Silvian-Emanuel Man: Victoria cu privire la păstrarea numelui străzii Mircea Vulcănescu este un dar de la Dumnezeu, ca să ne arate cât de importantă este răbdarea, credința și unitatea
Este victoria oamenilor tăcuți din administrația publică locală, care în mai multe municipii și comune din țară sunt asaltați de cereri similare. Este victoria moștenitorilor săi, care i-au apărat cu demnitate memoria, fiind exemplu și lumină și pentru moștenitorii altor mari oameni ai istoriei românești care sunt astăzi prigoniți după moarte. Este victoria celora care ani de zile au luptat pentru memoria victimelor comunismului și a foștilor deținuți politici.
Este victoria celora care ani de zile l-au văzut ca reper, fapt exprimat de zeci de articole din publicistica sa pe site-uri religioase și conferințe, fragmente radiofonice publicate de Societatea Română de Radiodifuziune, comemorare din partea Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului, demersuri ale unor asociații culturale care i-au cinstit memoria și zeci de volume închinate vieții și operei sale, care au în spate oameni erudiți și academicieni care au apărat întotdeauna adevărul istoric.
Nimeni, niciodată, dintre toți cei care l-au cinstit, nu au făcut-o ca să incite la „ură, discriminare, violență, xenofobie, rasism, extremist”, cum ar insinua unii. Doar detractorii săi de astăzi au ajuns să îl portretizeze în mod insidios drept criminal, deși Jean Ancel, unul dintre istoricii Holocaustului, susținea clar că „Vulcănescu nu a fost în nici un fel antisemit"!
Am văzut că mulți oameni i-au criticat și judecat aspru pe profesorii fostului Liceul Tehnologic „Mircea Vulcănescu”, actualmente Liceul Economic nr. 1, pentru că au cedat și au schimbat denumirea. Noi nu știm ce a fost în sufletul acelor oameni. Nu știm la ce presiuni au fost supuși, nu știm ce judecăți și-au făcut. Datoria celora care astăzi mustră cu comoditate din spatele ecranului ar fi fost să îi susțină pe profesorii respectivi atunci când a fost scandalul în toi, să își aducă aportul într-un mod fratern și civilizat, nu să facă pe vitejii după război.
Este biruința poporului român, care a început să își ridice capul plecat!
Este biruința sfinților români din închisori, după cuvântul părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa: „O să se bată cu noi și morți, iar noi o să fim alături de voi ca să ne apărați. Și morți vom izbândi!”
Este biruința lui Dumnezeu asupra vrășmașilor săi care caută să lase poporul fără repere.
După ce a căutat din tinerețe să-și ridice intelectual, profesional și moral generația și să-i dea un sens creștin și național, după ce a devenit unul dintre sociologii, filosofii și economiștii relevanți ai epocii, după ce și-a slujit țara în uniformă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, după ce a ținut piept cu demnitate în numele României pretențiilor economice ale aliatului german de atunci, obținând pentru țară vagoane a aur cu care a fost înzestrată Armata și cu care a fost stabilizată economia, după ce suferit alături de întreaga familie umilința eliminării din viața publică de către comuniști, pierzând șansa unui viitor academic, după ce a fost condamnat pe nedrept de o instanță politică, fiind trimis în închisori, a ales să fie model de rezistență creștină și demnitate în închisoare, a ales să se arunce pe podeaua unei celule plină de apă rece ca să salveze un tânăr, punându-l să stea deasupra, a sfârșit fiindu-i aruncat trupul în Râpa Robilor de la Aiud, îngropat în loc neștiut, alături de alți membri ai ultimei mari elite pe care a avut-o poporul român.
Cei care îl atacă astăzi nu o fac în numele unor aparente principii, ci o fac din frica ca în zilele noastre să nu se mai nască sau să se formeze asemenea oameni care să își pună întreaga viață în slujba poporului lor!
Nu o fac ca să combată „extremismul”, cum fals susțin, ci ca să combată capacitatea poporului român de a sta demn în fața istoriei și a marilor provocări care îl așteaptă!
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Mirabela Grădinaru și copiii ei în pericol de percheziție! Cazurile RAPCEA, RONCEA și TOCIU sau cum funcționează răzbunarea prin Justiție și Servicii a Sistemului infiltrat de agenți ai unor Rețele Străine denunțate cu precizie de CSM
Dr. Geanina Hagimă: ȘOC ȘI GROAZĂ. Cine sunt personajele care au injectat serurile experimentale Covid în populația naivă
Începe prigoana fermierilor. Deși demisă, Diana Buzoianu vrea închisoare pentru utilizarea apelor subterane și de de suprafață, cum a fost în Cazul Lungulețu
Profeția Sfântului Paisie Aghioritul din anii 1991-1992: Din Siria va începe al treilea război mondial. Turcia va fi căsăpită de ruși și sfâșiată. Marile orașe vor deveni ruine. Cei care vor participa la acest război se vor pierde
Avocatul Mihai Rapcea ÎN DIRECT la Nașul TV - Ediție Specială: Elie Wiesel s-a răzbunat pe Rapcea și Tociu pentru că au blocat transformarea Palatului DACIA al lui Eminescu în Muzeul holocaustului - DOCUMENT
”M-AM JUDECAT CU GUVERNUL ROMÂNIEI PENTRU UN ESCROC MONDIAL ȘI BANDA LUI: INSTITUTUL ELIE WIESEL”
Recomandările noastre
Emisiune Excepțională: Academicianul Ioan Aurel Pop la Florentin Țuca: Un stat care condamnă Delictul de Opinie și impune Cenzura este un STAT TOTALITAR. Regimul a alunecat pe panta DICTATURII. Trebuie SĂ OPRIM aceste lucruri! - VIDEO
Mirabela Grădinaru și copiii ei în pericol de percheziție! Cazurile RAPCEA, RONCEA și TOCIU sau cum funcționează răzbunarea prin Justiție și Servicii a Sistemului infiltrat de agenți ai unor Rețele Străine denunțate cu precizie de CSM
Secțiuni: Opinii Politic Prima pagină Știri
Persoane: Silvian Emanuel Man
Locații: România
Organizații: Curtea de Apel Bucuresti
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)