Este în afara oricărei îndoieli faptul că, începând de la anularea alegerilor, eveniment unic în analele statului român, relațiile noastre cu Statele Unite au înghețat. Instalarea lui Donald Trump la Casa Albă a însemnat suspendarea parteneriatului strategic consolidat româno-american, sistarea oricăror relații la nivel diplomatic și politic între cele două state, precum și suspendarea, pe o durată nedeterminată, a posibilității românilor de a călători fără vize în Statele Unite, privilegiu de care beneficiază cei mai mulți dintre cetățenii europeni. Din momentul în care a început să circule informația, mai întâi neoficial și apoi oficial, că Statele Unite intenționează să retragă o parte din armata staționată în România și să o reloce în Ungaria, premierul Marcel Ciolacu a dat din colț în colț și a recurs la o soluție pe cât de disperată, pe atât de neinspirată: aceea de a desemna două persoane în poziția de emisari speciali ai autorităților de la București, în speranța că acestea vor reuși să deschidă sau măcar să întredeschidă ușa administrației Trump, care i-a fost trântită în nas Ambasadorului României la Washington și de clanța căreia șeful diplomației de la București nici măcar nu s-a putut apropia. Această conjunctură nefericită este agravată, în mod exponențial, și de consecințele războiului politic și economic dezlănțuit între Casa Albă și Bruxelles, război în care România este prinsă la mijloc, iar liderii noștri politici sunt incapabili să reacționeze și să ia taurul de coarne, dovedind că România rămâne loială Statelor Unite și negociind, în acest sens, în mod inteligent și cu mai-marii Uniunii Europene.

Doamna Kathleen Kavalec, în mod cert, s-a comportat cu totul și cu totul nepotrivit în raport cu autoritățile instalate la putere în statul român și, de asemenea, în raport cu opoziția. Sunt câteva situații în care ambasadoarea extraordinară și plenipotențiară a Washingtonului la București a intervenit în viața politică în maniera în care numai un guvernator imperial o poate face și, de fiecare dată, a acționat exclusiv în favoarea progresiștilor neomarxiști aflați la putere sau, și mai grav, în plin proces electoral. În mod normal, reacția, în asemenea situații, a unui stat suveran și independent este declararea respectivului ambasador ca persona non grata, împachetarea acestuia și trimiterea acasă. Evident, acest lucru nu s-a întâmplat! Nici măcar nu am asistat la o intervenție uzuală, în asemenea situații, a șefului diplomației de la București, care, în prezent, este Emil Hurezeanu și care ar fi avut obligația să o invite pe doamna Kavalec la minister și să-i bată, în mod elegant, obrazul.

Se pare că nu numai în raport cu autoritățile statului român, ci și dintr-o altă perspectivă, doamna Kavalec a călcat pe bec. Altfel, nu s-ar justifica sub nicio formă rechemarea ei precipitată la Washington. Era oricum de așteptat ca, după instalarea la Casa Albă a Administrației Trump, rând pe rând, cei mai mulți dintre ambasadorii Statelor Unite, numiți de Administrația Biden, să fie înlocuiți. Numai că rareori se întâmplă ca asemenea evenimente să se desfășoare precipitat, în mare viteză.

Mă întreb de ce Președinția, fie ea și provizorie, și Guvernul României nu mișcă în mod simetric măcar un deget în ceea ce-l privește pe domnul Andrei Muraru, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României la Washington. Mai ales că, în mod evident, acesta nu-și mai îndeplinește nici cele mai elementare atribuții de reprezentant al statului român. Și asta în ciuda uluitoarelor mijloace care i-au fost puse la dispoziție. Muraru locuiește într-un palat luxos, cu numeroase dormitoare și băi, cu piscină, pentru care statul român plătește lunar o chirie de zeci de mii de dolari. Tot domnia sa – și asta s-ar putea să fie o infracțiune gravă – a încheiat un contract piperat cu una dintre cele mai importante case de avocatură din Statele Unite, aceasta angajându-se să preia, practic, o parte din atribuțiile ambasadei și să consolideze relațiile României cu Statele Unite, adică să facă nici mai mult, nici mai puțin decât ceea ce ar trebui să facă ambasadorul împreună cu echipa extrem de numeroasă de diplomați aflată sub ordinea acestuia. Iar respectiva casă de avocatură, consultantul plătit generos al ambasadei, nu a fost nici măcar în stare să prevină autoritățile statului nostru asupra măsurii de sistare a procesului de acordare a vizelor pentru români.

Ar fi un act de normalitate ca să aflăm, în cursul acestei săptămâni, că și domnul Andrei Muraru își face bagajele și se întoarce la București la fel de precipitat cum, în direcție inversă, se va deplasa doamna Kavalec.