Deși creat după Chipul și Asemănarea lui Dumnezeu, omul a fost nemulțumit de starea sa și a căutat să o „îmbunătățească”. Acesta a fost eternul punct slab, unde a atacat mereu Șarpele.

Vă prezentăm mai jos un fragment din prefața cărții „Împotriva Marii Resetări: Optsprezece teze contra Noii Ordini Mondiale”, semnată de Michael Walsh și pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.

Walsh a adunat în carte contribuțiile a 16 filosofi, scriitori și ziariști eminenți, într-o primă tentativă coerentă de rezistență intelectuală în fața tăvălugului Marii Resetări.

Pentru că nimic nu este mai distrugător decât lipsa de reacție. Toate marile catastrofe din istoria omenirii s-au produs pe fondul indolenței morale. Al nesimțirii.

*

Care e problema cu Marea Resetare și de ce ar trebui să ne pese de ea?

În vâltoarea unei crize medico-sociale, pusă la cale probabil de Partidul Comunist Chinez și încurajată de finanțarea de către Institutul Național de Sănătate din Statele Unite a Institutului de Virusologie din Wuhan, de ce pledează Forumul Economic Mondial, cu sediul în Elveția, pentru „reproiectare” totală a structurilor sociale, economice și morale ale lumii?

Și de ce acum? Care sunt aspirațiile, recomandările și interdicțiile sale și cum ne vor afecta ele în viitor?

Aceasta este o întrebare pe care tipii de la FEM speră să nu v-o puneți niciodată.

Această carte încearcă să ofere răspunsurile. Există numeroase precedente istorice de la tunetele și fulgerele aruncate de Demostene împotriva lui Filip II al Macedoniei (tatăl lui Alexandru), la Filipicele lui Cicero care îl denunțau pe Marc Antoniu, la vânătoarea de eretici a lui Tertulian, Adversus Marcionem, și până la Nietzsche contra Wagner a filosofului Friedrich Nietzsche.

Chestiunile istorice importante sunt dezbătute cel mai bine cu promptitudine, atunci cât încă se mai poate face ceva în privința lor; astfel, istoricii viitorului pot măcar înțelege problemele așa cum le-au trăit și experimentat participanții înșiși.

Dacă fosta lume liberă a democrațiilor occidentale va sucomba în fața totalitarismului paternalist al Resetatorilor oligarhi rămâne de văzut. Cele de mai jos reprezintă încercarea noastră de a împiedica acest lucru.

Veșnica nemulțumire a omenirii cu privire la situația sa prezentă, indiferent care e aceasta, este atât de mare încât dorința de a reconstrui lumea este la fel de veche ca istoria scrisă.

Eva a căzut sub înșelăciunea Șarpelui și, culegând un măr, a vrut să își îmbunătățească viața în grădina Edenului, să devină, cum spune Milton, „ca niște dumnezei, cunoscând deopotrivă Binele și Răul, așa cum îl cunosc ei”.

Fructul interzis a fost un dar pe care l-a împărțit cu Adam; cât de bine descrie această întâmplare istoria întregii umanități: aspirații înalte, rezultate dezastruoase!

Alungarea din Rai nu i-a descurajat pe ceilalți să persevereze.

Într-adevăr, toată istoria civilizației occidentale poate fi privită ca o luptă nesfârșită și ineluctabilă pentru superioritatea culturală și politică, cel mai adesea exprimată militar (pentru că, în general, așa tranșează oamenii lucrurile), dar extinzându-se asupra tuturor lucrurilor, deopotrivă spirituale și fizice.

Lipsa de satisfacție cu privire la situația de fapt poate că nu este universală – culturilor asiatice atemporale și statice, cum este cea a Chinei, le-a fost impusă de forțe occidentale externe, inclusiv britanicii și marxist-leniniștii – dar a fost o caracteristică a occidentului și a constantei sale agitații civilizaționale, datând cel puțin de la Homer, Platon, Eschil, Herodot, Pericle și Alexandru cel Mare, cu care începe practic istoria occidentală.

Filosoful Friedrich Nietzsche, comentând ineleganta limbă Koiné, sau demotica, din Noul Testament, în Dincolo de bine și de rău, a observat:

„Es ist eine Feinheit, daß Gott griechisch lernte, als er Schrisfsteller werden wollte – und daß er es nicht besser lernte.”

„Este un rafinament deosebit din partea lui Dumnezeu că a învățat greaca atunci când a vrut să devină scriitor – și că nu a învățat-o mai bine.”

Nietzsche, fiul unui predicator, care a devenit prin puterea voinței un ateu acerb, își bătea joc de credința fundamentală că Scripturile creștine sunt realmente Cuvântul lui Dumnezeu Însuși.

