Situațiunea (XLIII)

S-au făcut doi ani și două luni de când PSD a fost alungat de la guvernare prin tot felul de malversațiuni, iar Iohannis și așa-zișii liberali dețin practic totalitar puterea în stat. Și, să vezi ursită, s-au făcut tot doi ani și două luni de când dinspre Berlin și Bruxelles absolut nimeni n-a mai auzit absolut niciun reproș la adresa Bucureștilor. Ceea ce înseamnă că țara e pe mâini bune. Pe mâini foarte bune, biata de ea...
*Ieri, în cea de-a patra zi a ceea ce, după Constituție, neo-marxiștii americani sunt obligați să numească – culmea nebuniei! – „procesul de destituire a lui Donald Trump”, avocații fostului președinte au prezentat, între mai multe altele, și câteva probe care vorbesc de la sine despre ipocrizia numiților. Și pe care întreaga Americă a avut ocazia s-o vadă rezumată inedit în toată splendoarea ei. Sataniștii îl acuză pe Trump de incitare la violență deși ei și suporterii lor sunt cei care au adus în politică o conduită absolut incalificabilă. Un montaj video a prezentat clipuri cu Joe Biden, Kamala Harris, președintele Camerei Nancy Pelosi și alții care susțin violența politică. În câteva dintre clipuri, Biden și-a exprimat intenția de a-l ataca fizic pe fostul președinte, spunând că ar dori să-l „ducă în spatele sălii de sport dacă aș fi în liceu”. Montajul a inclus și celebrități arondate stângii extremiste. Între ele, Madonna care a ținut un discurs la Marșul femeilor de la Washington din 2017, în timpul căruia a spus: „M-am gândit foarte mult la aruncarea în aer a Casei Albe”. Într-un alt clip, tot din timpul mandatului lui Trump, Johnny Depp: „Când a fost ultima oară când un actor a asasinat un președinte?” În ultimii patru ani, mai multe vedete de la Hollywood-ul arondat și el aproape în întregime sataniștilor au instigat la violență politică, mai ales împotriva lui Trump. Comediantul Kathy Griffin a făcut un montaj din care reieșea că l-a decapitat pe președinte. La fel, actorii Robert De Niro și Jeff Daniels, care au declarat amândoi că le-ar plăcea să-l vadă pe Trump lovit cu pumnul în față, iar Debra Messing a scris pe Twitter că speră că Trump va fi violat.
*Cătălin Striblea de la Europa FM a decretat el că actorul Dragoș Bucur nu avea dreptul să zică de rău de vaccin și de măști pentru că-i persoană publică. Parcă libertatea de exprimare-i pe astfel de statute sociale. Păi dacă-i pe-așa, nici tu n-ai dreptul să debitezi tâmpenii, broscoiule fomist, că și tu ești persoană publică. Care, spre deosebire de Dragoș, mai și trăiești regește din banii românilor ca să faci propagandă grețoasă Covidului și mizeriilor aferente.
*Vrând să-l pună sub acuzare pe Trump, așa zișii democrați americani nu au de fapt o problemă cu ce-a făcut fostul președinte pe 6 ianuarie, ci cu ceea ce ei știu că acesta va face în viitor dacă nu-l vor anihila.
*Fraierul de Iohannis, decât să fi vândut copiii ăia mai bine-i medita și acum în loc de 7 case avea 17.
*Cred că AUR a procedat foarte bine despărțindu-se de excentrica Diana Șoșoacă. Și mai cred că electoratul AUR nu va avea niciodată probleme cu chestiunile interne ale partidului, ori cu altele asemenea. Însă cu siguranță va avea o mare problemă dacă liderii AUR vor continua să dea impresia că s-au fost răzgândiți în privința promisiunii că vor duce o bătălie pe care azi absolut nimeni nu mai e dispus s-o ducă în România, aceea cu răul de la vârful Sistemului.
*După ce i-au furat cel de-al doilea mandat, neo-marxiștii sataniști au ales să meargă împotriva lui Trump forțând o punere sub acuzare flagrant anticonstituțională (numai un președinte în exercițiu poate fi supus unei asemenea proceduri). Însă șansele ca respectivii să ajungă la deznodământul dorit sunt mai mult decât mici. Republicanii și așa zișii democrați fiind numeric egali în Senat, și fiind necesară o majoritate de două treimi. Neo-marxiștii acționează astăzi aparent complet irațional, sub spectrul revenirii lui Trump în 2024. Iar calea aleasă pare să fie categoric cea mai proastă. Pentru că dacă Trump va fi găsit nevinovat (și nimeni nu vede cum 17 republicani se vor alătura așa zișilor democrați), popularitatea și simpatia pentru fostul președinte vor crește încă și mai mult. Iar revenirea, mai devreme sau mai târziu, sub o formă sau alta, încă și mai sigură. Aveau sataniștii alternativă? Evident! Cu toți giganții presei și internetului la dispoziție, în jumătate de an ei ar fi reușit în cele din urmă să cuibărească în mințile multor americani ideea că Trump n-o fi fost nici el chiar așa ușă de biserică și nici cu fraudarea alegerilor n-o fi fost chiar cum a zis el. Faptul că n-au mers pe această cale de departe preferabilă celeilalte ne spune însă că s-ar putea ca adversarii lui Trump să se teamă de o revenire în forță a acestuia mult mai devreme decât în 2024. Iar această temere e posibil să fie legată de ceva ce se știe exclusiv la vârful statului și politicii americane. Și dacă asta nu e, atunci nu-i exclus să fie vorba despre o strategie magistrală a lui Trump în evenimentele din 6 ianuarie și în cele ce-au urmat.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Opinii
Locații: România SUA Uniunea Europeană
Organizații: Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) Casa Alba Congresul SUA Partidul Social Democrat (PSD)
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)