*Pentru că și copilăria nepoților noștri trebuia pervertită, li s-a ascuns basmul românesc al înțelepciunii poporului credincios, și sunt îndopați cu Harry Potter, maculatura Occidentului ateu.

*CCR a amânat pentru 8 iunie pronunțarea privind constituționalitatea stării de alertă instituită prin Legea 55/2020. Simplu joc de glezne, să nu ne amăgim! Judecătorii CCR sunt și ei oameni. Niște oameni ai oamenilor politici, de la Putere și din Opoziție. Care au votat la unison această Lege prin care, de mai bine de un an, românilor le-au fost anulate multe drepturi și libertăți în modul cel mai aberant. Dar complicitatea cinică dintre cele două clici se vede și din aceea că stabilimentul condus de Dorneanu, slugă a lui Iliescu din pântecele maicii sale, și-a găsit să examineze Legea în cauză numai după ce de povestea cu pandemia au început să râdă și curcile Directorului general de la OMS.

*În guvernările liberale din ultimii doi ani și jumătate (percepute ca fiind foarte fidele intereselor străine), datoria publică a explodat. Vârful a fost atins, după Lodovic Orban, sub Cîțu: România s-a împrumutat în numai un an (2020, anul așa zisei pandemii) cu 25 de miliarde de euro – reprezentând nu mai puțin de o treime din cât s-au împrumutat toate celelalte guverne în 30 de ani. Dacă acestui fapt adăugăm că nota de plată din perioada așa-zisei pandemii se ridică la fabuloasa sumă de peste 24 de miliarde de euro (certă este doar această gaură în buget, și nimic privind costurile defalcate), mi se pare că ne aflăm în prezența unei realități incredibile. Care văd că nu preocupă, nici măcar declarativ, pe absolut nimeni de la vreun partid politic. În sfârșit, mai cred că, prin cele ce spun, României i-a fost administrată încă o lovitură extrem de gravă. Prin două personaje, Orban și Cîțu, care dovedesc în modul cel mai clar că nu au discernământul cerut pentru a putea înțelege consecințele faptelor lor. Și, desigur, nici consecințele penale pe care ambii sunt susceptibili să le suporte. Firește că, deși ambii par să aibă uneori tulburări de personalitate, nu-i putem crede nici complet lipsiți de discernământ. Ceea ce ne spune că e destul de posibil ca ei să fi făcut ce și câte au făcut (manu propria, spre deosebire de Iohannis) având, din afară, promisiuni de impunitate dintre cele mai înalte.

*Sataniștii lumii inventează basme cu extratereștri și asteroizi apocaliptici ca să ne pierdem credința. Băgați-i în mă-sa.

*După 1990 m-am aflat în fața a sute de judecători. Cu procese ale mele, ale altora ori, ca activist de drepturile omului, cu procese „test” vrând să evidențieze jurisprudența instanțelor privind unele dintre drepturile și libertățile fundamentale. Sute de procese în care omul de rând, de multe ori eu însumi, își căuta dreptatea pe care Statul i-o refuzase nejustificat, abuziv sau chiar cinic. Deci omul de rând față în față cu Statul cu s mare. Din două sute de procese, poate, numai vreo 10 câștigate, deci un 5% acolo. Deși, cum se poate vedea chiar pe site-ul meu, dreptatea omului de rând ținea nici măcar de matematică, ci pur și simplu de aritmetică; am ales în imensa majoritate astfel de cauze tocmai pentru ca demonstrația finală să fie cât mai concludentă. Iar după 30 de ani pot conchide fără grija că voi nedrepți eu însumi pe cineva: 5% înseamnă judecători imparțiali, și nu, ca ceilalți, bodyguarzi ai Statului cu s mare. În paranteză, de ceva timp pare că se întâmplă totuși ceva cu secțiile de contencios administrativ ale instanțelor (aici se judecă cele mai multe procese de genul despre care vorbesc) – parcă e „ordin de undeva” să se schimbe în bine ceva. Oricum, în lunile următoare voi recapitula toată această fantastică experiență, cu nume, cu fapte, cu cifre etc. Revenind, timp de 30 de ani n-am încetat să privesc cu spaimă la felul în care 95% dintre judecători au acceptat să devină mercenari ai unui sistem pierzător de suflete. Mai exact, cum acești oameni au acceptat să facă zeci de ani la rând nesfârșite nedreptăți semenilor lor. Fără rușine de oameni ca fără rușine de oameni, dar și fără frică de Dumnezeu? Îngrozitor lucru... Am scris rândurile acestea inspirat de un text de zilele trecute al judecătoarei Mădălina Elena Dârdeci, „Rugăciunea unui judecător”. Pe d-na judecătoare o vedem de un timp bun în spațiul public cu opinii ce-i fac cinste. Însă textul de zilele trecute ne-o înfățișează ca pe un judecător – eu altul nu mai știu în acești 30 de ani – care nu doar mărturisește public (chiar dacă destul de târziu, fără să fi fost de mai mult timp un excepțional exemplu pentru colegi) o profundă credință în Dumnezeu, dar și o cutremurătoare și sfântă grijă pentru Judecata ce ne așteaptă pe toți dincolo.

*Extratereștrii sunt niște omuleți verzi de la care Iohannis și-a cumpărat cu acte în regulă cele 7 case.