ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


*Tocmai în Săptămâna Patimilor Mântuitorului, în clădirea Parlamentului, s-a organizat o expoziție pornografică, cu picturi și broderii cu organe genitale, sânge, tampoane, prezervative etc. Încă un gest prin care aliații demonizați ai prezidentului satanist, și prezidentul însuși, ne pângăresc credința (pe 400.000 euro prin Ministerul Culturii). Să le dorim ca, la Judecata de dincolo, de acest decor, și nu de altul, să aibă parte.

*În cele din urmă „Clasamentul pe națiuni” nu va fi nici pe premii Nobel, pe medalii olimpice, pe PIB per capita, și nici pe cei mai mari filosofi, pictori, sculptori ori compozitori, ci pe numărul de sfinți și de suflete mântuite.

*Cu toții am observat preocuparea aproape isterică din ultimii doi, trei ani, de la nivelul establishmentului UE și al agenților lui de la noi, pentru așa-zisa protecție a datelor cu caracter personal. Iar asta în contextul în care respectivii și instituțiile lor dau dovadă de o desconsiderare tot mai evidentă pentru drepturile cu adevărat fundamentale ale persoanelor. Cum să se explice aceasta? Foarte simplu, cred. Celor în cauză nu le pasă câtuși de puțin, de fapt, de protecția acestor date când vine vorba de omul de rând. Instituțiile europene, guvernele și serviciile lor secrete sunt oricum depozitare ale tuturor datelor noastre personale, și știu despre fiecare, vorba aia, până și laptele pe care l-am supt de la mama. Problema e că aceștii fii ai fărădelegii vor să construiască de fapt buncăre inexpugnabile pentru orice informație care-i privește. Din ce mafii, masonerii și alte organizații răufăcătoare fac parte, în ce grave conflicte de interese își exercită cele mai înalte demnități, la câte mari companii sunt acționari și cu ce sume uriașe, de la cine au primit și primesc tot felul de donații și stipendii (doar, așa, că sunt ei stăpânitori generoși ai acestei lumi și mafioți de treabă), ce implicare a avut fiecare dintre ei în dictatura pretins sanitară pe care Europa și popoarele ei o îndură de aproape un an și jumătate. Că lucrurile stau cam așa ne dăm seama și din sancțiunile pe care satrapii europeni le-au stabilit pentru încălcarea legilor lor nelegiuite – amenzi care pot ajunge și până la 20.000.000 de euro, pentru orice operator de date personale, instituție sau companie, care ar cuteza să iasă din cuvântul lor scris (art 83 alin 6 din Regulamentul UE 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului, cu aplicabilitate din 2018). Oare chiar îi doare pe ei de omul de rând? Iar dacă ni s-ar spune că da, atunci se pune de la sine întrebarea ce anume date personale ale omului de rând justifică asemenea sancțiuni aberante pentru încălcarea numitului Regulament?

*Și totuși, d-le Iohannis, la cât rău ați făcut și faceți, v-ați gândit vreodată că ar putea să existe Dumnezeu?

*Junta globalist-ateistă care l-a alungat nelegiuit pe Trump și s-a înstăpânit peste America vrea musai război cu Rusia, ultima redută (ortodoxă!) în calea planurilor ei netrebnice. Ca să-l provoace, Biden l-a făcut „criminal” pe Putin, după care s-a apucat să-i expulzeze diplomații. Pentru ca apoi să-și găsească în Europa aliați NATO, veritabile slugi iresponsabile, care să-i provoace și ei pe ruși – și să obțină astfel o alianță pentru început informală împotriva Rusiei. După care expulzările diplomaților Moscovei s-au ținut lanț: Polonia (pe 15 aprilie), Cehia (pe 17 aprilie, pentru nu știu ce „suspiciune” din... 2014 d.Hr.), Slovacia (pe 22 aprilie, în semn de – nebunia nebuniilor! – „solidaritate cu Cehia”), iar astăzi, 26 aprilie, România însăși. În cazul României și al smintiților ei conducători, să dăm slavă Cerului că nu mai avem armată și nu am atacat deja Rusia. Dacă ținem cont că expulzarea diplomaților e o fază premergătoare oricărui conflict armat, cred că e bine să notăm asemenea cronologii, ca să știm cine sunt cei ce, din interese complet străine europenilor, țin ca pe bătrânul continent să aibă loc un nou război devastator. Vor sataniștii americani război cu Rusia? Foarte bine, de război să aibă parte! Dar de ce să mai treacă încă o dată Europa prin foc și sabie doar pentru că așa le-ar conveni lor?

*Isaac Newton, cel mai cunoscut dintre toți oamenii de știință din istoria lumii, despre Dumnezeu:
 
„Pot să iau telescopul meu și să privesc de multe mii de ori în spațiu; dar dacă pun deoparte telescopul meu, intru în camera mea și închid ușa, mă pun în genunchi și mă rog cu fervoare, văd mult mai mult Cerul și ajung mai aproape de Dumnezeu decât pot să o fac cu telescopul meu"
 
(Liviu Petrina și Laura Sigarteu Petrina, Dicționarul „Savanții lumii cred în Dumnezeu”, Editura Maritain, 2019).