Educației vrea să ne păcălească cu niște proiecte de legi ale educației care să distrugă definitiv învățământul românesc, face „dezbatere” în luna concediilor și ia peste picior pe toți cei care se opun „reformei”.
Milioane de români au luat calea străinătății, deznădăjduiți și sătui de batjocura celor de sus și de tăcerea celor din jur. Până când?
Stau și vă întreb, pe toți: de ce nu puneți mâna pe par? Ce vă oprește, dragi români, să vă recăpătați libertatea și să scăpăm odată cu toții de nenorociții ăștia? De ce vă este frică? De ce acceptați să fiți maltratați și batjocoriți în continuu de ciuma asta numită pompos clasă politică? De ce puneți capul în pământ când ăștia ni se pișă în față?!
Chiar vă place să munciți 8 din 12 luni pe ani pentru ei și să le plătiți vacanțele și avioanele private? Chiar vreți să îi lăsați să vă distrugă copiii și nepoții? Chiar nu vreți să vă bucurați de viață cu demnitate, de roadele muncii voastre și să nu mai fiți bătaia de joc a nimănui?

Întreb din nou: de ce nu puneți mâna pe par? De ce nu vă revoltați?!
*
Opiniiile invitaților ActiveNews nu reflectă neapărat punctul de vedere al redacției
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Civice Educație Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Klaus Iohannis Nicolae Ciucă Sorin Cîmpeanu
Subiecte: Educația sexuală în școli reforma educației România educată Sistemul de învățământ sistemul securist
Organizații: Guvernul României Ministerul Educației Naționale
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (12)