ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Exact, Părinte, știu că-i greu de crezut dar să știți că exact ca Adam și Eva am pățit și noi cu cele șapte case. Eu am ispitit-o pe soție iar pe mine PSD-ul.
 
*S-au făcut azi trei luni de la declanșarea campaniei în favoarea vaccinării anti-Covid. O campanie dusă după toate regulile propagandei ideologice, abuzivă și frauduloasă, plătită din banii fiecărui cetățean. De ce abuzivă și frauduloasă? Între mai multe altele, pe scurt (dat fiind că am mai scris), pentru că statul abuziv interzice în mod brutal ca în cadrul acestei campanii – pe canalele de departe cele mai importante, unde el deține un monopol totalitar – să fie auzită și opinia contrară a specialiștilor, precum și vocea celor ce nu vor să primească vaccinul (și nu doar a celor mult mai puțini care vor). Au trecut trei luni, deci, iar statul întețește de la o zi la alta această campanie. Zilele trecute președintele însuși a mers la Patriarhul Daniel să-i ceară implicarea Bisericii în campanie. În treacăt, el a avut inițial intenția să ascundă motivul întâlnirii cu Părintele Daniel (intenție rezultată clar atât din tăcerea de o zi a Președinției cât și, chiar dacă nu explicit, din comunicarea venită imediat după întâlnirea de la Patriarhie). Dacă a doua zi eu n-aș fi insistat la Palatul Cotroceni să obțin informația în cauză, probabil că Președinția n-ar fi dat nici azi comunicatul cu pricina, transmis presei imediat ce mi-a fost trimis mie răspunsul la cererea de informații publice. Revenind, putem presupune așadar că președintele și Guvernul nu se vor opri aici cu această campanie abuzivă și cu vaccinarea cel mai adesea forțată populației (informații din sistemul bugetar indică presiuni de toate felurile asupra angajaților). Un semnal foarte puternic este acela că a doua zi după întâlnirea de la Patriarhie, cel mai probabil pentru a pedepsi Biserica pentru foarte probabilul refuz, Guvernul a anunțat reducerea în acest an cu 90% a alocațiilor pentru Catedrală. Iohannis și uneltele lui din Piața Victoriei se pretează la asemenea murdării, deși oficial susțin că vaccinarea nu-i obligatorie. Astfel, pe pagina Guvernului suntem informați că vaccinarea „este voluntară”, numai că în chiar aceeași frază se continuă: „se dorește" (impersonalul ticălos!) „o acoperire vaccinală cât mai mare pentru a limita răspândirea epidemică a virusului”. Așadar vaccinarea e „voluntară”, dar statul „o dorește”. Însă, întreb, mai ales ultimul an de „pandemie” și de abuzuri nesfârșite ale statului în numele ei nu ne spune oare că tot ce statul și-a dorit și-și „dorește” se întâmplă la virgulă? Și că, mai devreme sau mai târziu, punând mai departe în practică, la fel de zelos, „recomandări” obligatorii ale rețelei mondiale servind acestui rău fabricat, ne vom trezi iarăși cu tot felul de restrângeri ale drepturilor și libertăților noastre fundamentale? Ce fel de restrângeri? Sper să revin. Până atunci poate ne gândim dacă nu cumva, pentru a se răfui în continuare cu ortodocșii, singura Biserică dispusă să se mai bată cu sataniștii, aceștia vor dicta că Trupul lui Hristos nu va mai putea fi împărțit din potir, cu lingurița, celor nevaccinați.

*Blocada totală împotriva lui Trump continuă. Google, Youtube, Facebook și Twitter, uneltele sataniștilor lumii, fac front comun și la această oră împotriva fostului președinte. Ieri Youtube i-a scos un interviu din 17 februarie în care Trump a afirmat că alegerile au fost fraudate. Și e adevărat, alegerile au fost fraudate, iar asasinii din Silicon Valley au avut o contribuție majoră la această ticăloșie. De aceea cred că, de fiecare dată când lui Trump i se refuză dreptul de a spune aceste adevăruri, este datoria noastră să le spunem în locul lui.

