ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Am semnalat un fapt absolut senzațional. La ultimul tur al alegerilor prezidențiale, pe listele suplimentare au votat nu mai puțin decât 26,9% dintre cetățeni. Acest procent este colosal, fără precedent și creează, pe bună dreptate, mari suspiciuni privind legalitatea modului de desfășurare al scrutinului. Această informație, care este oficială, nu scoasă din burta cuiva, m-a determinat să fac o investigație sumară pentru a înțelege ce se întâmplă. Și am ajuns la alte concluzii, care de acum sunt de-a dreptul scandaloase.

Dana Budeanu a făcut zilele trecute, spre cinstea ei, o dezvăluire care a circulat în spațiul public, semnalând o serie întreagă de nereguli grave privind listele suplimentare. Am abordat această temă din cu totul altă direcție și am ajuns la concluzia că mecanismul listelor suplimentare, astfel cum a fost aplicat, a fost unul dintre instrumentele care au stat la baza fraudării unor alegeri în care, în final, tot în baza datelor oficiale, rezultă că au votat mult mai multe persoane decât numărul real al cetățenilor României.

Concret, pe liste suplimentare au votat nu mai puțin decât 3.126.890 de persoane, care, așa cum am precizat mai sus, reprezintă 26,9% din numărul total al alegătorilor. Aceste date, și toate cele care urmează, sunt fără excepție date oficiale, puse pe site-ul Autorității Electorale Permanente, și care pot fi verificate de orice persoană interesată. Și acum, să trecem la detalii.

Au fost aproape 20 de mii de secții de votare în țară și în diaspora, iar dintre acestea le-am ales pe cele în care procentul celor care au votat pe liste suplimentare a fost de peste 50%. În total, doar 200 de secții de votare s-au aflat în această situație. Dintre acestea, fără doar și poate, sunt câteva localități turistice sau balneare, unde faptul că s-a votat masiv pe liste suplimentare este de înțeles. Este, de asemenea, de înțeles și faptul că, în conformitate cu legea, toți votanții din diaspora — 1.645.458 de persoane — au votat pe liste suplimentare, dintre care, în paranteză fie spus, votanții din Republica Moldova nu reprezintă decât 158.105 persoane.

Cu toate acestea, vă rog să vă uitați pe tabelele pe care le postez mai jos și să descoperiți singuri grozăvia la care s-a ajuns prin acel procent nemaiîntâlnit de 26,9% votanți pe liste suplimentare. Dacă dăm la o parte diaspora, care de fapt nu acoperă decât un procent de 14,1% din numărul total de votanți, vom avea toate motivele să ne luăm cu mâinile de cap.

Închei exprimându-mi speranța că, într-o bună zi, statul român se va democratiza, când alegerile vor aparține cetățenilor și nu celor care le organizează. Specialiștii vor putea analiza la rece cauzele care au dus la această situație nemaiîntâlnită în istorie, pe care eu, unul, o definesc drept a doua lovitură de stat, după cea care a dus la anularea primelor tururi de alegeri prezidențiale, la eliminarea abuzivă a unor candidați și la organizarea, așa cum a fost organizată, a tururilor trei și patru.

Veți observa cu ușurință cum, în localități foarte mici, în fel de fel de comune, turismul electoral a duduit.