Dacă ceva atât de elementar, de esențial pentru gândirea occidentală ca autenticitatea Bibliei, fără a mai vorbi despre capacitatea lingvistică a lui Dumnezeu, putea fi pus sub semnul întrebării și chiar luat peste picior, atunci totul putea fi. Inclusiv, în cazul lui Nietzsche, Dumnezeu Însuși.

Prin moartea lui Dumnezeu, Nietzsche a urmărit eliberarea de jiu-jitzul moral al lui Iisus: slăbiciunea înseamnă putere; jertfa este nobilă; renunțarea – la dragoste, la sex, la putere, la ambiție – este cea mai înaltă formă de împlinire.

Nu este o coincidență că respingerea lui Dumnezeu de către Nietzsche a coincis cu respingerea lui Richard Wagner, ale cărui drame muzicale se bazează pe înălțarea morală a renunțării; marile figuri ale secolului XIX, printre care Darwin și Marx, toți născuți la un interval de câțiva ani, nu erau doar niște revoluționari, ci întruchipau în ei înșiși forțele antitetice, care, într-un fel sau altul, au evoluat spre marile sinteze hegeliene ale efortului uman cu care ne războim până astăzi.

Wagner, ateul shopenhauerian care s-a întors spre creștinism, și anti-semitul care l-a angajat pe evreul Herman Levi ca pe singurul om capabil să îi dirijeze oda finală a transfigurării creștine din Parsifal.

Charles Darwin, etichetat ca un presbiter anglican, dar care a devenit autorul lucrărilor Despre originea speciilor, Originea omului și până la Formarea mucegaiului vegetal prin acțiunea viermilor.

Karl Marx, descendentul unei familii de rabini al cărui tată s-a convertit la luteranism și, la fel ca Wagner pentru o perioadă, un rebel apatrid care a propovăduit că dispariția Statului însuși este „inevitabilă” – și totul Statul dăinuie în continuare, așa rănit cum este în prezent.

Este normal ca „Marea Resetare a CapitalismuluI” să fie o idee originală a Forumului Economic Mondial, care organizează o conferință anuală în satul alpin Davos, locul sanatoriului de tuberculoși unde naivul Hans Castorp ajunge la începutul capodoperei lui Thomas Mann, Muntele vrăjit. Plănuind să viziteze un văr bolnav pentru trei săptămâni, el sfârșește prin a rămâne șapte ani, „progresând” de la stadiul de intelectual sănătos la cel de pacient, pe măsură ce percepția sa asupra timpului se încetinește, pentru a se opri cu totul.

Purgatoriul personal al lui Castorp ia sfârșit doar atunci când se ridică să plece – al său Bildungsreise se încheiase – la începutul Primului Război Mondial, în care presupunem că își va întâlni moartea, aleatoare și lipsită de sens, pe care a căutat să o evite cu atâta grijă, dar și curtând-o în același timp, la Berghof.

Se pare că Europa Centrală este locul unde contradicțiile civilizației occidentale s-au născut și, asemenea lui Martin Luther la Eisleben, se întorc acasă să moară.

Și iată că tot aici are loc ultima încercare de a-L înlocui pe Dumnezeu cu Cuceritorul Său, Omul: în satul Davos, cantonul Graubünden, Elveția. Locul reuniunii anuale a FEM, organizată de un nativ german, inginerul și economistul Klaus Schwab, născut la Ravensburg în 1938, cu un an înainte ca Hitler și Stalin să înceapă să ciopârțească Polonia și țările baltice.

Acum, suntem încă o dată pe marginea crevasei. Așa a apărut acest volum. Încredințând misiunea de a contribui la acest joint-venture unora dintre cei mai buni, mai convingători și mai puternici gânditori și scriitori din întreaga lume, principala mea preocupare a fost să ofer mai multe analize ale rețetelor Forumului Economic Mondial.

Astfel, să merg cu un pas mai departe decât poetul Wallace Stevens în Treisprezece moduri de a privi o mierlă.

Deși, dat fiind numele de familie al șefului FEM, poate că un citat mai potrivit, mai puternic, ar fi fost cântecelul lui Margret din opera expresionită Wozzek din 1925 a lui Büchner/Alban Berg: „In’s Schwabenland, da mag ich nit” – „Nu vreau să merg în țara lui Schwab”.

Așa cum o arată și experiența lui Hans Castorp, nimeni nu ar trebui să viziteze țara Davosului dacă pune preț pe libertatea, pe proprietățile și pe sănătatea sa.

Pentru Marii Resetatori, toți suntem bolnavi, toți suntem pacienți în devenire, așteptând doar să ni se descopere boala, toți avem nevoie urgentă de un tratament drastic pentru a ne vindeca de răul care ne macină prin interior.