*Când ai întristat nedrept un suflet drept du-te și fă două rugăciuni – una pentru tine și una pentru el.

*Globaliștii sataniști au devenit extrem de agitați. Sunt semne că proiectul Guvernului mondial a avut mai mult de suferit decât de câștigat din diversiunea „pandemică” pusă de ei la cale. Popoarele încep să vadă înșelătoria și, cel mai probabil, vor vrea nu doar să li se spună adevărul, ci să li se facă și dreptate. Ceea ce pe diversioniști îi obligă să pluseze în speranța că-și vor scăpa pielea. Pentru că medici și avocați internaționali nu doar că sugerează posibilitatea unui nou Nürnberg, dar se și organizează amenințător. Iar actuala axă a răului Washington-Berlin a și dat imediat semnale că înțelege mesajul. La sfârșitul anului trecut, deci exact atunci când a devenit foarte clar că sataniștii au reușit să subjuge America, nefastul imunolog Faucci (greu de înțeles creditul pe care Trump i l-a acordat până în chiar ultima clipă a mandatului) a șocat declarând că „Perioada cea mai grea a pandemiei de abia acum începe”. Pentru a reveni în aceeași notă, cel mai recent în urmă cu două zile, anunțând că americanii vor purta masca și în 2022. Iar Angela Merkel, practic concomintent, la ultima întrunire a G7, a decretat de asemenea șocant: „Pandemia nu se va încheia până când nu vor fi vaccinați toți oamenii din lume”. Salutând în plus, ca totul să fie tuturor clar, schimbarea de guvernare din Statele Unite, care, o citez, ar fi „consolidat multilateralismul”.

*Președintele Iohannis duce și în aceste săptămâni o campanie aprigă pentru obligativitatea educației sexuale în școlile noastre, de la cele mai fragede vârste, și pentru impunerea de mentalități și obiceiuri ce ne sunt străine ființial. Și, de asemenea, pentru a fi interzis cu totul acordul sau orice altă modalitate de consultare a părinților în privința aceasta. În noiembrie trecut, cerând Parlamentului reexaminarea Legii drepturilor copilului, el a scris chiar, negru pe alb, că acordul părinților în cazul acesta ar constitui nici mai mult nici mai puțin decât „un obstacol în realizarea interesului superior al copilului”, fapt ce ar contraveni „convențiilor internaționale”. Deși în acest din urmă sens ajunge să amintim chiar și numai de articolul 16 din Declaratia universală a drepturilor omului în care familia este definită drept „elementul natural și fundamental al societății”. Dar pe d-l Iohannis pare că nu argumentele de drept îl interesează, ci agenda ideologică neo-marxistă devenită tot mai imperativă și agresivă peste tot în lume. Mai cu seamă acolo unde popoarele dau semne că încă nu percep și minimalizează răul care le paște. Mai mult, președintele sfidează cinic valorile, credința și tradițiile fondatoare ale poporului român (cel puțin în anul de așa-zisă pandemie am văzut cu toții lucruri incredibile). Până unde este el dispus să forțeze astfel lucrurile? Greu de spus. Ce aș putea să anticipez e doar că totul va depinde în bună măsură de reacția societății la aceste adevărate agresiuni la adresa identității ei. În două dintre vizitele externe din 2019, urmașa regilor noștri a repetat în mod apăsat această frază, pentru ca Occidentul căruia ne-am integrat să nu uite – iar dacă uită să-și reamintească neapărat – cine suntem noi și cine vrem să rămânem: „Noi, românii, suntem mai religioși, și avem perspective diferite asupra vieții sociale și obiceiurilor noastre”. Înțelege oricine că aceste cuvinte au fost rostite și pentru urechile conducătorilor noștri. Care, iată, însă, dovedesc, și încă la cel mai înalt nivel, că nu sunt dispuși să ia aminte la ele. Ceea ce pare să spună că în curând va fi nevoie să ne ridicăm împreună glasul ca să nu ne mai poată nimeni nesocoti.